Top 5 cărți citite în 2023

Mă bucur că anul acesta am reușit să dublez numărul cărților citite în 2022. Partea mai puțin bună este că puține dintre ele au fost cu adevărat pe gustul meu. Prin urmare, în premieră, am decis să vă prezint aici top 5 cărți preferate din 2023, în ordine invers cronologică.

Locul 5 – Familia mea și alte animaleLocul 4 – Tokyo by nightLocul 3 – MizeriaLocul 2 – Furtuna de gheațăLocul 1 – Leandrul albDespre toate cărțile citite în 2023Locul 5 – Familia mea și alte animale

Cel mai probabil mi-ar face plăcere să citesc și celelalte două volume ale trilogiei, dacă ar fi publicate în aceeași colecție la editura Art. Fiecare pagină din această povestire autobiografică m-a încântat și mi-a adus multă lumină. După cum am spus și în recenzie, Familia mea și alte animale este cartea ideală pentru orice tipologie de cititor și mă bucur că am reușit să termin această minunată lectură în 2023.

Locul 4 – Tokyo by night

Claudia Golea va rămâne pentru totdeauna scriitoarea mea română preferată, așa că nu putea lipsi din acest top una dintre cărțile sale. De când am descoperit-o, în urmă cu trei ani, mi-am dat seama că paginile scrise de ea trebuie savurate tocmai pentru că experiența este una limitată. Încă două cărți de citit și gata, îi voi fi parcurs întreaga operă. Tare mi-aș dori să știu că vom mai putea avea acces la ceva scris de ea… Tokyo by night a fost, desigur, un alt deliciu literar!

Locul 3 – Mizeria

Primele trei locuri rămân ocupate de aceleași titluri pe care le-am stabilit la jumătatea acestui an, din păcate sau din fericire. Mizeria mi-a plăcut datorită tonului în care a fost scrisă, tristeții unei copilării pline de abuzuri, dar, în mod special, datorită schimbării de registru din ultimul capitol. Mi-aș dori ca acest autor să aibă mai multe cărți traduse în limba română.

Locul 2 – Furtuna de gheață

Poate voi reuși în curând să urmăresc și ecranizarea acestui superb roman, care a fost și prima carte pe care am parcurs-o în 2023. Furtuna de gheață aparține genului meu literar preferat, drama de familie, și am rămas de aici cu imagini foarte clare asupra acțiunii, dar și a stărilor care transpar din secretele familiilor din suburbiile americane. Recomand tuturor romanul!

Locul 1 – Leandrul alb

Aproape că nicio carte nu se poate compara vreodată cu Leandrul alb – atât de tare mi-a plăcut romanul lui Janet Fitch. A urcat instant în topul cărților mele preferate din toate timpurile, undeva între primele trei. Suntem alături de protagonistă din primii ani de viață până la maturitate, iar felul în care Janet ne spune povestea ei este poezie pură. Îmi pare rău că nu există o reeditare a acestui volum, tare mi-ar plăcea să recâștige atenția publicului larg.

Despre toate cărțile citite în 2023

Vă las aici și un videoclip pe care mi-am dorit tare mult să-l filmez în ultimele luni, în care vorbesc câte puțin despre fiecare carte pe care am parcurs-o anul acesta. Pentru a nu mă repeta, vreau doar să aduc în vedere concluzia: cărțile de care avem nevoie ne găsesc mereu atunci când ne lăsăm ghidați de intuiție.

Chiar dacă am fost destul de dezamăgită de ultimele lecturi din 2023, acest lucru nu înseamnă că nu mă bucur că le-am parcurs și am învățat mai multe despre afinitățile mele în materie de literatură. Mă bucur că lecturile au variat de la cărți clasice pentru copii la non-ficțiune, romane grafice, romane contemporane, poezie și autori cunoscuți la nivel internațional precum John Fante.

Sper ca în 2024 să fiu plăcut surprinsă de lecturile pe care le voi alege, având în vedere și TBR-ul pe care mi l-am propus. Abia aștept să împărtășesc cu voi impresiile mele, ca de fiecare dată. Tu ce fel de cărți ai citit în 2023?

Articolul Top 5 cărți citite în 2023 apare prima dată în Cristina Boncea .

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on December 25, 2023 05:59
No comments have been added yet.