Andrei Dosa – Ierbar | Recenzie literară

Am avut sentimente mixte față de această carte pe măsură ce o citeam. Nici chiar acum, când scriu recenzia, nu sunt sigură care va fi ratingul ei final. Cert este că Ierbar produce un efect puternic.

IntroducereDespre ce este vorbaCe mi-a plăcutCe nu mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Povestea mea cu această carte este puțin mai lungă și cu tâlc. Inițial o cumpărasem de la cineva de pe Vinted, dar din nu mai știu ce motiv nu a putut să mi-o trimită. Mi-a rămas însă gândul la ea, la descrierea de pe spate. Peste mai multă vreme am regăsit-o pe aceeași platformă, iar de această dată am reușit să o achiziționez. Eu iau în seamă astfel de semne, de sentimente că ceva trebuie să vină spre mine. După ce am citit pagina de mulțumiri, ceva a făcut click în mintea mea and we’ve come full circle.

Despre ce este vorba

Nu aș ști să spun exact. Despre narator și grupul lui de prieteni. Despre visele pe care le-a lăsat în urmă și tripurile pe care încă le are. Despre un anume fel de a trăi viața, prin trial and error. Despre relația cu drogurile din perspectiva scărpinării acelui loc din creierul nostru care pe mulți dintre noi ne mănâncă foarte tare; vrem să simțim lucruri profunde, să înțelegem, să ne conectăm. Practic, nu există un fir narativ anume, ci fragmente dintr-o viață ce aparține multora.

Naratorul nostru și prietenii lui apropiați o duc bine cu banii, deci asta nu este o grijă. Se întâlnesc adesea în casa lui, alături de persoane străine care vin și pleacă după ce se servesc cu diverse substanțe. Naratorul nostru are și el propriile sale năzuințe, gânduri, întrebări și, mai ales, povești. Trăim totul prin perspectiva lui. Ce a însemnat să își dorească să devină asistent de regizor. Cum ar fi regizat el un film. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar cupla cu cea mai bună prietenă a lui. Totul experimentat printr-un nor de fum de marijuana, printr-un binoclu al cărui punct focal se tot schimbă.

Ce mi-a plăcut

Cel mai mult mi-au plăcut poveștile. Poveștile spuse de cei trei oameni veniți acasă la narator, care au fost nevoiți să ofere astfel de material în schimbul LSD-ului. Acolo m-am gândit “iată, chiar și când crezi că vocea ta narativă poate suna altfel datorită lucrurilor pe care le spui, este la fel de recognoscibilă”; un fel de “no matter where you go, there you are“. Mai ales povestea cu fata care ajunge să se spele pe față cu apa dintr-o baltă m-a uns pe suflet, a trezit ceva scântei în mine.

Apoi, partea mea preferată a fost chiar ultimul capitol, cu tripul pe acid din Dragonul Roșu. Nu am luat niciodată acid, dar regăsesc în jur doar motive pentru care asta să nu se schimbe. M-au trecut prin multe stări aceste ultime pagini: tristețe, fascinație, consternare, furie, bucurie. Mi s-a părut și vesel și trist. A închegat perfect povestea pe care ne-a spus-o Dosa.

Am râs puțin, puțin mai tare, la referința vizavi de acel bar underground din București unde mergi să tai fumul cu barda. Atmosfera descrisă, felul de oameni care se perindau pe acolo, tot acel haos mi-a fost familiar și m-a teleportat în timp. Faptul că un om poate reprezenta toate speranțele tale și nimicirea lor totodată este înfiorător, dar perfect real și se întâmplă des.

Ce nu mi-a plăcut

Pe parcursul lecturii m-am plâns în mintea mea că iar citesc despre droguri, despre depravare, despre viața asta văzută prin ochi roșii cu pupilele dilatate, în care nimic nu e prea clar, dar lucrurile sunt în general interesante. Mi-a rămas în minte o afirmație pe care am citit-o, cum că ar fi foarte ușor să îți refaci chimia creierului. Eu cred că tripurile cele mai grozave vin din viața în sine, fără substanțe.

Aici este strict conflictul meu interior, știam la ce să mă aștept când am ales să citesc o carte numită Ierbar. E doar un wishful thinking de tipul “autorul ăsta scrie atât de grozav, dar felul în care scrie îmi amintește de Cristina Nemerovschi”. Nu că Cristina nu ar fi la fel de grozavă, una din reginele literaturii contemporane, dar de ce, de ce, de ce trebuie să fie atâta mizerie la mijloc – în mijlocul unui univers literar de altfel extrem de frumos.

Concluzie

Simt că am citit despre viața unui om; îmi închipui că Andrei Dosa a apelat la același “truc” ca mine – împletirea realității exterioare cu cea interioară. Când a menționat de “foreshadowing” la final, m-am bucurat nespus. Am trăit același lucru. Numai faptul că a menționat asta a schimbat puțin felul în care mă raportez la carte.

Este clar că Ierbar m-a intrigat foarte tare, m-a implicat foarte tare într-o lume în care doar am călcat de câteva ori în această viață, ca o trișoare, care s-a întors mereu la pășunea ei cu flori. Prin urmare, nu am cum să fiu altfel decât recunoscătoare că am putut extrage atâtea teme de gândire dintr-un volum atât de scurt. Îmi place acest scriitor, e printre puținii români (maghiari? poate aici se face diferența) pe care i-aș citi în continuare.

Nu am decât să mă las învinsă, cu tot cu protestele mele, și să-i dau Cezarului ce-i al Cezarului.

Articolul Andrei Dosa – Ierbar | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .