Tintin în lumea lui şi în a noastră, de Teodor Baconschi

Colecția Teodor Baconschi 
"Spre deosebire de Corto Maltese, Tintin beneficiază de un muzeu şi un magazinspecializat la Bruxelles, pe o străduţă adiacentă frumoasei Grande Place, deunde am cumpărat - deloc ieftin, aş spune - o statuetă manifest amplasată pebiroul meu…

Cel puţin două generaţii succesive l-au adulat, iar StevenSpielberg l-a readus la viaţă globală printr-o recentă ecranizare 3D… Văd maimulte cauze ale acestui succes de prestigiu, imagine şi comerţ cultural. Eleies şi mai clar în evidenţă dacă prelungim comparaţia dintre micul reporter şimatelotul maltez, care emulează, în constelaţia benzii desenate, opoziţiamitică dintre The Beatles şi The Rolling Stones… Spre deosebire de Corto, eroupentru adulţi melancolici sau model al adolescenţilor tenebroşi, Tintin este multmai accesibil, mai uşor descifrabil: iubim în el un personaj care spune dintruînceput cine este şi ce are de gând. E “simplu”, ca un boy scout. Un tânărcurajos, mânat de curiozitate “jurnalistică”, precum şi un justiţiar cu valorisigure…

Că Tintin e de dreapta rezultă nu doar din primele albume, politic incorecte,sau din ecourile războiului rece, prezente în anumite aventuri (cea din URSSmărturiseşte, bunăoară, un anticomunism coerent). E de dreapta pentru că e unoccidental post-belic, apărător al libertăţii şi al virtuţii. De câte oriîntâlneşte non-europeni, Tintin are o atitudine solidară şi condescendentă,animată de un subton evanghelizator. E un James Bond avant la lettre, minusdimensiunea de seducător… Locuieşte într-o viluţă periferică numai până în cândcăpitanul Haddock devine amfitrionul afabil al castelului Moulinsart. Căpitanulînsuşi are o ascendenţă seminobiliară, nu e un parvenit, ci moştenitorul uneistirpe de corsari Ancien Regime.

 Corto Malteseasumă o etică provocatoare, nicicând dogmatică şi mereu subversivă. Trăieşte înfantasme, reverii, alcool şi lecturi nerecomandabile. E iubitor de femei, detutun şi de bătăi zdravene, alternate cu sieste sibarite, în fotolii de pai.Tintin ocupă cu totul alt continent simbolic. El nu comite, în toată cariera saepopeică, nici un gest “care nu se face”. Se aşează constant de partea“dreaptă” a lucrurilor. Sprijină nesmintit cauze nobile. Doarme îmbrăcat, mereuîn acţiune, departe de orice delăsare decadentă. Pare “modern”, dar se comportămai curând ca apărător al unei vechi ordini pe care tocmai modernitatea opericlitează. E indignat de conspiraţie, sperjur sau crimă. Caracterul său emană optimismul celui carecrede, cumva, în progresul moral al speciei. Nu minte, nu (se)înşeală, pare continuu însufleţit de credinţa că binele are substanţă şicontur. E lucid, prudent, sceptic, raţional. Vădeşte spirit critic şi e înstare să planifice, abil, fără să alunece în perfidie sau aroganţă. O singurădată, parcă, în Sceptrul lui Ottokar, înfometat fiind, Tintin “fură” o pâine şio mică butelcă de pe masa unor grăniceri, dar nu asistăm la o vulgară hoţie, cila o captură militară, în condiţii moralmente legitime… În toate acestecontexte narative, Tintin acţionează perfect previzibil, fără să devinăplictisitor. Dar nu rămâne incitant prin el însuşi, ci graţie contextelor epiceşi prin aportul, mult mai pitoresc, al personajelor cu care interacţionează. Caşi ideologia personală, vestimentaţia lui Tintin e conservatoare: pantalonii degolf, pantofii judicioşi, loden-ul, cămaşa albă şi cravata care apare subeternul său pull-over albastru compun ţinuta unei figuri retro, care rămâne“comme il faut” şi în situaţii tensionate.

Aş spune că, prin felul său de a fi, Tintin este propriulerou secundar. Protagonist eponim al universului imaginat de Herge, el aretotuşi o “modestie”, un cavalerism de echipă, care îl estompează: căpitanulHaddock, Profesorul Turnesol, Dupont şi Dupond, Nestor, La Castafiore sau Milouînsuşi apar ca extensii ale figurii de prim plan şi nu ca simple elemente derecuzită. Corto e mereu solitar. Tintin, mereu la dispoziţia unui interlocutormultiplu ipostaziat. Companionilor săi le lipseşte o doagă. El intervine cafactor stabilizator, într-o lume plasată sub riscul dezaxării.

Regret faptul că atât Corto Maltese, cât şi Tintin, însoţit de inseparabilulsău foxterrier alb, le-au fost atât de puţin cunoscuţi copiilor din generaţiamea şi chiar din următoarele. Banda desenată demnă de acest nume nu a pătrunsîn România comunistă decât prin revista stângistă Pif Gadget (unde Corto şi-afăcut sporadice apariţii). Cu Tintin m-am întâlnit datorită BiblioteciiFranceze din Bucureşti, care poseda întreaga colecţie. În rest, aveam partenumai de producţii interne slabe, fără prezent şi posteritate. Evident, ambiieroi erau cenzurabili, din perspectiva totalitarismului roşu. Nu puteaucontribui nicidecum la “educarea” tinerilor în spiritul eticii şi echităţiisocialiste ! Absenţa lor a agravat desincronizarea culturală dintre Româniapost-belică şi imaginarul Europei “libere”. Din păcate, nici după 90, acestelacune nu au fost suplinite printr-un ratrapaj sistematic. Jocurile video auintrodus junimea într-o dimensiune mult mai banală, în porfidaspectaculozităţii sale “pulsatile”. Unii au descoperit prin eforturi personaletot ce pierduseră ignorând canonul BD-ului occidental. Şi totuşi, această artăsubtilă, pentru copii mari, nu are încă drept de cetate în cultura noastră.Puţinii iniţiaţi au, prin urmare, datoria stringentă de a mărturisi..."

 Teodor Baconschi ( www.lapunkt, 20 mai 2013)

                                                                                          

   

Colecția Teodor Baconschi