Artişti minunaţi de peste Prut

Imaginile de primăvară îmi stăruieîn suflet, pe drumurile încadrate de verde. 

 

Aşa ajungeam, în a doua zi dePaşti, la Casa Olarului Zaharia Triboidin Cioreşti. Nu am fi vrut să îi deranjăm pe el şi pe minunata lui soţie,Eugenia, însă fiul lor, Adrian, cu care comunicasem în scris înaintea veniriişi apoi îl întrebasem dacă putem, totuşi, schimba data vizitei, mă asigurase căeste în regulă.

Erau acolo şi Violeta, soţia luiAdrian, cu mână atât de delicată – urma să vedem a doua zi în atelierul dinChişinău!

Nici nu ştiam la ce să ne aşteptăm,admiram cu drag ceramica neagră despre care urma să aflăm că niciodată nu secunoaşte nuanţa exactă ce va rezulta. Ne-am aşezat pe rând, între o felie decozonac pufos şi-un vin aromat, să încercăm, într-un soi de „Master Class”, săcreăm şi noi ceva.

Nu mai folosiserăm niciunul roata. Pare uşor, însă chiar şi cea mai mică ezitare îţi poate distruge creaţia. Atâtde bine ne-am simţit, discutând de toate! Am fost invitaţi lamasă, apoi fiindu-ne încredinţat un oţet de mere fantastic şi uncozonac-minune.

♥

 

Tristeţea că ne despărţeam făcea,însă, loc bucuriei că urma să ne revedem în câteva ore, în atelierul Ceramicii Triboi din Chişinău.

Urma să îl cunoaştem şi pe Ştefan,mezinul familiei.

Sinceră să fiu, m-am pierdutprintre atâtea farfurii, boluri şi căniţe, care mai de care mai potrivitepentru deserturile mele.

[Griuţa mi-a spart săptămânatrecută din greşeală o farfurioară la care ţineam mult; este musai să mi-orecuperez.]

Am ales, am povestit cu nesaţdespre călătorii, de care noii noştri dragi prieteni sunt pasionaţi, şi amplecat, cu speranţa că ne vom revedea cu toţii curând.

♥

 

La baza călătoriei noastre penepusă-masă au stat nişte picături pentru Linu, care nu puteau fi livrate laBraşov, şi care se doreau o încercare naturală de a opri o nouă serie de pui.

Mai apoi, Marcel şi-a dorit ocobză. A vorbit el cu Bogdan Simion şi a ajuns la lutierul Nicolae Dron.

Am ajuns şi noi la atelierul dinGura Galbenei după o ploaie sănătoasă de primăvară. Era frig, însă ne-auîncălzit poveştile, schimbul de idei şi speranţa în mult bine pe care întreagaîntâlnire ne-a dat-o. Iar soarele-a ieşit dintre nori şi ne-a luminat apoi ziuapână la apus.

Câteva săptămâni mai târziu, cobzaa ajuns la Braşov, adusă chiar de domnul Dron şi de fiul său Ştefan, larându-i, lutier. Ne-a bucurat mult reîntâlnirea.

♥

 

Iar eu închei aici, curecunoştinţă pentru inimile mari şi mâinile dibace pe care acest neam al nostrule-a dat. Nimic nu este întâmplător, nici măcar că ne-am cunoscut.