O observaţie…

…cu un strop de paranoia în ea. Dar mă întreb deja, raportîndu-mă la propriile obişnuinţe de lectură, dacă lucrurile astea chiar contează au ba. Să vă explic.


E vorba despre Matei Brunul, fără a fi însă vorba chiar de el. Pornind însă de la reacţiile pe care le-am avut la acest roman (din fericire, foarte multe, nu numai în presă sau pe bloguri, dar în special în particular), n-am avut cum să nu remarc faptul că se creaseră două categorii relativ distincte de receptare: de-o parte pozitivă pînă spre entuziasm, de cealaltă parte moderată, ca să nu zic chiar negativă.


O surpriză însă: e prima oară cînd o carte a mea apare şi ca e-book, cam în acelaşi timp cu formatul paper, şi, dat fiind că e-book-ul e încă o jucărie nouă, cam toţi cei care au achiziţionat-o astfel au ţinut să(-mi) şi scrie asta. Aşa încît remarca mea s-a impus practic, fără să fie nevoie de nici o „analiză": pe lista moderaţilor se află 80-90% dintre cei care au citit MB ca e-book; cam tot acelaşi procent dintre cei care au citit-o pe hîrtie (mi-)au scris entuziaşti.


Evident, pare cam trasă de păr observaţia mea. Totuşi, revin la ceea ce aminteam la început, adică obişnuinţele mele de lectură. Şi am multe situaţii (de la editură, spre exemplu) în care un manuscris pe care l-am citit în primă fază în Word sau .pdf, fără să mă dea pe spate, mi-a plăcut incomparabil mai mult cînd l-am recitit pe hîrtie. Sau: mi s-a întîmplat să încerc să citesc pe tren ori în avion o carte şi să mi se pară proastă, în condiţiile în care nu călătoream foarte confortabil. Apoi, citind-o acasă, în linişte, mi s-a părut foarte bună.


O carte de literatură depinde foarte mult de cum reuşeşte autorul să creeze şi să susţină atmosfera pînă la sfîrşit. Dar atmosfera, dat fiind că în ea îl atrage înainte de toate pe cititor, ţine extrem de mult şi de condiţiile exterioare cărţii şi autorului, care-l afectează însă direct pe receptor. Aşa că mă întreb: poate oare e-book-ul, care n-a creat încă obişnuinţe de lectură, să fie deocamdată nu foarte prietenos cu cititorul şi, prin urmare, nici cu scriitorul?


Pe lîngă toate, se poate totuşi ca observaţia mea să se bazeze doar pe o coincidenţă. Cam mare, dar de ce nu?

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on January 24, 2012 21:59
No comments have been added yet.