A căzut o băbuță (plagiat onest după Daniil Harms)

Adin varianta

Un cetățean pe nume Putin, prea curios din fire, s-a aplecat pe fereastră, a căzut și s-a zdrobit de pământ.
Un alt cetățean, pe nume Lavrov, s-a aplecat pe fereastră ca să se uite după cel care tocmai cădea și, fiind prea curios, a alunecat și el, a căzut și s-a zdrobit de pământ.
Apoi a căzut pe fereastră un cetățean pe nume Șoigu, apoi un cetățean pe nume Gherasimov, apoi un cetățean pe nume Narîșkin.
După ce a căzut și cetățeanul Patrușev m-am săturat să-i tot văd cum cad și am plecat la Piața Rotundă, unde, cică, un mut scoate pe gură panglici tricolore.

Dva varianta

Un cetățean pe nume Putin, prea curios din fire, s-a aplecat pe fereastră, a căzut și și-a spart capul de asfalt. Năuc și fără să înțeleagă ce i s-a întâmplat, s-a ridicat și a dat ordin ca gravitația să înceteze.
Auzind ordinul, un alt cetățean, pe nume Lavrov, s-a aplecat pe fereastră ca să se uite cine a dat ordinul, și, fiind prea curios, a alunecat și el, a căzut și și-a spart capul de asfalt. Năuc și fără să înțeleagă ce i s-a întâmplat, s-a ridicat și a transmis ordinul legat de gravitație. După aceea și-a văzut de drum.
Apoi a căzut pe fereastră un cetățean pe nume Șoigu, apoi un cetățean pe nume Gherasimov, apoi un cetățean pe nume Narîșkin.
După ce a căzut și cetățeanul Patrușev m-am lămurit că ordinul privind gravitația n-a fost respectat și am plecat spre Piața Prostituției, unde, cică, un mut apără gravitația.
 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on March 04, 2022 09:56
No comments have been added yet.


fără copertă

Dănuț Ivănescu
Aproape tot despre activitatea mea literară
Follow Dănuț Ivănescu's blog with rss.