Fumatul

e singurul viciu al lui Corduș Semețeală. O mai fi având el și altele, dar asta numai el o știe. Ceilalți nu. Una-două Corduș Semețeală își aprinde o țigară. Dependent, zic unii. Fără voință, zic alții. Un obicei scârbos, zic și unii și alții. Ani întregi lui Corduș Semețeală nu i-a păsat deloc. Nici cât negrul sub unghie. Să zică, dacă așa vor. Și nu i-a mers rău. Până-ntr-o luni, când îl năpădi dorința de a renunța la acest obicei. Așa, dintr-odată. Ca un sughiț. Stătea pe balcon, fuma o țigară și privea cinci ciori înșirate pe-o cornișă. Nu-i bine să te lași dintr-o dată, se știe. Nu-i sănătos. Își stabili o normă, care să scadă cu timpul. O țigară pe oră, pentru început. Își putea nota orele în agendă, urmând să le taie cu pixul pe măsură ce fuma. Avea o agendă frumoasă, cu coperte de piele. Mulțumit de decizie, își mai aprinse o țigară. A treia, după socoteala lui. A șasea, după mucurile din scrumieră. Întinse mâna și, cum-necum, scăpă bricheta peste balustradă. Se repezi să coboare ca s-o recupereze. Jos dădu peste Polițistul Ambrozel Bulache, care tinea bricheta într-o mână, iar cu cealaltă se scărpina în creștetul capului. Brichetă de birou, deh.