n-au voie să râdă în public. Cine le suportă rânjetul? Să plângă, nici atâta, Doamne ferește. N-au voie nici să cânte, nici să gesticuleze, nici să vorbească, până la urmă. Cum să-i asculți? Ține de igiena socială. Ce mai încolo și-ncoace, nici pe stradă n-au ce căuta. Să stea acolo, acasă, între ei. Iar cum asta nu se întâmpla, Hoituț Stârvașcu îi rupea în bătaie ori de câte ori avea prilejul. Ca să nu scape vreo ocazie, strângea întotdeauna în pumn un box ascuns în buzunar. Îl șterpelise de pe-o tarabă la o conferință susținută de Noul Apostol al Neamului. Neață fusese primul căruia îi stâlcise mutra. Într-o joi. Numai la față dădea, Hoituț Stârvașcu. Zbang-zbang. Din două lovituri îi spărsese dinții și-i umflase ochii. Na! Să-i mai sfideze pe oamenii normali cu prezența lui scârboasă. Urmaseră Viță, patronul cîrciumii "La varice", și Trinel Hopulete, zis Cap de Bombă. Apoi venise pandemia.
Published on December 02, 2021 10:49