Viață pe daiboj (fragment)

 [...]

Ritmuri torturante, lugrube, subliminal suicidale, interludii iritante şi veninoase, refrene opresive, teme lente şi apăsătoare, cam asta oferea officium triste, gen importat ilicit de peste Atlanticus, din Lemuria de Nord, cu nume cu tot. Făcuse furori din prima clipă printre puştii ursuzi şi colerici din mai toate suburbiile Paraisului, de la Gârliţa Veneticului şi Slon până-n Mădulari şi Aristodama. Pe vremea aia, Valdemar asculta zi şi noapte, cu amicii lui din Măiastra, polifonice inanimate, cu iz de ergasterie şi sunete de mecanisme bine unse, dar Sirona era moartă după noua modă, aşa că vrând-nevrând ajunsese la primul concert Putrefactio, în Mandragora, taverna adăpostită într-o pivniţă din Pasajul Ecbatana, nu departe de Scuarul Metecilor. Fergus îl lămurise că hiena cu două capete sculptată pe fiecare dintre canaturile uşii de la intrare, de la care nu-şi mai lua privirea, era stema songhayezilor. Îi povestise apoi că edificiul fusese ridicat în timpul domniei lui Uli, al treilea mansa clonat din dinastia Keita, şi servise drept sediu al guvernatorului mai bine de două secole, până când Sitalces-Genostes spulberase imperiul ca pe nimic şi instalase la Timbuktu un satrap tracind.