Așa arată disperarea

Cartea se cheamă Anutimp.
E despre oamenii blocați în sezonul oboselii cronice, cu zile scurte și întuneric umed care le face condens pe tâmple, dedesubt zbătându-se, înfierbântate, planurile de a scăpa cu viață, deasupra frigul neputinței.
Mâinile tuturor au pielea încrețită de la atâta spălat creiere în chiuvetă.
Creierele tind să rămână murdare, geaba freci cu Fairy sau cu leșie.
Gândurile sunt negre și miros a unt brânzit.
Pe străzi, oamenii urmăresc doar pașii lor, singurele organe care mai funcționează în Anutimp sunt picioarele și ficatul.
Ficatul nu-l pot urmări, se merge pe încredere.
Și pe băutură.
De ochi nu mai are nimeni nevoie.
Tot ce a fost de văzut, a fost văzut. Culorile nu sunt importante și culorile sunt singurele pe care nu le poți percepe printr-o atingere a mâinilor.
Tăiem costuri, oprim producții de senzații. Nu mă ajută cu nimic să știu că parizerul e verde. Îmi ajung senzorii din limbă.
La ochi s-a renunțat de mult timp în Anutimp.
D-aia pe străzi, turiștii veniți din Ierni sau Primăveri sau Toamne ale altor continente se-mpiedică de baricade de urât ridicate de localnici în calea lor. Nu au timp să facă frumos, în definitiv asta e atracția lui Anutimp, aici totul e atât de urât, nu-i accident, e opera unei civilizații oarbe care s-a sacrificat pentru ca noi să apreciem mai mult puțina frumusețe de acasă.
Ieri am locuit pentru 6 ore în Anutimp.
Perimiteți-mi să raportez:
Țăranii sunt apatici, rostogoliți în spatele unor tarabe cu borcane roșii. Și ceapa e roșie, și gogoșarii. Legumele sunt frumoase, oare cum au ieșit oamenii care le mănâncă atât de urâți?

Panourile publicitare sunt goale. Nu se mai promite nimic și poate aceasta e revoluția pe care o așteptam. Publicitate la tăcere.
Trotuarele au erupt în cabluri contorsionate.
Copacii stau în mâini, cu rădăcinile afară.
La Patiserie e o vânzătoare cu fălcile învelite-ntr-un fular.
Oamenii au jumătate de cap bleu, masca e doar o cromâ pe care am putea să proiectăm zâmbete dar cine să le vadă?
Nu văd copii, toți s-au pitit în păreri nestrămutate și conspirații neînsemnate.
Bărbații put a băutură. Reazămă garduri sau gardurile se reazămă pe ei, cine poate știi?

În Anutimp vin alegerile și poporul își face stocuri de resemnare. Cotesc la stânga, spre parcarea supermarketului, de fapt nu cotesc la stânga, parcarea e plină și bariera s-a blocat. Blochează și ei tramvaiul care urlă în spate.
Mișcă-te-n morții mă-tii.
Nu e timp.
Nici măcar la magazinu sirianului, din colț.
Doar hummus.