Vreau Nimic

Mă simt ca un cârlig de prosoape cu lipiciul uscat pe care geaba îl scuipi și îl presezi pe faianță, atârnă viclean pe perete câteva secunde și, când te-ai întors cu spatele, a căzut, poc. Nu mă pot lipi în discuții. Mi-s străină mie, hainelor mele, propriei existențe. Nu mă interesează numărul de infectați, că Orban e bou sau Barna milog.
Trăiesc cu rădăcinile p-afară, mimând implicarea în conversații pe care nu le aud, o fi covida care mi-a răpit plăcerea înfășării în lenjerie curată a pernelor pline de planuri, care șoptesc noaptea sub tâmple.
Fac lucruri dintr-un automatism imprecis. Ca un robot continuând să aspire o sală goală, la 600 de ani după ce ultimul om care i-a călcat pragul a crăpat.
Suntem 900 de colegi, niciunul nu a murit și nici nu a avut vreo rudă care să fi murit.
Nu mai suport.
Discuțiile sunt inutile ca un microfon pentru un mut.
Ce vrem să spunem?
Ce nu ne spunem?
Nimeni nu știe ce e de făcut. Ci doar că suntem făcuți.
Bâzâim în borcanele noastre discutând despre Biden care e prost și Trump care a mimat infectarea și despre mafia care a făcut milioane de euro din vânzarea de măști și cumpărăm bere Timișoreana care are cea mai urâtă etichetă din 1786 de universuri paralele, etichetă de Tix, poate despre asta ar merita să discutăm.
Văd un video: sunt bogaaaat, sunt bogaaat, am frizer și avocat, nu fumez, trag pe nas.
2 milioane de vizualizări.
Stau pe un peron construit pe o linie moartă.
Aștept trenul dar cred că pe linia asta vin doar saluturi ale popoarelor prietene.
La Arad, hotelul e gol. Are saună, dacă vreau, îi dau drumul saunei, la 11 noaptea. Ce nu fac ei pentru un oaspete.
Recepționera nu are mască, zice că a fost acum, în uichend, o petrecere de majorat cu 100 de oameni. 50 înăuntru, 50 afară, au respectat legea.
Și dacă erau 6 la baie și deci 44 afară și 56 înăuntru?
Zâmbește ușor încurcată.
Zice: eee, știți cum e!
Știu cum e.
Aritmetica ne ajută să numărăm bani, morți și diferența de vârstă între cei doi miri.
Viitorul nu se construiește niciodată pe aritmetică ci pe muzică.
Sunt bogaaaat, sunt bogaaaat!!

Sunt săracă.
Și vreau nimic.
Nimicul simplu, nimicul onest, însă, ca hârtia igienică și drojdia, e greu de găsit în România.
Avem nimic cu perje, nimic cu termopane, nimic cu pantofi cu toc cui.
Nimic conspiraționist.
Nimic umorist.
Nimicuri, cioburi, răsteli, strănuturi de nimic.
Vreau Nimic.
Și nu găsesc. Credeți că se dau fonduri europene să facem o fabrică zdravănă de nimic, iaca aci, la Arad?
Aș ajunge bogată, din Nimic.
Și aș cânta: Sunt bogată, sunt bogată, nu mi-am dorit nimic, niciodată!!!

Doamnă, vă spun, eu am avut covidă, dar ăștia sunt niște animale, mint. Ne omoară cu bună știință.
Spun nimic.
E mult mai greu decât să taci vorbind.