În cel mai recent număr al revistei Apostrof.

„Din punct de vedere al literaturii comparate, Diavoli fragili ne poartă cu gândul spre scrierile unor E.A. Poe (Berenice, 1835; Inima care-şi spune taina, 1843 ş.a.), Cezar Petrescu (Somnul, 1927; Baletul mecanic, 1931 ş.a.) ori V. Dragomir (Chipul din cenuşă, 2007). Asocierea propusă (am putea să o completăm şi cu o trimitere la scrierile lui S. King) are în vedere, cu precădere, subiectul şi stilul, structura operei fiind, fireşte, una tipic postmodernistă, eterogenă: include un interviu, o anchetă literară, fragmente de romane (toate, imaginare) şi două planuri narative principale, redate din perspectiva unor „naratori necredibili“.

Trama urmăreşte în paralel, sub forma unui joc de reconstituire, în care cititorul este provocat să se implice, formulând ipoteze proprii (un rol important joacă, în acest sens, identificarea corectă a personajelor şi a descendenţei lor), destinul unui scriitor celebru, învinuit de a îşi fi ucis soţia şi copilul (şi de a influenţa negativ cititorii prin scrierile sale întunecate), respectiv destinul unui ziarist, ale cărui aspiraţii beletristice au fost frânte brutal de critica nemiloasă. Supranaturalul intervine în momentul în care elemente şi personaje prezente în romanele acuzatului (Ploile, Malchance, Lacul şi … Diavoli fragili – scrise sub inspiraţia visului) se dovedesc a fi reale. O sugestie conform căreia ziaristul există doar în mintea romancierului încarcerat este făcută de un gardian; ipoteza nu este, însă, în concordanţă cu majoritatea indiciilor pe care le putem găsi în intrigă şi în structura cărţii – chiar dacă (anti)romanul lui R. Găvan poartă acelaşi titlu ca romanul neterminat al personajului său, fragmentele din opera imaginară oferite cititorilor nu conduc la ideea că ar fi vorba despre aceeaşi carte.“
Oliviu Crâznic

Recenzia completă:
http://www.revista-apostrof.ro/arhiva...