Cine l-a bagat in priza pe Fuego?

Sunt doamna Lina, intre 72 si 75 de ani, o admiratoare inraita a lui Paul Surugiu, zis Fuego si imi place de mor de el ca cand era mic chiar am vrut sa il adopt si sa ii impodobesc eu  bradul cand se ruga de maicuta lui. Si ea  nimic!

Paul ne-a facut enorma bucurie de a veni la noi in oras, unii oameni , care au putut si n-au fost obositi, chiar au dansat pe scaune. Cei care au putut sa se ridice au dansat in picioare, ca n-a mai fost asa bucurie in oras din 2002,cand a venit tot Fuego. Asa ca am strans inca din luna august bani de bilet si de flori, la fel ca si vecinele mele. La un moment dat, doamna Maria, de la apartamentul 14, pe scara a doua, aia cu catei si baiatu’ plecat la Bucuresti, mi-a zis:

-Lino, Lino, scoala-te, fa, ca l-a bagat cineva in priza pe Fuego!

Am deschis ochii, nu dormeam, doar simteam melodia, si l-am vazut pe Paulica aprins. Avea un fel de beculete de Craciun pe pelerina lui Zorro si m-am speriat. Prima intentie a fost sa merg pe scena, dar mi-a fost frica sa nu me curentez si eu. Dar, cand am vazut ca lumea aplauda, le placea, erau toti cu iu-iu si aplauze si flori, m-am mai linistit.

Acum am si eu cateva intrebari maica:

1. Cine l-a bagat pe Paul al meu in priza? Daca e un om rau, ca criminal, a fost prins pana acum? Intreprinde Politia ceva, face cineva anchetari din alea sau asteapta sa vina doamna aia din „Verdict, crima”.

2. Daca a fost cu intentie, de ce, maica? Si-a dat seama cineva din jur cat consuma un Fuego bagat in priza, maica? Nu e pacat de atatia si atatia kilowati?

3. Sper ca nu le vine ideea tampita ca data viitoare cand vine iar in Dej si voi avea 101 ani sa curga din el si apa calda, sa consume doi metri cubi pe scena aiurea. Sau macar daca consuma apa Fuego sa ii puna apometru, maica! Sa nu platim noi, astia din oras.

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.   Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1: PE ACEST LINK.

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.

– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.

– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.

– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.

– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.

– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu. Creierul său nu funcționează până ce alcoolul nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:

– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…

– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.

Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător

: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?

– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.

– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”

Fragment din  carte : :

Mini Bucăţica ruptă din Amelia îşi lipeşte fruntea de a mea şi mă împunge. Apoi mă sărută pe obraz şi întinde degetul mare.

– Piuu!

– Piuu!

Ne unim degetele. Ştiu că pare stupid, dar e „chestia noastră“ şi nu aş fi în stare să v-o explic. Am rămas amândoi cu ea dintr-o seară, când Mini Silviu şi Amelia dormeau, iar noi ne-am uitat la „E.T. Extraterestrul“. Avea vreo cinci ani:

– Tati, malțianul cu capul male, E.T., are un deget magic?

– Da, are un deget fermecat.

– Şi el se luminează de câte ori simte că băieţelul îl iubeşte?

– Exact. Degeţelul lui s-a aprins pentru că băieţelul îl iubea. Erau prieteni pe viaţă.

Şi s-a ghemuit în braţele mele să vedem finalul. Apoi, a început să plângă. Un plâns cu sughiţuri, cu vorbe de neînţeles aruncate printre picături şi muci.

– Tati. Tu mă iubeşti pe mine?

Acum este momentul meu să plâng cu muci.

– Până la stele.

– Şi înapoi? m-a întrebat printre sughiţuri.

– Şi înapoi. De o mie de ori până la stele şi înapoi.

– De mii de mii de ori, tati?

– De miliarde, de un infinit de mii de catralioane de ori!

S-a oprit din plâns şi, serioasă, m-a întrebat după câteva secunde:

– Voi verifica imediat asta, tati!

– Huh?

– Întinde degetul!

M-am prins ce vrea să facă. Mi-am dat seama imediat! Aşa că m-am prefăcut că tuşesc, m-am aruncat pe podea şi am cotrobăit „după o pastila de tuse“ în sertar.

– Ce ziceai? am întrebat-o cât am putut de serios.

– Să îţi dau un pumn în spate, tati? Aşa cum face bunica atunci când tuşeşti?

– Nu, a trecut. Ce ziceai că verifici?

– Dacă mă iubeşti. Întinde degetul, tati!

Şi ghemotocul ăla de copil pistruiat şi concentrat a întins uşor degetul arătător spre mine. Exact că E.T. De emoţie, a scos limbuța şi a închis ochii.

– Piuu!

– Piuu!

Degetele noastre s-au atins. Lanterna micuţă din mâna mea trimitea puţină lumină pe ele.

A deschis ochii mari de tot, apoi mi-a arătat zâmbetul ăla care ar topi toată gheaţa de la Polul Nord. Și-a lipit obrăjorul de al meu şi a zis în şoaptă, doar pentru mine:

– Taaaati! Tu mă iubeşti!

Nu m-am putut opri din plâns zece minute.

 

 

 

 

 

 

The post Cine l-a bagat in priza pe Fuego? appeared first on Cronici pe bune.