Ordinea cărților Game of Thrones (seria A Song of Ice and Fire)

Mi-a scris cineva ieri, într-un comentariu, că nu știe exact care e ordinea corectă a cărților Game of Thrones. Inițial am vrut să pun un link de Wikipedia, dar apoi mi-am dat seama că, de exemplu, nici măcar pe taică-meu nu l-ar ajuta cu mare lucru. Și cum nici nu se pune problema să-i spun cuiva că blogul meu de cărți este prea elevat pentru doleanța sa, iată. (Am scris post separat în speranța că așa voi ajuta mai multă lume.)


Game of Thrones e numele serialului, tradus în română ca Urzeala tronurilor. Seria de cărți pe care se bazează se numește A Song of Ice and Fire (Cântec de gheață și foc) și e scrisă de George R.R. Martin, dar i se mai zice și după numele primei cărți sau al serialului.


ASOIAF (prescurtarea comună) este formată, deocamdată, din 5 cărți gata scrise și disponibile în librării. La noi au apărut toate la editura Nemira și, fiindcă sunt atât de mari, cel mai probabil o să le găsiți împărțite fiecare în câte două volume, ceea ce înseamnă că, fizic, în total ar fi 10 cărți. Dar nu vă speriați, librăriile le vând împreună, adică dacă ceri Urzeala tronurilor, de pildă, primești ambele cărți care alcătuiesc volumul întreg. În cazul excepțional în care se vând separat sau le luați de la vreun anticariat, țineți minte că primul volum dintr-o carte are un punctuleț pe copertă și/sau pe cotor, iar al doilea două punctulețe. Dacă nu vedeți nicăieri punctulețele astea și respectiva carte este un tom gigantic numai bun de spart capul cuiva, înseamnă că nu a fost împărțită în două volume.


Ordinea corectă de citire a cărților din seria Cântec de gheață și foc este:

1. Urzeala tronurilor


[image error]Titlul original este A Game of Thrones (coperta din dreapta), iar cartea a apărut acum 20 de ani, în 1996.


2. Încleștarea regilor


[image error]Titlul original este A Clash of Kings (dreapta), iar cartea a apărut în 1998.


3. Iureșul săbiilor


[image error]Titlul original: A Storm of Swords (2000).


4. Festinul ciorilor


[image error]Titlul original: A Feast for Crows (2005).


5. Dansul dragonilor


[image error]Titlul original: A Dance with Dragons (2011).


Pam-pam. Hai că nu-i greu.

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on September 27, 2016 10:16
No comments have been added yet.