„Gol de timp”

Gol de timp – O viaţă mărturisită realist şi simplu, născuta dintr-o solitudine aparentă. Deja la al trei-lea volum, autorul nu mai este un debutant, şi mâna sigură cu care este scrisă aceasta carte se poate observa pe parcursul întregii lecturi. Fragmente de viaţă intercalate cu gânduri, vise, plină de emoţie şi trăire adevărată ne face să o privim ca pe o carte pe care fiecare din noi înşine am scris-o. Mulţimea de întrebări fără răspuns şi răspunsuri din care se nasc noi întrebări, ne face să ne dorim, citind, ca personajul să îşi găsească liniştea în dialogul cu conştiinţa. Amintirile vin ca un râu tămăduitor într-un real cenuşiu pustiit de lipsa persoanelor care ar fi susţinut drumul drept şi lin. Unicitatea personajului se dezvăluie treptat devenind pe alocuri de o nostalgie dureroasă . O iubire unică şi transformarea timpului în clipe miraculoase, ne încântă şi ne incită să mergem mai departe, pentru a descifra înţelesurile de dincolo de aparenţe, ale vieţii noastre şi a personajului, întemeiate pe o tainică ordine. Cotidianul este cumva camuflat în fantasticul amitirilor, într-un fir epic plin de simboluri şi extraordinar, cu o convingere profundă de a găsi echilibrul restituindu-şi sensul. Asimilarea învăţăturilor ne descoperă şi ne face să ne descoperim prin mulţimea de corespondenţe, ajutându-ne să devenim nişte exemplare umane unice, poate mai înţelepte, la fel cu personajul care reuşeşte să comprime destinul în arta de a trăi, nesucombând în faţa angoaselor. Banalul cotidian este transformat în axiome care revelează trăsăturile specific ale omului. Poveştile se închid simetric, ca un cerc, pornind de la întrebări simple transformate în elemente magice, în care prezenţa senzuală a iubirii, marchează direct şi indirect tema romanului. “Copacii ăştia nu aveau rădăcini şi se mişcau doi câte doi, nu se puteau mişca singuri. Unul făcea un pas sprijinit pe umărul celuilalt, apoi celălalt făcea un pas în timp ce acela care păşise îl susţinea”. Timpul şi iubirea, viaţa şi amintirile, presupun şi aduc o ultimă dihotomie între imaginile concrete,  reale şi semnificaţiile lor. Ieşind dintr-un tipar anume cartea rămâne în mâinile cititorului ca o mângâiere spontană, autentică şi blândă totuşi, a vieţii. 
Gol de timp, este aşadar o carte cu caracter autobiografic, o carte portret a eului interior, completată cu amănuntele amitirilor, învăţăturilor, sentimentelor , pe care autorul le-a asimilat, confirmat şi redat cu o sensibilitate aparte.“Poveştile nu se termină niciodată. Chiar după ce ai întors şi ultima filă, cea pe care scrie ”Şi au trăit fericiţi...”, povestea continuă zile, săptămâni, luni, ani, generaţii întregi. Oare câţi ani are Albă ca Zăpada? O redescoperim de fiecare dată la fel de tânără şi frumoasă.”

Oana Maria Covaci