Utopia bibliotecii

În adolescenţă, a fost o vreme când am trăit, într-o cameră sărăcăcioasă, ca o pasăre în colivie. Şi ce poate face o pasăre în colivie? De obicei, păsările se adaptează sau mor. Van Gogh vorbeşte chiar de o pasăre care a înnebunit. Eu nici nu m-am adaptat, nici n-am murit, nici nu mi-am pierdut minţile. M-am apucat de citit. Mi-am umplut colivia cu cărţi.

Deveneam astfel victima unei prejudecăţi. Deoarece cărţile înseamnă mult, dar nu pot însemna mai mult decât viaţa şi, mai ales, n-o pot înlocui.

Într-o bună zi, descoperim că nu ne ajung povestea lui Tristan şi cea a lui Romeo. Vrem să iubim noi înşine.

(Rugaţi-vă să nu vă crească aripi)

Aici se poate cădea într-una din extreme; petrecînd cea mai mare parte din timp citind şi preluînd, asumînd cuvintele şi istoriile acelea pe de-antregul, pericolul, pentru unii, poate veni de acolo că nu mai sînt capabili a face nici o diferenţă între viaţă şi literatură, uitînd cum să trăiască în momentul în care păşesc în lumea reală. Aici nu mai funcţionează reacţiile şi comportamentele din cărţi ori de pe scenă, oricît de realiste şi fireşti ar părea personajele, viaţa nu are nici o legătură cu ficţiunea cea mai „adevărată"… De continuăm, ca o extensie firească pentru noi, manifestările aflate printre pagini, bune ori rele, vom avea surpriza de a fi consideraţi cel puţin ciudaţi, priviţi cu suspiciune şi milă, putem răni fără să înţelegem de ce şi la rîndul nostru suferi ca urmare a consecinţelor ce sîntem obligaţi a ni le asuma.

Tristan există doar acolo… Acolo moare Romeo pentru iubirea lui iar Orfeu înfruntă infernul din acelaşi motiv. Ajunşi aici ar fi închişi, de ar fi prinşi, la balamuc, ori doar stigmatizaţi şi luaţi în rîs, ah! don quijotisme, ha, ha, iată, în viaţă oamenii normali sînt doar normali, ceilalţi fiind nebuni, foarte nebuni şi nebuni de legat… Aici iubim simplu şi fără dureri de cap ori gesturi extraordinare, sau ni se pare doar că iubirea există şi la cel mai mic val nisipul se sterge iar cuvintele mor… Rămîne singură, viaţa.

Ieşim din colivia cu file? Ne adaptăm. Dacă nu reuşim a o face, mai bine rămînem acolo şi continuăm bine merci în universul paralel dintre „gratiile paginilor".

de mirella