Raluca Feher's Blog, page 5

Moartea domnului Lăzărescu

De peste biroul lui, directorul general trimite promisiuni: o să facem, o să fie bine, o să construim, o să câștigăm. Sună-mă săptămâna viitoare.
Apoi nu mai răspunde la telefon. Niciodată.
Nu e singurul. Este epidemie de nesimțire. Tulpina indiană, tulpina rusească, tulpina balcanică.
Nu contează expertiza, nu contează intențiile bune, nu contează că nu cerșești ci oferi servicii, dacă nu ai pile ești tratat ca un sărac venit cu o găină vie la medic, să fie operat de polipi.
Moartea domnului Lăzărescu. În fiecare zi.
Nu ți se mai lasă nicio urmă de demnitate.
Ne-am întors la mitocănia agresivă a anilor `90, vindecată, credeam eu, de mimetismul impus de departamentele de HR, de conferințele din străinătate, de politețea scrobită a exprimărilor în engleză.
Pendulul ajuns în vârf în 2016-2017, acum alunecă grăbit spre 2003-2004.
E timpul să ne facem băgăjelele și să plecăm în locuri în care ți se promite puțin dar măcar ți se răspunde la telefon.
Am scris textul de mai jos acum 3 ani, în Dublin.

Managerul restaurantului e o fată creață, cu zâmbet cald, moldoveancă de la Piatra Neamț care s-a mutat în Dublin de 11 ani: Doamne, ce bine că nu am mers după frate-miu în Firenze, cum îi zice, că nu pot să-i suport pe italieni, sunt groaznici cum sunt ei așa, făloși. E minunat în Dublin, banii sunt buni, lumea se poartă frumos cu tine, totul e să vrei să muncești. Nu se merită să ai mașină că parcarea e 3 euro pe oră, și casele în centru sunt scumpe, 1500 de euro pe lună un apartament cu două camere dar banii ăștia îi faci aici dacă vrei să muncești, totul este să vrei să muncești.
Fata creață privește plină de speranță în ochii mei, căutând dorința de muncă, parcă era sub fusta asta, nu-i, atunci în sertarul ăsta cu perii, chiloți și bigudiuri?
Fata cu părul lins și zâmbet radiant e șefa de salon la Chapter One, restaurant cu stea Michelin în frunte. E din Cluj, a venit acum 5 ani aici, are două joburi și, la început, spunea că e italiancă de teamă să nu se ia lumea de ea că e româncă. Plătește taxele, toate, și rămâne cu bani cât să-și permită să meargă la coafor săptămânal, la cosmetician, sală, pedichiurist și să-și plătească și faimoasa chirie de 1500 de euro pe lună. Aici salariul se ia joia, în fiecare săptămână. E perfect căci știi cum să-ți aranjezi uichendul, viața e mult mai organizată.
Reapare marota muncii care îți aduce numai lucruri bune. Dacă muncești, dacă vrei să muncești, atunci porțile raiului se vor deschide și tu vei fi lăsat să intri și să bei apă La Fântâna din păhărele albe, de plastic ceresc.
Îți dau lacrimile când te gândești cât de puțin cerem.
Cerem să fim lăsați să muncim, două joburi nu sunt prea multe, e ok și cu trei. Dar să ni se plătească taxele de către patroni, să fim respectați, să ne permitem o locuință decentă, să mergem la pedichiură și coafor săptămânal, să avem acolo o pensie, acces la un credit.
Fetele ăstea au venit aici una la 19 ani și una la 31. Ce făceam eu la 19 și la 31 de ani? La 19 lucram la un ziar unde eram plătiți la 3 luni, ni se spunea: joi vine clar salariul. Nu venea, cred că trebuia să ne ducem noi după el dar nu știam în ce cârciumă se oprise, se făcuse pulbere și nu mai știa drumul spre redacție. Oricum banii ne ajungeau doar pentru bere și țigări. Nu aveam contracte. Nici măcar convenții. Nu primeam diurne pentru deplasări, nici nu știam că există așa ceva. Ni se rupea că eram plătiți la negru, că nu avem cărți de muncă. Doar nu eram ca mama și ca tata, la fabrică, nici nu vroiam să avem cărți de muncă, ăstea erau niște chestii comuniste. Eram niște călugări tibetani, trăind din mila patronilor care ne aruncau în tigăița de cupru, din când în când, niște firfirei. Și noi ne aveam unul pe altul și cu toții pe Mami de la barul presei care ne dădea pe datorie să bem și să mâncăm sendvișuri cu șuncă și cașcaval.
La 31 câștigam mai bine, banii veneau la sfârșitul lunii, aveam și carte de muncă dar pe ea era pus salariul minim pe economie, că nah, mai reduci și tu din costuri când ești tânăr patron și vrei să faci profit. Și ce dacă am pe cartea de muncă salariul minim, cui îi pasă de pensie sau de credite? O să continui să stau cu chirie, cine vrea să-și cumpere casă în mizeria asta de București.
Din Irlanda au plecat la marea foamete din secolul XIX 1 milion jumate de oameni, abia acum, 150 de ani mai târziu, populația a ajuns-după un influx gigantic de imigranți-la nivelul de dinainte al catastrofei. Migrația a continuat în anii 70 în timpul crizei petrolului și apoi în timpul crizei din 2008 din care abia acum 2 ani Irlanda a dat semne că începe să-și revină.
Din România au plecat în ultimii 10 ani peste 4 milioane de oameni. Catastrofa nu a fost inevitabilă ca mana cartofului irlandez sau prăbușirea unui sistem financiar planetar. Noi nu am fost ocupați și torturați de o forță străină. Și cu toate astea, 4 milioane de români s-au mutat, zeci de mii dintre ei pe o insulă unde trage umezeala la șale, fericiți să își ia 2 servicii dacă asta înseamnă că pot rămâne aici, să meargă la coafor și pedichiură o dată pe săptămână.
Noi nu am avut foamete, ocupație, război.
Noi am avut securitate, Ion Iliescu, FSN și tot parcul de dinozauri scăpat în zarzavaturile din grădina bunicii.
Vreau să trăiesc decent. Asta zicea moldoveanca și asta zicea și clujanca, vreau să muncesc și să trăiesc decent.
În România decența există la Antipa, e împăiată imediat lângă condor. Ultimul exemplar a fost zărit acum 11 ani, undeva în județul Sălaj, și a fost omorât de un sătean cu un par.

Mi-e dor de 2018

Cât de simplu era totul înainte. Unii erau buni și alții răi, Soroș plătea totul, noi eram victime, ei călăi, femeile erau curve, bărbații porci și nu puteau să nască. Voiam o țară ca afară și răspunsul era m.ie psd.

S-a terminat cu asta. Dacă am fi fost atenți, mai atenți, ne-am fi dat seama că niciodată nu a fost așa cum am spus eu mai sus, totul a fost un vis colectiv, simplificator și simplist, perfect pentru daltoniștii politici ai generației noastre. Surprinși, bălăcărim trădătorii care au spus că vrăjitoarea nu stă-ntr-o căsuță de turtă dulce ci din prefabricat graffitat. Și au votat împotriva dreptului femeilor la avort, hei, cine ar fi crezut că liberalii sunt atât de retrograzi?
Oricine se uită la cer și vede nori de ploaie și-și ia o umbrelă.
Călărind un curent naționalist-creștin, aidoma Ungariei, Poloniei, Cehiei mult înaintea noastră, cruciații noștri cu batistuțe la piept fac orice ar face orice Godfrey sau Tancred al generației acesteia: minte și supraviețuiește.
Totul este să fii pios, să-ți acuzi inamicul de satanism și să insiști că ești victimă.
Am găsit un post pe care l-am scris acum aproape 4 ani.
Descrie perfect harababura de acum.
Toată lumea încearcă să fure și, când nu reușește, urlă: hoțul !!!
Ceva, ceva tot va ieși de aici.
Dacă nu prada, măcar statutul de victimă.
Despre asta e vorba și cu votul din Parlamentul European. Nu există virtuoși, doar profitori. De aceea mi-e dor de 2018.


În ultimul weekend dinaintea începerii școlii, un băiat pe nume Bogdan a făcut o rezervare la mine, prin airbnb, pentru o noapte. Orașul era plin, cald, festivalul berii, alte trei târguri, ultimul gât de aer tras înainte ca poporul să se scufunde în oceanul de draci care inundă viețile noastre post vacanța de vară. Sâmbătă la 11.30, cu 2 ore juma înainte de check-in, Bogdan al meu a dat mesaj că nu mai vine și că vrea bani înapoi. Nu toți, doar așa, jumate din sumă. Îi explic că, în cazul nostru, regulile anulării rezervării spun că, dacă o face cu 5 zile înainte să sosească, i se reține tariful primei nopți, în această situație și singura. Îi spun că această regulă e publică și că, atunci când a rezervat, era obligat să bifeze că e de acord cu respectiva regulă. Îi adaug că oricum, dacă ar fi anulat cu 2 zile înainte, i-aș fi dat banii înapoi, fără probleme, pentru că am avut cereri de la alte 2 grupuri de turiști care vroiau să stea mai mult decât Bogdan, deci eu aș fi fost în avantaj dacă el renunța mai devreme. Îi clarific faptul că atunci când dai țeapă la o cazare fix în ziua cazării, nu primești nicăieri în lume banii pe rezervare înapoi. Dar, pentru că nu sunt animal, îi ofer reducere când va veni la Brașov, în octombrie sau noiembrie: da frate, îți dau mai ieftin, chiar dacă nimic nu mă obligă să fac asta, chiar dacă eu nu am greșit cu nimic și regulile jocului sunt publicate cu font de 78, ca să le vadă și tataia din Buzău, când stă pe prispă și se scarpină la ouă.
Bogdan însă e nervos.
Zice: am crezut că ești om dar tu faci totul pentru bani.
Normal Bogdan, d-aia mi-am deschis un airbnb. În plus, aparent, și tu tot pentru bani ai conversația asta cu mine.
Zice: îmi pare rău că ți-am luat cartea, cred că ești un om josnic.
Hm, ce să zic Bogdan, probabil ai dreptate.
Zice: las că vin eu la tine și mă cazez și îți fac scandal la vecini și după îți scriu și un review să te rupă.
Zbang.
Cu ce avem de-a face aici?
Cu un exemplar perfect de român.
Omul care intră pe teren să joace fotbal, dă gol cu mâna și când arbitrul anulează golul se dă cu curul de pământ că este furat și promite că se va plânge forurilor internaționale. Apoi amenință că îl așteaptă pe copilul arbitrului la ieșirea de la grădiniță și îi înmânează un răhățel învelit în hârtie de caramea.
Acesta este românul, omul care încalcă regulile dar urlă că a fost amendat aiurea, cel care rage că instituțiile statului sunt corupte dar vine cu pliculețu și cere să intre în fața ăluia fără pliculeț. Dar mai cu seamă, românul e ăla care stă aplecat deasupra ta, cu toporașu de șnițele pregătit să-ți dea în tâmplă, și-ți spune plângând: de ce mă obligi măi să-ți fac una ca asta, de ce măi nenorocitule?
Românul e victima propriei lui imposturi mentale.
Niciodată mulțumit. Vrei să îl ajuți, perfect, dar atunci trebuie să o faci doar în condițiile în care vrea el să fie ajutat. Îi dai un boț de pâine că moare de foame pe marginea drumului, dar să fie pâine d-aia neagră, suedeză, eventual unsă cu un pic de unt de trufe și cu nițel caviar.
Dacă îl refuzi, te acuză că ești capitalist sălbatic, fascist, urăști evreii, negrii, ungurii, țiganii și, desigur, homosexualii. Și că veni vorba de ei, câțiva susținători LGBT au sărit că noi ăștia cu Frontline suntem idioți, nedemocratici, antioccidentali și ne-europeni pentru că am pus un titlu considerat de ei nefericit la un eveniment pe care îl organizăm despre referendumul de modificare a Constituției propusă de Coaliția pentru Familie.
Și dăi și scuipă, și dăi și smulge-ți părul din cap mult timp după ce am modificat titlul, că deh, oamenii erau supărați și nu vrei să-i superi pe oameni așa aiurea, chiar dacă tu crezi că nu au simțul umorului și că seamănă destul de tare în gândire și manifestări cu tradiționaliștii-ortodocși-neoprotestanți cărora li se opun.
Și nu ai cum să nu te gândești că înainte de a fi gay sau popă de țară, gospodină cuminte sau bagaboandă de oraș, consilier politic sau administrator de bloc, ești român, deci ești victimă-călău, mânat de vocația de a da vina mereu pe cineva pentru toate neajunsurile tale și energizat de uriașa incapacitate de a accepta că există alte păreri decât ale tale și ale tribului tău.
Și atunci mă gândesc să strângem semnături să facem un referendum care să treacă în Constituție faptul că românul e victimă și, ca victimă, are dreptul să schimbe orice regulă, titlu, nume, ordin despre care el crede că îl neîndreptățește. Și ăia care se opun, ăia care spun că sunt de altă părere, că jocul ăsta se joacă așa, că anularea contractului ăsta atrage penalitățile următoare, oamenii ăștia care nu vor să schimbe ceea ce românul cere să se schimbe, trebuie lapidați, în piața mare. În fiecare marți și joi. Că vineri ținem toți post.
Pun pariu că o să găsim 10 milioane de semnături urgent în sprijinul acestei modificări.
Fără să fie nevoie de intervenția morților din Teleorman.

Institutul râsului în pandemie

A cântat până acum dizeuza pe versant, la vreo 2 kilometri în munte, cântece din repertoriul internațional, apoi un domn a mulțumit lu medames și lu mesiu și dizeuza a tăcut și muntele a tăcut și acum pot și ariciu și caisu din fața mea să doarmă. Insula e pustie. Hotelurile sunt închise. Pisicile sunt mai slabe decât anul trecut. Țânțarii mor de foame. Sau sete, nu știu niciodată să spun exact ce le lipsește.
Oamenii nu se plâng, că lacrimile înseamnă pierderi de săruri.
Beau cafele, spun cuvinte cu mult ț, cuvintele cu mult ț te fac să ridici colțurile gurii, observați și voi, ț-urile te fac să zâmbești. Apa e turcoaz, pisica Tana a lui Kostas e mulțumită, zace-ntr-o rână la intrarea în magazinul lui Kostas. Kostas zice că nu e nevoie de mască la el în magazin, e vaccinat cu Pfizer, tot neamului lui e vaccinat cu Pfizer, sunt bine, acum sunt sub 10 cazuri noi pe insulă, de ce nu dau englezii drumu la turism?
Mânării. Cu ț. Cu zâmbet. Mânăriți.
Cu bunăvoie și fără obidă. Nu poți să fii obidit când sunt 28 de grade și apa e turcoaz.
Mulțumesc, țe fați?
Primesc înghețată din partea casei, primesc mastika din partea casei, primesc pâine cu măsline din partea casei. Peste apă, albanezii dansează sub lumini violet.
Sper că neoanele ălea sunt de la institutul român din Sarande. Ce stupizenie, ați spune, cu ț, zâmbind.

Dar nu, între 25 iulie 1938 și 1 noiembrie 1940, în Sarande, peste gârlă de unde stau eu, a existat Institutul Român de studii și cercetări arheologice din Albania. Regele Zog al Albaniei a donat în 1932 lui Nicolae Iorga o parcelă de aproape 800 de metri pătrați, unde să fondeze acest institut, dar n-a fost să fie. Mai întâi nu au fost bani, apoi italienii au invadat Albania, apoi au venit nemții. “The building was confiscated by the Albanian state in the years following World War II, and became private property after 1990, with the Romanian Ministry of Foreign Affairs making a formal claim in the 2010s” zice wikipedia.

Kostas nu știe nimic din toate astea. Și nici nu-l interesează. Sunt câteva sute de albanezi în Corfu, veniți cu roata de tractor, peste marea Ionică, oameni și ei, ca noi, împinși de munți în mare.
Ne uităm la Sky News, nu avem de ales, nu sunt alte posturi la tv.
Președintele Biden, ales de grecii și albanezii din State, s-a întâlnit cu președintele Putin, neales de nimeni dintre noi. Un reporter cu voce nisipoasă, îl suge în conversație pe președintele rus, îl plimbă-n introduceri ca pe-un cal înainte de cursă și apoi întreabă serios, fără ț: domnule președinte, domnul Trump a spus că nu sunteți criminal, dar domnul Biden crede că sunteți unul. Sunteți un criminal?

Kostas cade de pe scaun de râs.
Sunt 3 mese din 30 ocupate. Își poate permite sarcasmul.
Mai vrei o mastică?
Mai vreau.
Nu sunt turiști, politica e de rahat, dar umorul e ca sarea din mare. Mult, îți strânge pielea și, astfel, strângându-te, te face să te simți mai mare pe dinăuntru.
Trei nemți se uită la noi.
Nu știu că numele lor e cu ț, deci nu râd.
Hanț, țvai, polițai.
Viață!!! Țum laudae!!

Nepăsarea e câștigătoare

Bucureștiul e la fel de impenetrabil ca în 2008, înainte să auzim de Golden Sachs și Lehman Brothers. În așteptarea cutremurului, toată lumea a coborât în mașini și stă-n stradă. În stradă e mai sigur. Ești deja jos, dacă stai tras mai spre panseluțe, nu are cum să cadă blocul pe tine. Vocile radioului mestecă ciunga vorbelor inconsistente: ministrul a făcut, președintele a tăcut, vaccin, românii nu au încredere în vaccin, românii nu au încredere în nimic, românii nu au. Popoviciu a scăpat. Nu va fi extrădat, Biden fie lăudat.
Să mi se spună azi, acum, în secunda asta: bre, ăștia vor să dea Ordonanța 13 exact în forma aia din ianuarie 2017, o să scape x, y nu o să facă pârnaie, z o să scoată iar capul și eu aș zice: așteaptă-mă să-mi iau o șaormă de la Genin, să beau niște colă și să iau un colebil și apoi întreabă-mă dacă-mi pasă.
Popoviciu a scăpat, mie îmi place KFC-ul, Popoviciu a adus KFC în România, trăiască Popoviciu la el acolo, în Londra, unde e scump și nu găsești instalatori cu lunile dacă ți se strică dușul de trebuie să faci duș la gym. Nu-l invidiez.
Trăiască Ghiță și mafia sârbă, Voiculescu și mafia rusă, Bică și Dragomir și mafia italiană.
Dacă mafiile ăstea s-ar gândi câți bani s-ar face nu din imobiliare ci din parteneriate cu statu, să rezolve problema infrastructurii rutiere și feroviare, Drulă ar fi președinte, așa cum se visează.

Nu poți să intri în București. Nu poți să ieși din București. Nu poți să parchezi în București. Motoarele torc, oamenii picotesc. Din când în când, o rupere de nori spală praful și scapă o cisternă de parfum de tei peste coloana de mașini. E atât de verde orașul și nimic nu se mișcă decât de jos în sus, iarba crescând văzând cu ochii cât aștepți tu la stop.
Șantierele s-au oprit. Materialele de construcții nu mai vin din China. Dacă închizi radioul și motorul-oricum nu o să pleci în următoarele 36 de minute nicăieri, de ce să arzi aiurea benzina?-poți să simți cum se cutremură pământul, zdruuuuuung, zdruuuuung, zbaaaangggg, mai se prăbușește cu zgomot câte un ghiveci de la etaj, v-am spus că d-aia toată lumea e în mașini, știe ea lumea ce știe. Este criza care se apropie.

Dar nu vorbim despre asta. Dacă ținem ochii bine închiși, criza nu există. Ne-a zis primul ministru, gata, suntem pe creștere. Viorica e strateg la BNR. Suntem într-o carte a fraților Strugațki?

Găsesc o poveste din 2019, de când covidu nu exista în sărci pe gugăl.
O mică poveste despre Cuc, ministrul de atunci al transporturilor. Coleg cu doamna strateg.
Oare ce mai face fostul ministru al transporturilor, Cuc?
El în nisipul cărei mafii face casteluțe?

Povestea de atunci era cu happy end. Zicea așa:
Cuc dă ordin la TAROM să țină avioanele la sol ca să nu ajungă parlamentarii să dea jos guvernul din care face parte. Șefa TAROM are fratele și soțul angajați la TAROM. Compania e doar o mare familie.
TVR e plină de rubedenii care se trag unul pe altul pe un post cald, luminist, mașinist, plimbătorist de hârtii, secretare, manipulatoare, ministerele sunt moșii controlate de unchi, nași, verișori și nepoate, tot ce înseamnă primării, prefecturi, asociații, uniuni, organizații de stat sunt doar încuscriri de neamuri mufate din tată-n fiu la buget.
Al cui ești ghea?
Al lu Mitralieră care e neam cu Jumară care e cumnat cu alde Rusu.
Cazanciuc cu Ponta cu Udrea, Băsescu, Ghiară și Gigi sunt uniți prin sânge cu Dragnea, Ilie Sârbu, Mazăre și Popoviciu, care e cu Biden și cu oligarhii ucrainieni și cu toții sunt cu Putin care e cu Trump.
Și Trump poate să dea ordin ca frunzele să nu mai cadă din copaci, toamna să nu mai vină niciodată și Putin poate să dea ordin ca ghețarii să nu se mai topească și uraniul să nu mai fie radioactiv.
Doar ministrul Cuc gândește pe mic.
El vrea doar să țină la sol avioanele, nu mult, puțin, cât să nu treacă moțiunea. Și nici asta nu a reușit. De ce? Pentru că neamurile din TAROM au bătut ierarhia.
Sunt optimistă.
Putin și Trump și toți dictatorii sunt singuri în vârful ascuțit al muntelui puterii. Nu au o familie să îi susțină.
Deci kurzii au o șansă.
Yemeniții au o șansă.
Oltenii au o șansă.
Și toate neamurile mici dar bine legate.
Amin.

Să fim deci optimiști. NImic nu va fi mai rău decât o să fie, indiferent dacă ne împotrivim sau dacă ne așezăm în mașini, cu sos de șaorma în barbă, așteptând să mergem undeva doar ca să avem de unde să ne întoarcem.

Singurul om onest din lume

Am văzut un video care explică foarte clar cum este afectat creierul de consumul de alcool. Pe scurt, neurotransmițătorii, aceste Scufițe Roșii care plimbă-n coșulețe informația prin creier,  sunt de două feluri: unii sunt excitatori-senzoriali și ceilalți sunt inhibitori-organizatori. Când bem, primul tip, numit glutamat, este blocat și astfel nu mai primim atât de multă informație senzorială. Simțim și percepem mai puține lucruri și ne amintim mai puțin. În schimb alcoolul face loc celorlalți neurotransmițători, gaba, care trebuie să se descurce, ca o pensionară ceapistă din Teleorman, cu pensia de 30 de lei pe lună. Adică trebuie să o scoată la capăt cu puțina informație furnizată de glutamat.

Atunci când ești beat, gândești puțin dar cu o claritate extraordinară și aceeași idee, una singură, dar precisă, fiecare por studiat, pipăit, adulmecat, continuă să se întoarcă în loop-ul din creierul tău, ca o biluță aruncată de manetele unui joc mecanic, care nu a nimerit gaura.

Gândești mai clar ca niciodată și mai concentrat ca niciodată, nefiind întrerupt de nimic altceva, pentru că citirica stă de gardă și oprește lucrurile din afară să te tulbure.

Rupți de beți la o petrecere de laborator, japonezii de la National Institute for Materials Science in Japan care se chinuiau să creeze superconductorul mileniului, au decis să înmoaie aliajul testat în vin, shochu și ce mai aveau ei pe fundul paharelor. Și ce să vezi? Au observat că șprițul crește conductivitatea materialului testat, făcându-l cu 62% mai capabil să transmită curentul decât apa în care îl înmuiaseră înainte. Iuhuuuu, trăiască beuturica și ideile puține dar clare și precise!

Idei puține.
Idee puțină.

Cum să-mi ascund impostura?
Cum să par că merit?
Cum să iau?
Cum să păstrez scaunul?
E aceeași idee și o vezi ieșind și umflându-se ca un balon de gumă Turbo din guri de politicieni, jurnaliști, analiști, experți, directori, funcționari, militari.

Toți sunt puternici, inteligenți, dedicați, profesioniști, muncitori. Și cu toate astea merge din ce în ce în ce mai rău.
În fața unei bănci portocalii, un nene cu mustață pe oală cântă la acordeon Life is Life. Are boxă legată la acordeon și muzica rătăcește între fațade de case de schimb, Laaaaif, laif is laif, tana-nanana!!!
Tana-nananaaaaa!!!, reia o fată dintr-un grup de gherți în treninguri care trec pe lângă acordeonist. Au ieșit de la iexcengi cu buzunarele umplute de suluri de sute de euro.
Planul Național de Reziliență.
A venit belșugul. De unde? De la mafia spaniolă care spală banu în oraș. Sau poate de la mafia moldovenească și aia ucrainiană care spală banii în oraș.
Un oraș cu bani curați pentru că sunt spălați.

E ora 2 și un trotilist îndoit de pumnul de alcool primit în stomac, atârnă ca o lacrimă-ntr-un colț de ochi. El e singurul care nu vrea să ascundă nimic. Este onest cu el însuși și cu universul.
La picioarele lui putrezește o pisică călcată de mașină.
Life is Life.
Și ideile-s puține.
Una dintre ele, a oamenilor și mai puțini decât ideile puține, este să pară că sunt Cassandre. Că profețesc ce va veni. O să vedeți voi că o să-l regretați pe X. O să vedeți voi că Y o să se întoarcă. O să vedeți că Z o să vă dezamăgească.
O să vedeți voi că ați crezut geaba că sunt un clovn ticălos, sunt doar ticălos, nu sunt clovn.
Anyways.
Singura salvare e alcoolul căci el, reducând informația care intră-n tine, reduce și dorința de a proiecta o imagine în exterior. Îți ia valizele cu prefăcătorie din mâini. Ești liber să te scarpini, să-ți faci cruce sau să te rogi la o zeitate hindusă, să fluieri cu două degete-n gură și, cel mai important, să apuci sticla sau paharul de băutură.

Ia mai mânați măi flăcăi și fugiți fără să vă uitați înapoi

Am citit recent despre brain fog.
Idioțenia la care ne condamnă pandemia.
Monotonia zilelor, ușile pe care nu le mai deschidem, hainele pe care nu le mai îmbrăcăm, camerele în care ajungem fără să știm ce ne-a adus acolo. Ce caut eu în viața mea?
Pe unii îi afectează mai tare. Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, de exemplu, nu mai știe când s-a spălat ultima oară pe dinți cu degetul lui Dan Voiculescu, degetul ăla special pe care îl folosește să-i mângâie prostata lui Mugur Isărescu. Nu mai știe și pace să-și fi dat el acordul (el sau conducerea unității de producție pe care o conduce) ca o carte a lui Dan Voiculescu să fie publicată la editura Academiei.

Eu îl înțeleg. Nici eu nu îmi amintesc dacă am plătit curentu, când am cumpărat parizer ultima oară și, mai cu seamă, dacă mi s-a întâmplat în viața asta sau în alta să câștig 30 de milioane de parai la loto.
E brain fog. Vinovată e pandemia.
Nu e nesimțire, corupție, gașcă de informatori-colaboratori-coclitori.
E brain fog. Și ca să o mai risipesc, m-am uitat ce scriam anul trecut pe vremea asta despre Voiculescu, edituri, pensii speciale. Pup.

Acum 2 zile am aflat că statul îi va da bani infractorului Dan Voiculescu și trompetei lui de minciuni, și vuvuzelei lui Sebi Ghiță îi va da bani și frunzei în care suflă Bogdan Chireac, că trebuie să salveze presa din România.
Ieri ni s-a spus că, după ce a propus prin Institutul pentru Studierea Calității Vieții (înființat în 1990 și condus de un cetățean cu profil securistoid) un impozit de solidaritate pe care ar trebui să îl plătim ăștia de primim salarii de peste 3000 de lei, Academia Română a venit ieri cu varianta naționalizării Pilonului II pe care PSD a pus ochii încă de pe vremea lu Lyviu.
Jbang, jbang, caută dragă pașaportul, spunei tai-tai patriei dar staaaai…..cine zicea că nu avem parte și de vești bune? Pensiile speciale vor fi hăcuite, ne-a anunțat victorios USR, am înfrânt. Pune pașaportul în sertar, nu mai trezi copilul, hai că mai st..
16 secunde de Îndrăznește să crezi, e un maxim în ultimele luni, după care au sărit Avocatul Poporului și Înalta Curte și CSM-ul care vor ataca la Curtea Constituțională toată tărășenia.
Zarul nostru e cu 1 și 2, al lor cu 5 și 6. Lupul nu este paznic la oi, oaia a devenit lup și paște ficații ciobanului. Mai jos sunt 3 posturi scrise în 2015, 2017 și 2019.
Scoateți pașapoartele, nu-l mai treziți p-ăla micul, luați-l așa, adormit, în brațe. Și fugiți.

30 septembrie 2015.
The Guardian a scris acum câteva zile despre valul de scriitori copți în cuptorașul pușcăriilor românești. Imediat, mass-media românească a pornit la pitrocit subiectul repetând, mai mult sau mai puțin, exact ceea ce spunea articolul din The Guardian. Nimeni nu s-a dus mai departe, să vadă cine scoate aceste cărți, care edituri adicătelea și ce alte volume au mai pus ele pe rafturile librăriilor. Căci povestea Editurii pentru Hoți nu este cu happy și precoce end doar pentru belferii din pârnăi ci și pentru editurile care îi susțin. O mână spală pe alta în micul nostru sătuc de troglodiți, deci nu-i de mirare că editurile care îl scarpină pe cutare politician între urechi, o să puște și contractul pentru manuale școlare. Mai jos articolul de pe blog de acum 3 luni. Nu a făcut mare vâlvă, că doar nu scrisese The Guardian înainte nimic. Nu o să facă nici acum, că nu o să se apuce nimeni să se uite în coșul de rufe murdare al băieților ăstora. Dar zic și eu, așa, ca om căruia i-ar fi plăcut să fie jurnalist, poate totuși s-o găsi cineva să o facă.

Diploma înrămată pe perete, cum au văzut ei în casele de boieri când mergeau mititei cu sorcova, a fost visul generației de țărani mânați de foame la oraș, pasat copiilor lor. E bine mamă să ai o diplomă, să faci o facultate că altfel nu te bagă nimeni în seamă. Ajungi ca mine să mergi în fabrică, în loc să fii contabilă la cooperativă sau chiar profesoară. Uite, profesoarele primesc cadouri și atenții și inginerii au de toate, se descurcă, sunt respectați. Fă mamă o facultate, îți trebuie diploma aia când o fi să te angajezi undeva.
Jap. Pe geamul pus peste diploma de silvicultor a copilașului s-a lipit flegma tranziției. Toată lumea poate să fie acuși contabil, expert contabil, masterand, doctorand, profesor-doctor-docent, omnipotent. Ce vrei să fii și în câte zile? Cursuri rapide, ultra-rapide, acreditări cu viteza sunetului. În cutii aruncate prin poduri, politicienii își lasă onorurile academice să mucezească între căcăței de șoareci. Căci acum potența intelectuală este reflectată de activitatea publicistică desfășurată.
Ăștia cu ramele și sticla antireflex au fost dați deoparte de băieții cu edituri și tipografii, cum ar fi, ia să vedem: Editura Niculescu SRL. Pe pagina ei, editura Niculescu își dezvăluie misionu și visionu:

“Inca de la infiintare, Editura NICULESCU si-a propus sa incurajeze autorii romani, selectati cu grija din randul unor personalitati consacrate ale invatamantului, stiintei si culturii nationale: profesori universitari, cercetatori stiintifici, scriitori. De asemenea, exista si numeroase lucrari realizate cu licente de la prestigioase edituri din strainatate, aceasta tendinta fiind in continua crestere.”

Cine este editura Niculescu? Este acea unitate de producție care s-a nișat pe cartea de pârnăiaș-politruc publicându-i pe George Copos cu volumele „Tăşnadul medieval”, „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, „Franciză vs management în industria hotelieră”, „Turismul – vector de interculturalitate”.
Tot aici a publicat condamnatul Dan Voiculescu volumele „Omenirea, încotro?” și „Investiţiile străine directe – vector al dezvoltării economice”.
Și tot Niculescu a fost preferată de Adrian Năstase pentru publicarea volumului “Cele două Românii.” Dar Adrian a mai fost pe aici, pe vremea când pârnaia nu era scurtată de priapismul activității publicistice afișate. A scos în 2008 volumul Codul Zambaccian 2. Termo-panem et circenses.

Editură de nișă, ai zice dar când te uiți la cifra de afaceri și la volumul de carte pe care îl aruncă în piață, realizezi că Niculeștii nu sunt niște orfani înfiați de PSD și crescuți pe lângă casă ci niște cumetri ai PSD-ului cu care se cunosc din fragedă pruncie.
Ce zice GSP despre patronul editurii, citiți aici: http://www.gsp.ro/gsp-special/anchetele-gazetei/scandalul-plagiatului-directorul-editurii-sef-de-promotie-prieten-cu-copos-si-fost-secretar-de-stat-in-guvernul-nastase-447651.html

Tare din spate vine Sitech din Craiova, o altă editură trompetă a pușcăriașilor celebri. Aici îl avem pe Dinel Staicu și pe Cornel Penescu, toată floarea infracțională a Olteniei, la grămadă violatori, polițiști sau judecători. Îi aveți pe toți aici: http://www.gandul.info/stiri/biblioteca-pentru-hoti-cine-sunt-cei-73-de-scriitori-din-inchisorile-romaniei-14517178.
Pe site-ule editurii, cu litere albe pe un fundal maro deasupra căruia se plimbă un carusel cu fotografii ale celor mai faimoase biblioteci din lume, omul de la PR a scris așa:

“Editura SITECH face parte din lista editurilor românești de prestigiu, recunoscute de către CNATDCU, pentru Panelul 4 și precizate în Ordinul ministrului nr. 6560/dec. 2013 pentru domeniile: științe juridice, științe economice și administrarea afacerilor, sociologice, politice și administrative, științe ale comunicării, științe militare, informații și ordine publică, științe psihologice, ale educației, educație fizică și sport, științe filologice.”

Prestigiu. Excelență. Calitate.
Butaforie.
Stima noastră și mândria.
De ce să mă mulțumesc doar cu o diplomă pe perete când pot să am un raft de bibliotecă ocupat cu operele mele. Alese.
Prestigiu. Excelență. Calitate.
Cartonul din care sunt construite valorile afișate de elita românească e murdar și moale. Neavând hârtie igienică, elita românească s-a șters cu cele trei cuvinte la cur.
Ce e mai grav? De sub aceeași tiparniță de sub care ies scutirile de închisoare ale tâlharilor politicieni ies manualele școlare pentru copilașii al căror creier va fi traforat de către sistemul educațional românesc.
Să-nsemne asta contracte babane cu statul român? You bet. Să-nsemne asta că editurile își fac bani groși din manuale și apoi, o mână spălând pe asta, smulg delicat câte 30 de zile din corola sentinței pentru fiecare cărțulie obosită pe care o scot foștii lor parteneri de biznis? Zic că da.
Dar n-am dovezi.
Când o să găsesc, o să cer la SITECH sau Niculescu sau Bibliotheca Târgoviște să public lucrarea: Vasalitate și nepotism în publicistica românească. O să-l rog pe Dinel Staicu să-mi scrie prefața. Nu are cum să nu se priceapă. Doar a publicat la SITECH volumul „Raportul de cauzalitate între creditare şi criza economico-financiară”.

14 aprilie 2017
Taică-miu a câștigat în instanță, alături de alți foști colegi de serviciu, un proces care obliga statul român să le ofere compensații materiale pensionarilor care au avut încadrarea Grupa I de Muncă, adică ăștia care au reușit să scape cumva cu viață deși au albit la 27 de ani. Tot stau mai bine decât prietenii lor care au crăpat prin birouri de apoplexie sau infarcturi. Curtea a zis ok și, pentru câteva luni, cred că 8, taică-miu a ajuns la pensia de 2900 de lei. Apoi la finalul lui februarie 2017, casa de pensii din Brașov a trimis o decizie în care l-a anunțat că s-a gândit mai bine și punctul de pensie se calculează așa: se scade un curcan dintr-un coș de mere pe care îl înmulțești cu de trei ori valoarea unei motostivuitoare și apoi extragi rădăcina pătrată a unui pătrunjel pe care o aduni cu 2 butelii. Și ce să vezi, iese exact pensia pe care taică-miu o avea înainte de decizia instanței. Mint, o pensie mai mare cu 70 de lei decât cea de dinainte de decizia instanței venită după un proces care a durat vreo 4 ani, trecut prin toate, judecătorie, tribunal, curte de apel, cu avocat și cheltuieli, până la decizia definitivă.
Nimic nu-i definitiv în țara asta decât că statul este hoț și ticălos.
Și uite așa taică-miu și câți dintre septuagenarii lui colegi mai sunt vii sau în stare, sunt din nou la căsuța zero, iar trebuie să plătească avocat, iar trebuie să întocmească actele. E un caz foarte ușor, zice avocatul, e atât de ineptă decizia Casei de pensii, nu avem cum să nu câștigăm. După câți ani? Cine are timp să-l rătăcească prin tribunale, să-l lase ca pe-o plasă suspectă să vină geniștii să-l detoneze. Cine are nervi să o ia de la capăt, mai ales când ai 70 de ani și ești aruncat în acest roller-coaster emoțional. Azi ai 1000 de lei în plus la pensie și banii retroactiv pe 9 luni, mâine vin băieții cu poprire pe conturi, să recupereze banii pe care, deși instanța a zis că îi meriți, casa de pensii zice că nu.
Coșmarul lacului de smoală în care ai rămas țintuit și simți cum se apropie, plescăind în apă neagră, monstruosul rege crocodil. Asta e viața cu statul român. You can run but you can`t hide.

Și maică-mea e îngrijorată.
Mamă, ți-au făcut ăștia carte de muncă? De la primul meu loc de muncă, din 1992, am auzit întrebarea asta. Nu mamă, nu mi-au făcut. Am 25 de ani de muncă, primii 10 petrecuți prin redacții și agenții care nu s-au obosit (cu 3 excepții) să mă omenească, să-mi verse contribuția la fondul de pensii și la șomaj și la asigurările de sănătate. Dar când ai 19 sau 23 de ani nu-ți pasă chiar dacă maică-ta bodogăne că o să cerșești la pensie, tu știi că o să crăpi, că nu treci de 27 ca Janis Joplin și Jimi Hendrix. Și apoi te trezești la 29, viu, cu sinuzită, cu burghezia crescându-ți sub părul în care apar câte unul, două, firele albe.
Mi-am încheiat un soi de asigurare la ING, o pseudo-pensie, ei știau de atunci, din 2002 cât de adânci sunt piața neagră și cea gri. Acum aveam și carte de muncă. Și, câțiva ani mai târziu, mi-am mai făcut o pensie d-asta falsă la ING și apoi a venit pilonul II care pilonul ăsta, în esență, spune că statul român știe că natalitatea se duce dracului, că modelul că eu muncesc acum ca să îi plătesc pensia lui tata, tot acum, nu e sustenabil și că peste 20 de ani nu va mai fi nimeni să îmi plătească mie pensia. Așa că statul a acreditat un număr de companii de asigurări să îmi ia banii azi și să îi investească așa cum vrea el și peste ani de zile să mi-i dea mie, la pensie, adică eu de acum mă plătesc pe mine în viitor.
Statul spunea că până în 2016, 6% din banii care îi sunt trași salariatului, contribuție pentru pensie, se duc la acești asiguratori privați dar acum sunt numai 5,1%. Nimeni nu a suflat o vorbă despre tălpile și răzgândelile statului, nici măcar ING sau NN cum i-o zice. Și acum, olandezii, văzând că e groasă, au zis că ar trebui să ne pese că statul vrea să înghețe procentul la 5,1% sau poate să vireze chiar mai puțin sau, de ce nu, să naționalizeze sumele strânse în ăștia aproape 10 ani de pilonul II.
Și eu ce pot să fac NN? Că nu am cum să îmi scot banii și să fug cu ei din țară. Nu pot părăsi sistemul. Sunt în același lac de smoală, regele crocodil îmi halește deja piciorul drept, nu mă pot mișca să-i dau una peste bot.
Ce să fac măi NN? Știu că nici ție și nici mie nu ne convine asta, dar eu sunt cetățean român, veșnic călcat în picioare de stat. Sunt muritor, finit, falit. Și ție, NN, până acum nu ți-a păsat să îmi spui care îmi sunt drepturile, care îmi sunt obligațiile. Dacă am reușit în ani de zile să pricep păsăreasca bancară, nu același lucru pot să spun despre asigurările mele pseudo-pensie. Nu înțeleg nimic din punctele pe care le aduni, le înmulțești, le corelezi la inflație. Eu câți bani iau în 2025? Habar n-am.

Deasupra noastră se caftesc balauri.
Casele de pensii cu justiția, asiguratorii cu ministerul finanțelor. Nu mai sunt bani. Tipărim bani. Direct dolari, așa cum face Coreea de Nord. Sau trimitem centurionii să dea cu ușile de pământ, să ia de prin casă de la oameni argintăria, pune mâna și pe televizor și pe storcătorul de fructe, că-i d-ăla bun.
Dar nu, nicio clipă nu ne atingem de marile dosare de corupție-hai fie, și de ăla mijlocii, nu recuperăm prădăciunea. În august anul trecut, ANAF se lăuda că a adus la buget 4,5% din prejudiciul marilor dosare (Voiculescu, Becali, Tender, Iancu).
Iar acum, ca să închidem gura prostimii, îl dăm pe Ghiță.
Uitați ce v-a adus iepurașul!! Ghi-țăăăă!!!
Uitați că vă furăm banii de pâine, măcar a rămas circul.
Ce țară sărmană și tristă. Și ce bine îi stă plânsă.

6 august 2019

Fetița polițistului care anchetează cazul se joacă la biroul de lângă cel al tăticului care îmi spune scriți, SCRIȚI-exact ca profesoara de fizică din generală-și apoi dictează formula chimică a depoziției.
Au trecut 3 luni de la plângerea penală împotriva unui cetățean care și-a vârât un picior, prin portiera întredeschisă, în stomacul prietenului meu care avea mașina parcată în fața casei cetățeanului degrabă împărțitor de picioare. Și flegme ne-a oferit cetățeanul și înjurături, asta în timp ce își ținea copilul de 10 luni în brațe, bebelușul trăgând grăbit din suzetă, privind înviorat acțiunea tăticului său.
Polițistul mă întreabă dacă e adevărat că am pozat mașina agresorului, sigur, am dat numărul atunci, în martie. Da, dar el nu a găsit mașina în baza de date, spune și colegul, care tocmai s-a eliberat, până acum a întrebat un cetățean cărunt și umil, care ar fi putut să îi fie tată: și tu unde erai? și tu ce ai văzut? și tu ai vorbit cu cineva? și omul îi răspundea respectuos, nu avea o căciulă să o frământe în mâini ca un iobag în pridvorul boierului, dar își frângea degetele încurcat. Deci polițistul liber zice: dați-mi mie numele și cât eu am scris declarația: prin prezenta, subsemnata, declar pe proprie ..
Ăsta e?, rotește ecranul computerului către noi și chiar și fetița polițistului se oprește din maltratat păpușa și ia aminte la fața unui bărbat care este exact ăla cu piciorul și flegmele și morții mamilor voastre de mai parcați aici vă omor.
Da, ăsta e. Vedeți că dacă vreți se poate, îi spun polițistului 1 care sare că nu așa e procedura, că baza de date nu a funcționat, că nu are voie să îmi arate poza ăluia și că polițistul coleg nu a făcut bine că mi-a arătat poza.
3 luni în care nu a găsit o mașină, având numărul de înmatriculare și adresa. Oare cât câștigă, mă gândesc acum, când știu că șeful poliției de la Caracal s-a retras cu o pensie de 12000 de lei, pensie specială pentru un om special care a adus servicii speciale țării de pe scaunul lui special.
Oare nu își permite un afterschool pentru fetița lui de 7 ani care acum se învârte plictisită cu scaunul? Oare are voie să folosească secția de poliție pe post de afterschool, asta e regulamentar?
Dar știți ce?
Nu întreb nimic, plec fericită că nu a durat mult la poliție, căci eu știu că totul e inutil, că povestea va fi îngropată, că vor vorbi cu omul cu bebelușul și piciorul nărăvaș și eventual îl vor mustra și ăla mă va prinde pe stradă și îmi va da un pumn în ceafă, sucker punch, voi lovi cu tâmpla bordura și voi crăpa aiurea pentru că m-am încrezut în poliția română.
Așa că nu comentez nimic. Din lașitate. Din comoditate.
Din resemnare.
Mai bine mă duc la jiujitsu brazilian, îmi zic.
Așa am o șansă să-mi fac dreptate.
Căci dreptatea nu mai e una mare, o vitrină de care ne lipim nasurile cu toții privind la luminile calde de dinăuntru ca acum 30 de ani.
Dreptatea e formată din milioanele noastre de cioburi și fiecare ne oglindim în colțul nostru de sticlă, înguști, tăiați, reduși la o fracțiune din noi.

Și așa ei înving.
Înving la prezentul continuu. Înving mereu.
Înving nesfârșit, ca rotirea scaunului pe care stă fetița polițistului care se va face mare și va lucra la o instituție de stat unde își va aduce copilul pe care nu va avea cu cine să îl lase și va vorbi la persoana a doua, singular, cu oameni în vârstă și le va spune SCRIȚI și baza de date nu va merge și nu va exista responsabilitate și nici remușcare ci doar resemnare.
Și pensii speciale.

Mai sărac cu 7 prieteni

Sunt mai săracă, stai să număr, cu 7 oameni pe care îi credeam prieteni. Pandemia nu mi i-a luat. Nu au murit. Pandemia a pus faru pe ei în timp ce îmi borau în sertarul cu chiloți.
Cine mă, Feher, se tot plânge.
Cine mă, Feher, a avut noroc.
Cine mă, Feher, o cabotină tristă.
În vechea lume, fără măști pe gură, aș fi mers la fentă, după zâmbete false și invitații șirete, fără să caut adevăruri în pupile.
În vechea lume, fără distanțare socială, nu aș fi avut loc să fac pasul în spate și să ies din subțioare transpirate, aș fi continuat să trăiesc în moshpitul de vagon de deportați care mi-a fost vândut pe post de colectiv-împreună-intimitate.
Prietenia este, ca mai tot ce am învățat pe vremea lui Piticu, o nucă seacă.
Prietenia este folos. Prieten îți e omul care îți poate pune o vorbă bună când ai nevoie de un credit de casă. Prieten îți e omul care îți aduce daruri copiilor. Prieten îți e omul care sare la 11 noaptea cu 4000 de euro când sunt cămătarii la poartă. Prietenii sunt ăia care au țigări și un pat pentru tine la 2 dimineața când te-a dat bărbac-tu afară din casă. Prietenii sunt ăia care nu te critică. Ăia care nu zic că bărbac-tu e un porc alcoolic și tac-tu un comunist trist.
Prietenii au frigiderul gol, agenda plină și un raft de mărimea unui coșgiuc de veverițe pentru nevoile tale.
Sunt un tren care merge de la București la Focșani și atât, nu contează că tu vrei să cobori la Dej, că ți-ai luat bilet pentru Dej și nașul te-a invitat, fățarnic, să urci în vagoane. Trenul nu ajunge acolo. Coboară la Focșani, asta ar face un prieten care are treabă la Dej.
Am pierdut 7 prieteni. Cutare, cutare, cutare, au venit la vie și via nu a mai dat struguri. Au smuls butașii.
So be it.

M-am tot gândit. E de la mine? Conversațiile sunt pustiite de obiect.
Temele ar fi aceleași: sănătate, iubire, copii, bani. Necroza bârfei, nu mai știi cine cu cine ce face, dacă mai face, izolarea după geamul computerului a dus la un peisaj sărac. Vaccin-3 variante, turism-3 variante, cârciumi-0 variante, ne arată așa cum suntem. Târându-ne în unghiuri drepte în discuții inepte despre nimic.

Nu mai vrem să salvăm lumea, nu mai suntem răi și buni ci doar plictisitori și mai plictisitori.
Sub valurile de praf vulcanic, nu mai distingi trăsături, colțuri, forme.

Foștii mei 7 prieteni alături de care dărâmam, modelam, predicam, admonestam, demonstram sunt doar niște costume pe care le-am uitat de 1 an jumate la spălătorie. Pesemne că acum le-mbracă un om mai sărac decât mine, deja mai săracă în prietenie cu 7 oameni.

Metamorfoza lui Năstase

Joi, instanța i-a respins definitiv lui Liviu Dragnea solicitarea de eliberare condiționată.
Liviu e eliminat ca Vlădoiu după ce a rupt piciorul elvețianului în 94, a ieșit însă Năstase la încălzire. În timp ce noi vânăm muște cu limba, PSD se reformează sub directivele lui Pep Dâncu de la Cluj. Lui Adrian îi expiră cei 10 ani de stat pe bară. Și Adrian nu se întoarce singur în PSD, ci cu Victor Viorel.
Puie Mie care nu am crezut că poate fi cineva mai antipatic ca ăștia doi. Barna și cohorta de împiedicați în MBA-uri și ONG-uri îndopate cu fonduri europene mi-au demonstrat că mă înșel.

După grozăvia guvernării liberale și apoi a alianței cu USRPLUS, înfricoșați de răcnetele AUR, noi, ăștia din bula gazată pe 10 august, noi ăștia de am ieșit pe străzi când l-au băgat la bulău pe Dragnea, vom vota cu 7 mâini PSD-ul întors la calda bunăstare a perioadei 2000-2004. Vadim versus Iliescu-aceeași piesă, War of the Worlds, jucată mereu și mereu.
Tot ce trebuie să facă, este să se asigure că Dăncili, Olguțe, Carmen Dan și restul ciomegelor din epoca Dragnea, vor rămâne ascunse sub un salariu de 10.000 de euro pe lună.
Și alegerile sunt câștigate.
Pentru următorii 8 ani.
Mulțumim noii Convenții Democratice, USRPLUS. La cum se mișcă lucrurile, Ghinea sigur o să ajungă ministru în guvernarea PSD.
Scriam asta acum 2 ani jumate.


Cu față de impiegat singuratic, cel mai puternic om din România cară două valize pe care ar putea să le tragă după el, că d-aia au roți. Costumul îi stă prost, cearcănele sunt un pic mai mari, părul pare neîngrijit, iar gluma cu dosarele și gogoșile sigur nu a fost scrisă de consilierii israelieni. Mai degrabă de Doru Octavian Dumitru.
Sau de Țociu și Palade. Sau poate și le scrie singur, căci, nu-i așa, Puiule, ești cel mai bun. La orice.
Din spatele celui mai puternic bărbat din România care a ajuns să-și scrie singur poantele, rânjește vesel Codrin Ștefănescu.
Peste câteva ore, grupul lor, al celor cu doctorate în păcănele și cupa D la tupeu, vor începe curățenia în partid.
Trăiască.
Cepul subțiat va fi mai ușor expulzat de presiunea strânsă din butoi. Consilieri locali, județeni, primari, oamenii din teritoriu sunt chemați sub arme. Începe GOT.
În acest timp nordul opoziției, ocupat de liberali cu muci ieșind lumânări galbene din nările înghețate, așteaptă să vină vara.
The summer is not coming. Pentru că the winter is here.
Din când în când, liberalii mai aruncă strâmb câte-un oscior de miel în capul, desigur, al unuia dintre ei.
Să nu vină Cioloș să le facă lor observație. Unul care a fost numit de Băsescu și apoi propus de Ponta nu poate să le dea lor lecții, lor care au stat capră la Băsescu și apoi la Ponta. Măcar știi că PNL-ul nu a avut niciodată bani de consilieri israelieni și deci și-a scris singur glumele.
Cum ar fi asta cu plângerea împotriva agenției Papaya care a făcut un clip cu copii și sigur a exploatat copiii, i-a pus la muncă forțată. 10 din cei 13 parlamentari semnatari ai scrisorii către Autoritatea pentru Protecția Copilului sunt liberali.
În timp ce pesediștii au treabă cu legile justiției, cu fondul suveran, cu legea off-shore, cu creșterea salariului minim, cu pensiile, liberalii sunt Garcea de parcare, îți bagă fluturașul sub ștergătoare sperând într-o șpăguță ca să te lase să pleci neamendat. Dau senzația că vor cu orice preț să se asigure că electoratul lor  le va da un șut în fund, căci, nu-i așa, un șut în fund e un pas înainte.
În același timp, colegii lor din opoziței, USR, sunt în plin festival al democrației. Adică organizează intern alegeri pentru europarlamentare. Peste 80 de candidați încearcă să atragă voturile membrilor USR dar, ce să vezi, la Barcelona, președintele partidului scoate din joben 5 nume, preferații lui, ăștia sunt buni, și ăilalți or fi dar lui îi place de ăștia 5. Ceilalți 75 se revoltă, festivalul democrației degenerează într-un moshpit.
Slayer, betrayer.
Mai mult, e al dracu de posibil ca festivalul ăsta să fi fost complet inutil pentru că se vorbește despre liste comune cu Ro+ a lui Cioloș. Frate, unde să încăpem într-un Tico 16 oameni?
Rotițele pe care aleargă șoriceii opoziției sunt mici în timp ce elefanții pesediști au ditamai roata care generează energie cât să scrie cu laser pe cer: Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă.
Când ești cu nasul în pământ, după firmiturile referendumului, jucând pe mize mici, nu ai cum să mai fi atent la valiză. Sau la remaniere. Sau la cursul de schimb. Sau la datoria publică.
Și noi ajungem să aplaudăm un Țuțuianu sau Neacșu și să plecăm, a câta oară, după fentă, sperând într-un miracol care să vină tot de la PSD.
Măcar ei au niște imaginație.
Îl vedeți pe Iohannis apărând cu o plasă Billa plină cu ambalaje de eugenii mâncate de cei 4 asasini de la Hilton?

De ce nu noi?

Corona Mafiaaa!!!, strigă peste mască casierița de la Shellul bulgăresc de lângă granița cu Grecia. Râde, nu știu ce înseamnă Corona Mafia, dar mai zice de 4 ori Coronamafia, Coronamafia, Coronamafia, Coronamafia și apoi trimite oferta de hotdog-veli gud-și cafea, ca Thor ciocanul, ți se înfige-n coșul pieptului.
Imposibil să o refuzi.
Tocmai am ieșit dintr-o pana prostului, prost e ăla de s-o mai încrede în ce arată bordul mașinii, 340 de kilometri mai putem să mergem lejer zicea indicatorul dar, în plină depășire, motorul s-a oprit și am mai înaintat 30 de metri, ca autostrada spre Cluj, din pură inerție. Am stat 30 de minute turtiți sub degetul soarelui, la 36 de grade, încercând să oprim un camion, o dubă, o ceva să ne dea motorină și a oprit o ceva, o motocicletă cu un om cu privire blândă care a întrebat Diesel?
Diesel.
10 minute, a zis.
S-a întors cu o canistră de motorină și ne-a arătat bonu și nu voia niciun ban în plus, deși nu era vreun pricopsit, avea mâini bătucite și o salopetă tristă, iar cei 10 euro pe care i-am dat-mulțumim, mulțumim- pentru că ne-a ajutat i-au adus în ochi o lumină de chibrit aprins de o fetiță într-un basm de Andersen.
Și, mai devreme, pe malul mării, în taverna cu vaze albastre pe mese albe înfipte-n nisip, chelnerul, fericit de clienți pe praful din jur, fericit că trăiește, fericit că i-a venit rândul la vaccinare, și-a adus aminte fiecăruia ce ne place, doar mai fusesem cu 3 zile înainte acolo, avea temele făcute, ne studiase ticurile, gusturile, grimasele. Citea gânduri și, silențios, îndeplinea dorințe.
Apa stătea nemișcată, la pândă, ca pisicile de sub masă.
Dimitrios e ca apa.
Tăcerile lui ascund gânduri amfibie.

Țara lui nu e bine. A pierdut atât de mult pentru că oameni în care a crezut, au mințit. Miliarde de euro s-au dus, dar acum e mai bine. Există speranță.
Verde ca iarba pe care cumnatu lui Dimitrios o udă în fiecare zi, pe care calcă vâscos melci și agil pisici.
Verde imposibil de verde pe dealuri tăiate de autostrăzile făcute cu bani pe care nimeni nu i-a furat, deși ar fi putut și nimeni nu i-a rătăcit, uitând de ei în niște blugi vechi ai unui alt guvern.
Uite, chiar și bulgarii, zicem. Și apoi măsurăm râurile și câmpurile cu ochii așteptând să apară un contraargument.
Da, uită-te și la bulgari, unde popasurile sunt îmbujorate cu mușcate și leșurile de câini și pisici dispar miraculos de la marginea drumurilor. O țară în care e mai ușor să rămâi în viață, cu tuneluri tăiate-n piatră așa cum noi nu am mai făcut de pe vremea dacilor, pe sub Bucegi.
De ce noi nu putem?, ne întrebăm într-un cor tragic.
De ce noi nu putem să producem nimic?
Nici pace, nici autostrăzi, nici câmpuri verzi, nici oameni care nu-ți cer nimic când te scot din rahat pe autostradă, când rămâi în pana prostului.
Coronamafia, Coronamafia, Coronamafia!!!
Sau pur și simplu prostie. La pachet cu o cafea caldă. La promoție.

Prea sărac să nu mă vaccinez

Fata de la Vodafone nu s-a vaccinat și nici nu vrea să se vaccineze. E dictatură medicală, ne prostesc ăștia, nici nu mă mai uit la televizor, zice. Colegul aprobă. Mă ajută să răzuiesc lozul cu zodii, câștig 5 lei și-l schimb pe unul necâștigător.
Lăcomie.
Doamna uberistă din Iași nu s-a vaccinat și nici nu vrea să se vaccineze. Ce rost are, tot neamul a fost bolnav, o tuse, un frison nu au omorât pe nimeni, nu vrea să facă dracu știe ce cancer în câțiva ani. Nu a fost domle testat, nu a fost timp, și apoi de ce ne obligă să facem vaccinu? Nu-l fac. Deja știu niște băieți care vând certificate că ai fost vaccinat. Îmi iau d-ăla dacă e, dar nu bag io toate prostiile în mine.
Nici doamna Dina de la chioșc nu s-a vaccinat și nici nu vrea să se vaccineze.
De unde știu eu că Iohannis a făcut vaccin și nu apă cu sare? Că nu știu.
Dar vreți să mergeți în vacanță în Grecia?
Nu. Stau acasă.
Merge la noi. E patrioată. Ș-apoi nu are bani de Grecia.
Sunteți sigură că aveți bani de România?
Găsesc ce scriam anul trecut pe vremea asta. Am stat aproape 7 luni lângă Barcelona, în una din cele mai scumpe zone ale Spaniei. O bere la cârciumă, cu Mediterana la 4 metri de masa ta, era 1,2 euro. Adică 6 lei. În port, la fițe, era 2 euro.
Cât e în Vamă berea? Sau la Corbu?
Sunt prea săracă să nu mă vaccinez. Sunt prea săracă să nu-mi fac asigurare medicală. Sunt prea săracă să nu am grijă de pensia privată. Sunt prea săracă să nu mă uit după case în Spania.
Sunt prea săracă pentru o țară ca România.
Aici stau numai bogații. Și nemuritorii. Ăia care ne vând nouă lozurile necâștigătoare. Pe 5 lei.

Deci anul ăsta ne facem vacanțele în România.
Oricum, după smetia servită de pandemie peste ochii economiei, după ce bucătărese, chelneri, șoferi de Uber sau frizeri s-au trezit dați jos din autobuzu progresului, cu papornițele trântite în praf, tiiiit-tiiiit, mai trecem pe aici peste 12 ani, noroc bun!!!, cine dracu se mai gândește la vacanță?
Nu te poți întrerupe din supraviețuire ca să-ți iei, prin sindicat, vacanță la Saturn.
Și totuși, presupunând că ar exista sindicatul bucătăreselor rămase banană după ce-au alunecat pe coaja de Covid și sindicatu ăsta ar avea niscaiva bani puși d-oparte din care să trimită bucătăresele la mare, unde le-ar putea trimite pe litoralul românesc? Că premierul spune că e clar că trebuie să fie în România, să sprijinim economia.
Saturn, Hotel Sirena, 3 stele, un bloc construit de Piticu pe vremea când se fura cu măsură în țara asta, camere cu mobilă neoset, 1 săptămână în iulie, 2157 lei.
Când tastez pe booking, îmi face autocorect și îmi scrie Saturnia. În Toscana. Aceeași perioadă ca la Saturn, o vilă acoperită cu iederă, camere cu covoare orientale, scrinuri antice și draperii de brocart, terasa pe care îți bei vinul cu picioarele înmuiate în verdele pădurii care curge de pe versanți. 1 săptămână, 1966 lei.
Are rost să mă uit la Mamaia?
Hotel Astoria, 3 stele, 2584 lei.
Of.
Trebuie și ei să facă bani, să plătească chelneri, cameriste, spălătorese, femei de serviciu, recepționeri și bucătărese ca apoi ăștia toți să meargă prin sindicat la un hotel în Venus.
Cât ai vrea să ceară?
Vă mai amintiți de impozitul de solidaritate propus de agenția de măsurare a calității vieții, condusă de un fost securist, înființată de securitate în ianuarie 1990?
Impozitul de solidaritate ar fi trebui plătit de toți cei care câștigă peste 3500 de lei pe lună. Aceeași sumă la mine și la ofițerul care înșfacă o pensie de 7000 de euro pe lună. Aceeași sumă la un profesor universitar și la șeful vreunei agenții naționale, care duce acasă 27.000 de euro pe lună.
Solidaritate.
Adică  Împreună la bine și la greu cum zice popa dar el știe că, de fapt, e împreună la bine și la bine. La greu, fugi. Și iei cu tine și banii de pensie ai bunică-tii, oricum și-a trăit traiu, și-a mâncat mălaiu.
Solidaritate înseamnă la români că ăi mai solizi înving. Cine sunt ăi mai solizi? Ăia de au ridicat licitații pe stilul smuls, care sunt proprietari de hoteluri prăduite de la stat sau construite cu bani europeni pe care i-au ciordit cot la cot cu vreo față bisericească, până când să nu aibă și BOR-ul plaja ei cu șezlonguri sfințite?
Nu dragă, solidaritate se scrie solidarițâțe și înseamnă că sugi de la statul care îți dă solidarițâța să papi și tu. Trebuie doar să știi pe cineva ca să ajungi la solidarițâțe, o moașă, o felcereasă, o doftoreasă, pe cineva care să te mufeze la bani și gata. Toată viața o să ai imunitatea crescută după ce ai supt la țâța statului, crede-mă.
Solidaritate-Imunitate-Impunitate.
Pe litoralul românesc au crescut în ultimii 30 de ani spălătorii de bani și mizeria s-a dus în mare și marea a devenit mai neagră dar noi nu am văzut, prea ocupați să ne păzim buzunarele, refugiindu-ne cu lopățica, prosopul și colacul la bulgari și apoi la greci.
Cât mai departe.
Dar uite că lanțul pandemiei ne-a legat de pironul bătut în curte, rămâneți acasă și ajutați turismul național, ni se spune obsesiv de către politicieni.
Nu pot să nu mă gândesc că turismul național este un fel de nepotu sărman de la țară pe care îl iei în casă, îl speli, hrănești și-l trimiți la școală, care într-o zi îți violează sălbatic nevasta și cele două fiice, ție îți dă o gaură-n burtă cu bormașina și fuge cu banii de universitate pe care i-ai strâns pentru fete.
Ce-i de făcut?
Să-și facă statul treaba pe care nu și-a făcut-o în ultimii 30 de ani. Să dea amenzi, să-i ardă pe mafioții care cer o căruță de bani pe servicii de nimic, să subvenționeze hotelurile cu management eficient, să dărâme cotețele construite cu autorizații mânărite,  și da, să naționalizeze hotelurile care au fost terfelite de interlopii care le-au preluat pe bombeu, după o pasă bine plasată a autorităților corupte.
Dacă tot am fost trimiși de zarul Covid-19 direct la căsuța de start a jocului de Piticot, poate avem o șansă să o luăm de la capăt.
Sper doar să nu fim prinși în Timequakeul lui Vonnegut, repetând la infinit toate greșelile, incapabili să ne smulgem din ele.
Solidaritate-Imunitate-Impunitate.
Naivitate.