Cătălin Pavel's Blog, page 4

Literary Dragobete

Cine nu s-a întrebat care ar fi fost viața amoroasă a Annei Karenina cu Jean Valjean, sau a Omului fără însușiri cu Dama cu camelii?! Cum cine, nimeni, normal. Astea sînt personaje din cărți, oameni buni, iar noi avem o viață de trăit... dar nu înainte de a citi pe bookaholic.ro o anchetă de Dragobete în care 15 personaje românești (inclusiv unul evadat din ultimul meu roman, Nicio clipă Portasar) au exact o asemenea aventură livrescă. Și iese rău!

Dilema veche - articol despre Troia

În Dilema veche de săptămîna asta scriu pentru prima oară despre Troia într-o publicație neacademică. S-ar putea să fiu și citit pentru prima oară! Articolul de azi (http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/homer-bey) e doar o introducere în temă. O să revin cu altele (nu prea curînd, ca să nu forțez nota) despre calul troian, războiul troian și alte asemenea probleme stringente ale economiei globale. Asta pentru că, în cei cinci ani cît am avut șansa să sap acolo cu nemții de la Tübingen, am adunat material pentru destule povești, ba mai rămîne și pentru două perechi de șalvari.

Dilema veche - o nouă rubrică

Începînd cu numărul din joia asta, voi ține în Dilema veche o rubrică de arheologie. De arheologie ”lentă”, care să nu semene cu documentarele senzaționaliste de la televizor, ci să vină din experiența mea de arheolog de teren, în care cu adevărat interesante sînt pe de-o parte lucrurile banale dacă le privești atent, și pe de alta echipele cu care lucrezi. Nu vreau să evit intenționat descoperirile spectaculoase, dar nu le dau voie să sară peste rînd ca și cum ele ar alcătui arheologia, sau ca și cum abia ele ar fi cele care ne-ar obliga să ne gîndim critic la ce facem. Aș mai vrea și să fac prezentări ”no nonsense” ale unor subiecte arheologice foarte mediatizate/mitologizate, ca să vedem care-i chestia cu ele. În fine, vreau să vedem, pe lîngă artefacte și cetăți, și jumătatea netelevizabilă a arheologiei, adică procesele ei de gîndire. Capitol care, ca în toate științele sociale, cuprinde niște necunoscute delicioase și înspăimîntătoare în același timp.
Am impresia că se simte lipsa unui tip de comentariu arheologic care să nu fie nici prea academic, o păsărească plină de diagrame și buzzwords, dar nici dus cu pluta după mistere și buricu’ lumii. Faptul că tocmai arheologia (la noi) nu are timp și resurse să se deschidă îndeajuns către public e scandalos. Altor discipline trebuie să li te dedici nițel ca să le prinzi gustul; arheologia e prin definiție atrăgătoare din start. Cum se face atunci că la noi nișa unui discurs firesc curgător, curățat de inepții și adresat nespecialiștilor e aproape neocupată? Acești nespecialiști sînt specialiști în alte domenii. Mecanismele de gîndire sînt transferabile. Deci nu va fi nevoie să fac curte cititorilor spunînd mereu ”cît de veche” e asta și ”cît de mare” e ailaltă. Va fi nevoie, cred, doar să elimin jargonul și manierismele profesiei, și perspectiva de la balconul institutului. O să vă povestesc, de pe teren, despre meseria de fotograf de săpătură și coroanele dentare la etrusci, despre carbon 14 și guma de mestecat preistorică, despre Stanley Kubrick (o să vedeți de ce) și arheologia celor două războaie mondiale.
Săptămîna viitoare, despre Troia.

poez

vei fi judecat în funcţie de
ceea ce a rămas în tine
după ce s-a îndepărtat tot ce aveai mai bun.

din tot ce ai reușit să aduni
iei tot ce e mai bun, ca să pui la adăpost.
alegi fără milă,
nu iei numai ceea ce e foarte bun, dar şi ceea ce e doar bun,
și lucrurile nu tocmai bune, dar cumva interesante,
şi cele pentru care ai o slăbiciune.
iar tot ce ai ales va fi distrus în drumul
spre acel adăpost.
aduni spre distrugere.

pui banii pe care îi cîștigi la un loc,
vorba pustnicului,
ca să poată fi furaţi mai uşor.
toţi luptătorii din maquis sînt convocaţi într-o sală,
care sare în aer.
pregăteşti tot pentru o femeie,
demolezi propriul tău centru istoric
şi ridici acolo
o iubire orbitor de înaltă
înjghebată din materiale alandala, din vise pe fugă, din spaime,
din proteste, speranțe ruginite
pentru ca să poată ea pîrjoli totul
cît mai repede, cît mai eficient
să facă acolo fum, scrum,
din sculptura cinetică un breloc

nu vreau să zic că la mine nu mai ai tu
de-acum ce pîrjoli.
din contră
sînt făcut integral din materiale inflamabile.

întrebarea e doar
de ce atît de tîrziu
de ce nu
mai devreme

sînt zece ani de cînd
m-ai oprit pe-o stradă
în plin centrul ecbatanei
(ou était-ce bien persépolis?)
eu găsisem în sfîrşit o femeie mai tînără
în faţa căreia să mă dau dezabuzat
tu găsisei în sfîrşit un bărbat mai bătrîn
în faţa căruia să te dai ingenuă.
între timp, cu anii
diferenţa de vîrstă s-a redus considerabil

acum ne întîlneam prin bucureşti
acolo, la locuinţele federaţilor goţi adosate zidului de incintă
luam un espresso şi un ursus, tu
eu o dulceaţă,
luasem hotărîrea să fiu un om mai bun, mai relaxat, mai vesel,
turbasem

ne ascultam unul pe altul
à ne plus rien entendre
şi eram, pe durata unui cîntec ok,
făcuţi unul pentru altul,
în principiu
apoi pe durata nelimitată a serii, ştii,
dorinţa ta de a avea nevoie de mine
şi nevoia mea de a te dori –
iubirea asta a mea consumată altcîndva altundeva
à mon insu
à ton instar

aş dori să profit şi eu,
de propriile mele renunțări
ca de obicei, să profit
de pe urma tuturor sentimentelor mele

dacă iei numai o renunțare,
o las ieftin iubito desigur
dar dacă iei toată colecţia
ţi-o dau pe degeaba

vino şi judecă-mă
doar atunci cînd, fără să ştiu că eram observat
tocmai am pus pe fugă o gaşcă de golani
care voiau să jefuiască o bătrînă
şi acum, obosit, cu o tăietură pe obraz
intru într-un bar pentru un aperitiv

hai să adunăm împreună ceva
sau măcar să pierdem împreună totul
vezi clădirea aia înaltă, funambulescă?
da, aia care arde
uită-te unde-ţi arăt eu cu degetul, la dreapta,
la dreapta, aia-i stînga.
cum voi reconstitui tot ce e important,
din ceea ce nu mai e important?

vreau să fiu înştiinţat prompt, concret
de ceea ce fac, de ceea ce simt
de felul în care mă bucur
şi de felul în care mi se
astupă gura cu un sărut simplu, cald, lipsit de dibăcie

să ne aflăm la cinci dimineaţa, în beznă
pe michel michelet colţ cu berthold berthelot
la coada
nesfîrșită, cu pahare de plastic cu cafea fierbinte în mîini
aşteptînd să se deschidă la persepolis,
așa cum se aștepta în anii nouăzeci la ambasade
și în anii optzeci la carne

cam asta voiam să-ţi spun,
înainte să te cunosc
şi să fie prea tîrziu.

(din Doi oameni într-o poză)

fragment de roman

...îți prezint modelul Kubiena în cinci trepte, testat și răstestat. Cum se îndrăgostesc oamenii, pe drumuri naționale, județene, comunale și în miriști. Da, la început omul zice nu, nici vorbă, nu se poate să mi se întîmple așa ceva tocmai mie, care am atîta treabă, tocmai mie, să mă îndrăgostesc la vîrsta mea, mie care suflu și-n iaurt și așa mai departe. Prietenul tău vine și îți arată cu degetul pe factura de telefon că ai sunat-o de cincizeci de ori la rînd, pînă a răspuns, dar tu zici că nu recunoști numărul ăla, tu sunai la Salvare, că ai făcut bolile copilăriei la maturitate. Ai fost văzut la fereastră, dar tu pretinzi că măsurai geamul; ai ascultat același cîntec de o sută de ori, chipurile doar pentru că aveai un casetofon nou. Femeia însăși îți spune de la obraz că o iubești, dar tu te prefaci că mănînci o caramea. Da, asta e prima fază." Kub se opri ca și cum uitase despre ce era vorba. Aida așteptă, dar pînă la urmă spuse, "și apoi se căsătoresc și trăiesc fericiți o vreme? Ăsta e modelul !?" "Pînă acolo mai e, după tăgăduire urmează mînia. Pe om îl apucă dracii, pentru că e deja căsătorit! Ce se face acum? Va trebui să înceapă să mintă, să fie atent! Nevastă-sa o să sufere și ce vină are ea că a luat-o de nevastă? Apoi deodată omul își aduce aminte că mai are și copii! O situație mai rea de-atît nu se poate! Amanta la fel, abia ajunge la ea și o pune în pat că aia și începe să plîngă, aoleu, vai de copilașii tăi că rămîn pe drumuri! Omul nu vrea decît o clipă de liniște, să se poată gîndi la toată situația. Și-apoi, la ce poți să te aștepți, cu un asemenea tată? Ăla e vinovat, bătrînul, că l-a lăsat cînd avea cinci ani și a trecut cu nemțoaica lui în Bulgaria! Apoi omul se duce la frati-su, singurul care încă îl mai ascultă, îi spune toată povestea, explicîndu-i că nu poate continua așa cu amanta, îi va duce pe toți la pierzanie, și pe el, și pe ea, și pe nevastă, și pe copii! Care e soluția? Atunci fratele se gîndește și îl sfătuiește – desparte-te de amantă! Omul sare de pe scaun și pleacă strigînd, ce dracu', chiar n-ai înțeles nimic?! Ha ha", rîse Kub. "Deci doi, mînia." "Da. Apoi vine tîrguiala. Nu acum, la anul. Ne iubim la anul. Să apuc să pun via, să trag electricitate în spate. Am lucrat din greu să pun totul pe roate, să nu-mi mai pese și acum trebuie să-mi dau inima la bucătărie, ca pe un cal bătrîn... Am mîncat cal în '44 și în '45, și secretul e să dai tare cu țuică, ca să se dizolve." "Cu cine se tîrguiește individul?" "Cu oricine simte că l-ar putea ajuta să nu se bage, pentru că omul așa percepe această îndrăgostire, și pe bună dreptate. Noaptea se vîră în pat și o roagă pe nevastă să-i cînte cîntarea cîntărilor, nevasta îl ascultă, la sfîrșit are fața roșie și frumoasă, dar dimineața omul formează numărul celeilalte, că și aia cîntă! Dumnezeu știe că merge în fiecare duminecă la biserică și ia și copiii? Atunci de ce măcar în ziua aia nu-i arată lui Cosette, că așa o cheamă, nume de mare vampă, un semn, ca să nu-i mai trimită flori fără bilet fără nimic? Omul se duce la Cosette acasă într-o zi, dar nici nu-și dă pălăria jos și îi destăinuie că e o lepră, nu se știe dacă se referă la ea sau la el, că ei doi nu pot fi împreună decît ca prieteni, ca să se ajute la bătrînețe! Femeia îi cade în brațe, atinsă la mir! Dar dacă i-ar trece casa pe numele ei? Nici așa, pentru că femeia vrea sentimente, și fără sentimente nu acceptă să renunțe la sentimente!" "Asta e cu dus și întors!" "Absolut de acord", întări Voinea, ceva mai tare decît trebuia. "Dar nu înțeleg de ce trebuie să fie căsătorit acest bărbat, poate nu e căsătorit!" "Cum adică nu e căsătorit?" Kub căută la ea intrigat și bănuitor. Aida se enervă. "Nu e, pur și simplu! Tu de exemplu nu ești căsătorit, colegii mei nu sînt...". "A, de ce nu zici așa, în cazul ăsta trebuie să știi că datoria ta și a colegilor tăi acum este să vă vedeți de școală, examenul la liceu bate la ușă, părinții tăi au făcut totul pentru tine ca tu să poți să înveți, lasă prostiile pentru mai tîrziu..." "Adică pentru cînd sînt căsătorită?" "M-ai prins aici. Ai dreptate" Kub se uită în sticlă, la coniac. "În fine, cînd ai înțeles în sfîrșit faptul că te-ai îndrăgostit și începi să te gîndești ce urmează să se întîmple, te apucă mîhnirea. Această mîhnire este aceeași la toate categoriile de vîrstă și constituie faza a patra a modelului Kubiena. Cercetările mai vechi introduceau aici o faza suplimentară, a beatitudinii. Dar în stadiul actual al cunoștințelor noastre, această fază tranzitorie, foarte greu de identificat în teren și în formă pură, nu mai poate fi suficient corelată cu procesul îndrăgostirii, specificitatea ei nefiind sprijinită de cifre relevante pe un eșantion reprezentativ de subiecți. Mîhnirea, din contră, este bine atestată încă la populațiile preistorice, cei mai de treabă respondenți, numai oase. Cînd bărbatul vede deci încotro se îndreaptă, deodată îi vine mintea la cap și se oprește din treabă. Toată viața lui va fi dată peste cap cum dai cu mașina peste un coș de gunoi. De-acum se va trezi trei ore mai devreme și va adormi trei ore mai tîrziu, va alerga ca un cîine scăpat din lanț, va mînca fără să știe ce mănîncă, va bea fără să știe ce bea. Va construi un turn Babel de nesaț și nestăpînire și cu cît va ajunge mai sus, cu atît va vrea mai sus și de acolo va vedea clar toate problemele pe care le-a îngropat cum îngroapă cîinele un os, ba va vedea și problemele pe care n-a apucat să le formuleze niciodată pînă acum. Și rezultatul din păcate este unul singur – cu cît vrei să construiești mai mult, cu atît te vei trezi pe o grămadă mai mare de moloz. Omul știe că iubirea, ca numerele complexe, are o parte reală și o parte imaginară, te ajută să rezolvi problema, dar de îndată ce lucrezi în absența problemei, te conduce la rezultate falacioase." Asta e, se gîndi Kub, cînd trebuie să vorbești despre iubire, dar nu și despre sex, trebuie să recurgi la radical din minus unu, și tot sperii copiii. "Un pictor flamand, Gonzales Coques, a dovedit că simțurile ne mint, omul nostru merge la Muzeul Brukenthal să se convingă cu ochii lui că așa este. Simțurile ne mint, mintea ne înșală, iar inima, mai onorabilă, greșește. La ce bun toate acestea? Atunci hotărîrea este firească, să se despartă și de nevastă și de amantă, acum, de ce să mai aștepți." "Dar de ce să se despartă?" tresări Aida. "Tu n-ai auzit? Pentru că este periculos. În dragoste intri sănătos și vesel, ca la închisoare, și ieși peste treizeci de ani fără dinți în gură și fără să-ți mai placă fotbalul". "Dragostea te face fericit!" spuse Aida. Kub făcu ochii mari. "Alouette, mă îngrijorezi. Nu cumva ai început să mergi la cinema? S-a stabilit acum cîțiva ani, am citit săptămîna trecută în Magazinul, că dragostea e o tulburare obsesiv-compulsivă cu un impact gigantic asupra adrenalinei, oxitocinei și testosteronului, în condiții irepetabile de dopamină și serotonină. Asta este dragostea, și ea nu te face fericit." "Acum o să-mi zici că faza a cincea e sinuciderea!" "A, nu, nici vorbă. Din contră, omul se resemnează și se aruncă în mocirlă. Asta se numește împăcarea cu situația. Ce poți să faci? Nu poți să te împotrivești, deci e mai bine să consimți. E fericit dimineața cu una, seara cu alta. În restul timpului e într-adevăr la marginea sinuciderii, evident, pentru că așa nu se poate trăi. Enormă vinovăție. Frumusețea e un incendiu care mistuie, iar cadourile te arde la buzunar. Mintea întinsă ca o praștie. Ești mai muritor ca niciodată, dar tăbăcit atît de bine, încît ești bun de ascuțit briciul. Asta e, alouette, asta e situația, și e tristă. E greu să fii contemplativ cînd îți dai drumul pe tobogan. Dar cam asta se întîmplă, adică trăiești simultan în viteze atît de diferite, încît iese fum din tine ca din tarlale vara. Nu știu dacă mă-nțelegi. Mă refer la bărbatul respectiv. Pentru că dragostea vine și zice, lasă totul și urmează-mă, or asta e culmea tupeului, pentru că de-abia se eliberase un scaun și pentru noi. Ha ha! De-abia se eliberase un scaun și pentru noi! E aproape ridicol, nu? Individul de care vorbesc e vraiște, adică sare în sus gîtuit cînd aude telefonul țîrîind, ce s-a întîmplat? ce să fie? E cu nervii în pioneze. Cînd se întîlnește cu cineva pe stradă dă să spună un cuvînt oarecare și e ca și cum ar tura în neștire motorul mașinii aflate în garaj. M-am lungit prea mult. Esențialul îl ai. După această fază deci, a cincea, și dacă le-a trăit din plin pe toate, e în sfîrșit pregătit." "Pregătit pentru ce?", întrebă Aida. "Pregătit să rămînă așa, doar o coajă, și să-și ia o slujbă bine plătită în petrol, și oamenii să vadă toate calitățile lui ca pe defecte și toate defectele ca pe calități." "Nu trebuie să se ajungă aici, pentru că femeia îl iubește cu adevărat!". "Evident că îl iubește, pentru că e o femeie de toată isprava, dar la fel erau și cetățenii cumsecade care duceau taurul de funie la altar, treceau funia printr-un belciug fixat acolo de alți cetățeni cumsecade, și trăgeau nițel de ea ca taurul să încline capul adică, da dom'le, sînt de acord să fiu sacrificat zeului, aici și acum..."

(fragment din romanul Nicio clipă Portasar , Editura Cartea Românească, 2015)

doppelgänger (miile de lucruri albe)

te-ai aşezat acolo
ca să închizi totul pentru cîteva minute,
şi tot ceea ce făcusei pînă atunci a dispărut
ca şi cum ai fi închis
lumina din spatele unui diapozitiv,
iar miile de lucruri albe ale lumii
au întors deodată capul spre tine

erai atît de obosită
încît tresăreai dacă îţi simţeai firele de păr atingîndu-ţi obrazul
uneori coborai în oboseală
aşa ca într-o mină de sare,
cu cît erai mai jos
cu atît totul devenea mai transparent

singura ta legătură cu lumea
era ţigara pe care o fumai
tu trăgeai un fum
lumea trăgea un fum,
nu ştiai dacă stăteai pentru tine
sau pentru ţigara aia

sau poate o secundă ai crezut
că tristeţea ta va fi absorbită în
tristeţea pămîntului
aşa cum e absorbită în atmosferă
respiraţia unei păsări

lumea voia însă altceva de la tine
sarea lumii voia sarea ta
lemnul ei voia lemnul tău
și nu avea să fie niciodată altfel,
piatra lumii voia
oasele tale subţiri,
de bazalt ale membrelor
de porfir ale degetelor

te-ai ridicat de pe bancă
şi faptul enorm de simplu de a te ridica şi a pleca
era o formă de rezistenţă armată împotriva lumii
în apărarea libertăţii tale, adică a dreptului de a te întoarce,
în apărarea minei de sare
şi a firelor de păr care îţi atingeau obrazul.

(Din Doi oameni într-o poză, Limes, 2015)

poez

îmi purtam dragostea pe sub aşteptare
ca o cămaşă de zale pe sub haină

aşteptarea atrăgea toate loviturile
şi dragostea le devia cu un scrîşnet de oftică

dragostea năvăleşte ca toată muzica lumii
înapoi din urechile unui om care surzeşte într-o explozie
năvăleşte ca toţi ciumaţii din mormintele de pe fundul lacului morii
în ziua în care dumnezeu face o vizită neoficială la mall

(din Altera Pars, Ed. A.T.U., Sibiu, 2013)

Cronica de film

Mici cronici la The Revenant (aici) și la 45 Years (aici)

Goodreads și potopul

Postez aici o poezie dintr-un ciclu chipurile mito-parodic apărut în revista Apostrof 7 (278) din 2013, și numit Toate cele de pe uscat. Parcă e scrisă pentru goodreads!

I.

după ce a aflat că vine potopul
noe a început să umble prin anticariate.

a adunat cîte şapte exemplare din fiecare carte bună
şi cîte unul din fiecare carte proastă
şi le-a aşezat pe rafturi, în arcă.

acum pluteşte deja de o sută de zile
dar n-a citit încă nici a mia parte din ce e acolo.
în fiecare zi
stă liniştit pe punte
respiră aerul curat, citeşte
şi ar vrea ca această vacanţă
să nu se termine niciodată.

Poemul săptămînii

Poemul săptămînii în Dilema veche (18 oct. 2015), ales din Doi oameni într-o poză, neașteptat de sentimental pentru o revistă de analiză: rue gauthier / rue dorion (nelumesc).