Mirela Iconaru's Blog, page 2
December 31, 2017
Pentru un an, de trecut în istorie!
December 15, 2017
Un stat care nu își cunoaște trecutul, nu are identitate!
December 2, 2017
Welcome back, December!
October 31, 2017
Spune-mi că mă iubești
Seria „PRAVDA”
Scrisoare către inimă
Ducesa
October 13, 2017
Dragostea nu este totul!
De câte ori nu v-ați întrebat cum au rezistat bunicii voștri mai bine de cincizeci de ani împreună? Oare cum au trecut peste orgolii, peste încercările vieții, peste suferințe și dezamăgiri?
Îi vedeți și acum ciondănindu-se, tachinadu-se prin curte sau contrazicându-se pe orice subiect. Ne par atât de simpatici. Și totuși ne întrebăm cum au rezistat împreună! Ce i-a ținut pe amândoi uniți căci multe cărți vorbesc despre dragostea care durează doar trei ani?
Bineînțeles că dragostea adevărată nu durează doar trei ani. O să vezi persoane căsătorite de patruzeci de ani, ce nu pot sta unul fără celălalt și nu, nu sunt nebune! Dragostea adevărată durează o viața și nu se rezumă doar la acel sentiment, pe care toți îl cunoaștem. La început pasiunea este mare, dorința, atracția ne coplesesc, însă cu trecerea anilor acestea nu dispar ci doar se temperează, căci vin greutățile vieții, responsabilitățile, etc.
Dar dragostea nu este totul într-o relație trainică, adevărată. Credeți ca oamenii acum o sută de ani chiar se căsătoreau din dragoste? Majoritatea căsătoriilor erau aranjate, iar mirii nu aveau de multe ori ceva de spus. Cum supraviețuiau oamenii aceia împreună? Ei bine, erau conștienți că acea relație era responsabilitatea lor. Ofereau atenție la început, încercau să se cunoască și să se adapteze. Nu cred că le era ușor, doar că acei oameni știau să respecte persoana de lângă, știau să lase de la ei, știau să se sacrifice pentru familie.
Dragostea nu este totul. Ea nu se stinge după trei ani, însă nici nu rezistă dacă ne bazăm numai pe ea. Oamenii se întâlnesc se plac, clădesc o relație serioasă, însă în clipa în care încep să se cunoască cu adevărat, încep și primele probleme. Încep să își cunoască defectele, iar la început exista acea stare de respingere. Trebuie să fim conștienți că si noi avem o sumedenie de defecte, pe care la rândul său partenerul ar putea să le respingă.
Dragostea nu rezolvă totul, pe lângă ea se așterne sentimentul de obișnuință, dar nu o înlocuiește, ci o amplifică. Dragostea nu este totul. Ca ea să fie roditoare, trebuie să existe respect, dăruire, sacrificiu, acceptare. Degeaba doi tineri se iubesc dacă nu se respectă reciproc, dacă nu își respectă si acceptă familiile. Degeaba se iubesc dacă nu se sacrifică, dacă nu își lasă orgoliul mai prejos, dacă se pun pe ei pe primul plan. Degeaba dacă nu învață să lase unul de la celălalt, iar chestia asta să fie reciprocă. Nu unul să își ridice în slăvi orgoliile și celălalt să lase de la el și să ude perna înainte de culcare.
Și bărbații ar trebui să lase de la ei, orgoliul masculin nu ajută la nimic. Și femeile trebuie să lase de la ele, căci și bărbați au sentimente, dar toate trebuiesc echilibrate la doi.
O femeie nu trebuie umilită, tratată cu superioare. Degeaba o iubești dacă ești misogin. Un bărbat trebuie susținut nu prostit în public sau particular. Degeaba îl iubești dacă ești o scorpie obsedată de control.
Dacă nu există respect, dragostea este de prisos. Dacă nu știi să respecți femeia de lângă tine, trezește-te până nu pleacă. Acum o sută de ani așa era mentalitatea, femeia era supusă bărbatului, acum mentalitatea este alta. Femeia si bărbatul sunt egali într-o relație. Nici femeia, dar nici bărbatul nu sunt supuși. Dacă încerci să controlezi doar tu totul, s-ar putea să îl/o pierzi.
În dragoste vă maturizați în doi, deveniți amândoi familiști. Nu trebuie să vă schimbați, ci să lăsați de la voi, ca relația sa funcționeze, este păcat să distrugeți o iubire, dacă există. Dacă vezi ca ceva îl/o rănește încercă să temperezi.
Nu uitați să va faceți complimente, să vă vorbiți frumos și să nu adormiți vreodată certați. Neînțelegeri sunt peste tot, important este ca orgoliul să nu le amplifice. Femeia după o nastere, două se mai transformă, nu va mai avea aceeași siluetă, aceeași sâni, îi vor apărea riduri și cearcăne, dar nu o critica. Iubește-i acestea, căci si ție îți va apărea chelie si burtă și vei albi. Ea te va iubi si așa. Iubește-o și tu.
Și nu în ultimul rând, comunicați. Vorbiți despre problemele voastre, despre ceea ce va deranjează, încercați să rezolvați acestea, căci dacă nu vă veți vorbi, niciodată nu veți fi trainici. Dacă va deranjat ceva spune-ți, fără să vă certați, ci cu calm rezolvați tot.
Iubiți-vă, respectați-vă, sacrificați-vă, comunicați, lăsați defectele și iubiți-le. Toți avem defecte. Așa o să fiți trainici ca părinții și bunicii noștri și mai presus de toate, așa vom fi fericiți și împliniți.
October 7, 2017
Acele zile ploiase…
Probabil nu puține sunt acele persoane care se simt nostalgice în aceste zile ale anului. Și nu doar pentru că timpul a trecut atât de repede, ci și din cauza ploii, care oferă o stare de liniște, de tristețe, de melancolie.
Ploaia poate fi uneori cel mai bun cadru, în care să îți petreci acele clipe de meditație, de reflectare, de redescoperire.
Uneori ploaia poate fi cea mai frumoasă și plăcută surpriză, pe care ne-o oferă natura. Și asta, mai ales când ești acasă și îți permiți să te urci în vârful patului, să te înfășori în pătura preferată și să privești pe fereastra mare, ploaia. Să asculți melodia pe care o oferă picăturile de ploaie, ce cotropesc cu repeziciune pământul. Exact cum te cotropesc pe tine sentimentele, trăirile și gândurile bune sau mai puțin bune.
Dacă nu ai trăit vreodată acest sentiment în timpul unei ploi de toamnă, așează-te în fața ferestrei, ia o cană mare de ceai fierbinte, poartă acel pulover preferat, pufos și îmbrățișează-ți corpul cu o pătură groasă. Inchide ochii, ascultă sunetul ploii, lasă-te purtat de acesta și redescoperă-te. Abia atunci vei ști despre ce vorbesc. Iar dacă ai reușit, puteți în căști piesele preferate, deschide următoarea carte pe care o aveai în plan și oferă-ți acest timp numai pentru tine.
Toți merităm un moment ca acesta, în care nimic să nu ne constrângă limitele. Rupe acele bariere care te țin în frâu în zilele obișnuite, plângi dacă așa simți. Lasă culorile interioare să ofere contur, lasă lumina să iasă la suprafață.
Poți pur și simplu să te așezi în pat, înfofolit în pătură și închizând ochii să simți acea liniște care te cuprinde ușor, să te lași purtat de căldura oferită de pătură și să adormi. Ce somn este mai frumos ca acela pe fundalul ploii? Ce muzică mai frumoasă să ne ofere natura? Ce cadru mai special decât acesta? Căci toamna, oricât de friguroasă ar fi, ne ajută să ne redescoperim căldura interioară. Ne ajută să ne redescoperim pe noi, ne crează starea perfectă de a crea, de a iubi, de a zâmbi.
Toamna, ploaia, vremea așa de răcoroasă, îți oferă acele zile în care să te ocupi mai mult de tine, sufletește și mental. Acele zile în care îți dorești să ajungi mai repede acasă și să te cuibărești în pat sau in brațele iubite. Acele zile în care îmbrățișările sunt mai călduroase, acele zile în care te apropii mai mult de el, acele zile în care stați în pat pur și simplu îmbrățișați fără să vă cereți mai mult, iar acest lucru să vă mulțumească. Acele zile în care cărțile și filmele sunt mai bune, ceaiul mai călduros și inima cât mai fericită. Acele zile gri, colorate în aramiu și galben. Acele zile care ne oferă șansa să purtăm puloverele pufoase, preferate.
Și dacă chiar nu mă crezi pe cuvânt ascultă doar sunetul ploii. Stinge lumina, aprinde o lampă de veghe, cu o lumină slabă sau aprinde niște lumânări. Nu pierde aceste clipe de liniște, de meditație. Nu degeaba s-au scris volume întregi pe sunetul ploii.
September 9, 2017
Să fii femeie!
Femeia. Oare cine este aceasta? Oare ce este aceasta? Ce ființă întruchipează? Ce enigmă ascunde sub masca sa de înger? Oare câte războaie a provocat? Unii ar numi-o mărul diacordiei, alții încununarea creației. Ar putea fi cheia Universului, ar putea reprezenta începutul și sfârșitul totodată. Ar putea întruchipa iubirea, sacrificiul, frumusețea sau păcatul. Sau ar putea fi toate acestea la un loc. Câte inimi bat în ea? Câte doruri îi călătoresc în suflet? Câte lacrimi șterge și după câte zâmbete le ascunde?
Femeia este o ființă ce încoronează o creație; nu a fost ea oare cea din urmă creată? Dacă bărbatul a încununat creația, femeia a i-a pus coroana. Ea a ridicat creația și tot ea a coborât-o. Ea a fost muza pictorilor, ea a fost lait motivul poetilor, refrenul cântecelor și centru Universului. De la ea pleacă tot și tot la ea, totul se oprește. În jurul ei se învârte praful de stele, în chipul ei se oglindește luna, iar soarele pălește-n fața ei.
Bărbații au condus planeta, bărbații au condus țări, războaie și au încheiat păci. Femeia le-a condus sufletele. Cârmuitoare a condus lumea din totdeauna. Femeia n-a avut nevoie de legi care să-i permită să conducă, nu a avut niciodată un guvern în spate, ea s-a ghidat după instinct, după intuiția-i de neînlocuit, s-a folosit de farmecul personal și, toată planeta i-a stat mereu la picioare.
Femeia este însăși Pasărea Phoenix. Ea știe cum să renască din propria-i cenușă, ea știe cum să facă dintr-o pierdere un câștig, dintr-o lovitură, o oprtunitate. Să fii femeie nu este ușor, deși este frumos la început. Natura îți dă chipul inocent, naivitatea, gingășia, primești cu timpul farmecul si frumusețea. Tinerețea pare să te aducă pe culmile lumii. Ești admirată, arunci ochiade în stânga și în dreapta. Ai tot ce îți dorești și totuși știi unde trebuie să ajungi. Pe lângă o femeie de succes, în propriul său domeniu, ea trebuie să împlinească rolul ei de femeie. Să fie mamă, să fie soție, prietenă, tovarășa de drum și să își mențină statutele vechi.
Ea primește lovituri, pierderi și deși pare așa de fragilă, ea duce în spate puterea de a sprijinii și îmbărbăta soțul, de a crește și educa copiii, de a îngriji o casă, de a câștiga un ban și pe lângă toate acestea are timp să fie și femeie. Și deși timpul și încercările lasă urme pe chipul ei, farmecul nu îi dispare. O femeie este frumoasă la toate vârstele ei. O femeie rămâne o enigmă si la șaptezeci de ani. O femeie este o lecție de viață, este o carte ce merită citită, dar pe care nu voiești să o termini niciodată. Puterea unei femei nu se rezumă la cea fizică, deși dacă te gândești prin câte sacrificii trece trupul ei într-o viață, ai renunța să o compari cu un bărbat, puterea femeii vine din capacitatea de a îndura umilințe, lacrimi, doruri, sacrificii, și totusi de a rămâne în picioare, cu zâmbetul pe buze.
Atunci când vezi o femeie zâmbind pe stradă, ți-ar trece prin cap ca a adormit plângând noaptea trecută? Și nu, nu contează la ce trucuri a apelat, mult mai importantă este acea putere lăuntrică de a îngropa durerea departe de lumi a zilei și de lumina ochilor.
Să fii femeie, draga mea, iar tu copilo să fii copilă. Să nu mai visezi să crești, să nu te mai machezi, să nu îți mai arăți trupul prea crud, căci toate acestea nu te fac femeie. Până să devii femeie vei parcurge un drum lung. Vei avea inima frântă de zeci de ori, vei fi dezamăgită de nenumărate ori, însă abia atunci când vei găsi puterea de a merge mai departe, abia atunci vei știi că ești o femeie. Abia atunci când nu îți vei mai recunoaște chipul în oglindă, abia atunci când trăsăturile tale vor prinde contur, abia când inima ta va învăța să ierte, abia atunci vei fi femeie.
Să fii femeia care să recunoască iubirea, care să călăuzească pași, care să zâmbească indiferent de vreme; femeia pe care să admire toți, dar care să aparțină unui singur bărbat. Să fii femeia care să calce cu încredere pe propriul drum, care să cucerească lumea pe tocuri. Femeia care să nu se lase călcată în picioare, femeia care să își câștige cinstea și respectul. Să fii femeie, restul le vei învăța pe drum!
