Liviu Drugus

“Iată scriitorul care-a avut puţine femei: gata mereu să mitizeze... De fapt, cu Ester am avut o legătură de câteva luni, în care n-am vorbit despre dragoste şi n-am făcut dragoste, deşi am ajuns uneori foarte aproape de asta. Dar ne-am plimbat zilnic ore-n şir, am fost la cenacluri unde prezenţa ei era hipnotică, unde părul ei foarte lung se-nfoia aspru atrăgând toate privirile („băi, norocosule, cine-i gagica?"), am fost şi la ştranduri sordide, unde nu se putea intra în apele băloase. Când o conduceam spre casă, noaptea târziu (fireşte, pe sub stele cu şase colţuri), ne opream pe drum, luminaţi spectral de vreun bec sau de vitrinele vreunui troleibuz care trecea greoi, şi ne sărutam în disperare. Niciodată nu ţinusem în braţe un corp atât de frumos, o fată atât de simplă şi atât de, totuşi, misterioasă. Nu s-a-ntâmplat nimic deosebit în tot acest timp. Zilele-ncepuseră să se răcească, şi în seara în care Ester mi-a spus că va emigra cu familia ei în Israel mi se făcuse frig dinainte să-i aud cuvintele. Apoi am îngheţat. Ne propuseserăm tacit să nu ne-ndrăgostim unul de altul dar probabil că, fără să-mi fi dat seama, eu sau ceva din mine transgresase limitele impuse. Eram într-un parc mizer şi pustiu, sprijiniţi de o masă de şah din ciment. Am condus-o acasă, ca-ntotdeauna, ne-am sărutat ca-ntotdeauna, nu ne-am spus adio, nici măcar la revedere, apoi nu ne-am mai văzut niciodată.”
― Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile