La o răsfoire superficială, cititorul ar putea să exclame: „Asta nu e poezie!" L-aș înțelege. Asta deoarece textele lui Călin Dănilă din cartea de față sunt lirice doar într-o mică măsură. Dar poezia nu înseamnă neapărat lirism. Este suficientă însă o parcurgere atentă a materialului prozastic pentru ca acele acordaje fine - realizate între secvențe aparent eteroclite - să evidenţieze o conștiință poetică bine definită ce funcționează ca o prismă care dispersează omogenitatea intrinsecă a lucrurilor.
Orchestra π e recuperarea unui univers interior și a unei vieți resimțite ca iraționale. Este marele alibi pe care autorul ei îl are ca să nu participe la o viață comună și aridă, ca să trăiască așa cum o face personajul din cartea sa, un protagonist sinteză a multor altora. Călin Dănilă ştie că realitatea e cu totul altceva decât ceea ce ni se înfăţişează privirii. Din acest motiv e nevoie de o contra-privire, de una piezișă. Vocile din carte, sunetele „orchestrei" par atonale. Dar dodecafonia nu e un scop în sine. Este, poate, o cale neconvențională și derutantă de impunere a unei idei de o gravitate de-a dreptul tulburătoare: comedia - ultimul stadiu al tragediei. (Şerban AXINTE)
* Author(s) name(s): Călin Dănilă
* ISBN (or ASIN): 9789733726395
* Language: Romanian
* Publisher: Junimea
* Publication date: 2023
* Page count: 174
* Format: paperback
* Book's page: https://editurajunimea.ro/produs/orch...
* Front cover: https://ibb.co/JPR24Kz
* Back cover: https://ibb.co/93kXW7zp
* Description (from the back cover):
La o răsfoire superficială, cititorul ar putea să exclame: „Asta nu e poezie!" L-aș înțelege. Asta deoarece textele lui Călin Dănilă din cartea de față sunt lirice doar într-o mică măsură. Dar poezia nu înseamnă neapărat lirism. Este suficientă însă o parcurgere atentă a materialului prozastic pentru ca acele acordaje fine - realizate între secvențe aparent eteroclite - să evidenţieze o conștiință poetică bine definită ce funcționează ca o prismă care dispersează omogenitatea intrinsecă a lucrurilor.
Orchestra π e recuperarea unui univers interior și a unei vieți resimțite ca iraționale. Este marele alibi pe care autorul ei îl are ca să nu participe la o viață comună și aridă, ca să trăiască așa cum o face personajul din cartea sa, un protagonist sinteză a multor altora. Călin Dănilă ştie că realitatea e cu totul altceva decât ceea ce ni se înfăţişează privirii. Din acest motiv e nevoie de o contra-privire, de una piezișă. Vocile din carte, sunetele „orchestrei" par atonale. Dar dodecafonia nu e un scop în sine. Este, poate, o cale neconvențională și derutantă de impunere a unei idei de o gravitate de-a dreptul tulburătoare: comedia - ultimul stadiu al tragediei. (Şerban AXINTE)