Romania discussion
This topic is about
Un bărbat, o fată, o insulă pustie
Creație literară: Proză & Poezie
>
Un fragment din cartea mea
date
newest »
newest »
Mod
Daca este posibil, avand in vedere ca sunteti deja autor publicat, va indrum sa va alaturati in discutia de aici https://www.goodreads.com/topic/show/... unde ne puteti spune de exemplu cum si cand ati reusit sa publicati. Sfaturi, pareri pentru oricine ce intentioneaza.
Multumim mult!
Nico wrote: "Mult succes la scris"Mulțumesc, Nico :)
Ce baftă pe tine că știi să scrii direct în engleză! Te invidiez.
Mod
În noaptea aceea, am visat seifuri pline cu munți de valută. Aruncate pe ici-pe colo erau și o mulțime de lingouri de aur, așa, ca variațiune. Dar, tot în noaptea aceea, am visat și girofaruri și sirene de poliție.
În vis, eram într-un castel așezat pe o culme înaltă. Râdeam ca dementul stând în picioare în fața unei oglinzi mari, în timp ce croitorul îmi lua măsurile.
- Monsieur se amuză! ciripea croitorul, un tip mic cu fața perversă și cu părul vâlvoi care vorbea graseiat și se fâțâia în jurul meu, ținând în mână un metru de croitorie.
- Da, mă amuz! râdeam eu fericit. Ha, ha, ha! Normal că mă amuz, doar sunt bogat, nu? Hai, nu mă mai măsura atâta, omule. Mă gâdili!
- Très bien, monsieur! Vă fac două costume?
- La naiba, fă-mi zece! Ba nu! Fă-mi zece de vară și încă zece mai groase, pentru iarnă. Și nu uita, francezule, să folosești cea mai bună stofă, că te sparg!
- Bien sûr! Monsieur are gusturi rafinate!
Deodată am întors privirea și am observat-o pe ea, pe Irina, care stătea la o masă, la doar câțiva pași de mine.
Iubita mea stătea pe scaun și ținea mâinile în poală. Era îmbrăcată într-o rochie albă, avea un colier de perle la gât și-mi spunea emoționată cu ochii mari și pupilele dilatate:
- Oh, sunt atât de mândră de tine, Tiberiu! Uite, ești din nou pe prima pagină a ziarelor, iubitule!
Am mers încântat spre ea, abandonându-l pe croitor, și-am aruncat o privire fugară peste ziarul de pe masă.
„DISPERARE ȘI LACRIMI PE PIAȚA BANCARĂ!
Geniul interlop continuă să dea bancherilor lovitură după lovitură.
Șapte bănci renumite și-au închis definitiv sucursalele din orașul nostru.
Depășit de evenimente, ministrul de interne a cerut ajutorul Interpolului și al FBI-ului!
Specialiștii criminaliști afirmă că este posibil ca autorul să fie student la Drept!
Mai multe informații în ediția de seară!”
În timp ce parcurgeam rândurile acelea, sirenele mașinilor de poliție se tânguiau și jeleau.
„Oaaau! Ioaaau! Oaaau! Ioaaau!”
Am ciulit urechile, îngrijorat. Sirenele se auzeau din ce în ce mai tare, din ce în ce mai aproape.
- Te pomenești că mi-au dat de urmă, i-am spus Irinei, înghețat de groază și, în momentul acela, m-am trezit brusc.
Eram scăldat în propria transpirație și era ora patru dimineața.
O armată de pisici în călduri începuseră să miorlăie chiar sub ferestrele casei noastre. „Oaaau! Ioaaau! Oaaau! Ioaaau!”
Am auzit un geam deschizându-se și pe tata care a aruncat cu un șlap în ele.
- Anafura voastră de zdrențe! a zbierat el, somnoros. Alt loc nu v-ați găsit?!
* * *
A doua zi pe la nouă, am plecat de-acasă înarmat c-un carnețel și-un pix, dar nu m-am îndreptat nici spre facultate și nici nu m-am dus să-mi văd iubita.
- Ei, căcat! am mormăit eu. Cursurile pot să mai aștepte! Irina poate să mai aștepte!
Am vizitat principalele bănci din oraș. N-aveam curaj să pășesc dincolo de intrare. Ce să fi căutat eu acolo? Nu pusesem niciodată piciorul în vreo bancă.
Oricum, chiar și așa, privindu-le din afară, tot era destul de descurajant. Camere de luat vederi, sisteme de alarmă, senzori la toate geamurile... Nașpa.
Mi-am luat inima în dinți și-am pătruns pe ușa unei bănci. Poate, din interior, situația nu era așa de complicată.
- Ce dorește domnul?
Era un tip îmbrăcat în negru. Uniformă neagră. Am citit literele mici de pe ecusonul lui și literele au început să salte în sus și-n jos : „Pază și Supraveghere”
- Doriți să faceți o depunere?
- Îhî...
- Ghișeul numărul 3. Acolo, pe stânga.
M-am dus până în fața ghișeului numărul 3. M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta. Coloane. Marmură albă. Sticlă groasă peste tot. Și multe hârțoage. Pe toate mesele.
Dar unde mă-sa era seiful? Unde era tezaurul băncii? Nu era niciun indicator, niciun afiș.
„Ăștia-s tâmpiți! am gândit supărat. Poți să te rătăcești foarte ușor în rahatul lor de bancă.”
Tipa de la ghișeu se uita la mine zâmbind:
- Bună ziua! Ce operațiune doriți să faceți?
Am privit-o, apoi am întors capul și l-am privit pe paznic. Am întors capul spre camera de luat vederi atârnată deasupra mea. Mi-am dat seama că nu era momentul cel mai potrivit ca să cer informații despre locul unde-și țineau seiful.
- Domnul? Vă ascult. Ce operațiune doriți?
M-am întors iar spre ea. Cred că aveam o privire cam năucă în momentul acela.
- Eu... eu nu doresc... mă scuzați... am uitat ceva acasă. Revin.
Am părăsit ghișeul, am ocolit în trecere paznicul și-am împins ușa. Afurisita de ușă nu voia cu niciun chip să se deschidă. Inima a început să-mi bată ca nebuna. Dumnezeule, eram nenorocit. Eram prins deja și nici măcar nu spărsesem banca!
Paznicul a venit lângă mine. Inima mai avea un pic și-mi spărgea pieptul.
- Trebuie să trageți, nu să împingeți, a spus el amabil. Scrie și pe ușă. Uite așa, a adăugat el, deschizând ușa c-un deget.
Am simțit încă o dată că uram din tot sufletul uniformele.
Am părăsit de urgență zona acelei bănci infernale și nu m-am mai uitat înapoi. Pășeam grăbit pe străzi și am intrat gâfâind în prima cârciumă.
Apoi mi-am amintit că eram lefter.
- Un pahar cu... apă, vă rog! Apă de la robinet.
Sugeam din paharul cu apă și mă gândeam că băncile erau complicate. Băncile erau periculoase. Mi-am dat seama că nu puteam să mă arunc așa, cu capul înainte, direct la bănci. Băncile erau lucrul diavolului. Satana!
„Poate c-ar fi mai cuminte să încep cu ceva mai modest, mi-am spus eu. Un magazin. Un restaurant. O cârciumă.”
Aha! Chiar așa: o cârciumăăă! Ce idee minunată!
Unde mai pui că poți fura bani de la o cârciumă noaptea și apoi poți veni tot acolo să-i cheltui ziua. Practic, banii ajung înapoi. Nici măcar nu e infracțiune. E un fel de... circuitul apei în natură. Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă. Totul curge.
Buna dispoziție mi-a revenit brusc. Am înviat și am început să privesc în jur. Ciudat, niciodată nu analizasem o cârciumă cu atâta interes. De obicei intram, beam, plăteam și ieșeam.
Acum... era ceva nou pentru mine. Mesele, tejgheaua, rafturile cu sticle... ahaaa… bărbatul acela care ștergea un pahar în spatele tejghelei… ahaaa! Totul îmi apărea într-o lumină nouă.
Cârciumile nu erau doar pentru pileală. La o adică, puteau fi și mulse, nu?
- Comandați ceva? a întrebat tipul privindu-mă politicos și punând paharul pe tavă, cu gura în jos.
- Încă un pahar cu apă, am răspuns eu dând din cap înțelept.
Tipul a făcut ochii mari, apoi a zâmbit, a pus sub nasul meu un pahar gol și mi-a turnat două degete de vodcă.
- E din partea casei, a spus el liniștit. Dar, după ce-l bei, te rog să pleci, da?
Am dat peste cap vodca, m-am șters la gură și am ieșit. Tipul era de treabă. Îmi plăcea.
Pășeam pe stradă și vodca își făcea drum spre miezul creierului meu. Am devenit melancolic.
N-o să-i sparg tipului crâșma, am decis eu cu voce tare. E un tip de treabă. E păcat să jefuiești crâșme. Te bate Dumnezeu. Trebuie să caut altceva, ceva mai... mic.
Am căutat o țigară prin buzunare. Pachetul era aproape gol. Era ultima țigară. O fumam, iar gândurile mi se învârteau în cap ca un carusel scăpat de sub control. Deodată m-am oprit din mers și am deschis ochii mari privindu-mi țigara fumată pe jumătate.
- Sigur că da! Un chioșc de țigări! am exclamat. O tutungerie! Cum de nu m-am gândit?
Chiar așa! Chioșcurile acelea mici nu aveau nici camere de supraveghere, nici paznici, nici nimic. Urma să fie simplu ca o plimbare prin parc. Nu trebuia decât să aleg un chioșc și restul, vorba lui Alfredo, venea de la sine.
Mi-am petrecut tot restul zilei analizând cu ochi de lup toate chioșcurile micuțe din centru. Apoi pe cele de la periferie. Mergând spre casă, am mai depistat câteva chiar pe strada unde locuiam.
M-am decis pentru unul aflat la vreo cincizeci de metri de casă. I-am dat târcoale, l-am ocolit de vreo două ori, apoi am decis să procedez ca un profesionist și să fac lucrurile temeinic.
Mi-am scos carnețelul și pixul și mi-am notat meticulos tot ce era mai important: sistemul de închidere al ușii, mărimea lacătului, culoarea broaștei de la ușă și – logic, nu? – programul orar. Rahatul acela de chioșc se închidea la ora 20.
- Bine, mi-am șoptit în barbă. Tata și mama se culcă pe la zece seara. Asta înseamnă că pe la miezul nopții dorm tun. E clar: pe la 2 dimineața am să ies și-o să dau atacul. Iar pe la 2 și 10 mă întorc cu banii. Super! Am timp să dorm vreo cinci ore și pot să merg odihnit mâine la cursuri.
Mi-am băgat carnețelul în buzunar și am pășit vesel spre casă. Avea să fie o spargere cum scrie la carte. Ca în manualele mele de drept. O spargere curată. Profesională.
* * *
La 2 fără cinci minute am deschis încetișor geamul ca să nu scârțâie balamalele. Am coborît ca o pisică și apoi am mers prudent în patru labe până la poartă. Prudența era de o importanță capitală.
Pe străzile pustii bătea un vânt răcoros și asta mi-a alungat somnul. Eram acum suficient de treaz ca să recapitulez înc-o dată ce aveam de făcut.
Aveam la mine o șurubelniță și-un clește cu care urma să vin de hac oricărui lacăt. Le sustrăsesem din atelierul de scule al tatei. Și mai aveam o agrafă pe care o luasem din scrinul mamei. Agrafa urma să-mi fie de folos cu broaștele de la ușă.
În toate filmele americane personajele negative deschid broasca ușii cu o simplă agrafă. Dacă un tâmpit de actor poate să deschidă o ușă cu o agrafă, atunci cu siguranță că un student la drept nu avea să aibă mari probleme cu asta.
Aveam de parcurs doar cincizeci de metri până la chioșcul de țigări, dar mi s-a părut o eternitate până am ajuns acolo.
Chioșcul era amplasat într-un mic părculeț. Ușa de la intrare era luminată ca-n palmă și la vedere, dar pe mine nu mă interesa ușa aia. Eu mă îndrăgostisem de ușa din spate.
Ajuns în fața ei, am privit-o nedumerit. Părea altfel pe timp de noapte. Mai întunecată, mai impenetrabilă.
Doamne ajută! am spus oftând, apoi am atacat lacătul cu șurubelnița.
Două minute mai târziu fluieram a jale și priveam șurubelnița tatei îndoită ca un cârlig de pescuit. Imposibil s-o mai aduc înapoi așa în atelierul de scule.
- Fir-ai tu să fii! am spus privind lacătul cu ură.
După alt sfert de oră, eram transpirat de parcă ieșisem din saună, mâinile îmi tremurau, dar ochii îmi sclipeau de satisfacție și mândrie : lacătul zăcea lângă ușă. Crăpase! Își dăduse obștescul sfârșit!
Aveam stofă de hoț.
Bun așa. Pasul doi… Am mângâiat duios broasca ușii și am scos cu un rânjet agrafa din buzunar.
„E floare la ureche, am gândit. În mai puțin de un minut voi fi înăuntru și voi fuma o țigară din orice marcă, pe alese! O să am și bani și țigări. Și gumă de mestecat până la sfârșitul facultății.”
Broasca aceea m-a făcut să plâng de ciudă. Jumătate de oră mai târziu eram atât de furios încât îmi venea să mă dau cu capul de ea.
Am întors în fel și chip agrafa în broască, am răsucit-o, am încurajat-o, am blestemat-o, dar... degeaba.
În filme se auzea un „Clic!” și ușa se deschidea totdeauna. La mine nu s-a auzit niciun clic.
Iar când s-a auzit, am rămas cu o jumătate de agrafă în mână.
Dumnezeule, am gemut cu nervii făcuți praștie. Tata avea dreptate! De nimic nu sunt bun! N-o să se aleagă nimic din mine! Nici măcar de hoț nu-s bun.
Am căzut învins lângă ușă, m-am sprijinit cu spatele de ea și mi-am pus capul în palme. Era grav.
Dacă nu eram bun de hoț, cum aveam să apăr hoții? Ce fel de avocat aveam să fiu?
Eram prea prost ca să fiu hoț. Îți trebuie minte ca să fii hoț.
Poate trebuia să schimb tabăra. M-am gândit cu toată seriozitatea să iau în considerare o carieră în poliție.
Apoi mi-am adus aminte că eram nebun cu acte în regulă. Adio, carieră în poliție! Chiar și polițiștii au standardele lor.
Nimic de făcut: Trebuia să plec de lângă chioșcul acela afurisit! Trebuia să-mi recunosc înfrângerea.
Am cules de jos șurubelnița distrusă și cleștele care nu mai arăta nici el a clește, apoi m-am îndreptat spre casă.