Goodreads România discussion
This topic is about
După o poveste adevărată
Citește cu mine/Buddy reads
>
Citeste cu mine: După o poveste adevărată, de Delphine de Vigan
date
newest »
newest »
Fiindca timpul e scurt, am facut eu threadul ca tot imi permite timpul. Imi place sinopsisul si romanul are recenzii interesante pe Goodreads, asa ca astept sa va citesc parerile.
Mulțumim, Victor! Vom reveni cu amănunte :))
Am inceput-o ieri si am citit deja 22%. Daca nu ar fi sambata si nu ar trebui sa fac chestii casnice as citi in continuare. Cu toate ca inca nu s-a intamplat mare lucru propriu zis, decat o scrisoare anonima, totusi scriitoarea reuseste sa creeze incet incet o stare de tensiune. Imi place cum e scrisa, cel putin versiunea germana.
Victor poate ar trebui sa nu mai citesti notificarile de aici din cauza de spoilere.Adriana - sunt la 27%. Cine este L? Eu suspectez ca Delphine are o dubla personalitate.
Ooo, ai avut spor :) eu am ajuns doar la 10%, pentru ca pregatiri de Pasti. Am simtit si eu tensiunea, ca si sinceritatea... Cartea e partial autobiografica si la inceput face referire la cealalra carte a ei, "Nimic nu se opune noptii". Oare trebuia sa incepem cu aia? Oricum, imi place pana acum...
Cred ca face referiri la ea tocmai ca sa sugereze si mai puternic elementul autobiografic al cartii actuale. Ca de altfel si numele personajului principal Delphine. Spor la pregatiri, si mama a facut super bunatati. Din pacate nu sunt acolo sa le degustez
Alex wrote: "Cred ca face referiri la ea tocmai ca sa sugereze si mai puternic elementul autobiografic al cartii actuale. Ca de altfel si numele personajului principal Delphine. Spor la pregatiri, si mama a fac..."Merci, merci :) sa-ti trimit niste drob? :))
Drob mananc doar de la mama. Il face din ficatel de pui si ciuperci. Nimic traditional.In alta ordine de idei - s-ar putea sa fac noapte alba si sa termin cartea. Tot cred ca scriitoarea din carte sufera de personalitate disociativa.
Wait and see 😬😬😬😬
Am terminat si eu cartea. Mi-a foarte placut. Aproape de la inceput m-am simtit prezenta la scena unei crime care nu s-a intamplat inca :)). Autoarea a stiut sa intretina foarte bine suspansul si sa strecoare indicii pe parcursul lecturii, lucruri aparent lipsite de importanta care contribuie la formarea imaginii finale (nu a imaginii intregi, pentru ca raman intrebari fara raspuns).Pe langa firul narativ (sau, mai bine zis, in completarea lui) am gasit discutii foarte interesante despre ce inseamna sa fii scriitor, ce asteptari au cititorii in ziua de azi, cum poti (si daca poti) desprinde adevarul de fictiune intr-o opera literara. Mai ales intr-una care se declara autobiografica. Oare chiar asa sa fie? Sau autenticitatea si trairea unei experiente pot fi simulate, mimate pana la capat? Nu in ultimul rand apare dilema identitatii autoriale: cine a scris cu adevarat cartea? Ne putem increde in numele care apare pe coperta?
Multe, multe intrebari... Alex, ai legatura :)
Dupa cum ai spus si tu, cartea cred ca e mai mult un eseu scris sub forma unui "thriller" despre conditia de scriitor. Ce implica sa fii scriitor, cat adevar si cata imaginatie introduci intr-o carte. Intr-adevar, o carte este cu atat mai emotionala cu cat autorul investeste o mai mare cantitate de experienta personala. Asta este poate si motivul pentru care cartile scrise de scriitori apartinand tarii unde se petrece actiunea, sunt mult mai incitante decat cartile scrise de autori straini tarii respective (vezi Hans Fallada, Erich Maria Remarque / Anthony Doerr - este primul exemplu care imi vine in minte, vezi Sara Krasnikov / Ljudmila Ulitzkaia - al doilea exemplu). Asa cum nici un strain nu ar putea descrie mai bine Romania actuala sau cea de pe timpul lui Ceausescu in comparatie cu un roman care a trait timpurile respective. Oricand te-ai documenta, nu cred ca poti descrie Vama Veche mai bine decat, de exemplu Cristina Nemerovschi.
Dar sa revin la carte - dupa cum spuneam, asteptam un final magistral, dar tot gandindu-ma la scopul cartii, ma gandesc din ce in ce mai mult ca nu era cazul. Doar ca citind cartea, mintea mea a fost manipulata in asa masura, incat asteptam finalul magistral cu sufletul la gura.
Apropos de partea "Thriller" a cartii:
1. L. a existat cu adevarat sau scriitoarea suferea de personalitate disociativa? Scriitorii, in timp ce scriu, pot ajunge, cred, sa se evidentieze cu personajele despre care scriu.
2. Cine a trimis scrisorile? La sfarsit Daphne zice ca ultima scrisoare era semnata si mai bine nu ar fi fost. Era semnata de ea?
3. Nimeni nu a vazut-o pe L. Lucrurile s-au aranjat de asa masura incat ea sa nu fi fost vazuta de nimeni. Cine era tanarul care a ajutat-o pe L. sa isi mute lucrurile. Si daca era tot Daphne, inseamna ca ar fi trebuit totusi sa o recunoasca cumva...Hmmm asta e greu
4. Daphne descopera ca L. scrie cu mana dreapta, ea fiind stangace. Din cate am citit / auzit, pacienti cu personalitate disociativa pot avea astfel de abilitati. Sincer, eu ma asteptam ca in ultimul paragraf al cartii sa descoperim ca Daphne scrie ceva cu mana dreapta si astfel sa se lamureasca misterul.
5. Ce e cu romanul primit de editor?
6. Daca L. nu a existat, atunci cine a condus masina la casa de vacanta, ea fiind in ghips cu piciorul?
Pana la urma raspunsul nu este extrem de important. Dupa cum a spus si David Lodge, o carte nu trebuie sa aiba un deznodamant. Am citit doua carti de el, amandoua se termina in coada de peste. Si asta nu face finalul mai putin interesant, si nici nu am fost neaparat dezamagit ca s-au terminat astfel. Un astfel de final stimuleaza cititorul sa se gandeasca la romanul respectiv mai departe si sa isi imagineze finalul pe care si-l doreste.
Scriind aici, imi dau seama ca romanul lui Daphne merita 5 stele.
Incepand de miercuri, 6 aprilie, Alex si Adriana vor citi După o poveste adevărată, de Delphine de Vigan
Acest roman tulburător, care sparge graniţele dintre ficţiune şi realitate, nu poate fi lăsat din mână. Delphine de Vigan face aici un joc redutabil, ba chiar se şi amuză. „Ficţiunea, autoficţiunea, autobiografia nu sunt niciodată, pentru mine, un parti pris, o revendicare, nici măcar o intenţie în sine. Sunt, eventual, un rezultat”, scrie Delphine, naratoarea, care se confundă atât de bine cu autoarea cărţii. (Le Figaro)