Adriana > Adriana's Quotes

“Pesemne că Eisenhans ar fi trebuit să-și găsească o altă băltoacă, dar lui îi plăcea băltoaca lui.”
― Adriana C. Grigore, Se îndoaie după vânt

“Iar când își plecă ochii din nou la mâneca din poală, Eisenhans văzu că, în ciuda tuturor chinurilor sale, brodase un rând întreg fără să bage de seamă. Ceva se lumină în el. Cine ar fi crezut că, după atâta amar de vreme, avea să mai învețe ceva nou.”
― Adriana C. Grigore, Se îndoaie după vânt

“Căci așa sunt oamenii, nu-i așa? se gândi Eisenhans. După ce că aveau vieți atât de scurte, se chinuiau să le facă să pară și mai scurte. Atât pentru ei înșiși, cât și pentru ceilalți.”
― Adriana C. Grigore, Se îndoaie după vânt

“— Tu chiar vrei să ajungi într-o ciorbă, nu?
— Mai degrabă într-un gulaș, zise Arne, așezându-se pe marginea pietrei și făcându-i semn să se cocoațe lângă el. Mereu am avut părerea că mi s-ar potrivi mai bine.
Cu un oftat lăuntric, Eisenhans se așeză lângă el.
— Te gândești des la ce fel de mâncare ai putea să ajungi?
— Nu, doar când mi-e foame.”
― Adriana C. Grigore, Se îndoaie după vânt

“— Nu-i sfârșitul lumii, zise Eisenhans până la urmă.
— Nu pari prea convins.
— Ei, asta-i, acum mai ai și pretenții. Ce vrei să-ți spun? Nu e. Ori o să treacă, ori o să fiți fericiți până la adânci bătrâneți. Ori ceva la mijloc. N-a murit nimeni dintr-o îndrăgosteală.
Arne ridică dintr-o sprânceană.
— Bine, aproape nimeni, o drese Eisenhans.”
― Adriana C. Grigore, Se îndoaie după vânt

“Ce-am învățat după mult timp e că e greu să ne dăm seama la început că nu avem nicio datorie să stăm cu oamenii care nu ne fac bine. Fie că sunt frați de sânge, părinți, bunici. Și doar fiindcă nu ai stat cu ei nu înseamnă că nu vei mai avea niciodată o familie a ta, una adevărată. Nu înseamnă că o meriți mai puțin. Nu trebuie să dai ceva înapoi celor care au grijă de tine, doar să ai grijă la rândul tău. Cât de mult poți, cât merită.”
― Adriana C. Grigore, Se îndoaie după vânt

“Când eram mai mic, visam la cât de repede aveam să fug de-acasă odată ce eram destul de mare să nu mă mai țină nimeni. Aveam să merg atât de departe încât nu avea să mă mai ajungă nimeni. Și cât timp am crezut asta, era ca și cum orice mi se întâmpla era în regulă, merita, conta mai puțin, căci cândva aveam să fiu atât, atât de departe de toate.”
― Adriana C. Grigore, Se îndoaie după vânt