Bijuteria asta —care-i bijuterie din toate punctele de vedere!— are unul dintre cele mai nebunesti incipituri pe care mi-a fost dat sa le citesc vreodata. Pe scurt, in secolul al XIX-lea, intr-o uzina din SUA, unu' ii da cu ranga-n cap protagonistului, care se trezeste in secolul VI. Sa vezi trasnaie si nu alta!
Primele doua capitole, "Cuvant lamuritor" (care tine loc de prefata) si "Camelot", ilustreaza intr-o maniera ironica raportul neasteptat dintre "nebunia mea" si "nebunia lumii", moravurile celor doua repere istorice, situate la treisprezece secole distanta, pricinuindu-i eroului un mare neajuns inca de la incept, cand un cavaler (nu un gentleman, in acceptiunea moderna, ci un cavaler in sens clasic, adica unu de-alde aia de-si spargeau scafaliile spre a-si arata "smecheria") il ia la rost pe motiv ca... ce motiv, dom'le? Pe-atunci n-aveai nevoie de motive. Daca te-ntalneam pe strada si nu erai supus al regelui Arthur, aveam datoria -fara macar sa te somez, in prealabil- sa te dobor de la armasar si sa te silesc sa-mi juri ca "in ziua de Rusalii" vei merge de buna voie la curtea regelui Arthur sa i te-nchini...
Tam-nisam, ca sa dau numai unul din punctele forte ale intrigii, yankeul nostru este condamnat la spanzuratoare de catre "Cavalerii Mesei Rotunde". Ceea ce a observat el insa, in sala Mesei Rotunde, unde fusese adus ca "dovada" a "prazii" pe care cavalerul o obtinuse, este faptul ca, la intrunirea respectiva, fiecare cavaler isi istorisea o intamplare din viata lui, da' una' de-aia care-l ridica in slavi, ca, spre exemplu, momentu' ala cand casunase el doisprezece balauri care aruncau flacari pe nari si batuse, de unul singur, treizeci de cavaleri. Moravul se impune in opera si este generalizat. In acest sens, personajul-narator remarca, ulterior, ca "in fata oamenilor acelora nu era nevoie sa dovedesti nimic din ceea ce afirmai; era de ajuns sa afirmi si ei te credeau. Niciodata nu i-a dat prin gand cuiva sa puna la indoiala vreo afirmatie" si "doamne, ce nu fac pe lume educatia, influenta si obisnuinta! Ele au puterea de a face pe om sa creada orice". Oprindu-ma aici pentru o reflectie marginala, am meditat un strop, mai adanc, atunci cand am subliniat cea din urma fraza si -la urma urmei- cu totii suntem conditionati de mentalitatea si de societatea in care traim, drept fiind sa spunem ca unii mai mult decat altii raman impamanteniti in dogma comuna, "general valabila" si "incontestabila". In acest sens, o alta remarca a naratorului mi-a atras in mod deosebit atentia: "Oamenii aceia erau in stare sa savarseasca orice crima, in afara de marea crima de a se abate de la traditie". Desigur, aici traditia era inteleasca in sens feudal.
Da' sa lasam asta, ca la urma urmei am facut o prezentare a intrigii, in loc sa punctez scurt si la obiect aspectul pe care l-am amintit. Asadar, condamnat la spanzuratoare fiind, bagat la zdup si fara speranta de scapare, eroului nostru ii incolteste, pe baza superstitiilor de secol VI, o idee strasnica! Desigur, aceasta idee a fost strans legata de cunoasterea marturiilor istorice, in sensul in care americanul nostru stia ca la 21 iulie 528 s-a produs o eclipsa de soare. Si, vezi doamne, trimite cuvant regelui Arthur ca, daca nu va fi crutat de la spanzuratoare, va stinge becu', folosindu-se de ale sale puteri vrajitoresti nestiute de nimeni. Astia tin sfat -"Bai! Ce sa facem?!"- si hotarasc sa-l spanzure chiar in ziua de 21 iulie. Eroul nostru isi ridica palmele cand primele semne ale eclipsei se intrezareau, iar multimea aia de oameni incepu sa boceasca amarnic, regele facand concesia de a ceda jumatate de regat in schmbul redobandirii luminii soarelui. Protagonistul refuza insa cuviincios si cere, in schimb, functia de prim-ministru (pe care o si primeste fara sovairea regelui).
Na! Si sa tot vezi trasnai, ca telefonul, telegraful, dinamita, curentul electric sau trenul in secolul VI. Aspectele astea sunt mai mult pentru a decolora epoca in ceea ce priveste criteriul arhitectonic si pentru a evidentia adevaratele neregului, cele de ordin moral, adica: ochiul etic al unui om din secolul XIX in Anglia secolului VI.
Si... Dumnezeule! Stilul colocvial al naratorului, cand tensionat, cand ironic ("Nu vezi ca ne-ar lua mai putin timp sa le ducem pe fiecare acasa decat iti ia tie sa-mi explici ca nu se poate?" si, raportat la conceptia feudala a bisericii care interzicea clericilor sa faca o baie: "Nu pretind ca i se puteau vedea fiorii si tremurul decat daca cineva s-ar fi apucat sa-l razaluiasca pentru a da jos jegul de pe el, iar mie nici prin gand nu-mi trecea, dar cum-necum, mi-am dat seama ca asa era si ca sub pojghita de jeg, groasca cat scoarta unei carti, el se cutremura si dardaia"), te face sa-i intuiesti parca vocea si sa ti-l imaginezi in fata ta tragand din pipa si povestindu-ti toata dandanaua asta.
Un alt aspect asupra caruia Twain a insistat a fost limbajul epocii (adica un limbaj gen Ion Neculce sau Grigore Ureche), care face ca unele replici ale personajelor sa fie mai greu de inteles, dar care, totodata, te catapulteaza in vremea respectiva.
Nu stiu pentru cei ce-au citit-o deja ce a reprezentat cartea, insa pentru mine a fost o adevarata declaratie de razboi impotriva formelor de suprimare din toate timpurile. Eu am viziunile mele socialiste si cu atat mai flamand am devorat-o, insa nu numai pentru mine biserica (daca nu are ghiarele taiate), Habsburgii, Bourbonii sau Hohenzollerni deopotriva au reprezentat, in echipa, cea mai criminala clica din istorie. Si nu, nu ma refer la varsarea propriu-zisa de sange, ca pe aia am putea s-o trecem cu vederea, ci, din ratiuni de filosofie istorica, au ucis acel atat de falnic avant uman care-si avea samburele in Roma. *Si acum mi-a venit in cap replica aia din "Gladiatorul"... "There´s once a dream that was Rome. Shall be realized."... Republica...*
DESPRE BISERICA:
"Datorita puterii ce o au ideile mostenite, oamenii aceia nu-si puteau inchipui altceva demn de respect decat spita aleasca si nobletea. Aici se vede mana infioratoarei puteri care este biserica romano-catolica. Asa, la iuteala, in doua-trei secole, prefacuse o natiune de oameni intr-o adunatura de viermi. Inainte de suprematia bisericii in lume, oamenii fusesera oameni intregi si isi tinusera capul sus; avusesera mandrie, judecata si independenta, iar rangul si insemnatatea se dobandeau mai cu seama prin fapte, si nu datoria nasterii. Apoi a rasarit biserica, urmarind un manunchi de interese egoiste si ea s-a aratat iscusita si agera, cunoscand multe chipuri de a scoate sapte piei de pe un om sau de pe un popor. Ea a nascocit monarhia de drept divin, intarind-o si proptind-o de jur imprejur cu ierarhia fericirilor hazardite celor alesi, smulgand virtutile de la locul lor si facandu-le sa slujeasca un scop nevrednic. Ea a predicat -dar mereu numai oamenilor de rand- umilinta, supunerea fata de mai marii lor, frumusetea jertfei; ea a predicat oamenilor de rand sa inghita cu blandete insultele; si tot lor, numai lor, rabdarea si saracia duhului si neimpotrivirea in fata impilarii; si tot biserica a introdus rangurile ereditare si aristocratiile si a invatat toate popoarele de pe fata pamantului sa se plece in fata lor si sa le venereze."
"Fiind convins ca orice biserica de stat este o crima de stat, un tarc pentru sclavii statului, nu aveam nicio remuscare, ba eram gata sa atac biserica in orice fel si cu orice arma care putea izbi cu tarie".
DESPRE MONARHIA EREDITARA DE DREPT DIVIN, DESPRE CLASELE PRIVILEGIATE SI DESPRE ROBIE:
"Majoritatea natiunii britanice a regelui Arthur era alcatuita din sclavi, care purtau acest nume si aveau o zgarda de fier la gat. Adevarul e ca natiunea, in intregul ei, se afla pe lume cu un singur scop: sa se prosterne inaintea regelui, a bisericii si a nobilimii; SA MOARA DE FOAME PENTRU CA EI SA FIE GHIFTUITI; SA MUNCEASCA PENTRU CA EI SA POATA ZBURDA; SA SOARBA PANA LA FUND CUPA AMARACIUNII PENTRU CA EI SA POATA FI FERICITI; SA UMBLE GOI PENTRU CA EI SA POATA PURTA MATASURI SI BIJUTERII; SA PLATEASCA BIRURI PENTRU CA EI SA FIE NEBIRNICI; SA SE OBISNUIASCA O VIATA INTREAGA CU VORBELE SI ATITUDINILE INJOSITOARE, PENTRU CA EI SA POATA PASI CU SEMETIE SI SA SE CREADA ZEII LUMII. Si pentru toate astea nu primeau alte multumiri decat lovituri si dispret, si erau atat de saraci cu duhul incat si aceasta atentie o luau drept cinste".
Regele si yankeul dorind sa cunoasca viata poporului:
"-Acum, maria ta, inchipuieste-ti ca suntem la usa omului care locuieste in coliba aceea si ca ne vede familia lui. Hai, arata-mi cu o sa i te adresezi capului familiei!
Fara voie, regele isi indrepta si intepenii umerii, ca o statuie, si zise cu o glariala asprime:
-Ma, tarane, ai ada-mi un scaun si ospateaza-ma din mancarurile pe care le ai.
-Vai, maria ta! Nu-i bine deloc!
-Dar unde-i greseala?
-Oamenii astia nu-si zic unul altuia tarani.
-Adevarat?
-Numai cei de deasupra lor le zic tarani.
-Atunci sa-i zic altminterea: ei, ma robule!"
Replica de sclav: "Ce izbanda ca am fost traitori si nu am pierit! Mai mult decat atat, ce-am fi putut cere?"
Replica de "om liber": "Nimeni nu tagaduieste, dara legea taie si spanzura precum pofteste si face asa ca ceea ce iaste al lordului este al lordului, iar ceea ce iaste al meu, tot a lordului iaste".
"...comunitatea aceasta impilata isi isi intorsese privirile si isi ridicase mainile-i nemiloase impotriva propriei ei clase, iar asta spre folosul impilatorilor comuni".
"Regii si regatele erau tot atat de numeroase in Britania, precum fusesera in Palestina, in timpul lui Iosua, cand oamenii erau nevoiti sa doarma cu genunchii la gura pentru ca nu se puteau intinde fara a avea pasaport".
"Dar, intrucat orice om este pieritor si orice ar face tot trebuie sa moara, lasandu-si stapanirea in mainile unui mostenitor imperfect, un despotism nu numai ca e o forma rea de guvernare, ci e chiar cea mai rea forma posibila".
"... o clasa privilegiata, o aristocratie, nu-i nimic altceva decat o banda de proprietari de sclavi sub un alt nume".
Finalul, pe care eu il numesc patetic, in sens peiorativ, nu a facut altceva decat sa accentueze ideile pe care opera le-a expus. De aceea, "taierea" cercului care ar fi trebuit sa formeze opera (incipit-final), isi pierde conturul inainte ca rolul compasului sa se fi incheiat, ceea ce denota ca esuarea protagonisului de a instaura republica nu are nicio relevanta: acest lucru s-a intamplat in secolul al VI-lea. Scopul autorului a fost mai degraba acela de a atrage atentia in mod critic asupra situatiei politice din secolul XIX, cand, exceptand Statele Unite, niciunde nu se putea vorbi de vreo republica acatarii.
Andrei Tamas,
31 mai 2016