David Hume, în opinia mea cel mai mare filosof britanic, s-a născut la Edinburgh la 26 aprilie 1711, după calendarul vechi. În scrierea sa de adio, My Own Life (Viaţa mea), o autobiografie nu mai lungă de cinci pagini - redactată în aprilie 1776, cu patru luni înainte de a muri -, el se mândreşte cu provenienţa sa dintr-o familie bună, pe linia ambilor părinţi. Tatăl său, Joseph Home, practica dreptul şi era proprietarul unei moşii la Ninewells, în Berwickshire, aflată în posesia familiei încă din secolul al XVI-lea. După spusele lui Hume, tatăl său "a fost un descendent al contelui Home sau Hume" (D 233) (P 19), printre urmaşii căruia avea să se numere, în secolul XX, un prim-ministru conservator. Mama lui, Katherine, era "fiica lui Sir David Falconer, Preşedinte al Colegiului Juriştilor", iar unul dintre fraţii ei moştenise un titlu nobiliar. Soţii au avut trei copii, dintre care David era mezinuL fratele său John fiind născut în 1709, iar sora sa Katherine, un an mai târziu. Joseph Home a murit în 1713, când David era foarte mic. Averea a trecut în proprietatea fratelui mai mare, iar David a primit o moştenire de vreo 50 de lire pe an, sumă care nici pe vremea aceea nu era suficientă pentru a-i asigura independenţa financiară. Fusese stabilit ca David să urmeze exemplul tatălui său şi să devină avocat. Mama lor, care nu s-a recăsătorit, a admmistrat averea până când John a atins vârsta necesară pentru a-şi intra în drepturi. După toate relatările, David era un copil devotat mamei sale, precum şi fratelui şi surorii lUI. Mama era o calvinistă ferventă şi şi-a educat copiii în spiritul acestei credinţe, credinţă pe care Hume a respins-o în perioada adolescenţei, laolaltă cu toate celelalte forme de creştinism. Faptul că relaţia cu mama sa nu s-a deteriorat sugerează că fie a ascuns acest lucru de ea, fie cel puţin nu l-a afişat cu ostentaţie.