Cărțile mă aleg pe mine, o spun și o repet de fiecare dată. Această carte, pe care am cumpărat-o știind că toate încasările merg pentru renovarea secției de oncologie pediatrică, din cadrul Spitalului Fundeni, București, de la etajul 7, nu așteptam să mă uimească, nici n-am vrut să o citesc, sincer.
Dar, Bendeac a scris despre Mozart! Jur! M-a dat pe spate!
Stilul lui e greoi, redundant, pentru că mereu intervine cu comentarii și nimicuri peste subiect, nu se poate abține, o întrerupe mereu pe maică-sa, e enervant, face paranteze, acolade, ne mai explică unele chestii ca la proști, până îți vine să-i tragi un pumn în cap, zău! In locul redactorului/corectorului, eu aș mai fi tăiat 100 de pagini( are 336 de pagini!!)
Dar e bun! Și generos! Vânzările cărții au generat aproape 150.000€ și e donator principal în proiectul mai sus enunțat!
Și merită felicitări sincere! Bravo, Mihai Bendeac!!!
Iată pasajul despre Mozart, dragostea mea❤:
"(...)spune-i unui snob că Mozart avea ca principală pasiune, în viața de zi cu zi, glumele despre căcat și o să-l blochezi. Pentru Mozart, glumele scatofile erau distracția supremă. (...) Vreți să vă spun ceva mai vulgar decât Mozart și glumele lui despre căcat?
A afișa și a te arăta cu bunuri materiale. A-ți cânta permanent bună stare financiară este mai vulgar decât 1000 de puli! Vulgaritatea nu stă în cuvinte, ci în acțiuni."