PREAMBUL: În primă fază, lumea ne apare străină mai ales când ne conștientizăm granița dintre sine și ea. Nu ne rămâne decât să ne organizăm experiențele exterioare încât să trăim în ordine cu ea. Pentru asta trebuie să ne detașăm, să ne deconectăm cât mai mult partea afectivă, care ne decide rapid reacțiile și care, odată ce ne este interioară nouă, ne dezvăluie repede, fără prea multă măsură, o lume aprig de ostilă care e gata să ne înghită, îndemându-ne să ne mobilizăm forțele și reacționăm de multe ori disproporționat. Însă, detașați putem privi lumea printr-o perspectivă mai rece, percepând-o într-un tumult de cauze și efecte, multe dintre ele fiindu-ne distante. Atunci vedem că partea afectivă desenează multe umbre, multe iluzii și energia pe care ne-o cere ca să ne luptăm cu ele ne secătuiește de viață. Hans Rosling a fost omul care luptat cu aceste stereotipuri ale afectelor ca să ne arate că lumea nu este așa de ostilă precum arta afectelor ne-o crează. Să privești faptele reci în față este ceva facil, mai greu e să le înrurești în evenimente care respectă niște reguli proprii lor și nu unor scenarii inventate de tumultul unei minți aflate sub impulsul emoțiilor. Cartea lui, „Factfullnes. Zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât crezi” mi-a schimbat optica prin care vedeam lumea, m-a convins că deși lumea ne transpare nouă în multe feluri și putem oferi o mulțime de interpretări pe baza lor, rațiunea ne poate ghida să interpretăm lumea ca întreg aflată pe o cale de reală îmbunătățire a condițiilor de viață. În ciuda evenimentelor de care ne lovim zilnic și ne tulbură viețile, privită la scară istorică, lumea își trăiește cele mai bune vremuri.
Pe 7 februarie 2017 înceta din viață Hans Rosling în urma unui cancer de pancreas. A călătorit mult alături de soția lui Agneta. Prin anii 70 a ajuns prin Asia și a văzut condițiile de viață de acolo, apoi la începutul anilor 80 a activat tot alături de ea într-un spital din Nacala, un orășel din Mozambic. Acolo s-a întâlnit cu diferitele lipsuri și suferința produsă de sărăcie în special precaritatea stării de sănătate care se reflecta în numărul mare al deceselor infantile.
Povestea începe cu tabloul familiei Rosling, cu dificultățile vieții într-o Suedie săracă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, unde bunica autorului își trăiește viața amară într-o societate cu tradiții aspre, care deja au făcut o parte din strămoșii familiei să emigreze spre America încă de la mijlocul secolului. Dar, gradual, secolul XX aduce îmbunătățiri care sporesc condițiile de viață ale muncitorilor și, deci, ale părinților lui Hans. O lume care se civilizează devine o lume din ce în ce mai educată. Bunica Agnes admiră în 1927 școala fiicei ei amintindu-și de casa de lemn de la sfârșitul secolului XIX, care-i fusese ei școală: „Probabil că ei cred că oameni ca noi valorează ceva din moment ce ți-au construit o așa școală de frumoasă.” Implicara statului conduce la dezvoltarea progresivă a Suediei și pas cu pas, țara devine azi una dintre cele mai dezvoltate din lume. Autorul găsește de atunci un model de progresie a civilizației umane pe care-l ating mai repede sau mai încet toate țările.
Când o boală neurologică misterioasă afectează pe cei săraci din zona Mozambicului, Hans se decide să studieze problema. Ajunge în cele din urmă în altă țară africană, Congo, și determină adevărata cauză a bolii. Înregistrează progresele pe care țările din lumea a treia le fac și își dedică viața înlăturării prejudecăților pe care oamenii le au când vizualizează lumea și problemele ei. Concluzia cercetărilor lui este că lumea se află într-un progres continuu și doar prejudecățile noastre ne împiedică să apreciem asta. Chiar și liderii mondiali cad pradă acestor clișee și dovedesc că au cunoștințe minime despre realitatea socială. Organizația lui Gapminder oferă o colecție de cifre ce arată progresele înregistrate de omenire în ultimii zeci de ani și care ne contrazic prejudecățile încetățenite în modul nostru de a vedea lumea. Hans a fost în contact cu decalajul dintre condițiile de viață din trecut și cele mai recente. Conștiința lui familială, înregistrarea evoluției familiei sale prezentată la începutul biografiei reprezintă evoluția țării natale; de la sărăcie la bunăstare există o sumedenie de pași mici, o aplicare a unei serii de politici sociale concrete. El găsește că și țările din lumea a treia pășesc pe aceeași cărare, același model de îmbunătățire a condițiilor de sănătate și o sporire a condițiilor de viață odată cu trecerea anilor. Când revine după 30 de ani în același spital din Nacala unde a lucrat în tinerețe, găsește un sistem medical destul de bine pus la punct, mult mai organizat și locuitori care de acum au speranța de viață mai mare și o rată mai scăzută a mortalității infantile.
Biografia prezintă experiența care-l determină să scrie cartea Factfulness. Din Mozambic, în Congo, iar din Congo în Cuba lui Fidel Castro. De la catedră încearcă să inducă studenților la medicină o optică rațională bazată pe cifre asupra realității mai ales când aceste cifre descriu fapte din lumea a treia. Pentru că acolo sistemul de valori este diferit de cel occidental și lucrurile trebuie văzute din altă perspectivă. Ultima etapă a vieții sale a constat în prezentarea faptelor care descriu lumea exact așa cum este ea prin prisma cifrelor și a unor interpretări nuanțate. A participat în câteva rânduri și la întrunirile de la Davos unde a arătat că oamenii cei mai puternici ai lumii, și care ar trebui să fie cei mai informați, au o cunoaștere superficială a ei. Cartea Factfullness vine să corecteze această perspectivă deformată. De asemenea, situl organizației Gapminder, gapminder.org este o colecție valoroasă de date despre lume. E timpul să adoptom o postură mai rațională și să vedem lumea dintr-o perspectivă mai distantă de emoții și stereotipuri.