What do you think?
Bacalaureat
O nouă aventură din universul romanului Arhanghelul Raul.
Necazurile se țin lanț de subinspectorul Petre Popescu. După ce a fost dat afară din SRI Pentru că a luat o șpagă în timp, acum este pus în fața unei decizii extrem de complicate: să supravegheze un post-uman tranchilizat, a cărui trezire ar însemna sfârșitul lumii așa cum o știm sau să ajute doi țigani să oprească o invazie extraterestră care ar însemna tot sfârșitul lumii așa cum o știm, dar cumva diferit.
Necazurile se țin lanț de subinspectorul Petre Popescu. După ce a fost dat afară din SRI Pentru că a luat o șpagă în timp, acum este pus în fața unei decizii extrem de complicate: să supravegheze un post-uman tranchilizat, a cărui trezire ar însemna sfârșitul lumii așa cum o știm sau să ajute doi țigani să oprească o invazie extraterestră care ar însemna tot sfârșitul lumii așa cum o știm, dar cumva diferit.
160 pages, Paperback
First published November 1, 2017
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 26 of 26 reviews
October 25, 2017
I don't know about you but my reaction to finding a new favorite author is either:
a) buy up everything he/she's ever written, and subsequently spend an entire month immersed in their work (eg: K.J. Charles)
b) buy up everything he/she's ever written, get suspicious of my newfound excitement, and spend the subsequent few months (even years!) avoiding his/her books.
As you may have guessed, the author of Bacalaureat fits into the second category.
Maybe I would've liked it more, had I read it immediately after its prequel, Arhanghelul Raul. Lack of availability certainly wasn't an issue, as I had jumped at the opportunity to buy it as soon as the excitement hit. Then again, I do have a tendency to feed my inner hype to unreasonable lenghts, so it might just have been a classic case of overdoing things.
Long story short, I was mostly confused throughout the reading experience, when I was expecting to be laughing hysterically instead.
.. but I felt really guilty about it, if it's any consolation.
On the one hand, the many convoluted explanations would confuse me to no end. On the other hand, some of the situational humor was so overused, that it felt more exasperating, than funny.
That is not to say that all situational humor was badly done. Some of it was downright inspirational.
And then I would stumble on passages like these, which I just felt like skipping, even after rereading them several times:
If it hadn't been for that last clarifying question, I wouldn't have understood any of it. Come to think of it, I'm not sure I didn't just accept the character's interpretation, to avoid having to reread things again.
Score: 2.7/5 stars
For all my initial excitement, maybe I just wasn't in the right mood for such a "hard-core" sci-fi story. Perhaps, I'm more of a fantasy lover than I had initially thought. Or maybe, it was just too elevated for me.
That said, I wouldn't say the story was a bad one. Just maybe in need of a bit more polish, when it came to the writing style. Yes... I realize how crappy this sounds, in light of the author's admission of having polished things since the first version...
===================
Review of the prequel: Arhanghelul Raul
a) buy up everything he/she's ever written, and subsequently spend an entire month immersed in their work (eg: K.J. Charles)
b) buy up everything he/she's ever written, get suspicious of my newfound excitement, and spend the subsequent few months (even years!) avoiding his/her books.
As you may have guessed, the author of Bacalaureat fits into the second category.
Maybe I would've liked it more, had I read it immediately after its prequel, Arhanghelul Raul. Lack of availability certainly wasn't an issue, as I had jumped at the opportunity to buy it as soon as the excitement hit. Then again, I do have a tendency to feed my inner hype to unreasonable lenghts, so it might just have been a classic case of overdoing things.
Long story short, I was mostly confused throughout the reading experience, when I was expecting to be laughing hysterically instead.
.. but I felt really guilty about it, if it's any consolation.
On the one hand, the many convoluted explanations would confuse me to no end. On the other hand, some of the situational humor was so overused, that it felt more exasperating, than funny.
As such, through the Ministry Cabinet's Resolution no. 54 from 1956, it was decided that a cosmodrome would be built in [town], where future Romanian spaceships would be taking off from. Building a cosmodrome is neither an easy nor a cheap endeavor, it's not like you're building an airport. Given the quantity of material needed for it, a cement factory was first built, in an effort to save on the cost of material transport. The factory's construction had lasted two years, and it began producing tonnes of cement per day, right from the start. Meanwhile the country's priorities had changed, the urbanization plan had accelerated, and several neighboring towns were in need of cement for the thousands of blocks of flat being built. Until 1982 the factory had produced cement for infrastructure and utilities work, and when the time had finally come to start building the cosmodrome, the country had gone into recession.
That is not to say that all situational humor was badly done. Some of it was downright inspirational.
"We shouldn't run from fear, we should embrace it, be one with it. We should master it and ride it like the top of a typhoon wave."
"And mastering fear is done with booze?"
Popescu gave him an annoyed look, but he smiled.
"I don't have time for a ten-year zen meditation, or for other such things. Since there's no other choice, a bottle of whisky should suffice, at least for a few minutes. Tell me gypsy boy, are you afraid?"
Ramon Miguel de Prada Caldarar, Popescu's car mate, was instantly pissed off.
"Yo mama's a gypsy boy!"
And then I would stumble on passages like these, which I just felt like skipping, even after rereading them several times:
"How do we complete the mission? How do dogs drive bears from the sheepfold?"
"By barking?" said one of the cops uncertainly.
"By barking and biting. A single dog bite wouldn't kill a bear, but multiple ones can wound it mortally. This is the way they complete their mission, and the way we will do it as well. How's an investigation done boys? Do we rush them like in the American films? With gun fights on the streets? No, we take every one of them into interrogation rooms and we start hacking. We ask them even about their mother's milk. Should none of them break, we start tracking them. And there'll still be one who'll get away. We'll still lose one. Interrogation again, for 24 hours again, and so on. Until we cleanse the pus for good, and they start breaking from stress, from interrogation, from tracking. And that's how we kill the bear. That's how we catch the villain. Small barks and bites."
"Boss, are you suggesting we kill them with nagging?" asked Popescu.
If it hadn't been for that last clarifying question, I wouldn't have understood any of it. Come to think of it, I'm not sure I didn't just accept the character's interpretation, to avoid having to reread things again.
Score: 2.7/5 stars
For all my initial excitement, maybe I just wasn't in the right mood for such a "hard-core" sci-fi story. Perhaps, I'm more of a fantasy lover than I had initially thought. Or maybe, it was just too elevated for me.
That said, I wouldn't say the story was a bad one. Just maybe in need of a bit more polish, when it came to the writing style. Yes... I realize how crappy this sounds, in light of the author's admission of having polished things since the first version...
===================
Review of the prequel: Arhanghelul Raul
October 23, 2017
(Mi-e prea lene să scurtez un pic recenzia pentru Goodreads, așa că o refolosesc pe cea de pe blog.)
În al doilea roman al lui Ovidiu Eftimie, „Bacalaureat”, ne reîntâlnim cu subinspectorul Petre Popescu, care a fost dat afară din SRI pentru că a luat o șpagă când a călătorit prin timp în cadrul unei misiuni, iar acum își face veacul pe la poliția din Cornești, această localitate de care n-a auzit nimeni.
Asta nu înseamnă că „Bacalaureat” e un fel de volum doi al seriei care începe cu „Arhanghelul Raul”, pentru că acțiunea e atât de diferită încât cele două volume se pot citi separat fără probleme.
Punctele forte ale „Bacalaureatului” sunt umorul, absurdul și acțiunea, care se combină într-un fel de SF pur românesc, în care totul e explicabil. De ce costă mașinile Logan cu radar folosite de poliție 70.000 de euro? Nu pentru că MAI-ul a sifonat niște bani, ci pentru că au super-scuturi deflectoare, ce reduc frecarea cu aerul și împiedică atacurile cu tot felul de arme mai mult sau mai puțin super-tehnologizate. Tehnologie Star Trek, implementată pe șest de un stat care-și poate ascunde planurile secrete prin simplul fapt că se fură atât de mult încât investițiile reale nici nu se mai văd.
Tot în spatele faptului că se știe că fură se ascund și țiganii din Cornești, care insistă că fură materiale dintr-o fabrică dezafectată, pentru că nimeni nu i-ar crede dacă ar spune că au intenția nobilă de a se lupta cu niște extratereștri malefici care vor să cucerească Pământul.
Personajele sunt oameni simpli – mai o femeie care are grijă de un bar, mai un țigan care știe cum să taie fierul ca să-l ducă la vândut. Și se simte că nu sunt genii, dar luptă cum pot și cum știu ca să se salveze. Din păcate, nu le-am simțit foarte puternic ca personaje distincte – m-ar fi interesat mai mult povestea lui Tibi, polițaiul super-inteligent, de exemplu.
Ce m-a deranjat un pic a fost că povestea pare insuficient lucrată. Sunt bucăți de text care nu prea curg sau zone în care ar fi mers mai multă atmosferă, de exemplu. Stilistic, scena de acțiune de la început are puține lucruri în comun cu acțiunea de mai târziu, iar poveștile despre istoria Corneștiului și a planului eșuat de a construi un cosmodrom în această mică Slobozie par concentrate în câteva pagini de la începutul cărții – sunt distractive, nimic de zis, dar prea simți că treci de la o etapă a romanului la alta.1)
Apropo, ca să-i mulțumească pe cei care se plângeau că Satana n-are de ce să-și bage coada în SF-uri, „Bacalaureat” e o poveste mai SF decât „Arhanghelul Raul”. Dacă înainte aveam de-a face cu creaturi multidimensionale și probleme prin iad, aici povestea clasică a invaziei extraterestre se ciocnește de cealaltă poveste clasică, a românului care se descurcă el cumva. Iar rezultatu e chiar distractiv.
Dacă e o carte mai bună decât prima cred că rămâne de văzut – eu m-am distrat mai mult cu „Arhanghelul”, în timp ce consortul insistă că oboseala mi-a afectat impresiile și „Bacalaureat” e clar mai bună. Oricum ar fi, ambele sunt cărți pe care le recomand cu drag.
În al doilea roman al lui Ovidiu Eftimie, „Bacalaureat”, ne reîntâlnim cu subinspectorul Petre Popescu, care a fost dat afară din SRI pentru că a luat o șpagă când a călătorit prin timp în cadrul unei misiuni, iar acum își face veacul pe la poliția din Cornești, această localitate de care n-a auzit nimeni.
Asta nu înseamnă că „Bacalaureat” e un fel de volum doi al seriei care începe cu „Arhanghelul Raul”, pentru că acțiunea e atât de diferită încât cele două volume se pot citi separat fără probleme.
Punctele forte ale „Bacalaureatului” sunt umorul, absurdul și acțiunea, care se combină într-un fel de SF pur românesc, în care totul e explicabil. De ce costă mașinile Logan cu radar folosite de poliție 70.000 de euro? Nu pentru că MAI-ul a sifonat niște bani, ci pentru că au super-scuturi deflectoare, ce reduc frecarea cu aerul și împiedică atacurile cu tot felul de arme mai mult sau mai puțin super-tehnologizate. Tehnologie Star Trek, implementată pe șest de un stat care-și poate ascunde planurile secrete prin simplul fapt că se fură atât de mult încât investițiile reale nici nu se mai văd.
Tot în spatele faptului că se știe că fură se ascund și țiganii din Cornești, care insistă că fură materiale dintr-o fabrică dezafectată, pentru că nimeni nu i-ar crede dacă ar spune că au intenția nobilă de a se lupta cu niște extratereștri malefici care vor să cucerească Pământul.
Personajele sunt oameni simpli – mai o femeie care are grijă de un bar, mai un țigan care știe cum să taie fierul ca să-l ducă la vândut. Și se simte că nu sunt genii, dar luptă cum pot și cum știu ca să se salveze. Din păcate, nu le-am simțit foarte puternic ca personaje distincte – m-ar fi interesat mai mult povestea lui Tibi, polițaiul super-inteligent, de exemplu.
Ce m-a deranjat un pic a fost că povestea pare insuficient lucrată. Sunt bucăți de text care nu prea curg sau zone în care ar fi mers mai multă atmosferă, de exemplu. Stilistic, scena de acțiune de la început are puține lucruri în comun cu acțiunea de mai târziu, iar poveștile despre istoria Corneștiului și a planului eșuat de a construi un cosmodrom în această mică Slobozie par concentrate în câteva pagini de la începutul cărții – sunt distractive, nimic de zis, dar prea simți că treci de la o etapă a romanului la alta.1)
Apropo, ca să-i mulțumească pe cei care se plângeau că Satana n-are de ce să-și bage coada în SF-uri, „Bacalaureat” e o poveste mai SF decât „Arhanghelul Raul”. Dacă înainte aveam de-a face cu creaturi multidimensionale și probleme prin iad, aici povestea clasică a invaziei extraterestre se ciocnește de cealaltă poveste clasică, a românului care se descurcă el cumva. Iar rezultatu e chiar distractiv.
Dacă e o carte mai bună decât prima cred că rămâne de văzut – eu m-am distrat mai mult cu „Arhanghelul”, în timp ce consortul insistă că oboseala mi-a afectat impresiile și „Bacalaureat” e clar mai bună. Oricum ar fi, ambele sunt cărți pe care le recomand cu drag.
December 20, 2017
Amuzant - suficient cât să te facă să zâmbeşti sau să chicoteşti pe alocuri, nu suficient cât să râzi cu adevărat. La fel ca volumul precedent, e ironic, dar nu subtil.
Parcă în comparaţie cu Arhanghelul Raul i-a lipsit un pic de curaj, de forţă care să îl împingă şi mai mult în absurd, în românisme şi în (auto)satiră. Acţiunea a fost simplă şi scurtă şi revelaţia destul de previzibilă (deşi tot a constituit cel mai amuzant punct din carte). Bătălia de la sfârşit nu prea a fost bătălie, ci un rezumat al bătăliei cu inconsistenţe de timpuri verbale, în care totul s-a desfăşurat prea uşor pentru cât de mult a pregătit cartea momentul înainte.
Personajele... cred că aici a suferit romanul cel mai mult. Personajele m-au lăsat rece. Ramon era cel mai bine conturat, dar şi el oscila prea des şi inconsecvent între personalitatea de ţigan neaoş şi personalitatea de expert în extratereştri. Popescu a devenit banal faţă de volumul precedent. Dacă nu mi se spunea aşa insistent, nu aş fi crezut niciun moment că Tibi este un geniu, pentru că nu făcea nimic genial. În schimb, m-au prins toate paginile în care apăreau părinţii lui Ramon şi primarul.
Cât despre titlu, nu prea am văzut rostul paralelei cu bacalaureatul (ar fi trebuit dezvoltată mai amplu tema ca să funcţioneze), aşa că mi s-a părut mai degrabă un soi de read bait.
Parcă în comparaţie cu Arhanghelul Raul i-a lipsit un pic de curaj, de forţă care să îl împingă şi mai mult în absurd, în românisme şi în (auto)satiră. Acţiunea a fost simplă şi scurtă şi revelaţia destul de previzibilă (deşi tot a constituit cel mai amuzant punct din carte). Bătălia de la sfârşit nu prea a fost bătălie, ci un rezumat al bătăliei cu inconsistenţe de timpuri verbale, în care totul s-a desfăşurat prea uşor pentru cât de mult a pregătit cartea momentul înainte.
Personajele... cred că aici a suferit romanul cel mai mult. Personajele m-au lăsat rece. Ramon era cel mai bine conturat, dar şi el oscila prea des şi inconsecvent între personalitatea de ţigan neaoş şi personalitatea de expert în extratereştri. Popescu a devenit banal faţă de volumul precedent. Dacă nu mi se spunea aşa insistent, nu aş fi crezut niciun moment că Tibi este un geniu, pentru că nu făcea nimic genial. În schimb, m-au prins toate paginile în care apăreau părinţii lui Ramon şi primarul.
Cât despre titlu, nu prea am văzut rostul paralelei cu bacalaureatul (ar fi trebuit dezvoltată mai amplu tema ca să funcţioneze), aşa că mi s-a părut mai degrabă un soi de read bait.
October 29, 2017
Ușurică, se citește în 2-3 ore. Dar parcă aș fi vrut ceva puțin mai serios/întunecat de data asta, după Arhanghelul Raul, d-aia dau doar 3 stele.
December 6, 2017
Hahaha. Cam asa am fost pe toata durata orelelor in care am citit cartea. Recomand celor care vor ceva usor, autohton si mai ales amuzant.
October 23, 2017
Un roman simplu, amuzant, cinematografic, care se citește repede și care nu îți propune să fie
revoluționar, superb și nemaivăzut, ci entertaining, light și fun, ceea ce și reușește.
Mi-au plăcut personajele neaoșe, umorul românesc (mult haz de necaz), premiza genială prin absurditate și faptul că extratereștrii insectoizi nu mor subit când le moare regina, nava mamă sau chestia centrală.
Mai multe detalii pe blog [link]
revoluționar, superb și nemaivăzut, ci entertaining, light și fun, ceea ce și reușește.
Mi-au plăcut personajele neaoșe, umorul românesc (mult haz de necaz), premiza genială prin absurditate și faptul că extratereștrii insectoizi nu mor subit când le moare regina, nava mamă sau chestia centrală.
Mai multe detalii pe blog [link]
November 24, 2018
Are umor, are SF, ce mai vreți, morocănoșilor? Mi s-a părut chiar mai bună decît cealaltă carte.
January 5, 2020
E un fel de Hitchhiker's Guide to the Galaxy (cu o escală prin War of the Worlds), dar despre parizer.
October 24, 2017
Acțiunea se simte mult mai complexă și mai detaliată, tempo-ul este cam la fel de rapid ca în "Arhanghelul Raul", însă se pliază bine pe faptul că toată acțiunea din roman se petrece pe parcursul orelor.
Personajele sunt mai bine construite acum, comparativ cu "Arhanghelul Raul", nivelul satiric este de asemenea mai jos și lasă loc atmosferei de SF. Replicile și întâmplările amuzante au rămas și sunt minunate.
Țiganii se descurcă bine în lupta contra invaziei, cot la cot cu ceilalți protagoniști, iar cuvintele exmecului de la finalul cărții, "Toți pământenii sunt țigani" (sau ceva asemănător, nu am cartea alături să citez) au o simbolistică faină: toți suntem cam la fel pe planeta asta și degeaba ne batem între noi că o rasă e mai tare sau mai slabă ca cealaltă.
Cartea se parcurge foarte lejer, simt că are niște pasaje de umplutură ici-colo, dar în mare e faină.
Personajele sunt mai bine construite acum, comparativ cu "Arhanghelul Raul", nivelul satiric este de asemenea mai jos și lasă loc atmosferei de SF. Replicile și întâmplările amuzante au rămas și sunt minunate.
Țiganii se descurcă bine în lupta contra invaziei, cot la cot cu ceilalți protagoniști, iar cuvintele exmecului de la finalul cărții, "Toți pământenii sunt țigani" (sau ceva asemănător, nu am cartea alături să citez) au o simbolistică faină: toți suntem cam la fel pe planeta asta și degeaba ne batem între noi că o rasă e mai tare sau mai slabă ca cealaltă.
Cartea se parcurge foarte lejer, simt că are niște pasaje de umplutură ici-colo, dar în mare e faină.
April 10, 2018
Nemaigăsind primul roman din serie, nu pot judeca decât acest al doilea roman, cu un titlu destul de tâmpițel și neinspirat. Dar să lăsăm titlul la o parte. Dacă Eftimie ar fi fost măcar cu zece ani mai boșorog, aș fi crezut că încearcă să fie un fel de Ars Amatoria adaptat la vremurile din Las Fierbinți; cum nu este cazul, bănuiesc că este doar acel Eftimie pe care îl știm din alte părți — cu destul talent, simț al limbii și deșteptăciune în 85% din timp.
Funny as it is, păcat e că romanul e cam scurt, iar finalul este grăbit rău de tot — fușerit, cum ar zice unii. E ca și cum un roman cu cinci capitole mari s-ar fi înghesuit în doar trei (oricum împărțirea în șapte capitole este ușor arbitrară). Aș fi vrut un director's cut, dar nu există.
Amestecul de „trecut care a fost”, „trecut care ar fi putut fi”, „trecut și prezent care nici nu au fost și nici nu ar putea fi” și „bășcălie românească” produc un fel de ucronie amuzantă, și în foarte mică măsură SF. Cine dracu' a văzut parizer într-un SF? (Mă supără un pic unele detalii, de genul Cabinetului de Miniștri din 1954: dacă tot am stabilit că păstrăm existența regimului schimbat în 1989, apăi să-i spunem cum a fost, Consiliu de Miniștri.)
Personajul Petre Popescu nu reușește să-mi trezească simpatia (ar fi trebuit?). Cred că majoritatea cititorilor vor încerca să empatizeze cu Tiberiu Horvath (nu de alta, dar nimeni nu vrea să pară prost, chiar și atunci când este), și vor fi năuciți să afle că „reactivarea” acestuia ar fi un lucru nașpa ce „ar pune în pericol întreaga umanitate”. De ce, fratele meu alb, de ce?!
Textul în maghiară de la pag. 85 s-ar fi cerut tradus nițel, că nu m-a făcut mama bozgor și nu am trei coaie ca să-l pot pricepe. Cât despre cele 4400 de tancuri de la pagina 146, e nostim să constatăm că în viața reală nici mama hipercalacilor nu le-ar fi putut transporta într-un timp atât de scurt, mai ales că, vorba romanului, nici cale ferată nu era în regiune.
În rest, vorba ceea, „țigan e mă-ta!”, dragă Eftimie. Data viitoare publică și tu ca ePub, să ți le putem furgăsi mai ușor. Și bagă și niște moldoveni în scenariu.
Funny as it is, păcat e că romanul e cam scurt, iar finalul este grăbit rău de tot — fușerit, cum ar zice unii. E ca și cum un roman cu cinci capitole mari s-ar fi înghesuit în doar trei (oricum împărțirea în șapte capitole este ușor arbitrară). Aș fi vrut un director's cut, dar nu există.
Amestecul de „trecut care a fost”, „trecut care ar fi putut fi”, „trecut și prezent care nici nu au fost și nici nu ar putea fi” și „bășcălie românească” produc un fel de ucronie amuzantă, și în foarte mică măsură SF. Cine dracu' a văzut parizer într-un SF? (Mă supără un pic unele detalii, de genul Cabinetului de Miniștri din 1954: dacă tot am stabilit că păstrăm existența regimului schimbat în 1989, apăi să-i spunem cum a fost, Consiliu de Miniștri.)
Personajul Petre Popescu nu reușește să-mi trezească simpatia (ar fi trebuit?). Cred că majoritatea cititorilor vor încerca să empatizeze cu Tiberiu Horvath (nu de alta, dar nimeni nu vrea să pară prost, chiar și atunci când este), și vor fi năuciți să afle că „reactivarea” acestuia ar fi un lucru nașpa ce „ar pune în pericol întreaga umanitate”. De ce, fratele meu alb, de ce?!
Textul în maghiară de la pag. 85 s-ar fi cerut tradus nițel, că nu m-a făcut mama bozgor și nu am trei coaie ca să-l pot pricepe. Cât despre cele 4400 de tancuri de la pagina 146, e nostim să constatăm că în viața reală nici mama hipercalacilor nu le-ar fi putut transporta într-un timp atât de scurt, mai ales că, vorba romanului, nici cale ferată nu era în regiune.
În rest, vorba ceea, „țigan e mă-ta!”, dragă Eftimie. Data viitoare publică și tu ca ePub, să ți le putem furgăsi mai ușor. Și bagă și niște moldoveni în scenariu.
March 15, 2018
Aveam asteptari mai mari, dupa Arhanghelul Raul. Am avut senzatia ca citesc scriptul unui episod mai nereusit din Las Fierbinti.
Mult mai putin umor...mult mai putin...orice.
Tiparita sau scrisa corect, cartea asta n-ar fi avut mai mult de 50 de pagini.
Poti mai mult, Eftimie!
Mult mai putin umor...mult mai putin...orice.
Tiparita sau scrisa corect, cartea asta n-ar fi avut mai mult de 50 de pagini.
Poti mai mult, Eftimie!
November 20, 2017
Amuzantă și captivantă!
December 3, 2017
Bacalaureat! E ca un articol TNR, mai lung
March 4, 2018
Simpatică, parcă nu chiar la nivelul din Arhanghelul Raul, dar bună. Dacă îți place SF-ul și vrei o lectură ușoară și amuzantă, e must-read.
August 2, 2018
Mi-a placut Mai mult prima. De data asta actiunea mi s-a parut prea in graba cu multe detalii inghesuite si putin explicate. Tot e faina ideea si sper ca urmatoarea carte sa fie scrisa mai in tihna.
January 6, 2018
3,5*
O carte cu o intriga mai modesta decât Arhanghelul Raul, cu un umor considerabil domolit (ce păcat) dar nu absent, care se citește ca un sequel din seria de blockbustere semnate Ovidiu Eftimie, pregătite frumos de ecranizare. In cuvântul-înainte am aflat ca aceasta e prima carte care a încolțit in mintea autorului, înainte de romanul sau de debut. Acum ca si-a scos-o din sistem, eu aștept cu interes sa revină la nivelul mai sofisticat, mai avansat care l-a dovedit cu ocazia “prequel-ului”. Iar cei care l-au sfătuit sa reducă cantitatea de glumite pe centimetru liniar de fraza, rău au făcut. Acum trebuie sa închei recenzia asta, căci ma duc sa imi fac un sandwich cu parizer.
O carte cu o intriga mai modesta decât Arhanghelul Raul, cu un umor considerabil domolit (ce păcat) dar nu absent, care se citește ca un sequel din seria de blockbustere semnate Ovidiu Eftimie, pregătite frumos de ecranizare. In cuvântul-înainte am aflat ca aceasta e prima carte care a încolțit in mintea autorului, înainte de romanul sau de debut. Acum ca si-a scos-o din sistem, eu aștept cu interes sa revină la nivelul mai sofisticat, mai avansat care l-a dovedit cu ocazia “prequel-ului”. Iar cei care l-au sfătuit sa reducă cantitatea de glumite pe centimetru liniar de fraza, rău au făcut. Acum trebuie sa închei recenzia asta, căci ma duc sa imi fac un sandwich cu parizer.
This entire review has been hidden because of spoilers.
February 7, 2020
This book brilliantly blends some cliches (alien invasion in a small town, the town is hiding something, etc etc) with the bitter realities of Eastern Europe. The moral pettiness of some characters gives great flavor and plot twists.
Where you expect a character to act in a certain way (and they do because they are based on stereotypes), the author manages to spin their actions/results in a very funny way.
This book is like cooking and throwing black powder in the pan. You know that happens when you cook, you know what black powder does.... but what if you mix them ?
Where you expect a character to act in a certain way (and they do because they are based on stereotypes), the author manages to spin their actions/results in a very funny way.
This book is like cooking and throwing black powder in the pan. You know that happens when you cook, you know what black powder does.... but what if you mix them ?
December 26, 2023
Noua aventură a fost la fel plină de umor și situații între râs și plâns. Păstrează ritmul alert și câteva personaje introduse în Arhanghelul Raul. Aș fi vrut să evite introducerea primarului deoarece a fost cam inutilă și aș fi vrut mai mult timp cu dl maior. Rămâne pe data viitoare.
Trebuie să recunosc că m-a deranjat folosirea cuvântului cu ț datorită faptului că, în viața mea de zi de zi, este folosit în mod derogator. Autorul nu denigrează personajele de etnie roma, dar nu-l cunosc personal și am stat cu morcovul in c** puțin până am înțeles că mai degrabă face mișto de persoane prea PC ca mine. Mi-ar fi plăcut să mă pot bucura de lectură la fel ca de prima, dar asta e.
Trebuie să recunosc că m-a deranjat folosirea cuvântului cu ț datorită faptului că, în viața mea de zi de zi, este folosit în mod derogator. Autorul nu denigrează personajele de etnie roma, dar nu-l cunosc personal și am stat cu morcovul in c** puțin până am înțeles că mai degrabă face mișto de persoane prea PC ca mine. Mi-ar fi plăcut să mă pot bucura de lectură la fel ca de prima, dar asta e.
August 7, 2018
The second book in the series does not improve the story but the fiction is stupid in some points.
April 24, 2019
Ușoară, amuzantă, SF plasat pe o bază de realitate, una cât se poate de românească.
Trăiască parizerul și misterele sale.
Trăiască parizerul și misterele sale.
August 8, 2019
O poveste nu la fel de captivanta ca si prima carte dar care te poarta iar pe taramul imaginatiei si hazului romanesc.
February 5, 2020
Funny and easy to read SF novel.
May 31, 2020
Puțin grăbit. Parcă asta mai rămăsese după arhanghelul Raul
May 30, 2021
Extrem de prost scrisă, un SF zgomotos-bășcălios aproape imposibil de citit până la capăt. Păcat de hârtia folosită.
February 12, 2024
Recomand. Buna ca un parizer de calitate. Nu la fel de buna ca Arhangelul Raul, dar mi-a placut destul de mult. Daca avea mai putin pac-pac si mai multe peripetii, ar fi fost hipercalacica.
January 2, 2026
"Arhanghelul Raul" este o operă de artă. "Bacalaureat" este o continuare interesantă, dar nu are acea atmosferă ca-n volumul precedent. oricum, o carte foarte bună. Recomand!
Displaying 1 - 26 of 26 reviews