What do you think?
Rate this book
Lukundoo
Except for a faint glow from the embers of the bearers' fire we were in complete darkness, little starlight struggled through the trees, the river made but a faint murmur. We could hear the two voices together and then suddenly the creaking voice changed into a razor-edged, slicing whistle, indescribably cutting, continuing right through Stone's grumbling torrent of croaking words.
48 pages, Paperback
First published January 1, 1927
1 person is currently reading
150 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 18 of 18 reviews
May 1, 2019
Very interesting. I suspect a modern publisher would reject this one as too unexpected, but although I at first went "huh?" I actually like the ending and appreciate the way it subverts some of the expectations that were built up earlier in the story. It's a product of another era and I suspect to contemporary readers the idea that was less out of left field.
The bit about the man cutting off the growths from his own body was pretty gross.
The bit about the man cutting off the growths from his own body was pretty gross.
May 21, 2016
An old-fashioned, but effectively creepy tale. A group of anthropologists in search of unknown tribes in 'deepest, darkest' Africa unexpectedly encounters an old colleague - who has fallen victim to a grotesque curse.
Fairly certain I'd read this one before, long ago.
Fairly certain I'd read this one before, long ago.
November 4, 2013
An expeditionary team in Africa is called to the aid of another explorer who is in dire need of medical attention. What they find is nothing that the medicine that they practice is able to dispense.
5 STARS
5 STARS
April 21, 2014
Body horror in the dark corners of colonial Africa. The mysterious and moody suspense leads to a final revelation that is both disgusting and slightly amusing. I'm kind of hoping a campy 1980's flick exists that was inspired by this story.
October 19, 2023
A group of explorers in search of unknown tribes in 'deepest, darkest' Africa unexpectedly encounters an old colleague - who has fallen victim to a curse.
Curses, are one of supernatural fiction’s most enduring genres. And of the many works of fiction that revolve around curses—by witches and witch doctors, wizards and alchemists—stories featuring African curses are legion.
Tales like this first made their appearance in British and American literature when journalists and missionaries brought back reports of the rubber trade in the Congo... Not paying attention to King Leopolds (arguably more) debatable (horrifyingly real) economic acquisitions (blood-drenched colonial conquest killing millions).
What sets this one apart is many authors lead the reader to wonder if the curse is real or entirely in the protagonists mind, while White leaves no room for ambiguity. That said, its one of the most creative examples of body horror in literature. Its widely anthologized.
The ending must have come as a considerable shock . . . when the story was first published.
Curses, are one of supernatural fiction’s most enduring genres. And of the many works of fiction that revolve around curses—by witches and witch doctors, wizards and alchemists—stories featuring African curses are legion.
Tales like this first made their appearance in British and American literature when journalists and missionaries brought back reports of the rubber trade in the Congo... Not paying attention to King Leopolds (arguably more) debatable (horrifyingly real) economic acquisitions (blood-drenched colonial conquest killing millions).
What sets this one apart is many authors lead the reader to wonder if the curse is real or entirely in the protagonists mind, while White leaves no room for ambiguity. That said, its one of the most creative examples of body horror in literature. Its widely anthologized.
The ending must have come as a considerable shock . . . when the story was first published.
May 18, 2021
Apparently hell have no fury like a women scorned.
A nice wee tale set in the wilds of Africa, where strange stuff can, and will happen.
Mildly stomach churning weird tale body horror at it’s best.
A nice wee tale set in the wilds of Africa, where strange stuff can, and will happen.
Mildly stomach churning weird tale body horror at it’s best.
September 1, 2021
I got this off the rec list from China Mieville and it did not disappoint. The levels of framing, a la Henry James, will have me thinking about this for a long time.
November 4, 2008
This story is nasty chiller that people interested with colonial anxiety and body horror will find interesting.
August 26, 2013
This is one of the most creepy, skin-crawly stories I've ever read. It's very effective, not just in it's gross revelations, but in it's building suspense.
December 8, 2023
3.75⭐
December 1, 2021
— E de la sine înţeles, declară Twombly, că trebuie să te închini în faţa mărturiei propriilor ochi, iar când vederea şi auzul sunt de acord, nu mai poate exista îndoială. Da, eşti silit să crezi ce-ai văzut şi-ai auzit în acelaşi timp.
— Nu întotdeauna, remarcă blând Singleton.
Se întoarseră cu toţii spre Singleton. Twombly stătea în picioare lângă cămin, cu spatele la el, cu picioarele răscrăcănate, şi cu aerul lui obişnuit că prezidează întrunirea. Ca de obicei, Singleton şedea cât mai retras într-un colţ. Când vorbea Singleton, n-o făcea niciodată doar ca să se afle în treabă. Din contră! Aşa că ne-am întors cu toţii spre el, cu o spontaneitate măgulitoare, în mijlocul tăcerii şi al aşteptării, pentru a-l invita să vorbească.
— Tocmai mă gândeam, spuse el după un scurt răstimp, la un lucru pe care l-am văzut şi l-am auzit în Africa.
Ne fusese întotdeauna imposibil să scoatem cea mai mică indicaţie precisă de la Singleton asupra întâmplărilor la care luase parte în Africa. Era ca alpinistul din poveste care nu reuşea decât să declare că s-a urcat şi a coborât. Suma destăinuirilor lui Singleton se reducea la a recunoaşte că mersese în Africa şi că se întorsese. Fraza pronunţată de el ne-a atras deci imediat atenţia. Twombly dispăru dinaintea căminului fără ca vreunul dintre noi să fi observat acest lucru. Întreg interesul nostru se concentrase asupra lui Singleton şi, în vreme ce unii îşi aprindeau repede şi pe furiş o nouă ţigară de foi, ne-am pregătit să-l ascultăm. Singleton îşi aprinse şi el o ţigară de foi, care însă se stinse aproape imediat, iar el n-o mai aprinse.
— Ne aflam în Marea Pădure, în căutarea pigmeilor. Van Rieten susţinea teoria că piticii descoperiţi de Stanley, ca şi alţii, nu reprezentau decât o încrucişare între negrii obişnuiţi şi adevăraţii pigmei. Spera să descopere o rasă de oameni de cel mult nouăzeci de centimetri înălţime, dacă nu mai mici, dar deocamdată nu dăduse nici peste cea mai mică urmă a unor astfel de fiinţe.
Indigenii erau puţin numeroşi, vânatul rar, şi în afara vânatului nu exista nimic de mâncare. Iar de jur împrejur se întindea o pădure foarte adâncă, foarte umedă şi străbătută de foarte multe ape. Constituiam o adevărată noutate în ţinut, căci nici unul dintre indigenii întâlniţi nu mai văzuse vreun alb până atunci, iar cei mai mulţi nici nu auziseră vorbindu-se despre ei. Deodată, pe la sfârşitul unei după-amieze, sosi la tabăra noastră un englez, şi el cam extenuat. Nimeni nu ne dăduse nici cea mai vagă informaţie asupra prezenţei lui în acele locuri; el, în schimb, nu numai că auzise vorbindu-se de noi, dar, pentru a ajunge la tabăra noastră, efectuase un drum uluitor de cinci zile. Ghidul lui şi cei doi hamali arătau la fel de rău ca şi el. Cu toate că era în zdrenţe şi cu o barbă de cinci zile, ne puteam da totuşi seama că, în condiţii normale, trebuie să fi fost un om îngrijit, care se bărbierea zilnic. Era mic de statură, uscăţiv şi nervos, cu un chip tipic englez, de pe care orice emoţie a fost atât de atent îndepărtată încât un străin e înclinat să creadă că un ins cu o astfel de figură e incapabil să resimtă cel mai slab sentiment; de fapt, unul din acele chipuri rare, care nu trădează decât o hotărâre fermă de-a traversa lumea cu demnitate, fără să plictisească sau să deranjeze pe nimeni.
Se numea Etcham. Se prezentă cu modestie şi se înfruptă din masa noastră cu atâta reţinere încât n-am fi bănuit niciodată, dacă hamalii noştri n-ar fi aflat de la ai lui, că în timpul celor cinci zile de mers luase doar trei mese, şi acestea deloc copioase. Numai după ce ne-am aprins pipele, ne-a povestit de ce se găsea aici.
— Nu întotdeauna, remarcă blând Singleton.
Se întoarseră cu toţii spre Singleton. Twombly stătea în picioare lângă cămin, cu spatele la el, cu picioarele răscrăcănate, şi cu aerul lui obişnuit că prezidează întrunirea. Ca de obicei, Singleton şedea cât mai retras într-un colţ. Când vorbea Singleton, n-o făcea niciodată doar ca să se afle în treabă. Din contră! Aşa că ne-am întors cu toţii spre el, cu o spontaneitate măgulitoare, în mijlocul tăcerii şi al aşteptării, pentru a-l invita să vorbească.
— Tocmai mă gândeam, spuse el după un scurt răstimp, la un lucru pe care l-am văzut şi l-am auzit în Africa.
Ne fusese întotdeauna imposibil să scoatem cea mai mică indicaţie precisă de la Singleton asupra întâmplărilor la care luase parte în Africa. Era ca alpinistul din poveste care nu reuşea decât să declare că s-a urcat şi a coborât. Suma destăinuirilor lui Singleton se reducea la a recunoaşte că mersese în Africa şi că se întorsese. Fraza pronunţată de el ne-a atras deci imediat atenţia. Twombly dispăru dinaintea căminului fără ca vreunul dintre noi să fi observat acest lucru. Întreg interesul nostru se concentrase asupra lui Singleton şi, în vreme ce unii îşi aprindeau repede şi pe furiş o nouă ţigară de foi, ne-am pregătit să-l ascultăm. Singleton îşi aprinse şi el o ţigară de foi, care însă se stinse aproape imediat, iar el n-o mai aprinse.
— Ne aflam în Marea Pădure, în căutarea pigmeilor. Van Rieten susţinea teoria că piticii descoperiţi de Stanley, ca şi alţii, nu reprezentau decât o încrucişare între negrii obişnuiţi şi adevăraţii pigmei. Spera să descopere o rasă de oameni de cel mult nouăzeci de centimetri înălţime, dacă nu mai mici, dar deocamdată nu dăduse nici peste cea mai mică urmă a unor astfel de fiinţe.
Indigenii erau puţin numeroşi, vânatul rar, şi în afara vânatului nu exista nimic de mâncare. Iar de jur împrejur se întindea o pădure foarte adâncă, foarte umedă şi străbătută de foarte multe ape. Constituiam o adevărată noutate în ţinut, căci nici unul dintre indigenii întâlniţi nu mai văzuse vreun alb până atunci, iar cei mai mulţi nici nu auziseră vorbindu-se despre ei. Deodată, pe la sfârşitul unei după-amieze, sosi la tabăra noastră un englez, şi el cam extenuat. Nimeni nu ne dăduse nici cea mai vagă informaţie asupra prezenţei lui în acele locuri; el, în schimb, nu numai că auzise vorbindu-se de noi, dar, pentru a ajunge la tabăra noastră, efectuase un drum uluitor de cinci zile. Ghidul lui şi cei doi hamali arătau la fel de rău ca şi el. Cu toate că era în zdrenţe şi cu o barbă de cinci zile, ne puteam da totuşi seama că, în condiţii normale, trebuie să fi fost un om îngrijit, care se bărbierea zilnic. Era mic de statură, uscăţiv şi nervos, cu un chip tipic englez, de pe care orice emoţie a fost atât de atent îndepărtată încât un străin e înclinat să creadă că un ins cu o astfel de figură e incapabil să resimtă cel mai slab sentiment; de fapt, unul din acele chipuri rare, care nu trădează decât o hotărâre fermă de-a traversa lumea cu demnitate, fără să plictisească sau să deranjeze pe nimeni.
Se numea Etcham. Se prezentă cu modestie şi se înfruptă din masa noastră cu atâta reţinere încât n-am fi bănuit niciodată, dacă hamalii noştri n-ar fi aflat de la ai lui, că în timpul celor cinci zile de mers luase doar trei mese, şi acestea deloc copioase. Numai după ce ne-am aprins pipele, ne-a povestit de ce se găsea aici.
January 26, 2021
https://archive.org/details/WeirdTale...
http://gutenberg.net.au/ebooks06/0606...
According to https://en.wikipedia.org/wiki/Edward_... Edward Lucas White is best remembered for fantasy horror stories such as "The House of the Nightmare" and "Lukundoo" that were based on his own nightmares. I'm giving this four stars for the nightmare mood and feeling more than anything else. Creepy. (This short story is absolutely not 48 pages long.)
http://gutenberg.net.au/ebooks06/0606...
According to https://en.wikipedia.org/wiki/Edward_... Edward Lucas White is best remembered for fantasy horror stories such as "The House of the Nightmare" and "Lukundoo" that were based on his own nightmares. I'm giving this four stars for the nightmare mood and feeling more than anything else. Creepy. (This short story is absolutely not 48 pages long.)
February 19, 2022
Wonderful listening 🎧
A will written travel historical novel by Edward Lucas White Lukundoo about the search for life in Africa by researchers. An then a sick man is having heads come out of his chest. I would recommend to readers looking for something different. Enjoy the adventure of reading 🕶 or listening 🎧 to novels 😎✨📖🎉2022
A will written travel historical novel by Edward Lucas White Lukundoo about the search for life in Africa by researchers. An then a sick man is having heads come out of his chest. I would recommend to readers looking for something different. Enjoy the adventure of reading 🕶 or listening 🎧 to novels 😎✨📖🎉2022
August 16, 2022
Üzgünüm. Korkunç bir şeyler yazdığını sanıyor, ama çoğu olmamış.
November 12, 2024
A delightfully twisted short story. A little bit of body horror. A little bit of racism. But still a good read.
July 1, 2023
A creepy little short story from the 1920's and written from the perspective that Africa was an unknown place of mysteries. The tale is told from the viewpoint of an English gentlemen regaling members of his club, or possibly in a drawing room. An African explorer is overcome by a strange illness that involves even stranger protrusions. Atmospheric. It leaves one wanting more, though some of it is disgusting. There is also the Eurocentric belief in their superiority to deal with as in other literature from that time period. Available in HorrorBabble's Ultimate Weird Tales Volume 2, narrated by Ian Gordon. Originally published in Weird Tales November 1925.
June 3, 2016
What a ripper of a story.
September 29, 2019
Ihosta ja paiseista kasvavia ylimääräisiä, hampaita narskuttelevia päitä. Viidakkoveitsistäkään ei taida olla kääpioheimoja tutkivalle retkikunnalle apua.
Displaying 1 - 18 of 18 reviews