Spring Snow

The Sea of Fertility #1

by Yukio Mishima, Michael Gallagher (Translator)

Alternate cover edition of ISBN 9780099282990

Tokyo, 1912. The closed world of the ancient aristocracy is being breached for the first time by outsiders - rich provincial familes, a new and powerful political and social elite. Kiyoaki has been raised among the elegant Ayakura family - members of the waning aristocracy - but he is not one of them. Coming of age, he is caught up in the tensions between old and new, and his feelings for the exquisite, spirited Satoko, observed from the sidelines by his devoted friend Honda. When Satoko is engaged to a royal prince, Kiyoaki realises the magnitude of his passion.

Genres: Fiction, Japan, Japanese Literature, Classics, Historical Fiction, Literature, Novels

389 pages, Paperback

First published January 1, 1967

About the author

Yukio Mishima (三島 由紀夫) was born in Tokyo in 1925. He graduated from Tokyo Imperial University’s School of Jurisprudence in 1947. His first published book, The Forest in Full Bloom, appeared in 1944 and he established himself as a major author with Confessions of a Mask (1949). From then until his death he continued to publish novels, short stories, and plays each year. His crowning achievement, the Sea of Fertility tetralogy—which contains the novels Spring Snow (1969), Runaway Horses (1969), The Temple of Dawn (1970), and The Decay of the Angel (1971)—is considered one of the definitive works of twentieth-century Japanese fiction. In 1970, at the age of forty-five and the day after completing the last novel in the Fertility series, Mishima committed seppuku (ritual suicide)—a spectacular death that attracted worldwide attention.

Reviews

[Tessa Nadir · Rating 5 out of 5]

"De ce traim in aceasta degradare morala? De ce lumea dispretuieste vigoarea si tineretea, ambitiile respectabile si sinceritatea?"
"Haru no yuki" este primul roman din tetralogia "Marea fertilitatii" si este considerat ca fiind capodopera lui Mishima. Sunt foarte fericita ca in sfarsit am reusit sa gasesc cartea si citind-o am reusit sa-mi intregesc imaginea asupra povestii.
Cartea infatiseaza o poveste de iubire interzisa, narata la modul cel mai bland si duios - lucru surprinzator pentru Mishima, care se apleaca cu o neobisnuita blandete asupra acestei idile intre doi iubiti inocenti, prinsi intre o Japonie traditionalista si una influentata de Occident. Este o dragoste aidoma zapezii de primavara, suficient de puternica pentru a prelungi si arata prezenta si forta iernii dar si suficient de fragila pentru a se topi la prima raza de soare.
In ceea ce priveste actiunea, il avem in prim-plan pe Kiyoaki Matsugae, care are 18 ani si este fiu de marchiz cu o educatie aleasa si apartinand unei familii de vechi samurai. Educatia sa a fost desavarsita la curtea imperiala, alaturi de frumoasa aristocrata Satoko. Fata, cu doi ani mai mare este indragostita de el, insa, el o refuza ironic si dispretuitor considerand ca ar fi vulnerabil daca ar fi atras de ea.
Satoko il intriga si il tachineaza ori de cate ori are ocazia iar Kiyoaki infuriat vrea s-o pedepseasca si s-o invete minte. Din acest joc al orgoliilor se va naste cea mai frumoasa poveste de dragoste, mai ales atunci cand fata este ceruta in casatorie de catre fiul imparatului si Kiyoaki realizeaza ca este indragostit de ea si nu vrea s-o piarda.
Santajand-o cu o scrisoare de dragoste pe care i-a trimis-o dupa logodna cu printul, Kiyoaki reuseste pana la urma sa o seduca. Cei doi vor cadea in pacat, intr-una din cele mai sensibile si duioase scene de dragoste pe care Mishima o descrie suav si intelegator fata de tineretea lor. Insa, fata pacatuieste astfel impotriva imparatului si asta reprezinta o ofensa capitala, ea trebuind sa actioneze apoi precum un samurai.
Romanul nu infatiseaza doar o poveste de dragoste imposibila si tragica, a la Romeo si Julieta, ci, introducandu-l pe prietenul lui Kiyoaki, Shigekuni Honda, avem parte de numeroase cugetari morale despre viata, reincarnare, Drept, fiindu-ne descrise multe traditii, ritualuri si obiceiuri japoneze.
Putem sa tragem invataminte din istorisirea lui Honda pe care am denumit-o "pilda cu prostituata": daca un baiat e naiv, el poate venera o prostituata cu toata inocenta. Dar, dupa ce intelege cum e ea si ca de fapt traise cu o iluzie care reflecta propria lui puritate, va mai putea oare s-o iubeasca cu aceeasi intensitate? Honda considera ca da si ca e un lucru minunat sa-ti iei propriul ideal si sa modelezi lumea dupa el.
As aminti aici si de ritualul Otachimachi pe care Kiyoaki il face la 15 ani si in care se aseaza un vas cu apa in gradina pentru a reflecta lumina lunii. Daca cerul este innorat baiatul avea s-o duca prost toata viata. Daca luna se va reflecta, atunci va avea o viata frumoasa. La Kiyoaki luna se arata si el considera ca a reusit sa capteze astrul in interiorul sau: "Captase astrul. Stralucea ca un fluture auriu prins in mrejele sufletului sau."
Mi-a placut de asemenea si scrisoarea de dragoste pe care o scrie Satoko pentru Kiyoaki si care suna asa: "Ma simt de parca m-ar fi fermecat si rapit spiritul zapezii - ma topesc in frumusetea ta si inghet cu totul in zapada. Nu exista soarta mai placuta."
In incheiere va recomand intreaga tetralogie "Marea fertilitatii" care va continua cu soarta lui Shigekuni Honda. Acesta va dori mereu sa se intalneasca cu spiritul prietenului sau in memoria acestei frumoase povesti de dragoste dintre el si Satoko, ce a inflorit pe ascuns si a fost strivita de asteptarile societatii.
Atasez mai multe citate pe care le-am selectat din carte, pentru ca textul este remarcabil de frumos si Mishima exceleaza la capitolul figuri de stil, aforisme, metafore, stil etc:
"Eleganta ingradeste sentimentele... chiar si pe cele mai puternice."
"E destul de greu sa convingi un om printr-un argument rational, dar e usor sa-l pacalesti dezvaluindu-i o pasiune, fie ea si inventata."
" Cei fara imaginatie nu fac decat sa-si bazeze concluziile pe realitatea din jurul lor. Pe de alta parte insa, cei cu imaginatie au tendinta sa construiasca fortarete proiectate de ei insisi, ca apoi sa sigileze toate ferestrele."
"Istoria poarta cu ea distrugerea... ca sa faca loc altor clipe de clestar. Si tot asa. Pentru istorie, a cladi si a ruina e totuna."
"Colac peste pupaza, era femeia care-l iubea fara sa-l intrebe si pe el daca-i permite asemenea sentimente. Asta nu putea suferi Kiyoaki."
"Se convinsese ca dreptul era o disciplina stranie - o plasa cu ochiuri atat de fine, incat si cele mai triviale incidente ale vietii de zi cu zi s-ar fi prins in ea. "
"Studentul la Drept e mai avid de informatie chiar si decat pescarul ce-si doreste o captura mare. "
"Gheisa sau printesa, virgina sau prostituata, muncitoare in fabrica sau artista - nici o deosebire intre ele! Orice femeie este, fara exceptie, o mincinoasa si 'un animal mic, dolofan si lasciv'. Si trebuie sa-ti spun ca te vad si pe tine ca pe one of them." (Kiyoaki, cand e suparat pe femei) :)
"In inima mea, zapada nu incetase, fulgii continuau sa cada luand forma chipului tau, Kiyo. Cat mi-as fi dorit sa locuiesc undeva unde ninge mereu, tot anul, ca sa ma pot gandi la tine fara oprire."
"Odata ce suntem despartiti de ceea ce putem atinge chiar si intamplator, obiectul devine sacru, capatand frumusetea intangibilului, calitatea miraculosului. "
"Kiyoaki parea convins ca undeva, la capatul acestei lumi, care se putea asemui cu un sac din piele umplut cu apa, exista o gaura prin care se scurgea, picatura cu picatura, timpul. Parca-l si auzea."
"Satoko scutura nisipul din pantoful pe care si-l scosese. Lui Honda i-a rasunat precum o clepsidra, cea mai incantatoare din lume."

[Claudia Șerbănescu · Rating 4 out of 5]

Primul volum din tetralogia "Marea fertilității", "Zăpada de primăvară", m-a fermecat încă de la primele pagini. Dacă există suficient timp de lectură, se poate citi pe nerăsuflate, într-o zi, atât este de captivantă și, în egală măsură, tulburătoare. Am revenit la ea după 9 ani, imediat ce am citit “Confesiunile unei măști”, ca să văd dacă o voi înțelege mai bine, dar tot ce pot să spun e că această carte îmi încurcă mințile și emoțiile într-un fel imposibil de descâlcit și descris.

[Tereza · Rating 4 out of 5]

Atât de tristă, minunat scrisă, finețe pictată, sentimente prea intense,
te urmăresc în viața de dincolo de cărți.

[Elena Druță · Rating 4 out of 5]

Zăpada de primăvară de Yukio Mishima este o frescă a Japoniei de la începutul anilor 1900, portretizând schimbările ce au loc în înalta societate prin intermediul familiilor celor doi protagoniști. Dacă familia marchizului se bucură de atenția familiei imperiale, are o situație financiară bună și în reședința Matsugae arta tradițională se împletește cu ultimile tendințe de modă din vest, familia Ayakura, deși o familie veche și respectată, se află în declin, numele fiind singurul lucru de preț ce le rămâne. Relația între Kiyoaki și Satoko se dezvoltă treptat, cei doi trecând printr-o serie alambicată de evenimente, intrigi și situații care pot să le pericliteze cu desăvârșire reputația.
Recenzia completă, aici.

[Cris · Rating 4 out of 5]

Nu sunt o consumatoare de literatură niponă, pentru că, sincer, îmi este greu să o înțeleg și simt că nu mă pot desprinde complet de convențiile occidentale.

Totuși, dintr-un impuls, am ales această carte și cred că este cea care m-a convins cel mai mult până acum să mai dau o șansă acestui tip de literatură. Și spun asta mai ales datorită frumuseții și delicateții cu care Yukio Mishima construiește povestea.

Natura, dar și ideea morții, sunt prezente în fiecare pagină, armonizând o poveste de iubire tristă, cu un final tragic. Totul se desfășoară pe parcursul unui an intens, care pare să curgă tot mai repede, de la o ninsoare de primăvară până la aceeași ninsoare efemeră, închizând simbolic cercul.

Kiyoaki Matsugae este un tânăr de 18 ani, provenit dintr-o familie influentă a societății nipone. Este de o frumusețe neliniștitoare, aproape rece, dar în același timp fragil, anxios și dominat de orgoliu. Această aroganță se reflectă mai ales în relația sa cu Satoko Ayakura, cu doi ani mai mare, alături de care a crescut.

În momentul în care Satoko este cerută în căsătorie de un prinț imperial, Kiyoaki realizează cât de profundă este iubirea lui pentru ea. Dar, în această societate rigidă, sentimentele nu sunt suficiente ca o relație să dureze.

Eticheta și rangul social sunt mai presus de o iubire adolescentină, iar tragedia devine cu atât mai apăsătoare cu cât totul ar fi putut fi diferit, dacă el și-ar fi înțeles și recunoscut sentimentele la timp.

Deși prin carte trec numeroase personaje, mai mult sau mai puțin importante pentru povestea celor doi îndrăgostiți, nu vreau să închei fără să-l menționez pe Honda, colegul lui Kiyoaki, care reprezintă un adevărat model de prieten și, în același timp, imaginea unui viitor avocat construit pe luciditate și corectitudine.

[Diana · Rating 3 out of 5]

o tragedie stilul 'romeo și julieta', doar că într-un fundal japonez.
mă doare sufletul să îi dau doar 3 stele pentru că povestea e foarte bine gândită și e intensă, dar are 5% dialog. mi-am pierdut neuroni pe drum și am inima distrusă.

[rain · Rating 3 out of 5]

ok nu a fost ASA de rau dar finalul a fost anticlimactic si predictable imo (asa ar fi trebuit sa fie not complaining ig) ultimele 2 pagini au fost cute sii idk in rest nu stiu mi a placut suficient dar it did not stand out

[Olga · Rating 3 out of 5]

Scriitura a fost suficientă ca să mă poarte de mână până la final, dar a fost și singurul element care mi-a plăcut. De poveste nu a reușit să mă facă să-mi pese deloc, iar de personaje nici atât.
Cartea asta nu a fost pentru mine.

[Adela · Rating 3 out of 5]

Când au ajuns să discute la școală despre Războiul ruso-japonez, Kiyoaki Matsugae l-a întrebat pe Shigekuni Honda, cel mai bun prieten al său, dacă ținea minte evenimentele de atunci.

Cam așa începe cartea.

Zăpada de primăvară este o poveste despre prietenie în primul rând. Chiar dacă Honda a fost pe plan secund, toate trăirile, deciziile și gândurile privind relația lui cu Kiyoaki au avut o mare importanță. Sau cel puțin așa am simțit eu.

Apoi este o poveste de dragoste. Nu una care să aibă sens, dar o poveste de dragoste nonetheless. Kiyoaki și Satoko sunt adolescenți și s-a simțit lucrul acesta. Odată se iubesc, odată nu mai recunosc nimic, odată nu pot trăi unul fără altul etc. Ați priceput ideea. Știu că e comportament normal pentru tinerii porumbei dar m-a enervat cumplit.

În al 3lea rând este o dramă familială. Părinții amândurora sunt extrem de stricți și pentru ei contează mai mult cum este văzută familia lor din exterior și pe plan social decât felul în care se simt copiii lor și acordarea de suport moral.

Și nu în ultimul rând, dar totuși ultimul, este o poveste a descrierilor din abundență. Așa, nu cumva să riște autorul să fie pe lumea asta vreun cititor căruia să nu îi ajungă descrierile. Atât de multe și aruncate peste tot, că își pierdea ideea din esență, nu aduceau valoare în plus și mă plictiseau. Că doar eu sunt cititorul de data asta.

Nu zic să nu o citiți, dar nici nu zic să o faceți. Mă abțin. Alegeți pe riscul vostru.

Eu am citit-o pentru un club de carte și nu regret, a fost o experiență interesantă. Dar nici nu mă gandesc să citesc următoarele cărți din această tetralogie.

Soarele fierbinte le ardea cefele proaspăt rase. Era o după-amiază splendidă de duminică, senină și liniștită. Și totuși, Kiyoaki părea convins că undeva, la capătul acestei lumi, care se putea semui cu un sac din piele umplut cu apă, exista o gaură prin care se scurgea, picătură cu picătură, timpul. Parcă-l și auzea.

[Marrian · Rating 5 out of 5]

Curg descrierile ca mierea ce se prelinge ușor și erotic spre suflet în această carte despre Japonia aflată într-o perioadă de tranziție, la contrapunerea dintre valorile tradiționale și cele occidentale. Autorul construiește imagini foarte detaliate și ușor de vizualizat prin comparații care sunt, puțin spus, copleșitoare și surescitant de frumoase. Se bazează pe fraze foarte echilibrate, presate cu altele surprinzătoare, pentru a descrie lucruri simple precum o privire, un sărut, primele mângâieri, o iubire. Reușește să transpună fără ascunzișuri, raw, toate gândurile lăuntrice ale personajelor, personaje care tind să aloce, tipic japonez, semnificații alambicate și interpretări analizate cu 3-4 mutări înainte, ca la șah, pentru cele mai nesemnificative lucruri (în aparență).

Prezintă povestea de dragoste chinuitoare dintre Kiyo și Satoko, o dragoste toxică, imposibilă, bazată pe anxietate și momente trăite sau internalizate cu o idee mai târziu decât ar fi putut fi, folosindu-se de ea pentru a expune una din temele centrale - contrastul dintre luminozitatea dată de rațiune și tenebrele pe care le aduce o viață dedicată pasiunii - , pe un fundal analitic cu tente filosofice al situațiilor sociale specifice erei de tranziție prin care trece Japonia, situații care sunt challenging din punct de vedere moral și care creează cadrul perfect de psihanaliză a personajelor și societății.

Presară pe alocuri ingredientele perfecte pentru scene erotice de neuitat, construite cu măiestrie, ce te cuprind cu toată ființa și sunt conturate cu detalii pline de viață care te fac să simți că faci și tu parte din peisaj (și, desigur, cu fraze de o frumusețe de invidiat).

Reprezintă zăpada de primăvară cel mai surescitant moment al lui Kiyo dar și sfârșitul său? Va fi ritualul lunii metafora poveștii lor de dragoste - va fi totul înnorat înainte de a se metamorfoza într-o strălucire puternică, ce răzbate până în adâncuri? Vor lupta din răsputere împotriva unei iubiri posibile doar pentru a se dedica ei cu toată ființa atunci când aceasta devine imposibilă? Întrebări delicioase ale căror răspunsuri se găsesc doar prin răsfoirea acestei cărți de neuitat.

Arome: Japonia sub flori de filosofie; blasfemie sub clar de lună; Romeo și Julieta toxici; narcisism și traume; erotism beletristic**

Pasaje:

- „Dorea o mică amânare. Era oricum mai suportabil să accepte orice picătură dulce din scurgerea timpului decât să plece urechea la vreo hotărâre de gust îndoielnic”

- „s-a neliniştit, simţindu-şi mintea ca un lac limpede, tulburat brusc de ceva din adâncuri”

- „N-aş putea să-ți spun de ce, răspunse ea, picurând cu iscusinţă cerneală în apele curate din inima lui Kiyoaki.”

- „Odată ce suntem despărţiţi de ceea ce putem atinge chiar și întâmplător, obiectul devine sacru, căpătând frumuseţea intangibilului, calitatea miraculosului”

- „În noaptea aceea friguroasă de iarnă, vocea ei îl făcea să se gândească la o caisă coaptă de iunie.”

- „El trăsese mereu obloanele peste inima lui ca să împiedice zorii să pătrundă, de teamă ca nu cumva lumina prea strălucitoare să-l răpună dureros și hotărâtor.”

- „Până la urmă a băgat mâna sub pătură, unde se cuibărise în așteptare, şmechereşte, mâna lui Satoko.”

- „Filozofia europeană n-ar fi apărut fără conceptul de şansă - refugiul capital al voinţei. Fără ea ar fi imposibil să se explice frustrările și eşecurile. Întâmplarea este esenţa Dumnezeului europenilor, stând la baza liberului-arbitru. Dacă șansa nu mai e recunoscută, se compromite stâlpul de susținere al voinţei.”

- „Nu înțelegea ce anume aștepta cu atâta nerăbdare. Nădăjduia să se întâmple ceva. Încă nu era timpul pierdut. Mai putea zăbovi... până în ultimul moment... Poate sosea, sau cel puțin așa spera. Apoi, își disprețuia însăşi speranţa.”

- „Cei fără imaginație nu fac decât să-şi bazeze concluziile pe realitatea din jurul lor. Pe de altă parte însă, cei cu imaginație au tendința să construiască fortărețe proiectate de ei înşişi, ca apoi să sigileze toate ferestrele. Așa era el.”

- „Considera dispariția amintirilor legate de ea ca pe o reabilitare sigură a propriilor forţe. Dispărea astfel şi ultimul martor al celor mai tainice simțăminte ale sale și nu mai avea cine să-i iscodească sufletul. Nu va mai exista nici un obstacol care să-l împiedice să-și ascundă emoțiile”

- „Spera din tot sufletul ca raţiunea să-i rămână mereu ca lumina soarelui, cu toate că se simţea parţial atras de forța irezistibilă a întunecatelor patimi umane”

- „Cum sclipea, suspendată pe cer, luna i se înfățișa lui Satoko drept simbolul propriului păcat.”

- „mă întreb cum de se împacă acceptarea consecinţelor cu faptul că totul o să se termine într-o bună zi. Și când o să se sfârșească, nu va fi oare prea târziu să vă mai gândiți la urmări?”

- „Nu-şi mai amintea dacă povestea lor se înfiripase fără să se gândească la sfârşitul relației sau tocmai pentru că se gândiseră la el.”

- „Omul trebuie să îmbine o formă de întuneric cu alta și apoi să aștepte ca întunericul să se coloreze în nuanţa trandafirie a zorilor ce inevitabil o să vină. Și mai presus de orice, să păstreze cu sfinţenie secretul”

- „Zărindu-i lacrimile în ziua aceea, a fost sigur că-i aparţinea trup şi suflet, fiind în egală măsură conştient că sentimentele nu sunt de-ajuns ca relația să dureze.”

[Rebecca Tuhuț · Rating 5 out of 5]

Prea puțini autori au reușit să întreacă rafinamentul prozei lui Mishima. Un roman fermecător de sensibil.

[Alexandra Eremia · Rating 5 out of 5]

"[...] ... Kiyoaki părea convins că undeva, la capătul acestei lumi, care se putea asemui cu un sac de piele umplut cu apă, exista o gaură prin care se scurge picătură cu picătură timpul. Parcă-l şi auzea. [...].

[Diana Marinescu · Rating 5 out of 5]

It literally blew my mind! Ce roman, ce autor, câtă sensibilitate și ce forță a scriiturii! Mi-a amintit mult de stilul lui Tolstoi, de tensiunea psihologică din romanele lui Dostoievski, de lirismul lui Kawabata, de tragismul eroilor lui Shakespeare. Un roman plin de poezie, de simboluri, de metafore delicate ca petalele de cireș în timpul festivalului sakura, și totuși atât de plin de vitalitate!

Nu am citit nimic de Mishima până acum. Știam despre el ce știu majoritatea: că s-a sinucis ritualic în 1970, făcându-și seppuku: imediat după de și-a spintecat pântecele, un prieten apropiat i-a tăiat capul, așa cum se procedează în harakiri.

În linii mari romanul este o poveste de iubire tragică între tânărul Kyioaki Matsugae, descendent al unei vechi familii de samurai ai cărei membri au ajutat la occidentalizarea Japoniei din perioada Meiji și care în prezentul romanului (era Taisho, anul 1912) ocupă funcții înalte de stat, și frumoasa Sakoto Ayakura, fiica unei familii de nobili japonezi, veche de douăzeci și șapte de generații. Deși se cunosc din copilărie, pasiunea devastatoare între cei doi iese la iveală ca un clocot abia după ce Sakoto este logodită cu prințul imperial. Sakoto și Kiyoaki aleg să își trăiască iubirea în ciuda barierelor sociale și încălcând toate tabuu-urile societății japoneze de la început de secol XX.

Luat mai în profunzime, romanul este despre tensiunea dintre o Japonie tradițională aflată în amurg, cu idealurile și codurile ei de onoare, și curentele moderne venite dinspre Occident - tensiune pe care însuși Mishima, descendent al unei vechi familii de samurai, a resimți-o în propria sa viață și care l-a determinat în cele din urmă să își ia viața prin seppuku, metoda de sinucidere rituală a samurailor. Romanul e o meditație cu privire la vechi și nou și la diferențele de cultură, filosofie, religie, gândire dintre Extremul Orient (cu doctrina sa despre transmigrația sufletelor) și Occidentul creștin și rațional, tensiunea dintre valorile traditionale japoneze și occidentalizare fiind prezentă pe tot parcursul romanului.

"Zăpada de primăvară" este primul volum din cele patru care compun tetralogia "Marea fertilității", capodopera lui Mishima. De notat că Mishima s-a sinucis în aceeași dimineață în care a încheiat ultimul volum din tetralogie și l-a trimis la editură. Nu a reușit să ia Nobelul pentru literatură (deși a fost nominalizat de trei ori), cu toate acestea mie, personal, îmi place mai mult stilul lui Mishima decât scriitura dificilă a lui Yasunari Kawabata (de altfel prieten apropiat al lui Mishima), primul japonez care a obținut Nobelul în literatură în 1968. Kawabata însuși declara despre Yukio Mishima, căruia i-a fost maestru și de a cărui moarte a fost atât de afectat încât el însuși s-a sinucis doi ani mai târziu: "Mishima este unul din acele genii care se nasc o dată la trei sute de ani. În ceea ce privește talentul, îmi este cu mult superior".

[Diana Gole · Rating 3 out of 5]

Zăpada de primăvara a ajuns întâmplător în mâinile mele într-o zi de ianuarie fără nici măcar un petec de zăpadă (ironie a sorții?) și asta datorită unui coleg de muncă (se știe el). Deși admir literatura japoneză, întotdeauna îmi aleg titlurile cu grijă. De ce fac asta? Păi, nu știu dacă ați observat, dar melancolia parcă domnește și apare de unde nu te aștepți… cam cum apare la radio un refren enervant de tipul mai ahiii, mai ahaa. Eh, o alegere literară greșită mă poate arunca în puțul infinit cu tristețe. Mi s-a mai întâmplat cu alte cărți japoneze, Brocart de toamnă de pildă. Dar, din fericire, acesta nu a fost cazul. Am avut noroc de data aceasta!

recenzia completă: https://illusionsstreet.wordpress.com...

[Mihaela · Rating 5 out of 5]

O relatare emotionanta a unor indragostiti si ravagiile provocate de cei din jur prin lumea creata care ii afecteaza dramatic.
Putem avea doar compasiune pentru aceste personaje devastate de reguli implacabile care strivesc iubirea.
Scriitura lui Mishima este deosebita. Si totusi, transpare permanent un sfârșit nebulos care reverbereaza pe tot parcursul romanului si te temi pentru sanatatea psihică mai ales, a personajelor, pentru echilibrul lor fragil care sta sa cedeze la fiecare cotitura sub apasarea aspra a realitatii.

[Ferencz Lazar‑Mand · Rating 5 out of 5]

„Zăpada de primăvară” nu este doar un roman de epocă, ci o interogație estetică asupra purității care refuză să se lase întinată de curgerea ireversibilă a timpului. Mishima deschide tetralogia cu o poveste de o frumusețe dureroasă, așezând fundamentul unei cosmologii bazate pe reîncarnare și pe eșecul inevitabil al idealului în fața realității.


Personaje și dualitate
Protagonistul, Kiyoaki Matsugae, reprezintă spiritul aristocratic aflat în declin – o sensibilitate excesivă care caută frumosul cu prețul autodistrugerii. În contrast, Shigekuni Honda este vocea rațiunii, observatorul care încearcă să descifreze legile universului prin logică, devenind, la fel ca cititorul, un martor al tragismului. Relația lor oglindește conflictul dintre emoția pură și necesitatea înțelegerii, o temă recurentă în explorările filosofice ale identității.


Subiectul principal și temele centrale
Tema centrală este dragostea imposibilă dintre Kiyoaki și Satoko, însă, dincolo de intriga romantică, Mishima analizează tranziția dureroasă a Japoniei de la tradiția samurailor la modernitatea occidentalizată. Moartea, în acest context, nu este un sfârșit, ci un act estetic suprem. „Zăpada de primăvară” simbolizează ceva care este alb și pur în momentul căderii, dar destinat să se topească și să dispară la prima atingere a pământului.


Estetica și Sensul
Aici limitările impuse de protocolul social și de destin devin catalizatori pentru o libertate interioară exacerbată. Pentru Kiyoaki, „sabia” nu este un instrument al luptei fizice, ci al tăierii legăturilor cu o lume care nu îl mai merită. Este o formă de rezistență pasivă prin care spiritul refuză compromisul.


Concluzie
„Zăpada de primăvară” este o meditație asupra fragilității. Mishima reușește să creeze un univers senzorial unde fiecare detaliu – de la fâșâitul mătăsii la lumina palidă a dimineții – participă la construcția unui mit al reîntoarcerii. Este începutul unei călătorii metafizice în care identitatea se fragmentează pentru a se regăsi, sub alte măști, în volumele următoare.

[Lacra · Rating 1 out of 5]

Incep aceasta recenzie inainte sa termin cartea, pentru ca nu cred ca parerea mea se va schimba foarte mult. Vreau sa imi spun frustrarile cu privire la aceasta carte, de la care aveam asteptari ceva mai mari. E o poveste de dragoste in principal, cu cateva elemente de cultura japoneza si cateva reflectii asupra societatii japoneze de la inceputul anilor 1900 si cateva mici ironii (pe care le-am apreciat) la adresa persoanelor cu statut social important din acea perioada. Povestea de dragoste este cel mai frustrant lucru din carte, mi se pare tipic adolescentina, cu intrigi ce iau nastere din simpla lipsa de comunicare si ego-uri ranite. Personajul masculin este visator, arogant, extrem de “sensibil” (chiar asa este descris, desi sensibilitatea lui este indreptata doar fata de sine insusi), centrat pe sine, manipulativ, cu o totala lipsa de empatie fata de prietenii sai sau fata de fata pe care o iubeste. Este un personaj extrem de dezagreabil. Fata, Satoko, este.. frumoasa si cam atat. Urasc cum este portretizat personajul feminin din aceasta carte, pare total lipsita de personalitate. Blanda, timida, mereu extrem de frumoasa, le eclipseaza pe celelalte femei, face minimul efort de a se opune imbratisarilor pasionale ale iubitului (rezistenta ei este de fapt un imbold – cat am urat scena aia!) dupa ce a fost promisa altuia. Daca nu ar exista descrierile si elementele de cultura japoneza si sinceritatea cu care descrie unele moravuri ale personajelor, as fi abandonat demult cartea. Nu pentru ca autorul a creat un personaj principal atat de dezagreabil (pana la urma nu trebuie sa empatizezi mereu cu protagonistul pentru ca o carte sa iti faca placere), ci pentru ca ma absolut enerveaza dinamica dintre cei doi iubiti si lipsa insufletirii personajului feminin, care e ceea ce as numi eu o femeie-carton: atat de usoara prin lipsa de profunzime si accentul pus doar pe exteriorul ei, pare vulnerabila la intemperiile reprezentate de barbatii din viata ei.

[Claudia Pop · Rating 3 out of 5]

Nu m-a impresionat atât de mult, dar asta pentru că posibil să nu fi avut suficientă răbdare pentru că am parcurs-o greu. Am simțit-o încărcată de un limbaj nefamiliar și puțin distant de ceea ce sunt eu obișnuită, dar am citit-o cu o dorință de mai mult, dar nu a fost să fie.

Kiyoaki a fost greu de plăcut. Sakato a fost greu de plăcut. Aceste două personaje principale mi-au dat bătăi de cap pentru că totul era mai ușor dacă erau mai onești de la bun început. Pentru că altfel nu se ajungea în punctul în care să-i macine această dorință imposibilă. Dar am ajuns poate eu să fiu mai dură, dar mi se pare că ei voiau să se dea oameni mari când defapt erau copii care abia începeau să cunoască viața.

Am apreciat mult liricitatea cărții pentru că am simțit cuvintele foarte bine alese pentru a cuprinde toată această stare de suferință. Mă întreb uneori dacă există posibilitatea de a avea o tristețe atât de mare încât să te distrugă într-atât de tare încât să ajungi să nu mai gândești rațional? Cred că am primit răspunsul cu această carte.

[L.S. · Rating 4 out of 5]

Rămâne o singură modalitate de a participa la istorie, și anume să n-ai pic de voință, să fii fără țel, să funcționezi ca un atom sclipitor, frumos, etern și neschimbător. Și-atunci nimeni n-ar mai trebui să caute vreo semnificație existenței umane.

când traversezi o lume în permanentă schimbare, singurul lucru important este să răspândești frumusețe.

ochii ei mari și frumoși înotau în lacrimi, dar altfel de lacrimi decât cele de care se temuse. În ochii ei a deslușit căutătura îngrozită a celui care e pe punctul de a se îneca. Imposibil de suportat. Genele ei lungi și minunate s-au deschis largca petalele unui flori care înflorește brusc.

[Dana Cris · Rating 5 out of 5]

Frumos scrisa, ca o opera de arta japoneza, parand ca in fiecare cuvant, fraza, paragraf s-a pus suflet si o atentie sporita. M-am fortat putin s-o termin si sa n-o abandonez la primele semne de plicitseala. A meritat, cartea e memorabila