What do you think?
Eileen
So here we are. My name was Eileen Dunlop. Now you know me. I was twenty-four years old then, and had a job that paid fifty-seven dollars a week as a kind of secretary at a private juvenile correctional facility for teenage boys. I think of it now as what it really was for all intents and purposes—a prison for boys. I will call it Moorehead. Delvin Moorehead was a terrible landlord I had years later, and so to use his name for such a place feels appropriate. In a week, I would run away from home and never go back.
This is the story of how I disappeared.
The Christmas season offers little cheer for Eileen Dunlop, an unassuming yet disturbed young woman trapped between her role as her alcoholic father’s caretaker in a home whose squalor is the talk of the neighborhood and a day job as a secretary at the boys’ prison, filled with its own quotidian horrors. Consumed by resentment and self-loathing, Eileen tempers her dreary days with perverse fantasies and dreams of escaping to the big city. In the meantime, she fills her nights and weekends with shoplifting, stalking a buff prison guard named Randy, and cleaning up her increasingly deranged father’s messes. When the bright, beautiful, and cheery Rebecca Saint John arrives on the scene as the new counselor at Moorehead, Eileen is enchanted and proves unable to resist what appears at first to be a miraculously budding friendship. In a Hitchcockian twist, her affection for Rebecca ultimately pulls her into complicity in a crime that surpasses her wildest imaginings.
Played out against the snowy landscape of coastal New England in the days leading up to Christmas, young Eileen’s story is told from the gimlet-eyed perspective of the now much older narrator. Creepy, mesmerizing, and sublimely funny, in the tradition of Shirley Jackson and early Vladimir Nabokov, this powerful debut novel enthralls and shocks, and introduces one of the most original new voices in contemporary literature. Ottessa Moshfegh is also the author of My Year of Rest and Relaxation, Homesick for Another World: Stories, and McGlue.
This is the story of how I disappeared.
The Christmas season offers little cheer for Eileen Dunlop, an unassuming yet disturbed young woman trapped between her role as her alcoholic father’s caretaker in a home whose squalor is the talk of the neighborhood and a day job as a secretary at the boys’ prison, filled with its own quotidian horrors. Consumed by resentment and self-loathing, Eileen tempers her dreary days with perverse fantasies and dreams of escaping to the big city. In the meantime, she fills her nights and weekends with shoplifting, stalking a buff prison guard named Randy, and cleaning up her increasingly deranged father’s messes. When the bright, beautiful, and cheery Rebecca Saint John arrives on the scene as the new counselor at Moorehead, Eileen is enchanted and proves unable to resist what appears at first to be a miraculously budding friendship. In a Hitchcockian twist, her affection for Rebecca ultimately pulls her into complicity in a crime that surpasses her wildest imaginings.
Played out against the snowy landscape of coastal New England in the days leading up to Christmas, young Eileen’s story is told from the gimlet-eyed perspective of the now much older narrator. Creepy, mesmerizing, and sublimely funny, in the tradition of Shirley Jackson and early Vladimir Nabokov, this powerful debut novel enthralls and shocks, and introduces one of the most original new voices in contemporary literature. Ottessa Moshfegh is also the author of My Year of Rest and Relaxation, Homesick for Another World: Stories, and McGlue.
260 pages, Hardcover
First published August 18, 2015
About the author
Ottessa Moshfegh
41 books25.8k followersOttessa Moshfegh is a fiction writer from New England. Eileen, her first novel, was shortlisted for the National Book Critics Circle Award and the Man Booker Prize, and won the PEN/Hemingway Award for debut fiction. My Year of Rest and Relaxation and Death in Her Hands, her second and third novels, were New York Times bestsellers. She is also the author of the short story collection Homesick for Another World and a novella, McGlue. She lives in Southern California.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
December 23, 2020
Recunosc, am ales această carte pe baza descrierii ei, cum că acțiunea se petrece în apropierea Crăciunului, dar ea nu se ”asortează” deloc cu această perioadă. Sau nu este adecvată celor ce asociază Crăciunul doar cu steluțe, magie și reni. Sărbătorile- în general-pot fi și un motiv de angoasă pentru anumiți oameni, mai ales pentru cei singuri. Eileen este tot un om singur. Este un om neiubit. Tatăl său este bețiv, vulgar, nebun și paranoic, cu tot felul de traume cu care a rămas din copilărie. Mama sa nu i-a dat niciodată atenție și n-a făcut niciodată ceva bun și folositor pentru fiica ei. Eileen are o stimă de sine aproape inexistentă, lucru alimentat și de tatăl său zi de zi. Ea este singură și ar face orice doar pentru a se simți băgată în seamă, pentru a simți că ar conta cu adevărat pentru cineva- și chiar face ceva la un moment dat..
Nu e o carte pe care să o recomanzi, pentru că este sumbră și deprimantă, dar eu aș recomanda-o părinților care cred că dacă asigură copiilor necesarul material, gata, și-au îndeplinit datoria de părinte. Copiii au nevoie de dragoste, de atenție și de timp. Știți genul acela de oameni care par cumsecade dar care sunt în stare de tot felul de răutăți, metamorfozându-se din acei zâmbitori în niște brute, violatori, etc? Ei sunt de fapt niște nefericiți neascultați, neiubiți, neînțeleși atunci când au avut nevoie cel mai mult, adică în copilărie.
Așa se nasc criminalii în serie și cei care trag cu pușca în oameni la concerte, în grădinițe sau biserici. Așa prosperă psihologii și psihiatrii din pricina unor părinți care nu au niciodată suficient timp pentru copiii lor. Așa este și cu Eileen, o expresie a singurătății și a depresiei neasumate. E o carte pentru care experimentezi sentimente confuze: îți vine să dai cu ea de pământ, dar simți, totuși, nevoia să o continui, sperând că există o rază de speranță și pentru această ființă.
Mie mi-a plăcut, și nu neapărat pentru poveste, ci pentru modul real în care a fost redată, pentru capacitatea autoarei de a te scoate din confortul sufletesc și pentru a-ți (re)aminti cât de norocos ești să te fi născut într-o familie în care te-ai simțit iubit și respectat. Și e mare lucru.
Nu e o carte pe care să o recomanzi, pentru că este sumbră și deprimantă, dar eu aș recomanda-o părinților care cred că dacă asigură copiilor necesarul material, gata, și-au îndeplinit datoria de părinte. Copiii au nevoie de dragoste, de atenție și de timp. Știți genul acela de oameni care par cumsecade dar care sunt în stare de tot felul de răutăți, metamorfozându-se din acei zâmbitori în niște brute, violatori, etc? Ei sunt de fapt niște nefericiți neascultați, neiubiți, neînțeleși atunci când au avut nevoie cel mai mult, adică în copilărie.
Așa se nasc criminalii în serie și cei care trag cu pușca în oameni la concerte, în grădinițe sau biserici. Așa prosperă psihologii și psihiatrii din pricina unor părinți care nu au niciodată suficient timp pentru copiii lor. Așa este și cu Eileen, o expresie a singurătății și a depresiei neasumate. E o carte pentru care experimentezi sentimente confuze: îți vine să dai cu ea de pământ, dar simți, totuși, nevoia să o continui, sperând că există o rază de speranță și pentru această ființă.
Mie mi-a plăcut, și nu neapărat pentru poveste, ci pentru modul real în care a fost redată, pentru capacitatea autoarei de a te scoate din confortul sufletesc și pentru a-ți (re)aminti cât de norocos ești să te fi născut într-o familie în care te-ai simțit iubit și respectat. Și e mare lucru.
September 22, 2022
Debutul autoarei este o analiză profundă a psihicului personajului principal, o tânără de 24 de ani care trăiește cu tatăl ei alcoolic, pensionar, fost polițist. Fata lucrează într-o închisoare de băieți, loc în care întâlnește tot soiul de caractere. Vrea să își schimbe viața, iar cursul său ia o turnură în momentul în care o întâlnește pe Rebecca, o femeie care se angajează la aceeași închisoare, având rolul de educare a deținuților.
Toată povestea este spusă de bătrâna Eileen, ajunsă la 74 de ani, fiind ca un fel de jurnal.
Per ansamblu, este o carte care analizează comportamentul ciudat al oamenilor, Eileen fiind o fată introvertită, virgină, fără prieteni, fără prea multe noțiuni despre viață. În jurul ei trăiesc oameni la fel de ciudați, fiecare în felul său. Așadar, este o carte mai degrabă psihologică, partea de thriller fiind "amintită" abia prin ultimele 50 de pagini. Nu are un final care să îți dea lumea peste cap.
M-a dus inevitabil cu gândul la "Eleonor Oliphant se simte excelent". 😁
Toată povestea este spusă de bătrâna Eileen, ajunsă la 74 de ani, fiind ca un fel de jurnal.
Per ansamblu, este o carte care analizează comportamentul ciudat al oamenilor, Eileen fiind o fată introvertită, virgină, fără prieteni, fără prea multe noțiuni despre viață. În jurul ei trăiesc oameni la fel de ciudați, fiecare în felul său. Așadar, este o carte mai degrabă psihologică, partea de thriller fiind "amintită" abia prin ultimele 50 de pagini. Nu are un final care să îți dea lumea peste cap.
M-a dus inevitabil cu gândul la "Eleonor Oliphant se simte excelent". 😁
October 20, 2017
Cea mai deprimantă carte pe care am citit-o anul acesta și unul dintre cele mai detestabile personaje cu care am făcut cunoștință în ultimii ani. Îmi pare rău, știu că Eileen a ajuns cum a ajuns din cauza unor părinți lipsiți de absolut orice urmă de empatie sau sensibilitate (de-asta se și nasc o mulțime de criminali în serie care trag în mulțimi aparent fără niciun motiv, și din păcate există nenumărate astfel de familii disfuncționale pe lumea asta), însă pur și simplu nu m-am putut apropia de ea, n-am putut simți nicio urmă de simpatie sau înțelegere pentru ea. Sunt rău, știu. Și totuși, nu Eileen este cel mai îngrozitor personaj al acestui volum, și nici tatăl bețiv și abuziv și țicnit, și nici băieții de la închisoarea pentru infractori juvenili. Veți afla cine citind această carte nominalizată la Man Booker. Mai multe, pe Bookblog: http://www.bookblog.ro/recenzie/poves....
February 7, 2021
3.5. "Pe cât de groaznic sunã, dragostea este aşa uneori." Mai ales cand cresti într-o familie disfunctionalã, când pãrintii sunt inerti (*sufleteste vorbind), când ajungi sã ai 20 de ani si sã simți cã nu ai nici o valoare. Când cauti sã fii bãgat în seamã si sã vezi semne miraculoase în întâmplãri banale, numai ca sã simţi cã trãiesti. Cã esti viu si vizibil.
Cum sã nu fugi când în spatele uşilor închise oameni aparent normali devin nişte monştri?
Cum sã nu fugi când în spatele uşilor închise oameni aparent normali devin nişte monştri?
March 25, 2024
Presupun că e o carte bună aceea care te face să-i detești naratoarea care se urăște atât de tare pe sine. Îți transmite perfect sentimentele ei.
Cred că nu mi-a mai fost un personaj așa antipatic de la naratorul lui Hamsun din Foamea.
Dincolo de antipatia asta, nu prea mi-a trezit nicio reacție povestea în sine. Cumva, parcă limbajul și alcătuirea frazei nu au fost la înălțimea ideii, nu au fost suficient de întunecate pentru temele alese.
Cred că nu mi-a mai fost un personaj așa antipatic de la naratorul lui Hamsun din Foamea.
Dincolo de antipatia asta, nu prea mi-a trezit nicio reacție povestea în sine. Cumva, parcă limbajul și alcătuirea frazei nu au fost la înălțimea ideii, nu au fost suficient de întunecate pentru temele alese.
Read
March 20, 2023Sa spun ca mi-a placut poate e un pic cam mult, insa am apreciat-o foarte tare. Din punct de vedere al atmosferei si a constructiei personajului mi s-a parut extraordinara. Sa fii un om pe care nu il atinge nimeni ani de zile si sa nu simti nici o vibratie de iubire ca se indreapta spre tine, sa nu ai pe nimeni care sa iti spuna un cuvant bun, sa se ingrijoreze pentru tine, dimpotriva numai priviri incruntate si cuvinte jignitoare... nu cred ca poti fi un om normal. Cred ca jegul in care traieste si apucaturile ei care ne ingretoseaza si ne-o fac detestabila sunt total justificate in conditiile in care traieste si cum i s-a desfasurat viata. Cand apare Rebecca si o acopera in laude, atentie si consideratie, pur si simplu se trezeste la viata.
Cat despre Rebecca, nu mi s-a parut asa rea cum o descrie Eileen retrospectiv, cred ca era o femeie cu idei nepotrivite timpului in care traia. Iar la ce se intampla la Moorehead nici nu vreau sa ma gandesc... Confesiunea mamei lui Lenard Polk m-a scos din minti.
Nu e deloc o carte thriller asa cum a fost marketata, insa e un studiu psihologic fantastic. Spre deosebire de Tara, personajul lui Avni Doshi in Zahar ars, cu care o compar pe Eileen pentru ca amandoua au un trecut care le fac detestabile, cu cea din urma chiar am empatizat. Poate si pentru ca a reusit sa isi depaseasca acea conditie mizera si a reusit sa isi gaseasca fericirea.
Cat despre Rebecca, nu mi s-a parut asa rea cum o descrie Eileen retrospectiv, cred ca era o femeie cu idei nepotrivite timpului in care traia. Iar la ce se intampla la Moorehead nici nu vreau sa ma gandesc... Confesiunea mamei lui Lenard Polk m-a scos din minti.
Nu e deloc o carte thriller asa cum a fost marketata, insa e un studiu psihologic fantastic. Spre deosebire de Tara, personajul lui Avni Doshi in Zahar ars, cu care o compar pe Eileen pentru ca amandoua au un trecut care le fac detestabile, cu cea din urma chiar am empatizat. Poate si pentru ca a reusit sa isi depaseasca acea conditie mizera si a reusit sa isi gaseasca fericirea.
November 15, 2024
Inițial i-am dat 4 stele, dar după ce am văzut filmul și am citit câteva articole din reviste literare, mi am dat seama ca am tratat superficial sau cu indiferență anumite aspecte/ detalii ale cărții care, privite în profunzime, dau o cu totul altă semnificație acțiunii. Cred ca cel mai important lucru atunci când începi acest roman sunt așteptările. Nu e un thriller obișnuit, e mai degrabă un roman al maturizării, al transformării, bazat pe conturarea în profunzime a personalității personajului eponim și a traumelor care au adus-o în acest stadiu de degradare morală.
(Recomand și audiobookul)
“I’d imagined easing it out from under my father’s sleeping body and pulling the trigger. I’d aim straight through the back of my skull so that I’d slump down over him, my blood and brains oozing all over his cold, flaccid chest. But honestly, even in those darkest moments, the idea of anyone examining my naked corpse was enough to keep me alive. I was that ashamed of my body.”
“As one might guess, I was easily roused by the grosser habits of the human body—toilet business not least of all. The very fact that other people moved their bowels filled me with awe. Any function of the body that one hid behind closed doors titillated me. I recall one of my early relationships—not a heavy love affair, just a light one—was with a Russian man with a wonderful sense of humor who permitted me to squeeze the pus from his pimples on his back and shoulders. To me, this was the greatest intimacy. Before that, still young and neurotic, just allowing a man to listen to me urinate was utter humiliation, torture, and therefore, I thought, proof of profound love and trust.”
“I will say this about houses. Those perfect, neat colonials I’d passed earlier that evening on my way through X-ville are the death masks of normal people. Nobody is really so orderly, so perfect. To have a house like that says more about what’s wrong with you than any decrepit dump. Those people with perfect houses are simply obsessed with death. A house that is so well maintained, furnished with good-looking furniture of high quality, decorated tastefully, everything in its place, becomes a living tomb. People truly engaged in life have messy houses. I knew this implicitly at age twenty-four.”
(Recomand și audiobookul)
“I’d imagined easing it out from under my father’s sleeping body and pulling the trigger. I’d aim straight through the back of my skull so that I’d slump down over him, my blood and brains oozing all over his cold, flaccid chest. But honestly, even in those darkest moments, the idea of anyone examining my naked corpse was enough to keep me alive. I was that ashamed of my body.”
“As one might guess, I was easily roused by the grosser habits of the human body—toilet business not least of all. The very fact that other people moved their bowels filled me with awe. Any function of the body that one hid behind closed doors titillated me. I recall one of my early relationships—not a heavy love affair, just a light one—was with a Russian man with a wonderful sense of humor who permitted me to squeeze the pus from his pimples on his back and shoulders. To me, this was the greatest intimacy. Before that, still young and neurotic, just allowing a man to listen to me urinate was utter humiliation, torture, and therefore, I thought, proof of profound love and trust.”
“I will say this about houses. Those perfect, neat colonials I’d passed earlier that evening on my way through X-ville are the death masks of normal people. Nobody is really so orderly, so perfect. To have a house like that says more about what’s wrong with you than any decrepit dump. Those people with perfect houses are simply obsessed with death. A house that is so well maintained, furnished with good-looking furniture of high quality, decorated tastefully, everything in its place, becomes a living tomb. People truly engaged in life have messy houses. I knew this implicitly at age twenty-four.”
September 30, 2023
previzibil sfarsitul ,dar nimeni nu se pricepe in a scrie personaje feminine ca ottessa
January 21, 2023
👗Eileen, de Ottessa Moshfegh👗
Vreau neaparat să precizez ca este o carte diferita, e genul Anului de gratie, Prin ochii ei. Ori iti place ori nu. Eu nu am putut sa o las din mână chiar dacă e scărboasă și de neînțeles.
Eileen trăiește o viață deprimantă, un iad, alături de tatăl său alcoolic dement. Ea este o nespălată, suferă de constipaţie şi muncește la o închisoare de minori.
Eileen a avut cândva o viață normală, dar asta până ca mama ei să moară, sora ei Joanie să ajungă o șmecheră şi tatăl lor să se pensioneze din poliţie. Erau cândva o familie catolică completă.
După ce o întâlnește pe Rebecca își pierde minţile. Nu mai e îndrăgostită de colegul de muncă, ci face o obsesie pentru aceasta. Primește de la ea atenţia care nu a avut-o nici măcar în familie.
Eileen și Rebecca fac lumină în cazul unui băiat din închisoare care și-a ucis tatăl care îl viola.
În final personajul principal pleaca din Urbea X și se regăsește cumva.
O carte diferită, greu de digerat, care nu se uită, iar pentru mine a fost cea mai bună alegere!
Vreau neaparat să precizez ca este o carte diferita, e genul Anului de gratie, Prin ochii ei. Ori iti place ori nu. Eu nu am putut sa o las din mână chiar dacă e scărboasă și de neînțeles.
Eileen trăiește o viață deprimantă, un iad, alături de tatăl său alcoolic dement. Ea este o nespălată, suferă de constipaţie şi muncește la o închisoare de minori.
Eileen a avut cândva o viață normală, dar asta până ca mama ei să moară, sora ei Joanie să ajungă o șmecheră şi tatăl lor să se pensioneze din poliţie. Erau cândva o familie catolică completă.
După ce o întâlnește pe Rebecca își pierde minţile. Nu mai e îndrăgostită de colegul de muncă, ci face o obsesie pentru aceasta. Primește de la ea atenţia care nu a avut-o nici măcar în familie.
Eileen și Rebecca fac lumină în cazul unui băiat din închisoare care și-a ucis tatăl care îl viola.
În final personajul principal pleaca din Urbea X și se regăsește cumva.
O carte diferită, greu de digerat, care nu se uită, iar pentru mine a fost cea mai bună alegere!
December 29, 2022
N-am avut niciun motiv să nu cred fiecare cuvânt din această călătorie în mintea tulburată a săracei Eileen. Aveam aşteptări mari de la autoare după My year of rest and relaxation şi am fost mulțumită - chiar şi de situațiile incomode prin care m-a trecut, pentru că le-am văzut sensul.
Simt nevoia să las aici un fragment dintr-un poem de Franny Choi care a ajuns la mine zilele trecute: „I want the clarity of catastrophe but not the catastrophe. Like everyone else, I want a storm I can dance in”, cred că are legătură cu povestea. Poemul e despre acele momente care derapează violent din realitatea obişnuită şi care funcționează drept catalizatoare pentru schimbări majore de perspectivă şi de acțiune, când nimic altceva nu mai funcționează.
Simt nevoia să las aici un fragment dintr-un poem de Franny Choi care a ajuns la mine zilele trecute: „I want the clarity of catastrophe but not the catastrophe. Like everyone else, I want a storm I can dance in”, cred că are legătură cu povestea. Poemul e despre acele momente care derapează violent din realitatea obişnuită şi care funcționează drept catalizatoare pentru schimbări majore de perspectivă şi de acțiune, când nimic altceva nu mai funcționează.
January 12, 2025
,,Nimeni nu comenta pe seama acestui cocktail bizar. În tot acel birou nimeni nu îmi acorda nici un fel de atenție. Femeile din birou erau atât de acre și de plate și de snoabe! La vremea aceea le suspectam că erau atrase în secret una de cealaltă. Astfel de convingeri erau din ce în ce mai prezente în mintea oamenilor la acea vreme, locuitorii oraşelor erau mereu atenți la posibilii „homosexuali latenţi" şi stăteau la pândă ca să-i prindă pe picior greşit.
Suspiciunile mele în legătură cu doamnele de la birou nu erau neapărat nefondate. M-a ajutat să simt puțină compasiune când mi le- am imaginat întorcându-se seara acasă la soții lor dezgustători, atât de amărâte, atât de singure. Pe de altă parte, îmi venea să vomit când mi le imaginam cu bluzele desfăcute, cu mâinile una în sutienul celeilalte, cu picioarele desfăcute.(anul 1964)"
,,-Oamemnii iti vor spune adevarul daca chiar vreo sa l auzi[...]Ce ar putea sa determine pe cineva sa so omoare propriul tata[...]gândește te, cee
-Ani de zile ma luptasem cu aceeași intrebare[...]Sa l omoare a fost singura cale de scăpare, singura solutie"
non sequitur=a conclusion or statement that does not logically follow from the previous argument or statement.
"his weird mixed metaphors and non sequiturs"
,,Mama lui Lee este adevaratul mister"
clisma pentru a l curată ca ea sa nu mai aibă infecții în zona intima în urma actelor sexuale cu soțul ei(tatăl băiatului, agresorul) în fiecare seara violul tatălui exercitat asupra lui leonard
,,M-am simtit insultata Dintr o dată mi a devenit clar ca prietenia ei nu era motivata numai de admirație și de afecțiune[...]"
,,ce anume ii făcea tatăl lui[...]m a privit de parca eram o idioata[...]doar ca să mi fie clar, am adăugat eu
Sodomie[...]penetrare anala, e suficient de clar?"
,,Privind retrospectiv, încă mi se face rusine"
,,Într o clipa m am gândit cum as putea sa rezolv problemele tuturor[...]"
,,As fi putut sa stau și sa astept ore întregi sa apară rebeca, dar nu avea rost, știam ca nu o sa vina, știam ca plecase demult. Pana la urma, a fost o lasa. Presupun ca idealismul fără consecințe este visul patetic al fiecarui copil răsfățat. Dacă i port pica? Chiar nu, rebeca era o femeia ciudata și a întrat în viata mea într un moment bizar, chiar când aveam cel mai mult nevoie sa evadez din acea viata. As putea sa spun mai multe despre ea, dar, pana la urma, aceasta este povestea mea, nu a ei."
,,Poate ca, dacă nu as fi întâlnit o pe rebeca, as fi plecat fără regrete din urbea x."
Suspiciunile mele în legătură cu doamnele de la birou nu erau neapărat nefondate. M-a ajutat să simt puțină compasiune când mi le- am imaginat întorcându-se seara acasă la soții lor dezgustători, atât de amărâte, atât de singure. Pe de altă parte, îmi venea să vomit când mi le imaginam cu bluzele desfăcute, cu mâinile una în sutienul celeilalte, cu picioarele desfăcute.(anul 1964)"
,,-Oamemnii iti vor spune adevarul daca chiar vreo sa l auzi[...]Ce ar putea sa determine pe cineva sa so omoare propriul tata[...]gândește te, cee
-Ani de zile ma luptasem cu aceeași intrebare[...]Sa l omoare a fost singura cale de scăpare, singura solutie"
non sequitur=a conclusion or statement that does not logically follow from the previous argument or statement.
"his weird mixed metaphors and non sequiturs"
,,Mama lui Lee este adevaratul mister"
clisma pentru a l curată ca ea sa nu mai aibă infecții în zona intima în urma actelor sexuale cu soțul ei(tatăl băiatului, agresorul) în fiecare seara violul tatălui exercitat asupra lui leonard
,,M-am simtit insultata Dintr o dată mi a devenit clar ca prietenia ei nu era motivata numai de admirație și de afecțiune[...]"
,,ce anume ii făcea tatăl lui[...]m a privit de parca eram o idioata[...]doar ca să mi fie clar, am adăugat eu
Sodomie[...]penetrare anala, e suficient de clar?"
,,Privind retrospectiv, încă mi se face rusine"
,,Într o clipa m am gândit cum as putea sa rezolv problemele tuturor[...]"
,,As fi putut sa stau și sa astept ore întregi sa apară rebeca, dar nu avea rost, știam ca nu o sa vina, știam ca plecase demult. Pana la urma, a fost o lasa. Presupun ca idealismul fără consecințe este visul patetic al fiecarui copil răsfățat. Dacă i port pica? Chiar nu, rebeca era o femeia ciudata și a întrat în viata mea într un moment bizar, chiar când aveam cel mai mult nevoie sa evadez din acea viata. As putea sa spun mai multe despre ea, dar, pana la urma, aceasta este povestea mea, nu a ei."
,,Poate ca, dacă nu as fi întâlnit o pe rebeca, as fi plecat fără regrete din urbea x."
June 10, 2025
**Recenzie: *Eileen*
de Ottessa Moshfegh**
📚 *Gen*: ficțiune psihologică, thriller
🏆 *Finalist Booker Prize* | *Premiul PEN/Hemingway*
🕯️ *Ton*: întunecat, tulburător, introspectiv
---
### 🧠 **Despre ce este vorba?**
*Eileen* este un roman care se joacă cu limitele genului noir, o explorare psihologică profundă a singurătății, rușinii și violenței emoționale. Naratoarea, **Eileen Dunlop**, este o tânără de 24 de ani care trăiește în New Englandul anilor ’60, ducând o viață marcată de repulsie de sine, frustrare sexuală și izolare emoțională.
Lucrează într-un centru de detenție pentru adolescenți și își petrece timpul între grija pentru tatăl său alcoolic și fantezii morbide. Dar când în scenă apare frumoasa și sofisticata Rebecca – noua consilieră de la centru – viața lui Eileen ia o turnură neașteptată și periculoasă.
---
### 🎭 **Portretul unei anti-eroine**
Moshfegh creează un personaj feminin rareori întâlnit în literatura contemporană: **Eileen e grea, dezagreabilă**, dar brutal de sinceră. Ea nu cere empatie, dar o stârnește prin vulnerabilitatea sa crudă. Trăiește într-un corp de care se simte înstrăinată și într-o lume care o ignoră. Monologul ei interior este uneori dezgustător, dar magnetic.
---
### 🔍 **Teme centrale**
* Alienarea și rușinea corporală
* Controlul și pierderea identității
* Relațiile toxice și fascinația periculoasă
* Feminitatea subversivă
---
### ✍️ **Stilul Ottessei Moshfegh**
Proza este densă, cu un sarcasm tăios și un ritm lent, dar tensionat. Nu este o lectură ușoară – fiecare frază pare să disece psihicul protagonistei cu un bisturiu literar. Atmosfera este apăsătoare, aproape claustrofobică, cu accente de thriller gotic.
---
### ✅ **Ce funcționează**
* Portret psihologic impecabil
* Originalitate în abordarea personajului feminin
* Construirea tensiunii, mai ales în partea a doua
* Scriitură inteligentă, viscerală
---
### ⚠️ **Ce ar putea să nu placă**
* Ritmul este lent în prima parte
* Personajul principal e intenționat respingător
* Finalul poate părea abrupt, deși coerent cu tonul cărții
---
### ⭐ **Verdict: 4.5/5**
*Eileen* este o lectură tulburătoare, care nu oferă confort, ci provoacă. Un roman cu o atmosferă întunecată și o eroină ieșită din tipare, care nu se lasă ușor uitată. Ideal pentru cititorii care apreciază literatura psihologică densă, în tradiția lui Shirley Jackson sau Patricia Highsmith.
Un debut remarcabil, ce confirmă talentul Ottessei Moshfegh de a explora colțurile cele mai incomode ale sufletului uman.
de Ottessa Moshfegh**
📚 *Gen*: ficțiune psihologică, thriller
🏆 *Finalist Booker Prize* | *Premiul PEN/Hemingway*
🕯️ *Ton*: întunecat, tulburător, introspectiv
---
### 🧠 **Despre ce este vorba?**
*Eileen* este un roman care se joacă cu limitele genului noir, o explorare psihologică profundă a singurătății, rușinii și violenței emoționale. Naratoarea, **Eileen Dunlop**, este o tânără de 24 de ani care trăiește în New Englandul anilor ’60, ducând o viață marcată de repulsie de sine, frustrare sexuală și izolare emoțională.
Lucrează într-un centru de detenție pentru adolescenți și își petrece timpul între grija pentru tatăl său alcoolic și fantezii morbide. Dar când în scenă apare frumoasa și sofisticata Rebecca – noua consilieră de la centru – viața lui Eileen ia o turnură neașteptată și periculoasă.
---
### 🎭 **Portretul unei anti-eroine**
Moshfegh creează un personaj feminin rareori întâlnit în literatura contemporană: **Eileen e grea, dezagreabilă**, dar brutal de sinceră. Ea nu cere empatie, dar o stârnește prin vulnerabilitatea sa crudă. Trăiește într-un corp de care se simte înstrăinată și într-o lume care o ignoră. Monologul ei interior este uneori dezgustător, dar magnetic.
---
### 🔍 **Teme centrale**
* Alienarea și rușinea corporală
* Controlul și pierderea identității
* Relațiile toxice și fascinația periculoasă
* Feminitatea subversivă
---
### ✍️ **Stilul Ottessei Moshfegh**
Proza este densă, cu un sarcasm tăios și un ritm lent, dar tensionat. Nu este o lectură ușoară – fiecare frază pare să disece psihicul protagonistei cu un bisturiu literar. Atmosfera este apăsătoare, aproape claustrofobică, cu accente de thriller gotic.
---
### ✅ **Ce funcționează**
* Portret psihologic impecabil
* Originalitate în abordarea personajului feminin
* Construirea tensiunii, mai ales în partea a doua
* Scriitură inteligentă, viscerală
---
### ⚠️ **Ce ar putea să nu placă**
* Ritmul este lent în prima parte
* Personajul principal e intenționat respingător
* Finalul poate părea abrupt, deși coerent cu tonul cărții
---
### ⭐ **Verdict: 4.5/5**
*Eileen* este o lectură tulburătoare, care nu oferă confort, ci provoacă. Un roman cu o atmosferă întunecată și o eroină ieșită din tipare, care nu se lasă ușor uitată. Ideal pentru cititorii care apreciază literatura psihologică densă, în tradiția lui Shirley Jackson sau Patricia Highsmith.
Un debut remarcabil, ce confirmă talentul Ottessei Moshfegh de a explora colțurile cele mai incomode ale sufletului uman.
July 30, 2021
Arătam ca o fată pe care te-ai aştepta să o vezi într-un autobuz citind o carte legată în pânză, luată de la bibliotecă, o carte despre plante sau de geografie, purtând, poate, o plasă peste părul castaniu-deschis. M-ai fi putut lua drept o elevă la şcoala sanitară sau o dactilografă, mi-ai fi putut remarca mâinile nervoase, bătaia din picior, buza muşcată. Nu arătam cu nimic ieşit din comun. Mi-e uşor să mi-o imaginez pe această fată, o versiune ciudată, tânără şi sfioasă a mea, cu o poşetă banală din piele sau mâncând dintr-o punguţă cu arahide, răsucind între degetele înmănuşate fiecare arahidă, sugându-şi obrajii, holbându-se îngrijorată pe fereastră.
Lumina soarelui de dimineaţă scotea în evidenţă puful subţire de pe chipul meu, pe care încercam să îl acopăr cu pudră compactă, o nuanţă puţin prea rozalie pentru tenul meu palid. Eram slabă, cu o siluetă colţuroasă, aveam mişcările smucite şi temătoare, ţinuta, ţeapănă. Faţa mi-era plină de mici cicatrice de la acnee, estompând orice plăcere sau nebunie care se ascundea sub învelişul acela rece de New England. Dacă aş fi purtat ochelari, aş fi putut trece drept inteligentă, dar eram prea pripită ca să fiu cu adevărat inteligentă.
Te-ai fi aşteptat din partea mea să mă bucur de liniştea încăperilor închise, să mă regăsesc în tăcerea absolută, cu privirea care să parcurgă încet hârtia, pereţii, draperiile grele, gândurile niciodată trecând de la ceea ce descopereau ochii – carte, birou, copaci, persoane. Dar detestam tăcerea. Detestam liniştea. Uram aproape totul. Aproape tot timpul eram nefericită şi furioasă. Încercam să mă controlez şi asta nu mă făcea decât să mă simt şi mai ciudat, mai nefericită şi mai furioasă. Eram ca Ioana d'Arc sau ca Hamlet, dar născută în viaţa greşită – viaţa unui nimănui, un copil al nimănui, invizibil. Nu există cuvinte mai potrivite pentru a o spune: pe atunci nu eram eu însămi. Eram altcineva. Eram Eileen.
Lumina soarelui de dimineaţă scotea în evidenţă puful subţire de pe chipul meu, pe care încercam să îl acopăr cu pudră compactă, o nuanţă puţin prea rozalie pentru tenul meu palid. Eram slabă, cu o siluetă colţuroasă, aveam mişcările smucite şi temătoare, ţinuta, ţeapănă. Faţa mi-era plină de mici cicatrice de la acnee, estompând orice plăcere sau nebunie care se ascundea sub învelişul acela rece de New England. Dacă aş fi purtat ochelari, aş fi putut trece drept inteligentă, dar eram prea pripită ca să fiu cu adevărat inteligentă.
Te-ai fi aşteptat din partea mea să mă bucur de liniştea încăperilor închise, să mă regăsesc în tăcerea absolută, cu privirea care să parcurgă încet hârtia, pereţii, draperiile grele, gândurile niciodată trecând de la ceea ce descopereau ochii – carte, birou, copaci, persoane. Dar detestam tăcerea. Detestam liniştea. Uram aproape totul. Aproape tot timpul eram nefericită şi furioasă. Încercam să mă controlez şi asta nu mă făcea decât să mă simt şi mai ciudat, mai nefericită şi mai furioasă. Eram ca Ioana d'Arc sau ca Hamlet, dar născută în viaţa greşită – viaţa unui nimănui, un copil al nimănui, invizibil. Nu există cuvinte mai potrivite pentru a o spune: pe atunci nu eram eu însămi. Eram altcineva. Eram Eileen.
April 27, 2024
Sincer n-am știut la ce să mă aștept când am început cartea asta și pe tot parcursul ei m-am întrebat despre ce e vorba cu adevărat. Căci pe lângă atmosfera apăsătoare și scriitura ce face că totul să fie gri, murdar și să-ți dea o stare de închisoare, la propriu și la figurat, nu prea se întâmplă mare lucru. Și când zic asta mă refer la acțiune, la suspans, la ceva are să te facă să zici "da! acum are sens!" sau "nu m-așteptam la asta!", însă nu a fost nimic asemănător.
"Eileen" e în mare despre această femeie, despre viața ei și cum încearcă să scape din oraș, despre situațiile în care se bagă, despre oamenii de care-i obsedată și cum își trăiește viață, fiind mai mult decât dezgustată de sine și de corpul ei. Iar aici pot să zic că povestea e plină de descrieri și poate prea multe detalii ce o să-ți facă greață sau n-o să-ți vină să crezi că citești așa ceva. Deci în funcție de cum e fiecare, aș zice să nu mănânci când citești asta sau să știi când să iei o pauză. Ori poate n-o să ai nimic. A fost o perspectivă interesantă de citit, dar cu siguranță de unele detalii m-aș fi lipsit, fără ezitare.
Cred că punctele forte ale cărții sunt personajele și atmosfera, iar despre întâmplările din carte nu pot să zic mare lucru fără să dau spoilere, dar și pentru că nu prea-i mult de zis. Nu mi s-a părut că toate duc undeva, că aș putea să văd cum se leagă sau că curg toate una după altă or sunt cauza sau rezultatul alteia. Însă asta e doar părerea mea.
Interesant a fost și modul în care e spusă povestea și pot să zic c-am preferat-o pe Eileen din prezent față de cealaltă sau măcar cât am văzut din ea.
Mă bucur c-am citit-o și mă bucur și mai tare că a fost o carte scurtă. Nu-i un titlu ce trebuie citit neapărat, dar cred că dacă vrei ceva un pic diferit poți să o citești. Mai ales dacă o găsești ieftin sau o împrumuți de la cineva. Sau chiar asculți audiobook-ul.
"Eileen" e în mare despre această femeie, despre viața ei și cum încearcă să scape din oraș, despre situațiile în care se bagă, despre oamenii de care-i obsedată și cum își trăiește viață, fiind mai mult decât dezgustată de sine și de corpul ei. Iar aici pot să zic că povestea e plină de descrieri și poate prea multe detalii ce o să-ți facă greață sau n-o să-ți vină să crezi că citești așa ceva. Deci în funcție de cum e fiecare, aș zice să nu mănânci când citești asta sau să știi când să iei o pauză. Ori poate n-o să ai nimic. A fost o perspectivă interesantă de citit, dar cu siguranță de unele detalii m-aș fi lipsit, fără ezitare.
Cred că punctele forte ale cărții sunt personajele și atmosfera, iar despre întâmplările din carte nu pot să zic mare lucru fără să dau spoilere, dar și pentru că nu prea-i mult de zis. Nu mi s-a părut că toate duc undeva, că aș putea să văd cum se leagă sau că curg toate una după altă or sunt cauza sau rezultatul alteia. Însă asta e doar părerea mea.
Interesant a fost și modul în care e spusă povestea și pot să zic c-am preferat-o pe Eileen din prezent față de cealaltă sau măcar cât am văzut din ea.
Mă bucur c-am citit-o și mă bucur și mai tare că a fost o carte scurtă. Nu-i un titlu ce trebuie citit neapărat, dar cred că dacă vrei ceva un pic diferit poți să o citești. Mai ales dacă o găsești ieftin sau o împrumuți de la cineva. Sau chiar asculți audiobook-ul.
March 31, 2022
În primă fază nu știu cum să încep. În a doua, nu știu ce aș putea scrie despre cele citite pentru că sunt două sute și ceva de pagini despre nimic. Și, nu în cele din urmă, cum să închei un nonsens?
Eileen Dunlop ajunge la venerabila vârstă de jde ani și se gândește să povestească, cui cade de fraier și-i citește cartea, despre tumultoasa vârstă de douăzeci și câți or fi. Mare brânză n-are de trebăluit că deh, persoană în vârstă, bla bla bla dar să nu vă Imaginați c-ar fi făcut prea mult în tinerețe.
A fost o tânără modestă, virgină și devreme acasă. Și cum după turele de secretară de la închisoare nu avea altceva de făcut decât să-i cumpere tatălui gin, ii rămânea o grămadă de vreme se se plângă de viața de căcat și mizeria care o înconjoară. Aici serios că mi-a stors o lacrimă. La câte nimicuri a trebuit să debiteze biata de ea nu-i mai rămânea timp să strângă mizeria. Nici pe cea de prin colțuri și nici pe cea din chiloți. Era bine înfofolită, pitită, ascunsă, cum o mai fi fost și putea doar să o miroase.
În rest, nimic memorabil ori credibil. Povestește despre lucruri pe care doar și le imaginează ori s-or fi petrecut într-o perioadă despre care nouă nu ne povestește pentru că sunt exact ca nuca în perete. Cum ar fi violența tatălui alcoolic. Scrie despre ea dar o ține ferită de ochii cititorilor.
Ca încheiere, nimic. Mâncați-vă voi sufletul timp de câteva ore cu cartea asta și să văd de sunteți în stare. Or fi puține pagini însă am avut nevoie de o grămadă de pauze să mă reculeg și să mai pot un pic.
September 9, 2024
Cred ca este cea mai deprimanta, dezgustatoare si ciudata carte pe care am citit-o anual acesta. Am dus-o cu greu la final doar din dorinta de a descoperii ce a determinat-o sa devina dintr-o adolescenta dezordonata, o femeie imputita si scarboasa, o femeie dorita de barbatii. Si am dorit sa aflu ce a dus la desprinderea ei de acel oras si plecarea la New York. Eileen Dunlop este atat de introvertita incat nici nu ii poate spune cuiva ce nevoi sau ce dorinte are. Dupa moartea mamei devine si mai inchisa in ea si psihologic cred ca era dusa de mult cu capul. Oricum prezentarea modului de a urina si defeca este ceva inedit si mai ales modul in care percepea barbatii si relatiile sexuale. Bula in care era inchisa Eileen Dunlop se sparge cand Rebecca Saint John vine in calitate de consilier psihologic la Moorehead, centrul de detentie pentru miori, acolo unde lucra. Infractiunea pe care o face de dragul acestei femei m-a surprins foarte mult dupa ce cunoscusem o Eileen Dunlop foarte timida si retrasa. Oricum nu am inteles nimic din finalul cartii, nici ce s-a intamplat cu victima lor, doar o presupunere, nici ce s-a intamplat cu tatal ei sau cu Rebecca, dupa plecarea ei la New York. Si a ramas un mister si restul vietii ei.
September 14, 2019
Dacă nu era ultima parte în care Eileen împreună cu Rebecca o amenințau pe doamna Polk,aș fi dat doar 3 stele.
Eileen cea de 24 de ani este un personaj amărât,ciudat,demn de milă.
Parerea me despre Eileen este ca ea avea o minte puțin-subliniez puțin-bolnavă.
Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi intamplat cu ea daca rămânea în urbea X.
La început cartea m-a terifiat si am vrut să o termin cat mai repede.La sfarsit este partea interesantă-dupa câte planuri își făcuse,Eileen pleaca neașteptat în noaptea de Crăciun.
Mereu când deschideam cartea simțeam un fior rece ieșind din ea.
Cartea...o să-mi rămănă întipărită în minte-așa c sugera si pe coperta a patra.
Eileen cea de 24 de ani este un personaj amărât,ciudat,demn de milă.
Parerea me despre Eileen este ca ea avea o minte puțin-subliniez puțin-bolnavă.
Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi intamplat cu ea daca rămânea în urbea X.
La început cartea m-a terifiat si am vrut să o termin cat mai repede.La sfarsit este partea interesantă-dupa câte planuri își făcuse,Eileen pleaca neașteptat în noaptea de Crăciun.
Mereu când deschideam cartea simțeam un fior rece ieșind din ea.
Cartea...o să-mi rămănă întipărită în minte-așa c sugera si pe coperta a patra.
Displaying 1 - 17 of 17 reviews