Amadís de Gaula I

Amadís de Gaula #1

by Garci Rodríguez de Montalvo

El Amadís de Gaula se inserta en la tradición artúrica, uno de los pilares básicos de la ficción europea. La versión que hasta nosotros ha llegado se debe a Garci Rodríguez de Montalvo, quien a finales del siglo XV retoma un texto preexistente del Amadís y lo reelabora en tres libros, a los que añade un cuarto y Las sergas de Esplandián. Rodríguez de Montalvo pretende relatar una historia sucedida no muchos años después de la pasión de Jesucristo. Su protagonista, el mejor caballero del mundo dedicado a aventuras bélicas y amorosas. Sus paradigmas, Tristán de Leonís y Lanzarote del Lago. Los acontecimientos relatados, "cosas admirables fuera de la orden de la natura", ejemplos de comportamiento y escarmiento.

Genres: Spanish Literature, Classics, Fiction, Literature, Fantasy, 16th Century, Novels

940 pages, Paperback

First published January 1, 1508

About the author

Castilian author who arranged the modern version of the chivalric romance Amadis of Gaul, written in three books in the 13th century by an unknown author.

Montalvo added a fourth book of his own and also wrote a sequel, Las sergas de Esplandián (The Exploits of Esplandián or The Adventures of Esplandián) (oldest known printing, 1510), in which he tells the life and wandering of Amadis' eldest son.

He is also known for coining the name of California.

Reviews

[Nathan "N.R." Gaddis]

Seriously? No one reads Amadis? Only 31 ratings for de Montalvo? Can that be true? Is there an edition hidden somewhere on goodreads that actually gets read? Perhaps one written by the prolific Anonymous? Or does everyone buy Cervantes' skewering of this guy? I mean, operas have been written on this story! Anyone any ideas why no one reads this? No Penguin? No OUP? You know that it's gunna be better than Tolkien!

[ArwendeLuhtiene · Rating 3 out of 5]

2.5/5 Épica y aventuras con elementos de fantasía, siguiendo la tradición artúrica, pero lleno de masculinidad tóxica, roles de género, y contenido sexista, clasista y religioso en general. Está en castellano antiguo, eso sí, lo que para mí le dio más interés, pero el contenido me resultó aburrido en muchas ocasiones, y sistemáticamente problemático en sus valores.

Nota - [Que veo que puede que haga falta :S xD - Para las respuestas en plan "Cómo te atreves a/no tiene sentido criticar el ideario (de una obra) del pasado porque a ver si te piensas que no había sexismo en el pasado/parece que estás exigiendo que tuvieran los niveles (tampoco tan altísimos) del siglo XXI" - Creo que es obvio que todo el mundo *ya sabemos* que así era el ideario del siglo, que aquí nadie está exigiendo un ideario actual, pero obviamente eso no quita que 1) No sea fan de dicho ideario y no me fascine leerlo y 2) No se pueda criticar un ideario problemático del pasado y/o enfocarlo desde un prisma actual para poder avanzar en el presente - Que en la propia época y siglos anteriores había obviamente ya gente que tampoco estaba 100% contenta del status quo y lo expresaba en mayor o menor medida, la crítica social no es algo que naciera en el siglo XX, y sin embargo el contraargumento de 'no puedes criticar el pasado porque las cosas eran así y no puedes criticarlas desde tu enfoque actual' es increíblemente manido en la actualidad por alguna razón :S xD Véase comentario abajo si es de interés para ampliar más en el tema :S xD Esta es, de todas formas, mi reseña y enfoque personal, no una búsqueda de debate sobre el tema.).

[Coleccionista de finales tristes · Rating 2 out of 5]

Pese a ser literatura fantástica medieval no me ha gustado, por momentos me ha recordado esas sagas de young adult que son tan exitosas. Por ejemplo: Trono de Cristal y varias más. Esperaba algo más serio. Si, me gustan algunas sagas juveniles pero de este libro esperaba mucho más.

[Diana Teccsi · Rating 5 out of 5]

Poder leer una de las referencias directas para la personalidad y las frases casi literales que toma Cervantes para crear al inolvidable Quijote hace de este libro un verdadero deleite. A esto se suma el precioso español antiguo junto con los diferentes epítetos usados: La sin par Oriana, El Caballero del Enano, El doncel del mar, El caballero de la verde espada, etc. Imperdible.

[iciar · Rating 1 out of 5]

No soy una chica de novela medieval que hable de un hombre y cuánto conquista, lo tengo asumido. Bastante soporífera y no acabo de verle el sentido.

[Laura Bergen · Rating 3 out of 5]

Aunque no he terminado el libro, son episodios que repiten el mismo esquema, así que me he hecho la idea.

Es muy interesante para escritores de fantasía o épica. Ciertamente entretenido, sobre todo para ser un tocho del siglo XV-XVI. Un estilo rico y una trama compleja, bien hilada y en su momento original.

[Sergio Pascual · Rating 5 out of 5]

Clásico libro de caballerías, escrito en prosa antigua. Una obra maestra. Déjense llevar por las aventuras de Amadis de Gaula.

[Maf ྀིྀི · Rating 3 out of 5]

Leído para renacentista

[Gabriela · Rating 4 out of 5]

Se logró 🥹
Me gustó, es simple pero divertido e históricamente relevante.
Me alegra leerlo, ahora voy por el segundo tomo 😃

[Costea Constantin · Rating 5 out of 5]

Succesul romanului Amadis de Gaula a fost excepțional. În scurtă vreme cartea a ajuns să fie citită în toată Spania, de la nobili la oamenii de rând, în numeroase țări europene și în recent descoperita Americă. Este semnificativ faptul că între 1508, anul apariției primei ediții, și 1587 s-au tipărit treizeci de ediții. Amadis de Gaula a devenit lectura predilectă a întregii curți imperiale a lui Carol al V-lea, în frunte cu însuși împăratul, care se delecta cu aventurile neînfricatului cavaler, ca de altfel și rivalul său, regele Francisc I al Franței. Dar și alte personalități ale epocii ca Ignațiu de Loyola, umanistul Juan de Valdés, pentru a nu menționa decât nume ilustre, mărturisesc în scrierile lor că au citit cu încântare romanul cavalerului Amadis. Succesul este atât de mare, încât, la doi ani de la publicarea sa, apare Isprăvile lui Esplandian; apoi se retipăresc cele patru cărți ale lui Amadis împreună cu aventurile fiului său, Esplandian, și aproape imediat țâșnește și se revarsă ca un puhoi o adevărată producție de romane cavalerești avându-i ca protagoniști pe diverși cavaleri, neamuri ori urmași ai lui Amadis, romane care, din ce în ce mai mediocre, în cele din urmă vor duce la degenerarea definitivă a genului și la condamnarea sa fără drept de apel de către Cervantes cu al său Don Quijote.

Regele Perión de Gaula, pe când făcea o călătorie s-a îndrăgostit de Elisena, care rămâne însărcinată şi după naşterea copilului e alungată de la curte. Elisena pune copilul şi o scrisoare într-o bărcuţă şi îl lasă să plutescă pe râu în voia sorţii. Undeva pe mare un oarecare domn găseşte copilul şi îl creşte în mijlocul familiei sale. Copilul, ajuns cavaler (Amadis) la rândul lui, se îndrăgosteşte de prinţesa Oriana, fiica regelui Lisuarte. Dragostea dintre Amadís și Oriana se consumă pe ascuns. () După ce Amadis îi salvează viața regelui Lisuarte de câteva ori și ucide uriași și cavaleri renumiți, regele, plecând urechea la uneltirile și minciunile unor supuși sfătuitori, îl gonește pe Amadis de la curte fiindu-i teamă de el și frații săi, să nu piardă regatul. Amadis părăsește curtea, iar după el pleacă și majoritatea cavalerilor... Despre vitejia și luptele purtate de Amadis, mereu în căutarea faimei de cel mai bun cavaler, veți afla în acest prim volum, Amadis de Gaula.

[Monica · Rating 5 out of 5]

Ahora entiendo por qué don Quijote pasaba las noches de claro en claro y los días de turbio en turbio. Aventuras, acción trepidante, amor, justicia, magia... Lo tiene todo. Engancha desde el principio, no entiendo cómo no se ha rodado una serie todavía con esta maravilla de argumento y personajes.

[M. · Rating 4 out of 5]

I think I should reseve judgement until I get to the end, but Montalvo surely does know how to leave certain suspense even after another won battle

[Socrate · Rating 3 out of 5]

În viața societății europene din prima jumătate a mileniului al doilea, perioada cuprinsă aproximativ între veacurile al XII-lea – al XIV-lea se caracterizează printr-o evoluție spectaculoasă pe plan politic, economico-social și cultural. Nobilimea din zorii Evului Mediu, războinică și primitivă, a cărei viață se desfășoară practic pe câmpul de luptă sau în castele fortificate, adesea inexpugnabile, acea nobilime din Cântecul lui Roland, ori Poemul Cidului, se transformă în aristocrația de curte; cetățile devin orașe, castelele, palate, cu elemente de lux, confort, eleganță, unde viața este foarte deosebită de cea aspră și rudimentară din Evul Mediu timpuriu. Într-una din cele mai cunoscute opere ale lui Chrétien de Troyes, Yvain, este zugrăvită o scenă care se petrece în jurul anului 1170, deci în timpul vieții scriitorului: o domniță le citește nobililor săi părinți un roman, în grădina casei lor. Detaliul este semnificativ: castelanii nu mai sunt nevoiți să aștepte vizitele trubadurilor ori saltimbancilor din gura cărora să asculte istorii vitejești, pentru că a apărut cartea, care poate fi citită în tihna unei încăperi sau a unei grădini. Pe de altă parte, se ridică noua clasă socială, burghezia, cu gusturi și preocupări proprii, pe care și le afirmă și impune cu tot mai multă îndrăzneală.

Aceasta este ambianța, schițată foarte sumar, în care în Franța veacului al XII-lea apare un nou gen literar, așa numitul roman courtois, de fapt, ceea ce ulterior se va numi romanul cavaleresc, deși noțiunile nu se suprapun total, cum vom vedea mai departe, reprezentat, în primul rând, de opera lui Chrétien de Troyes (cca. 1135 – cca. 1183), considerat de specialiști întemeietorul romanului cavaleresc. Romanul courtois este scris, în general, în versuri și narează fapte mai mult sau mai puțin reale ale unor personaje care, de cele mai multe ori, au existat cu adevărat, dar deformate de imaginația autorilor, a succesivilor reelaboratori ori interpolatori ai textelor, sau chiar a numeroșilor copiști. Deși subiectele acestor romane sunt dictate de setea de cunoaștere a istoriei, caracteristică epocii, trebuie să reținem că autorii lor nu sunt cărturarii umaniști de mai târziu și, ca atare, evenimentele reale sunt vădit deformate, de asemenea, de lipsa rigorii științifice și de minima exigență a autorilor față de ei înșiși, chiar dacă o dată cu romanul cavaleresc apare și o conștiință de autor, care nu se remarcă la poemele eroice medievale. Destinat nobilimii de curte, mai rafinată, acest roman continuă, la fel ca poemele eroice recitate de artiștii ambulanți, să descrie cu minuție eroii și aventurile lor, plăcerea luptei și a istorisirii faptelor lor vitejești, dar zugrăvește și scene de la curțile principilor, obiceiuri, tradiții, moda și îmbrăcămintea, acordând un loc însemnat în narațiune femeii, chiar dacă personajul masculin continuă să fie eroul principal.

[Belié Beltrán · Rating 4 out of 5]

Hacía muchos años me debía este libro. Y ahora me di en él. No sé si complete los otros tres, a pesar de que este me gustó mucho, sobre todo por el tipo de español en el que está escrito.

La historia es buena, tiene algunos recursos interesantes, aunque no haya en ellos tanta modernidad como en El Caballero León ni pasiones tan fuertes como en el Orlando furioso, La Canción de Rolando o Tristán e Iseo, igual hay algunos recursos y ardides interesantes. Es un buen libro y entiendo por qué Don quijote amaba tanto al Amadís de Gaula, considerando que en cierto modo Amadís era de una conducta muy quijotesca, y escenas como la de hacer vela tras haber sido hecho caballero se ven con cierta frecuencia en las primeras partes del libro.

[Khris Zavala · Rating 3 out of 5]

Una historia larga y explicativa que cuenta la historia de un valeroso caballero, aquel famoso de nombre, sus hazañas jamás pasan desapercibidas, aquello que logra se vuelve conocido a donde vaya. Es interesante ver sus aventuras aunque es precisamente que sea tan explicativo lo que lo vuelve aburrido y tedioso de leer, difícil que una persona que lee le guste toda la historia, puede gustarle pedazos más no mucho de él. Interesante pero excesivamente largo. El cambio de perspectiva es interesante.

[Felipe CZ · Rating 5 out of 5]

The great knights' book, chivalry romance landmark. King Perión of Gaula and Elisena of England, have a star-crossed romance, resulting in the secret birth of Amadís, who was abandoned and then raised by the knight Gandales in Scotland and investigates his origins through fantastic adventures which involve wizzards and giants. Knighted by his father without knowing it, he falls in love with princess Oriana, but becomes an enemy of her father.

[Lady Mikrokosmos · Rating 3 out of 5]

Tuve que leerla para la escuela y estoy segura que si no hubiera tenido la presión del tiempo me hubiera encantado, pues es una historia llena de aventuras, magia, amor y honor, cosas que me gustan mucho, pero como tenía que acabarla para cierta fecha la presión sólo me hacía querer aventar el libro

[Isaac · Rating 2 out of 5]

Neh..

[Catherine · Rating 3 out of 5]

look obviously i don’t have time to read all 900 pages of VOLUME ONE but this is entertaining stuff and it certainly makes cervantes even funnier

[Óscar Enrique · Rating 5 out of 5]

Le pongo cinco porque calificar al Amadís con estrellitas está más allá de mis facultades.

[Kabuto · Rating 5 out of 5]

Me encantó, es como ver los Power Rangers. Si te bancás la forma peculiar en la que está escrito y que los buenos siempre ganen es para vos.

Voy a leer otra cosa antes de arrancar el número 2.

[Lau Saavedra · Rating 4 out of 5]

Sí.

[Idoia · Rating 1 out of 5]

Yo sé que es un clásico de la literatura española y tal pero es que no hay por dónde cogerlo

[Marie · Rating 4 out of 5]

Hi-LAR-i-ous. I had a great time reading this. Parts of Quixote make SOOOO Much more sense now. I've read English and French chivalric romances (Marie de France, Cretian de Troyes, Mallory) and some German, too... but this story had a unique flavor. A large cast of characters, multiple heroes, multiple heroines, and every hero has a squire and every lady a damsel!

Speaking of damsels, I found the terrain remarkably female. Everywhere our heroes ride, they encounter the Damsel Messaging Service. (I kid!) In real medieval Europe, women would not travel so freely on their own for fear of abduction, and certainly our heroes interrupt a fairly high number of attempted rapes, but also do they end up in the clutches of damsels who wish to bed them against their will!

Women are powerful in the book, too. Queens and lovers rule their knights unconditionally, and the sorceress Urganda la Desconocida definitely gives Merlin a run for his money as a magical prophet to the heroes. Also it seems that every time a knight is wounded (and they get wounded a LOT) the best cure is the nearest lady who knows much of healing arts - and pretty much every lady they encounter knows much of healing arts.

Dudes... this is SUCH a girl book. Or maybe it's just a "me" book because it combines the rule of females with lots and lots of gore and violence. Battles are described with care and imagination. Our heroes don't just pass each other with lances and then strike blows - swords are lodged in noses, cheeks, helmets, shields, arms, thighs - lances pierce throats and shoulders and nail legs to horses. Pommel strikes and grappling are described. For a medieval combat buff, it's tasty reading!

I suspect it is the gore that made the priest in Quixote declare the book too good for burning. "Realism" always has its fans. ;)

OH. The book also has some interesting and amusing evidence for prior versions (now lost) when Montalvo quite prissily says (I paraphrase) "There was a sex scene here but I'm leaving it out! For shame, earlier authors!" and then later, our re-teller shouts all over a chapter ending because he ships Amadis/Oriana and refuses to acknowledge any prior version that has Amadis sleep with another princess. He blames one version on a Portuguese prince and this might have to do with the tradition that Amadis was first written in Portugal.

Anyway - great fun. I'll see if I can find the rest of the books in translation as well.

[Laura Jean · Rating 3 out of 5]

PRAISE BE TO GOD!

With these four words, the tale of Amadis of Gaul is ended. And I echoed them heartily.

I had to keep reminding myself that this was written in the early 14th century. So it most likely originated as an oral tale. That explains the mind numbing redundancy of the battles. However, it also explains the common belief at the time, that the fairness of a person's visage was a sign from God of their purity of spirit. Thus in the end, it was not Oriana's determination or amiability or goodness of heart that won her the final proof of her love for Amadis, but her beauty.

I can understand that this is a product of the times....and STILL be irritated by it.

Historical accuracy...again...it is not FAIR...but I need to mention it...if only for myself. The first book mentions that these tales took place in Great Britain prior to the reign of King Arthur. Yet, this is a very Christian story. I would even go so far as to state that God is an active character in the story. The other characters certainly believe that God takes an active part in their lives. However, Christianity did not start making serious inroads in England until the early 7th century. King Arthur reigned in the early 6th century. Do the math.

On the other hand, it was very well laid out. The author spends the first three books slowly...excruciatingly slowly...laying down the foundation for the final book. The seemingly endless battles slowly help build up the core of Amadis' army so that he can finish the final book triumphantly. Which inevitably means handing out well born women to his coterie like candy.

In the end, I can read Amadis of Gaul for what it is: at 14th century novel of chivalry. I can even wish that I had read it prior to Don Quixote so that I would have understood it better. But as a woman in the 21st century...it still rubs me the wrong way.

[David · Rating 4 out of 5]

Hay mucho que se puede decir sobre este libro, ya que esta edición se compone de los dos primeros libros del Amadís y es una lectura bastante larga. A ver, este libro tiene todos los recursos de una buena historia: amor, batalla, celos, y honra, entre otros. Básicamente, el relato trata de un caballero que Amadís se llama. Éste llega a ser el mejor caballero del mundo: hace hazañas maravillosas de armas, da socorro a las damiselas, y es un devoto de Dios. Aunque Amadís es el personaje principal y un caballero muy esforzado, el relato contiene otros caballeros valientes también, como don Galaor el hermano de Amadís.

El primer libro de Amadís tiene lugar un poco antes del reino del rey Arturo y sirve para mostrar la proeza de armas que tiene Amadís y sus familiares. Esta parte se enfoca en las batallas más que otra cosa, y hay muchas de ellas. El segundo libro tiene otra función, la cual es mostrar que Amadís es un amante fiel. Por cumplir aventuras encantadas, como pasar por debajo de un arco que sólo permite a los amantes fieles por ejemplo, el valor amoroso del caballero se manifiesta muy claro.

El texto cabe en el género de «libros de caballerías» y por eso, es una lectura lenta y un poco redundante. Además, se escribió durante el siglo XIV y emplea un español muy antiguo. Ya que no soy un hablante nativo de español, yo tenía que luchar mucho con el lenguaje. No obstante, al poco tiempo, me lo acostumbré. Si a uds. les gustan los textos como poesía épica (piensen en Poema de mío Cid u Orlando Furioso), entonces yo les recomendaría este libro. Si eligen leer este libro, ¡prepárense para una aventura maravillosa!

[Rodrigo Pérez · Rating 1 out of 5]

El Amadís de Gaula, es el libro de caballería más famoso de la tardía Edad Media. Está dividido en cuatro libros, cada uno dividido a su vez en capítulos (133 en total). Si bien el Amadís de Gaula se atribuye a Garci Rodríguez de Montalvo, es claro que la historia forma parte de una tradición anterior, y se considera que Montalvo hizo una refundición de los tres primeros libros y escribió el cuarto; el mismo Montalvo después realizó una serie de continuaciones (Las Sergas de Esplandián) que se convertirían en el libro quinto del Amadís de Gaula (que tendría 13 libros en total, contando todas las continuaciones que se realizaron posteriormente). Este libro es el que ayudaría a consolidar el género de la literatura de caballería, dado que en textos anteriores había una indeterminación genérica en ciertos aspectos como el lenguaje, la estructura o los personajes. Así, palabras como “romance” o “roman”, no coincidían en su semántica, por lo que la “novela de caballería” del Amadís, describe los libros de gusto popular que narraban historias artificiosas o inventadas. De esta manera, a partir de la división horaciana de las historias (cuentan cosas reales, tienen verdades con fantasía, y son pura fantasía) a la cual refiere Montalvo, El Amadís de Gaula empieza a cimentar la aparición de la novela.

[Claudia · Rating 4 out of 5]

Si en la famosa quema de libros de la biblioteca de Don Quijote este volumen se salvaba, es por algo. El amor de Amadís por Oriana no le impide ser un temible guerrero, y para vencer los obstáculos que les separan tendrán que adoptar distintas faces: desde el terrible Beltenebros hasta el caballero de la Verde Espada. La fantasía que desborda esta narración medieval es increíble, y lo hermoso es que de la ficción nacen realidades tangibles: California aparece mencionada en "Las sergas de Esplandián" como una isla poblada de negras amazonas, y Bernal Díaz del Castillo (que describe en su crónica los viajes de Cristobal Colón) también recoge esa referencia. Sea como fuere, Amadís es uno de los arquetipos que conforman la idea del héroe de aventuras y su lectura sigue siendo una fiesta.

[George T. · Rating 1 out of 5]

The character is uninteresting and solves every problem by hacking his way to the end. Every 3rd or 4th page is another fight with the same result no matter what the odds stacked against Amadis making the whole read a big bore. The female characters show their appreciation for the killing of their rapist, abductor, brother, father, by giving invitations to their room, castle, forest glade, tent and in every moment of approaching physical intimacy the author then shuts the door in the reader’s face. Really, it reads like a porno without the porn. It is that bad. Even the author does a hack job in this book.

I read Amadis of Gaul VI (1872)

[lau · Rating 1 out of 5]

Quizás soy solo yo, pero no hay palabras para describir lo mucho que odié este libro.
Mi resumen de la historia:
1. El Amadís se encuentra a alguien por el camino.
2. Se pelean.
3. El Amadís gana.
4. Se repiten los puntos 1, 2 y 3.