O biografie solidă. S-ar cuveni reeditată, deși iubitorii de Borges s-au rărit binișor prin comparație cu tinerețile mele. Pe atunci, proza speculativă a lui Borges nu speria pe nimeni. Îl citeam pur și simplu, așa cum citeam parabolele lui Kafka (și Procesul, și Castelul), fără mari dificultăți. Toți ne aflam sub vraja acestor prozatori fără egal.
Jorge Luis Borges a spus mereu că adevărata lui viață și-a trăit-o în cărți. Experiențele lui au fost cele descrise de Cervantes, Stevenson, Kipling etc. În pofida acestor declarații arhicunoscute, Edwin Williamson încearcă să arate că (și) viața lui Borges i-a înrâurit opera. Un rol decisiv, pare-se, a avut rugămintea tatălui său, Jorge Guillermo Borges, „in articulo mortis”, de a-i rescrie romanul El caudillo, publicat în 1921 fără succes. Fiul nu i-a împlinit dorința, dar a compus povestirea „Pierre Menard, autorul lui Don Quijote”, în care un individ ingenios rescrie romanul lui Cervantes, copiindu-l cuvânt cu cuvânt. În final, constată că Don Quijote a căpătat un înțeles diferit. Circumstanțele și momentul lecturii modifică sensul oricărei cărți. În definitiv, nici n-ar fi nevoie de un scrib viclean și pervers, ca Menard. Timpul e cel mai bun re-scriitor. Tot tatăl lui, cu o candoare pe care i-a transmis-o fiului: „Am pus în text multe metafore, ca să-ți placă ție...”.
Borges n-a apucat să-și termine studiile, n-a obținut diplome, nici nu prea i-au trebuit. La 9 ani, a fost înscris la școala de pe Calle Thames din Buenos Aires (Thames = numele unui colonel argentinian, nu fluviul din Londra). Apoi în cursul primei călătorii a familiei în Europa (1913 - 1921), a urmat o școală la Geneva. Nu știa limba franceză. A învățat-o de nevoie, rapid. De la mama lui, doña Leonor Acevedo Suárez (1876 – 1975), învățase spaniola (și literatura spaniolă), de la bunica din partea tatălui, Frances Ann „Fanny” Haslam (1842 - 1935), engleza. Cu Miss Tink, guvernanta familiei, a ajuns s-o vorbească fluent. În Elveția a studiat și germana, pentru a-i cerceta pe filosofi. A reținut de la ei că marea enigmă a filosofiei e timpul.
Borges a fost toată viața un (re)cititor de clasici. În casa copilăriei din cartierul Palermo, a găsit o bibliotecă bogată. Rafturile erau închise cu geam, după moda veche, am mai prins-o și eu. Erau romanele englezești ale bunicii Fanny. Când a putut să citească, a cutezat să umble prin rafturi. Primul roman citit a fost, desigur, Aventurile lui Huckleberry Finn. A mai citit: H. G. Wells, Edgar Allan Poe, Longfellow, Frații Grimm, Robert Louis Stevenson, Dickens, Cervantes, Lewis Carroll, O mie și una de nopți, în traducerea „obscenă” a lui Richard Burton. Apoi: Alexandre Dumas, George Moore, Jack London, Rudyard Kipling și câțiva poeți englezi, Shelley, Keats și Swinburne. Pe poeți i-a învățat pe de rost. Cărțile lui Borges sunt îndeosebi cărțile autorilor din secolul al XIX-lea.
Să mai spun? Borges n-a avut noroc în dragoste. Biografia lui a fost presărată cu eșecuri. Când l-au iubit, femeile nu l-au înțeles și, când l-au înțeles, nu l-au iubit. El voia să fie și înțeles, și iubit, voia imposibilul. Printre muze: Norah Lange, Haydée Lange, Estela Canto, Marta Mosquera Eastman, Susana Bombal, Esther Zemborain de Torres Duggan, Pippina Diehl de Moreno Hueyo, Beatriz Bibiloni Webster de Bullrich. Și multe altele. Borges nu era foarte chipeș, era cam durduliu, dar, în discuții, avea farmec. Zeițele îl ascultau cu plăcere; de culcat, se culcau cu Adolfo Bioy Casares și alții. Episodul bordelului din Geneva nu merită atenție.
Borges n-a avut decât două slujbe: redactor la un ziar și bibliotecar. A descoperit că bibliotecarilor nu le păsa de cărți. A fost sfătuit să facă la fel. Mărturisește că Juan Peron l-a promovat inspector la piața de iepuri și găini. A declinat oferta pe motive de incompetență. Nu-i exclus ca Borges însuși să fi inventat acest incident. A fost directorul Bibliotecii Naționale din Buenos Aires, a primit postul în 1955, când orbise de tot. A ținut prelegeri în universitățile americane. Îi plăcea să vorbească despre poezia ca „senzație fizică”, despre „beneficiile” orbirii, despre „enigma lui Shakespeare”. Un public numeros îl asculta răpit.
Jorge Luis Borges a fost căsătorit de două ori, dar n-a divorțat niciodată. Prin 1967, doña Leonor i-a recomandat o văduvă: Elsa Helena Astete Millán (1911 - 2011). Au rămas împreună aproape 3 ani. Borges avea frecvent coșmaruri, deși, dacă ne luăm după poze, doamna Astete părea drăguță. Când n-a mai rezistat, soțul s-a refugiat în Islanda, unde îl aștepta Maria Kodama. Prin portărei, și-a cerut cărțile înapoi. În 1986, s-a mai căsătorit o dată. De doamna Elsa n-a divorțat. În Argentina era imposibil. Prin urmare, putea fi socotit după legea locului bigam.
Lui Borges i-a plăcut toată viața să discute despre literatură prin cafenele sau să se plimbe cu prietenii, recitând din Quevedo și Kipling... (4.07.25, v; 6.07.25, d).