Ghosts in the Middle Ages: The Living and the Dead in Medieval Society

by Jean-Claude Schmitt, Teresa Lavender Fagan (Translator)

Through this vivid study, Jean-Claude Schmitt examines medieval religious culture and the significance of the widespread belief in ghosts, revealing the ways in which the dead and the living related to each other during the middle ages. Schmitt also discusses Augustine's influence on medieval authors; the link between dreams and autobiographical narratives; and monastic visions and folklore. Including numerous color reproductions of ghosts and ghostly trappings, this book presents a unique and intriguing look at medieval culture.

"Valuable and highly readable. . . . [ Ghosts in the Middle Ages ] will be of interest to many students of medieval thought and culture, but especially to those seeking a general overview of this particularly conspicuous aspect of the medieval remembrance of the dead."—Hans Peter Broedel, Medieval Review

"A fascinating study of the growing prevalence of ghost imagery in ecclesiastical and popular writing from the fifth to the fifteenth century."— Choice

Genres: History, Nonfiction, Medieval, Ghosts, Folklore, Death, Occult

298 pages, Paperback

First published February 15, 1994

About the author

Jean-Claude Schmitt (born March 4, 1946 in Colmar) is a prominent French medievalist, the former student of Jacques Le Goff. He studies the socio-cultural aspects of medieval history in Western Europe and has made important contributions in his use of anthropological and art historical methods to interpret history. His most significant work has dealt with the relationships among elites and laymen in medieval life, particularly in the realm of religious culture, where he has focused on ideas and topics such as superstition, the occult and heresy in order to flesh out the differing world-views of the lay peasantry and the clerical elites who attempted to define religious practice. He has contributed numerous books, articles and encyclopedia entries on these and related topics. He has also written widely on the cult of saints, the idea of adolescence, visions and dreams, and preaching.

Among Schmitt's best known works translated in English are The Holy Greyhound (1983), about the strange cult of a holy dog in medieval France, and Ghosts in the Middle Ages (1998) about notions of death, the afterlife and paranormal visions in medieval culture. Both works are considered important examples of "historical anthropology," or the use of methods and approaches borrowed from anthropology and other social sciences to investigate the past. Schmitt has argued that this has helped correct for the tendency among medievalists in the past to focus on elites, political institutions and narrative history to the exclusion of the lower classes and their less well-documented experiences of life.

Schmitt is currently Director of Studies at the École des Hautes Études en Sciences Sociales and directs the society of professional historians, Groupe d'Anthropologie Historique de l'Occident Médiéval.

Reviews

[Stela · Rating 4 out of 5]

Am dat peste Strigoii lui Jean-Claude Schmitt în biblioteca mea virtuală (unde zăcea de ceva vreme) când am început să pun în ordine cele vreo zece mii de titluri, și pentru că subiectul mi s-a părut interesant, am început s-o citesc, ca să realizez după vreo 30 de pagini că exemplarul meu este corupt. Pentru că n-aveam de gînd să întrerup lectura tocmai cînd devenise mai interesant, l-am recuperat cum am putut mai bine, folosind atît o ediție englezească la care am avut acces parțial via Google cât și o ediție integrală de astă dată dar în portugheză, limbă pe care n-o cunosc decît cînd seamănă cu italiana 😊, dar care m-a ajutat să reconstitui unele cuvinte maganate rău în textul meu. În orice caz, tre’ să recunosc că atît mi-a plăcut să fac asta încît stau și mă gândesc dacă nu mi-oi fi ratat vreo vocație de detectiv – restaurator textual.

Acestea fiind zise, revenons à nos moutons. Studiul lui Schmitt pornește de la o premisă interesantă (chiar dacă dezamăgitoare dans un premier temps pentru ahtiații de mitologie, așa ca mine) și anume că povestirile cu strigoi sunt strâns legate mai ales de structurile și de funcționarea societății și a culturii într-o epocă dată: după anul 1000, influența religioasă și materială a Bisericii și a clericilor asupra societății laice s-a accentuat sensibil, inculcînd morala religioasă (păcat, penitență, mântuire), care a culminat la sfârșitul secolului al XII-lea cu crearea Purgatoriului, ce oferea speranța mântuirii cu condiția suportării după moarte a unor pedepse reparatorii. Obiectul cărții ar fi așadar studiul felului în care funcționa memoria morților în plan social în epoca medievală.

Studiul acoperă o perioadă de vreo zece secole (începînd cu al V-lea) cu mențiunea că abia din secolul al XI-lea povestirile cu strigoi iau amploare. Într-adevăr, în Evul Mediu timpuriu, cultura ecleziastică respinge ideea întoarcerii morților, considerată o reminiscență a păgânismului antic (de aceea, de exemplu, larva, care la romani desemnau sufletele funeste ale morților, la creștini devin spirite demoniace și măști diabolice, iar necromanția sau divinația prin morți devine „nigromanție", adică magie neagră). Trebuie spus că această interdicție a avut și aspecte pozitive, în contextul în care creștinismul, interesat doar de mîntuirea sufletului, a redus (atunci) practicile funerare și preocuparea pentru înmormântare. Sfântul Augustin condamna de altfel grija pentru trupul morților, moștenită și ea de la păgâni, căci doar mântuirea sufletului este importantă pentru creștini. Funeraliile ajută la consolarea celor vii, dar nu au importantă pentru morți, cu care nu se poate comunica. Strigoii, afirma el, sînt apariții nu ale trupului sau ale sufletului mortului, ci ale unei „imagini spirituale" a sa, de obicei aduse de demoni oamenilor în vise, în care nu trebuie prin urmare să avem încredere.

Teoria augustiniană a strigoilor începe să fie subminată puțin câte puțin de povestirile despre apariții, al căror punct de plecare ar putea fi căutat în Dialogurile papei Grigore cel Mare (c. 540-604) foarte cunoscute în întreg Evul Mediu si care aduc multe informații despre tradițiile hagiografice italiene. La sfârșit, este inclusă povestirea unui episcop care, mergând la băi la Tauriana, era slujit mereu de aceeași persoană, căreia i-a oferit la un moment-dat, în semn de recunoștință, două pâini destinate sacrificiului euharistic. Atunci omul îi dezvăluie că e fostul stăpân al băilor și își ispășește păcatele în locul unde le-a comis, și dispare după ce-i cere preotului să-i ofere pâinea lui Dumnezeu în numele lui.

Din secolul al IX-lea povestirile devin din ce în ce mai numeroase, descriind o experiență fie personală (de obicei un vis) fie auzită de la altcineva (aproape totdeauna o viziune). Acestea din urmă capătă din ce în ce mai mult o funcție ideologică („strigoii sunt mobilizați în slujba reformei Bisericii”), în timp ce povestirile autobiografice onirice sunt în general dedicate apropiaților și rudelor.

Autorul distinge trei mari tipuri de povestiri: miracula (povestiri hagiografice adesea anonime, datând încă din primele secole ale creștinismului, compilate în sanctuarele, mânăstirile unde s-au produs evenimente miraculoase de obicei legate de patronul lor, în scopul de a le crește acestora reputația), mirabilia (povestiri nehagiografice despre minuni din aria curiozităților naturii sau ale neamului omenesc, ai căror autori sunt de obicei clerici, nu călugări, datând în mare parte din secolele al XII-lea și al XIII-lea) și exempla (povestiri supranaturale moralizatoare cu caracter stereotip deoarece țin de o tehnică eficace a predicării, care se dezvoltă începând cu secolul al XIII-lea).

Funcțiile pe care le aveau strigoii din miracula erau în special următoarele: de a anunța o moarte iminentă (pentru un creștin, cel mai mare serviciu pe care un mort i-l poate face unui viu este să-l îndemne să se pregătească pentru moarte); de a cere intercesiuni (pomeni, slujbe, rugăciuni) pentru ei înșiși sau pentru alți morți; de a enunța motivele chinurilor după moarte (întărind astfel ordinea morală și socială). Spre deosebire de acest gen de povestiri, mirabilia au mai puțin scopuri religioase și mai mult anecdotice, deși miraculosul folcloric se poate schimba în miraculos politic în revelațiile destinate regelui, împăratului, papei. Amestecul acestor funcții apare ilustrat în povestea cortegiului lui Hellequin, care apare pentru prima oară în secolul al XI-lea într-o lucrare a călugărului Orderic Vital: un preot vede noaptea la o răscruce un cortegiu infernal format din trei grupuri (pedestrași, călugări, cavaleri), în fiecare recunoscînd pe cîte cineva care murise de curînd. Preotul este acostat de mai mulți strigoi cărora le refuză cererile, cu excepția celei a fratelui său. Vrea să captureze un cal ca să aibă o dovadă a celor văzute, dar nu reușește, rămânând cu o arsură îngrozitoare pe mână, pe care i-o va arăta lui Orderic.

Această mărturie (foarte lungă, căreia eu i-am făcut un rezumat al rezumatului) amestecă elemente folclorice (cortegiul în sine, rolul preotului de mesager al sufletelor) și culte (limbajul, descrierea caznelor ca pe timpanul de la Conques, structura narativă). Mai mult, cele trei grupuri reflectă „schema trifuncțională a societății definită de clericii din nordul Franței încă de la sfârșitul secolului al X-lea”: oamenii de rând, călugării și clericii, cavalerii.

Cît despre exempla, acestea iau amploare odată cu intensificarea practicilor liturgice în societatea laică prin ordinele cerșetorești, cu două ramuri principale: minoriții (franciscanii) și predicatorii (dominicanii). Ei vor revoluționa predicarea, tocmai prin includerea de exempla, care, având scopul mântuirii individuale, vorbesc despre moarte, despre judecata păcătosului la trecerea în neființă, despre fericirea sau chinurile din lumea de dincolo, despre Judecata de Apoi și despre învierea morților. Schema narativă este în general aceeași: cuiva, treaz sau uneori adormit îi apare o rudă moartă, care îi cere liturghii, rugăciuni și pomeni pentru mântuirea sufletului.

Dar povestirile cu strigoi nu au numai funcții morale, religioase sau politice ci și cognitive, oferind reprezentări spațio-temporale, sociale, umane. Astfel, morții au ca și viii un timp individual și unul colectiv (de exemplu duminica este și pentru ei zi de odihnă), provin din trei spații distincte – locul unde au fost înmormântați, locul unde se află provizoriu (în principiu, Purgatoriul) sau definitiv (Infernul sau Paradisul) sufletul, locul apariției. Aparițiile revelează de asemenea raporturile sociale ale epocii: căsătoria (de obicei soțul devine strigoi, probabil pentru că bărbatul avea rol de decizie în moșteniri), gradele de rudenie (mama, de obicei la fel de tandră și preocupată de soarta copilului ei, tatăl autoritar sau vindicativ, frați și surori, unchi sau mătușă, nepoată sau nepot veri), înrudirea spirituală (monahismul – model de „familie" spirituală; botezul și cumetria, comunitatea feudo-vasalică).

Dacă nu este un pustnic, omul, în Evul Mediu, nu este niciodată singur. Chiar și în visele sale, în care cercetătorii din secolul al XII-lea reproduc experiența unei anumite forme de subiectivitate, el întâlnește și alte persoane, așa cum uneori spun textele, decedații care aparțin familiei lui carnale sau spirituale. Succesul povestirilor cu strigoi, amplificate de întregul lanț de tradiție orală și scrisă, nu se datorează faptului că în acestea interacționează întotdeauna cel puțin doi oameni - unul mort și unul viu, solidar dincolo de moarte - și, de cele mai multe ori, mulți alți oameni încă?

În concluzie, studiul oferă o imagine extrem de convingătoare a felului în care societatea și-a re-elaborat și regîndit permanent trecutul, atît în funcție de „solidaritatea filială dincolo de moarte și articularea înrudirii spirituale și a înrudirii trupești” cît și de „relațiile conflictuale din sânul societății feudale (dintre Biserică și aristocrația războinică)”.

Astăzi, conchide autorul, spiritismul și cabinetele prezicătorilor, cercetările de parapsihologie și metapsihologie, ca sa nu mai vorbim de efectele speciale cinematografice vin să umple golul lăsat de povestirile cu strigoi. „Travaliul doliului” însă implică aceeași suferință, fără a mai beneficia de povestirile cu strigoi, care, oarecum paradoxal, aveau si rolul de o alina în trecut.

...moartea și morții, amintirea și imposibila uitare sunt și astăzi probleme colective care au importanță pentru întreaga noastră civilizație. Desigur, hoarda furioasă a lui Hellequin a fost alungată din cultura noastră. Dar societatea noastră, și ea, tăinuiește fantomele sale colective, gata să reapară de fiecare dată când Istoria și în special rațiunea politică tind să le izgonească din memoria popoarelor. Multe drame din istoria contemporană — trădări, torturări și masacre: Vichy, Vel'd'Hiv, Algeria, Vietnamul, Auschwitz, Katyn și lista osuarelor și a tuturor acelor cortegii de morți-vii cu trupurile emaciate nu este închisă — vor continua, atâta vreme cât nu se va face dreptate cel puțin memoriei lor, atâta vreme cât memoria noastră colectivă nu va fi cu cugetul împăcat – să forțeze porțile indiferenței și ale uitării vinovate. Afirmația lui Freud despre indivizi se aplică deopotrivă și națiunilor: „Ceea ce a rămas neînțeles se întoarce ca un suflet în suferință, nu are odihnă până nu sunt găsite rezolvarea și eliberarea.

[Melora · Rating 3 out of 5]

Right up front I'll point out that this is a book of social history, not ghost stories. Schmitt is interested in what ghost stories tell us about developments in institutions and society in the Middle Ages. Who tells the stories, to what audience, and what aspects of the encounters are deemed important are the focus here. Schmitt is not a skeptic about the existence of ghosts. Skeptic implies a degree of uncertainty, and our author wants to be absolutely sure his readers understand that he knows that ghosts are imaginary, and that the places they are said to come from or go to, be that Hell, Purgatory, or Heaven, are equally imaginary (and this is fine with me, but he goes to wearying lengths to be sure no one misses this point). What he does believe in, though, is the value of what ghost stories can tell us about developments in the Church and its teachings, and in various types of social relationships, and his exploration of this topic, if often repetitive and excessively academic in style, is fairly interesting. Three and a half stars.

[Suvi · Rating 3 out of 5]

Shows pretty nicely what the medieval world thought about the dead and how much they actually thought them to be part of their lives.

[Carl Waluconis · Rating 4 out of 5]

If you like Medieval studies, or ghosts, this is a cool book. You get the feeling that Schmitt had read nearly every Medieval document, and recounts many of their stories. The early writings told mostly stories of large groups of the dead returning at once, say in a festival in a cemetery, which was then always a churchyard (yes, All Souls Day and still with on Halloween). The Tournament of Demons was another reported event. Individualized haunting began to appear more frequently, usually to right a wrong done in a lifetime. Often they were recorded by monks who at times experienced them and others wrote down oral stories of others. Always they emphasized Christian morals. The phantoms in white sheets did not start appearing until much later in the Medieval period. In fact, early appearances often seemed a little like zombies. The book has a wonderful section with color illustrations from the Medieval period. Schmitt's theme is what the beliefs reveal about Medieval society. He admits belief is a tough thing to describe. "There is nothing less fixed and less assured than this activity of believing: the ethnologist who interviews subjects several times in a row, under different circumstances, quickly becomes aware of this." The book's opening line establishes his position on the dead. "The dead have no existence other than that which the living imagine for them." And as he demonstrates, the living utilize the dead in many ways. "The living therefore made the voice of the dead their own, a voice that, strong with the authority conferred on it by its supernatural origin, reminded them of all the norms of Christianity."

[Lee Foust · Rating 1 out of 5]

An interesting topic botched. This follower of Le Goff (my favorite Medieval historian) can't seem to decide if this is a compilation of Medieval ghost stories or a synthetic study of the categories and development of such tales and ends up satisfying the reader with neither. I barely made 90 pp and just found I was not picking this up anymore to alternate with my other reads so I'm abandoning it for the time being and moving on as I have a commitment to always keep at least one non-fiction title in my reading rotation. Very disappointed at this as I have a theory that such medieval tales are connected to the later English Gothic tradition--both of which subjects I teach--so I was very much looking forward to reading this but I never felt like I was learning anything new, just following the author's readings, meandering through often boring synopses of many very similar stories. Better to turn to the original sources and read the tales themselves rather than wade through these capsulized version if there isn't going to be enough synthesis to make the read feel worthwhile.

[Michaela · Rating 3 out of 5]

spinoff Stmívání, ale upíři nejsou hot

[Mary Rose · Rating 4 out of 5]

A very fascinating book. Schmitt takes a profoundly complicated subject matter and breaks it down systematically in a way that answered almost all of my questions about the "belief" in ghosts in medieval society. Special shout out to the sections which clarified the difference between saintly apparitions and ghosts, the section about the evolution of visual depictions of ghosts, and the section about the "Wild Hunt."
Unfortunately there is very little in this book about what illiterate laypeople *believed* about ghosts. He touches on this so very briefly in the conclusion when he addresses how the concept of an immutable "belief" in ghosts is doesn't hold up to his analysis, but in my view he only satisfies that question insofar as the literate elite were willing to use ghosts for moral/political/social/theological commentary. I am sure this is a complication of what source materials are available, but if I'm going to listen to anyone hazard a guess I'd rather it be JC Schmitt.
This isn't what I would call accessible and readable history for everyone but if you're willing to muddle through it I think it's worth your time.

[Aneta · Rating 3 out of 5]

ušlo to, ale celkem nuda

[Paul Watts · Rating 4 out of 5]

Whether you will like this book or not depends on what you are looking for but, in terms of what Schmitt sets out to do, it works. This books errs more toward the academic. It looks at how medieval society regarded ghosts and the kind of social beliefs pertaining to the afterlife surrounding them at the time. It is not, however, a collection of medieval ghost stories (although a few appear here and there to illustrate Schmitt's points). This is first and foremost a social and cultural history of medieval ghost beliefs and, if that is what you are looking for then it does a good job. If, however, you just want to read lots of spooky medieval ghost stories, you might find well be disappointed.

Personally it would have been good to see Schmitt devote a little more time to discussing such phenomena as vampire beliefs and revenants (mentioned briefly but could have benefitted from more coverage). Nevertheless, there's a lot to like here. A detailed chapter on the Wild Hunt phenomenon provides a good overview of this subject and depth coverage of its spectral and demonic attributes (although I'd argue it downplays the fey attributes of these legends).

Overall, if you want to read about how medieval society regarded ghosts, hauntings etc and the kind of beliefs and stories they told of them, this is a book to be recommended.

[cee · Rating 3 out of 5]

this one's, you know, good, and i like the information it contains, but it never really managed to fully grab my attention? perhaps i should read it again later and re-evaluate.

[Allie · Rating 3 out of 5]

3.5 stars

[Laurence · Rating 4 out of 5]

Un essai absolument passionnant dans lequel on découvre des traditions médiévales sidérantes.

[Renaud Germain · Rating 5 out of 5]

C'est une étude sérieuse par un médiéviste sérieux sur un sujet sérieux.
C'est à dire les fantômes et les morts-vivants au Moyen-âge.
Sans être hyper accessible, avec un peu d'effort, ce bouquin de niveau universitaire nous révèle le monde fascinant des morts au moyen-âge, et de leurs apparitions aux yeux des vivants.
C'est fascinant parce que ces mythes, qu'on peut trop facilement rangés comme des substrats de cultures païennes, restent encore dans notre imaginaire, sous la forme d'être macabre qu'on croise à l'Halloween. Livre de référence.
https://www.youtube.com/watch?v=V7sab...
(conférence de l'auteur)

[Walt · Rating 3 out of 5]

I read this book twice for my history degree. It analyzes what we in the 20th C. call ghost stories; but ghosts had more of a physical presence in Medieval times. Consequently, the stories are a little more gruesome.

The writing is much drier so they are not like horror stories, although some of them could be written up as very frightening. It shows how different medieval culture is from modern western culture.

[Curtis Runstedler · Rating 3 out of 5]

A promising premise and exciting opening that atrophies into tedium. What could have been a fascinating and insightful study is instead afflicted with constant summations of random documents and chaotic organisation (i.e. going from early medieval to thirteenth century and back to Antiquity). I did enjoy the Augustine passages and the Antiquity interpretations, but I think they could have been a bit more concise.

[Emily Heimerman · Rating 5 out of 5]

The topics only covered Christian aspects of European society, which was unfortunate but understandable for the scope of the monograph. As a side note, the last sentence was a quote from Freud, which was... a choice. But, this book still rocked my socks off.
So overall, hell yes, and a big thumbs up.

[Mathieu · Rating 3 out of 5]

L'anthropologie historique s'attaque aux croyances des hommes du Moyen Age aux morts et aux revenants. Que nous apprennent ces croyances sur les hommes de cette époque? Entres autres choses, que les vivants donnent vie aux morts... Passionnant.

[Kara · Rating 3 out of 5]

Basically even ghost stories were used by the Church in the Middle Ages as a warning to Be Good Or Else.

An extremely …academic read.

[Lockpick · Rating 3 out of 5]

Vysoce kvalitní a erudovaná sonda.

[Reader Gabriela · Rating 4 out of 5]

Mi-a placut ca prezinta clar si succint relatarile istorice, imi plac povestirile oamenilor.