Pentru ca numele lui Neagu Djuvara poate sa imi vanda orice, pentru ca ideea povestilor de iubire de altadata, pornind de la un filon real, mi s-a parut originala si deoarece coperta mi-a amintit de Marele Gatsby, m-am trezit citind cartea aceasta cu povestiri agreabile, innobilate de fotografii cu personaje din alte vremuri.
Volumul mi-a readus in minte vechea mea problema cu numerele si datele din carti; de prea multe ori, dupa ce stabilesc varsta personajelor (care nu ni se serveste mereu pe tava, dar e placut sa o deduci), apar erori in text care infirma ceea ce s-a stabilit cu cateva pagini mai inainte. In cazul de fata, neatentia apare in prima povestire, “Nicolae si Mathilde”. Eroina, care vorbeste la persoana intai, afirma ca “ Eugenie e un pic mai in varsta ca mine: se apropie de 70 de ani”. Cinci pagini mai incolo, fara sa fim avertizati ca au trecut anii sau sa se simta asta din text, aflam ca eroina e “o femeie singura, de 70 de ani”.
La pagina 85 e o exprimare mai mult decat nefericita- “statuia unei regine (…) avea in parcul din fata hotelului cea mai alba statuie de marmura”.
Cartile trec totusi prin multe maini pana sa ajunga la noi, de ce se prezinta asa?
In cazul anilor, considerati probabil neimportanti de unii scriitori, editori si redactori, s-ar putea angaja un contabil sau un inginer, care sa le explice, cu calculatoare, sublere, grafice, cum sa stabileasca niste intervale de timp si cifre clare, pentru ca cititorul sa nu ramana nedumerit, poate chiar insultat. Astfel de scapari iti reamintesc cat se poate de clar ca tii in mana ceva contrafacut, in antiteza cu magia la care te astepti cand incepi sa citesti.