Wszystkie sowy

by Filip Florian

Wszystkie sowy to opowieść o przyjaźni jedenastoletniego Luciego oraz starszego mężczyzny, Emila, która toczy się współcześnie w małym, górskim miasteczku oddalonym od wielkich wydarzeń i zgiełku nowoczesności. Chłopiec, ciekawy świata i pełen szalonych pomysłów, nieoczekiwanie znajduje w emerytowanym inżynierze życiowego przewodnika i przyjaciela. Emil, pasjonat ornitologii, odsłania przed Lucim nie tylko cuda świata przyrody, literatury i muzyki, ale także swoją złożoną przeszłość, w której odbijają się dramatyczne losy całej Rumunii.

Wszyscy lubimy wracać do magicznego okresu pomiędzy dzieciństwem a dorosłością, kiedy powoli zaczynaliśmy pojmować, na czym polega życie, a wciąż nie przestawaliśmy się dziwić, jak jest niezwykłe. Filip Florian, mistrz pięknej frazy, patrząc na przemian oczami dziecka, młodzieńca, dorosłego mężczyzny i starca, tworzy przed czytelnikiem barwny, wielowarstwowy portret zmieniającego się świata.

Genres: Romanian Literature, Contemporary, Fiction, Literature, Romania

222 pages, Paperback

First published January 1, 2012

About the author

Between 1990-99, he worked as a journalist and editor for the Cuvîntul (The Word) weekly and then as a correspondent for the Free Europe and Deutsche Welle radio stations. He spent five years in the mountain town of Sinaia writing his first novel Little Fingers, which was published to great critical acclaim in 2005. Greeted as the work of a distinctive and original new voice, the novel was awarded the România literarã (Literary Romania) magazine Prize for Debut, the Romanian Writers’ Union Prize for Best Prose Debut, and the National Union of Employers Prize for Excellence.

Together with Matei Florian, his younger brother, Filip Florian recently published the unusual dialogic novel The Băiuț Alley Lads (2006), also warmly praised by critics and the reading public alike. In 2007, second editions of both books were printed. Little Fingers has been published in Hungary (Magvetö, 2008), Germany (Suhrkamp, 2008) and Poland (Czarne, 2008) and will be published in the USA (Harcourt, 2009) and Slovenia (Didakta, 2009). The Băiuț Alley Lads is also due to be published by Czarne in 2009, and is also due to be published in Spain (Acantilado) and Bulgaria (Panorama +). The Days of the King has been published in Hungary (Magvetö, 2009), and will be published in the USA in 2011 (Houghton Mifflin Harcourt).

Reviews

[Gabriel Nita · Rating 3 out of 5]

Părerea mea este că Filip Florian este cel mai supraevaluat scriitor român actual. Nu pentru că nu ar avea talent, nu pentru că subiectele pe care și le alege n-ar fi interesante, nu pentru că n-ar avea potențialul de a scrie cărți excelente, ci pentru că – ei bine, cum altfel să o spun – nu o face.

Ceea ce face în schimb cu prisosință Filip Florian este să se îmbete cu cuvinte – le pune pe hârtie în cantități mari, le alege cu grijă să aibă aromă, culoare sau spin, mimează cu ele profunzimea. Ceea ce uită? Să și pună ceva în spatele lor. Cărțile sale nu au personaje, decât la cel mai superficial nivel, nu au acțiune, decât la cel mai superficial nivel, nu au idei, dincolo de cât ai nevoie să le rezumi în două-trei rânduri. Sunt doar baloane de săpun, subțiri deși uneori frumos colorate. Scriitorul pune schele minimale, cât să aibă pretext să își înceapă frazele, apoi uită de proiect, de utilități, de scopul construcției.

Și totuși, când am început să citesc ultimul său roman, Toate bufnițele, am avut o surpriză. Prima pagină e extraordinară, pe măsură ce o citeam m-am gândit că în sfârșit scriitorul s-a depășit și că cine știe, poate am în mână o capodoperă. Aiurea! S-a dovedit doar un foc de paie – tocmai asta e frustrant la Filip Florian, să vezi potențialul, și în același timp cum se mulțumește cu atât de puțin… E adevărat, cititorul român e mare amator de floricele stilistice și probabil de aici succesul de public. Și dacă merge, de ce să îți impui mai mult?

Pe scurt:
Toate bufnițele este povestea prieteniei, surprinzătoare, dintre un băiat de 12 ani și un bătrân pensionar, la peste 60. Fiecare caută în celălalt o figură familială care le lipșește: tatăl lui Lucian este alcoolic și absent, iar noul său camarad, Emil, își vede în el probabil nepotul. Cartea e scrisă pe două voci, cea din prezent, a copilului, și cea din trecut a jurnalului lui Emil, inginer navetist o viață întreagă pe șantierele comuniste. Dintr-o parte e o poveste a inițierii și a freneziei copilăriei, din cealaltă, una a ratării, a disoluției unei familii, a însingurării. Fantoma comunismului nu e nici un moment departe: de la suferințele bunicului lui Emil, bijutier, întemnițat după război, la șantierele cenușii pe care Emil muncește fără odihnă pentru ca fiica lui (pentru care e însă aproape un străin, un tată de duminică) să aibă tot ce își dorește. E o poveste amară.

Am vorbit de jocul cu cuvinte și de floricelele stilistice – punctul forte al autorului. Paradoxal, cartea se ratează exact la acest nivel. Obsesia scriitorului de a adăuga determinant peste determinant, de a descrie totul, de a compara, de a adjectiva până la saturație, devine repede obositoare și deranjantă. Deschideți la orice pagină și luați orice rând la întâmplare – veți vedea despre ce vorbesc. Unele fraze rămân armonioase și memorabile, majoritatea textului e însă încărcată de balast, iar puținele episoade remarcabile ale poveștii se pierd undeva la interior. Nu recomand.

[Jules · Rating 3 out of 5]

Ar fi putut fi atat de buna, dar nu este.

Trebuie sa recunosc, nu as fi crezut ca mediocritatea poate fi atat de perfect simulata. E cartea perfecta care incearca sa spuna atat de multe insa nu spune nimic. E plina de figuri de stil vechi si moderne care nu au niciun scop, de motive si simboluri in spatele carora nu se gaseste nimic, de idei incepute si abandonate. Stilul in care e scrisa cartea e unul dezlanat, imbacsit, naratorul devine un batranel cherchelit care isi spune povestile asa cum si le aminteste mintea lui incetosata. Acest stil nu ajungi sa il indragesti niciodata, doar il tolerezi la limita, ca pe un miros neplacut cu care te obisnuiesti dupa o vreme.

Autorul se foloseste de doi naratori ale caror povestiri se intrepatrund si evolueaza simultan, fiecare cu propriul limbaj. Pe un plan sunt prezentate evenimente de dupa '49 si elemente din viata individuala si colectiva din acea perioada, dar care nu ofera nimic diferit de alte "monografii ale persecutiei comuniste". Celalalt plan ofera fragmente din viata individuala de dupa '89, la fel plin de clisee in stilul "amintiri din copilarie" (va era dor de inca unul sa va spuna ce misto era viata in '90?).

Se incearca sa se creeze o legatura intre cele doua personaje, respectiv a celor doi naratori, insa fiecare incercare este stangace si esueaza destul de lamentabil. In sfarsit autorul apeleaza la un final emotional, dar cum el nu a reusit sa realizeze acea legatura intre personaje efectul e un mare fas si m-a lasat rece.

Am ramas cu senzatia ca autorul s-a straduit intens sa perfectioneze aceasta mediocritate a cartii, o sa ii dau o steluta in plus pentru acest efort. Cu toate astea o pot recomanda numai celor ce au de ales intre ea si o carte tehnica referitoare la construitul barajelor.

[Oana · Rating 5 out of 5]

I was really impressed with the story of Lucian and his odd friendship with Emil. Against all the other reviews, I found the book really beautiful and charming.

[SemneBune · Rating 5 out of 5]

Puțini scriitori au înțeles rolul cuvintelor, oricât de paradoxal ar suna. Majoritatea cred că cuvintele sunt bune doar pentru a se face înțeleși sau pentru a spune o poveste, dar puțini au conștientizat că pe lângă funcția de comunicare, cuvintele pot avea și alte scopuri, sensuri sau roluri. De exemplu, acela de a crea frumusețe prin simpla lor punere unul lângă celălalt, care nu este atât de simplă, dar care poate lumina practic foaia de hârtie (sau monitorul, ca să fim moderni). Unul dintre scriitorii care au înțeles minunăția cuvintelor este Filip Florian și nu numai că a înțeles, dar și-a dat toata silința să lumineze cerul ficțiunii, jucându-se gingaș cu limba română.

de la sursă: Filip Florian – Toate bufnițele – SemneBune http://semnebune.ro/2012/filip-floria...

[Piotr · Rating 5 out of 5]

Dobry Boże, ależ ja Rumunom ich zazdroszczę: Teodorovici, Florescu, Teodorescu, Vosganiana i Floriana. I tych wszystkich z tej niezwykłej generacji, których jeszcze nie tłumaczono, których wciąż nie znam.
Piękna, niezwykle mądra i poruszająca książka.
Nie odkładam jej zbyt daleko, za rok przeczytam ją jeszcze raz.

[Eliza Niț · Rating 4 out of 5]

A doua carte citita de mine din cele patru ale autorului. Totodata, un roman pe care il pregatesc pentru BAC si sincer vorbind, o fac cu placere. Intr-adevar, nu exceleaza prin nimic, dar are un farmec aparte.
Pe scurt, sunt prezentate firele vietilor a doua personaje, respectiv Luci, un baietandru care apartin generatiei '90 si Emil, un batran, fost inginer constructor si ornitolog amator, care se impletesc in anumite momente, mai triste, mai vesele, mai amoroase sau mai nazdravane, toate avand insa menirea lor.
Una dintre intrebarile esentiale pe care mi le-am pus a fost : este romanul despre existenta lui Luci sau a lui Emil? Greu de spus, caci depind unul de celalalt, insa, personal, tind sa cred ca este a celui din urma. Desi tacut, misterios, chiar prezentand numeroase defecte, Emil Stratin este un personaj interesant cu o viata tumultoasa si pe cat de complicata, pe atat de frumoasa.
Asadar, "toate bufnitele" sunt intr-o mare masura ale lui Emil, Luci urmand sa fie cel care le continua, ca rezultat al impactului pe care batranul il are asupra lui.
Nota bene : nu este de ignorat motto-ul din incipit - intr-adevar, memoria este unul dintre cele mai frumoase lucruri in posesia carora ne aflam.

[Diana Szaiak · Rating 2 out of 5]

Este prima întâlnire cu autorul și tare am impresia că va fi și ultima, am rămas cu senzația că vorbește multe și spune puține. Dacă este să fiu sinceră până la capăt, m-a obosit peste măsură toată polologhia nesfârșită despre orice.
Nu știu de ce, poate din prezentare, dar m-am așteptat la o carte emoționantă și duioasă precum Eleganța ariciului. Am visat la acea regăsire a două personaje, o completare atât de necesară pentru nevoile lor sufletești, cum am găsit la micuța fetiță și portăreasă. Despre asta mi-am dorit să citesc în Toate bufnițele, despre temeri și încredere, dorințe și visuri, singurătate și împlinire, prietenie și iubire acolo unde pare a nu mai fi nicio speranță.
Am găsit însă in volum un stil de scriere încărcat, plin de zorzoane cărora nu le-am găsit rostul și poate din acest motiv idei pierdute pe la jumătatea frazei. Ori poate m-a depășit cartea și m-am pierdut eu pe drum.
Oricare-ar fi problema, m-am luptat pe degeaba să o duc la capăt. N-am rămas cu nimic memorabil de pe urma ei.

[Liviu · Rating 5 out of 5]

excellent so far (about 1/2) but quite dense; I see how hard it is to translate the author in English and why I was only so-so on his other two books as I had only the English editions which do not capture the complexity and subtlety of his prose

finished the book and it was quite good though it lacked full balance as the parts narrated by Emil Stratin, a retired engineer in his early 60's at the start of the book in 2000 are considerably better and more interesting than the relatively inane narration of his protegee boy Lucian from the small mountain town where the engineer retired

the back story from his 1940 earthquake birth to the April 4, 1944 terrifying bombardment, to the communist takeover and the arrest of his father (history teacher) and grandfather (famed jeweler), to their release a few years later and their family slow return to normality and even relative prosperity as the services of the master jeweler grandfather become quite in demand for the communist nomenklatura, to his 1961 marriage to a medicine student and later their troubled marriage mostly due to long separations as Emil has to work on the various communist "cutting edge" building projects far and away while his wife slowly ascends to the Bucharest medical elite etc, is excellent as a chronicle of life under communism without too many political overtones except the ones coming from the biographies of the people

the present story as mentioned is largely silly and Lucian the 12 year old boy to start is quite annoying on occasion as dumb narrators are not my favorites; his narration has a clear whiff of the Wimpy Kid series and while i don't expect the author to have read this popular dumb-ish children series, the similarities will strike anyone familiar with it

Overall the book could have been a masterpiece, but the boy narrator makes it only pretty good

[Alin · Rating 4 out of 5]

This book tells the story of the unusual friendship between Lucian, a 12 year old boy, and Emil a retired worker of age 60. Their bond is tightened by the fact that the kid sees in the old man the father figure he always longed for, as his own father is a mostly absent alcoholic. On the other hand, Emil gets the son he always wanted and a second chance at being the parent he always failed to be.

The book tells two parallel stories on two very different tones. One is the story of Lucian, his bond with Emil, his mischievous friends and his alcoholic father. It is told in quite a childish manner that, while intended to lend credence to the story, it most of the times feels like the author was trying too hard. Emil's story, on the other hand, is the one that saves this book from mediocrity. It is a sad story, a story of childhood, of coming of age, of failed dreams and parenthood. Emil is quite a troubled and tragic character as one finds out throughout the book, but his bond with Lucian is only insisted upon from the kid's perspective, not Emil's.

Generally well written, this book is not without its hiccups and those reside in Lucian's story line, written in a childish tone which the author tried too hard to emulate. Emil's story, on the other hand, is much better written, inspiring empathy while telling the tragic story of his failed life. The author loses himself in big words and (sometimes pointless) descriptions, at times making the reader miss the point of the whole passage. Sadly this is a feeling one gets quite a few times when reading.

I recommend this book, if not for anything else, at least for Emil's tale. Overall, it could have been better, but it could have been much worse.

[adria · Rating 3 out of 5]

Bine scrisă, dar dezamăgitoare în materie de plot. Mă aşteptam ca abilitatea de a "comunica" cu bufnițele să aibă un mai mare impact asupra poveştii şi a destinului personajelor. De fapt, abia dacă a contat; a fost o idee bună pur şi simplu irosită.
Vocile celor două personaje nu diferă prea mult una de alta, ba chiar am simțit că se confundă in anumite momente.
Maniera scrierii a fost interesantă, ba chiar intrigantă, dar nu a putut distrage de la plictiseala abundenta pe care o denotă romanul.

[Iulia Pustovaia · Rating 5 out of 5]

Mi-a venit ideea, 5 ani mai târziu, să revin la carte. M-a sensibilizat la fel de mult ca și întâia oară, însă de această dată am atras atenția la mai multe detalii; și nu mă refer doar la cele istorice, despre comunismul în România și amprenta pe care a lăsat-o atât asupra „binelui colectiv”, la nivel de societate (e.g. infrastructură, educație), cât și cea pe care a lăsat-o la nivel individual. La o adică, toate paragrafele din perspectiva lui Emil sunt despre asta, mai mult sau mai puțin. Mă refer că, de data aceasta, mi-au atras atenția unele detalii care parcă au caracter mitic. Însăși chemarea bufnițelor, lăsarea nopții, plecarea lui Emil. Ori nu știu. Poate faptul că e un metaroman și că l-am recitit seara târziu mă face să cred asta. Voi lăsa aici niște citate, ca peste alți 5 ani să revin și să am la ce mă gândi.


„Tot în 2011, în august, când am împlinit douăzeci și trei de ani, Emil m-a vizitat într-o seară și mi-a întins un pachet, darul lui pentru mine, pe care m-a rugat să-l deschid mai târziu. […] Nicio clipă, nici o jumătate de clipă, nu mi-am imaginat ca ne întâlnim ultima oară, ca el își ia adio în felul ăla ciudat, pe ascuns.”

„În tihnă din jur, a reluat țipătul din vreme în vreme, până când, din depărtare, din inima pădurii și din aburul serii, a căpătat o replică identică, un soi de chiot cântat, cu frânturi de sfâșiere, cu bucățele de duioșie, cu iz de singurătate și semne de bucurie, iar peste sunete și stări, cu o voce care părea din afara hotarelor lumii.”

„Emil nu o scăpa din ochi, era foarte palid, schimbă într-una sonoritatea și ritmul acelor țipete stranii, bufnița la rândul ei îl fixa din frunziș, cu capul rotit într-o parte, neclintit, răspunzând mereu altfel. Își vorbeau cu siguranță lucruri importante, din care eu nu înțelegeam nimic, stăteam ca paralizat, fără să respir, și am observat cum trăsăturile feței, la bărbatul de lângă mine, vorbeau și ele însuflețit.”

„Eram uluit, fiindcă tocmai descoperisem o asemănare izbitoare între mine și băiatul de pe bicicletă, un băiat în hanorac care refuza să zâmbească, având undeva în spate, în fundal, turnul Eiffel.”

„Mi-a fost foarte greu să-l înțeleg pe Emil. Nu plouă cu oameni sclipitori la noi în oraș, dar unii mai răsăriți tot găseai. Și, în loc să se întâlnească cu ei la o canastă, să discute politică ori să se aventureze în himerele lor legate de construirea unui patinoar olimpic și a unui cazinou uriaș, prefera să taie frunze la câini alături de mine, să mă alfabetizeze cumva, deși măcar atâta lucru, să scriu și să citesc, izbutisem să fie de la școală.”

„Pentru N., care propunea mereu acele escale, conta enorm muzica literelor, sub coaja căreia puteai găsi, dincolo de aparențe, un gol deplin, ca la nucile seci, fără miez, ori cine știe ce sâmbure îmbietor.”

[Cyntia · Rating 5 out of 5]

"Toate bufnitele" m-a lasat fara cuvinte. Ironic, date fiind cuvintele autorului, simple, dar perfect alese.
Cartea am citit-o la recomandarea unui prieten foarte drag, dar care nu-mi daduse foarte multe detalii deci nu aveam asteptari anume.
Totusi cartea m-a impresionat in multe feluri, e genul de carte pe care o simti, care se poate potrivi cu sufletul tau datorita felului complet realist in care e scrisa si punctul de vedere diferit. O prietenie dintre un copil si un om in varsta poate reprezenta o discrepanta, dar pe Lucian si Emil ii legau totusi felul in care vedeau lucrurile si...bufnitele. Povestile lor de viata sunt deosebite, cu tot cu regretele lor si gandurile din interiorul lor.
Personajul Emil este calm si misterios, caracterul lui fiind influentat de viata pe care a trait-o parand totusi impacat cu aceasta. Dar probabil finalul lui enigmatic lasa in urma doar doua caiete galbene si strigatul bufnitelor...

[Aglaja · Rating 2 out of 5]

Rating: 2,5

Cred ca e prima carte a lui Filip Florian care m-a plictisit cu adevarat. Poate acesta este si motivul pentru care mi-au sarit in ochi si m-au deranjat ornamentele stilistice abundente si uneori cel putin ciudate.

Aventurile lui Lucian, care, asa cum a fost mentionat deja, amintesc de „Amintiri din copilarie“ a lui Creanga, nu ating nici pe departe savoarea acestora din urma. Le lipseste privirea usor ironica si binevoitoare a povestitorului.
Despre Emil mi-ar fi placut sa citesc mai mult, despre familia lui, dar si in legatura cu bufnitele, care … se cam ascund prin carte. :-)
Si legatura dintre cele doua povesti e cam cusuta cu ata alba … pacat …

Ceea ce transpare insa si prin aceasta carte este placerea autorului de a povesti, de a inventa povesti. Si asa ne intoarcem din nou la Creanga ...

[Daniela Ducaru · Rating 5 out of 5]

O carte cu miros romanesc!calda,placuta si cu tristetea traiului romanesc pe care-l cunoastem prea bine!

[Paula Livia · Rating 5 out of 5]

Tehnica literara este inedita, alternarea planurilor narative este realizata discret. autorul reconstruieste o parte din istoria cotidianului Romaniei comuniste, prin ochii diferitor varste.

[George Dogariu · Rating 2 out of 5]

Pălăvrăgeală.

[Iulia Vucmanovici · Rating 3 out of 5]

Un mozaic de povești din toate timpurile românești și epocile istoriei recente, adunate sub pretextul de a fi spuse de două voci diferite, de vârste suficient de îndepărtate încât să cuprindă un arc îndepărtat de timp, scrise într-un stil impecabil, cu fulgurații stilistice și pagini răvășitoare, dar care nu se întretaie și, în final, alcătuiesc un aliaj nedefinit. Așteptările sunt mari, la început, poate de aici impresia unei irosiri. Un citat de început, mai jos, alături de un oftat pentru ce doar mi-am imaginat (cu ajutorul ilustrației copertei, inclusiv), dar o simpatie pentru acest autor și pentru felul său limpede de a se exprima și a gândi, în interviurile pe care le dă, periodic.

"Vara, întotdeauna, parcă și sângele prin brațe mi se răsfăța. Ieșeam moleșit din așternuturi, lipăiam desculț pe dușumea, mă întindeam din tot corpul și căscam, pe urmă, ca marii boieri, și ei privind la muștele amețite, încercam să aleg ceva plăcut dintre atâtea lucruri plăcute, fie să merg la vânătoare însoțit de hăitași, fie să joc șeptică cu vecinii de moșie, pe terasă, sorbind limonadă și gustând șerbet, fie să-mi pufăi narghileaua în grădină, la umbră, printre trandafiri, fie să mă plimb călare pe lângă heleșteu, fie să chem țiganii să-mi cânte, fie să mă duc la baia turcească sau la bâlci. Cum nu izbuteam să mă decid, clefăiam ceva în dorul lelii, de obicei pâine și parizer, scăpam de pijama, găseam hainele unde le lăsasem seara și plecam teleleu pe străzi, convins că viața îți oferă singură, la un simplu fluierat, ce nici n-ai visat. Și, cu adevărat, după ce ne fluieram între noi și ne strângeam cu toții, viața ne dăruia după cum o răbda sufletul, într-o zi un ban de aur, în altă zi o para chioară, câteodată, când se înfuria, praful de pe tobă."

O copertă minunată, care m-a făcut să revin asupra volumului. Înțeleg că este chiar o ilustrație a fiului scriitorului, artist vizual.

[Ana-Maria · Rating 4 out of 5]

Toate bufnițele de Filip Florian (2012)

"Nici eu nu știu cum e mai bine: să uit sau să țin minte? Să las rănile în pace sau să le zgândăresc? Să fug de stafii sau să le las în pace? Să iert sau să nu iert? Timpul meu e lung și leneș, se întinde de la o zi la alta ca o peltea lipicioasă, așa că, în atâta singurătate, ba încerc să curăț trecutul, să scap de păcate și nenorociri, ba mă afund în torentul întâmplărilor vechi, unde râsul și plânsul se înfruntă, unde vinovățiile se împletesc."

Am ales acest fragment pentru a prezenta această carte pentru că mi se pare evocator pentru ceea ce își propune acest roman: să dea glas memoriei ca însușire ce ne umanizează. De altfel, Florian alege un citat din Bohumil Hrabal în deschidere, care spune așa: "Ține minte ce-ți spun, Milton, cea mai frumoasă însușire a omului e memoria. Pricepi?"

Cartea este narata de vocea unui tânăr care își povestește copilăria dintr-un sătuc de la munte, în preajma anului 2000. Năzdrăvăniile pe care le făcea cu gașca de băieți, felul în care s-a îndrăgostit de natură, aventurile lui din pădure sau cele cu animale, viața de familie m-au dus cu gândul la un fel de Amintiri din copilărie modern. Povestea însă evoluează când în sat apare un chiriaș neobișnuit, Emil, un domn pe la șaizeci de ani, care pentru puști devine un prieten și un fel de mentor. Prietenia dintre Luci și Emil se construiește treptat, adultul dovedind răbdare și lăsând-i copilului loc să pună întrebări, să își urmărească curiozitățile și să îl observe pe adult. Îl educă indirect, lăsându-i o carte, ducându-l în drumeții să observe bufnițele sau arătându-i fotografii din trecut.

Descoperirea treptată a vieții lui Emil este misiunea puștiului, și alături de el, a cititorului. Florian povestește astfel momente din trecutul greu al comunismului totalitar, ne povestește despre pușcării și despre deținuții politici, ne aduce în prim-plan viața tinerilor în comunism, detașările pe la diferite șantiere, racolarea turnătorilor și atmosfera din viața de zi cu zi, însă creează aceste cadre mai mult pentru a evidenția caracterul puternic sau, dimpotrivă, greșelile și slăbiciunile personajelor, nu pentru a se transforma într-un roman politic. Este un fel de dezolare în povestea reconstituită a vieții lui Emil, o tristețe de neconsolat, dar și o speranță că prin așternerea vieții sale pe hârtie, un ciclu se încheie.

[Turcanu Irina · Rating 5 out of 5]

Toate bufnitele este o impletire de stiluri, de la tonul copilaresc al lui Luci la cel grav si intristat al
lui Emil, doua persoane care si-au daruit clipe frumoase, dar ale caror drumuri s-au despartit, fara vreo instiintare prealabila, asa cum se intampla deseori in viata. Cu nuante de fapte istorice, dar si cu sentimente pur umane, uneori reci, alteori fierbinti de te frige si la suflet, nu numai la degete. Bufnitele, toate bufnitele, sunt suma tuturor clipelor care ne dau tarcoale, ne sfarteca cu gratia unui abia auzit falfiit de aripi, pe care ar trebui sa le primim poate cu plecaciune, poate cu zambet, oferindu-i memoriei drept prada toate cotloanele mintii.
"Nu mi-am propus niciodata sa vand gogosi, nici cu zahar, nici cu gem, am privit lucrurile pur si simplu, le-am luat asa cum sunt, cum au fost, am cautat cel mult, rar, sa ghicesc ce se ascunde in spatele lor."
(Filip Florian)

[Bogdan · Rating 4 out of 5]

I was initially very puzzled about this novel. Could not get the idea behind it. It all seemed quite small and unimportant life facts, slightly related (or sometimes not connected in any way). But as I started to think over it, I realized that it has a lot more meaning that it appears at first sight: the life of Emil and Lucian is pretty much the ordinary life we are all living such kind of dull, ordinary life. And the novel simply shows up both the petty of ordinary people faced with the History and also the beauty of living an ordinary life with the inherent small joys and tragedies.

[Pîrlea Andreea · Rating 4 out of 5]

,,Toate bufnițele" este o carte care nu se oferă imediat, ci are nevoie de răbdare și reflecție. La o lectură fără grabă, ea dezvăluie frumusețea construcției narative, complexitatea tematică și profunzimea psihologică a personajelor. Este o poveste despre umanitate, spusă fără patetism, dar cu o forță tăcută, durabilă.

[Lexus · Rating 4 out of 5]

O carte care mă face să mă simt tare confortabil și în siguranță. Recunosc că uneori aș fi vrut ca șirul întâmplărilor să fie mai strâns, mai altfel. Dar n-am fost dezamăgită. Mi-a plăcut mult izul românesc, familiar. Aș recomanda-o mai departe, e tare relaxantă.

[Bianca Manea · Rating 3 out of 5]

where are all the owls ?

[Natalia Antonowicz · Rating 3 out of 5]

Niby dwie perspektywy, ale sposób wysławiania się przez nie jest nienaturalnie podobny. Końcówka troche seksistowska :/, ale mimo tego przywiązałam się do bohaterów.

[Patricia · Rating 3 out of 5]

3.5

[Denis · Rating 5 out of 5]

❤️👍👍!!

[Nicole Stp]

Nu tin minte

[Claudia Șerbănescu · Rating 3 out of 5]

Am citit si recomand toate romanele scrise de Filip Florian: Degete mici, Baiuteii (co-autor Matei Florian), Zilele regelui.
In 2012 a aparut romanul "Toate bufnitele", editat de Polirom. Citesc si imi place.
Filip Florian s-a nascut la 16 mai 1968, in Bucuresti. Primul sau roman, "Degete mici" (2005), a fost recompensat cu Premiul pentru debut al Romaniei literare, Premiul de excelenta pentru debut in literatura al Uniunii Nationale a Patronatului Roman si Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun debut in proza.
In 2006, impreuna cu fratele sau Matei Florian, a publicat romanul "Baiuteii". Ambele titluri au ajuns astazi la a patra editie. "Zilele regelui" (2008), al treilea roman al lui Filip Florian, a fost distins cu Premiul „Manuscriptum” acordat de Muzeul National al Literaturii Romane si a fost desemnat Cartea anului 2008 la Colocviul romanului romanesc contemporan.
In Romania, cartile lui Filip Florian au aparut la Editura Polirom, iar in strainatate, traduse in zece limbi, la editurile Houghton Mifflin Harcourt (SUA), Suhrkamp (Germania), Acantilado (Spania), Fazi (Italia), Magveto (Ungaria), Czarne (Polonia), Didakta (Slovenia), Ciela si Panorama Plus (Bulgaria), Kalligram (Slovacia), University of Plymouth Press (Marea Britanie) si Animar (Egipt).
Iata si o recenzie a romanului "Toate bufnitele": http://www.bookiseala.ro/filip-floria...

[Dana · Rating 3 out of 5]

"Toate bufnițele" este atât un tribut adus copilăriei, cât și o descriere a relației duioase ce se naște între un copil și un vârstnic. Într-un mic oraș de la poalele munților, autorul zugrăvește episoade din viața lui Emil Stratin, un pensionar care ajunge să trăiască în același bloc cu puștiul Luci. Țesătura narativă la persoana întâi glisează din lumea magică a năzbâtiilor copilărești de la începutul anilor 2000 în anii 1950, ce surprind venirea comuniștilor și schimbările radicale prin care trece familia intelectuală Stratin.

Filip Florian construiește un roman cu iz nostalgic, atât prin prisma redării idilice a tinereții lui Luci, cât și datorită destinului tragic al lui Emil care nu își pierde doar rudele, ci și dragostea vieții sale.

Puntea de legătură între cele două generații se realizează la nivel metaforic, la sfârșitul cărții, când Luci, ajuns la maturitate, găsește un jurnal cu bufnițe pe coperte și hotărăște să-și consemneze amintirile precum a făcut-o Emil. La adăpostul singurătății stației montane de meteorologie unde lucrează, personajul-narator Luci va da astfel glas unei proze calde, ce reconstruiește timpul nemilos al comunismului și pozitivismul primilor ani de după Revoluție.

[Alexandru Crîngașu · Rating 3 out of 5]

“Trecutul e ca un nor schimbător, are o mulțime de nuanțe și contururi, acum seamănă cu un cal alb, în galop, pe urmă ia forma unui bivol cenușiu, după o vreme alege griurile deschise și pare o cetate năruită, curând devine negricios și apropiat de o locomotivă cu aburi, mai târziu se întoarce la culoarea laptelui și imită profilul unei regine.”

“După părerea lui, nimic nu era mai periculos pentru poezie decât îmblânzirea și disciplina, iar ca un citat aproximativ dintr-un citat incert, adică ce îmi amintesc eu dintr-o amintire a bunicului, pot să adaug și formularea <>”