Deși am început să o citesc cu destul de mult entuziasm, căci m-au fascinat mereu studiile lui Ekman și pentru că prima carte citită de el, "Emotions revealed", a fost destul de interesantă, am conștientizat treptat că soarta cărții de față nu avea să fie la fel.
Am simțit că în "Telling lies", datorită succesului pe care l-au avut cercetările sale, s-a străduit să sublinieze cât de dificil este să detectezi o minciună și cât de relative sunt semnele pe care le observi. Acestea nu indică niciodată că cineva minte, ci că cineva are o emoție, însă sursa acelei emoții nu implică în mod necesar o minciună, ci orice altă stare. Mai mult decât atât, de multe ori persoanele care mint nu trădează nimic, dacă nu trebuie să ascundă vreo emoție sau dacă sunt psihopați sau mincinoși înăscuți. De asemenea, semnele faciale nu sunt suficiente, ci trebuie luate în considerare și semnele corporale, vocea și cele provocate de sistemul nervos autonom. Și că toate aceste simptome sunt cu atât mai relative cu cât diferențele culturale și lingvistice sunt mai mari între persoana care minte și persoana care dorește să descopere adevărul.
O altă mare parte din carte a fost dedicată poligrafului sau, așa cum mai este cunoscut, detectorului de minciuni. Numele “detector de minciuni” este impropriu, ne spune Ekman, căci poligraful nu detectează minciuni, ci semne produse de sistemul nervos autonom, precum modificări ale pulsului, transpirația etc. Dar toate aceste simptome le pot avea și persoanele inocente supuse unui poligraf, dacă le este teamă că cei care îi testează sunt nedrepți și că nu îi vor credea. Sau că, dimpotrivă, cineva care cunoaște faptul că poligrafele sunt failibile, poate să nu simtă nicio emoție pe durata testului, sau poate fi antrenat să il păcăleacă, ori poate chiar apela la unele droguri.
În cele din urmă, deși îmi doream să învăț noi lucruri despre emoții și modul cum acestea pot fi depistate, am fost atenționată într-un mod foarte meticulos, insistent și, poate chiar disperat, ce muncă dificilă este aceasta, cât de mulți factori trebuie luați în considerare și cât de relativ este fiecare caz particular. Mi-a tăiat negreșit din elanul inițial, însă cred că ținta principală a acestei cărți sunt persoanele sus puse, precum cele din politică, armată, poliție, managerii de companii etc., a căror abuz al teoriilor sale pot produce consecințe devastatoare. Analizând puțin trebuie să admit că, chiar dacă nu a fost ceea ce mă așteptam, am învățat lucruri neașteptate care sunt în acord și cu un principiu de al meu: într-un sistem complex precum comportamentul uman, explicațiile simpliste sunt adesea înșelătoare.