What do you think?
Rate this book
He viscut tan poc. Diari d'Eva Heyman
Eva Heyman és per a la ciutat d'Oradea el que Anna Frank és per a Amsterdam i el món. Dues adolescents jueves, cadascuna de les quals escriu i manté un diari mentre el món va canviant a causa de l'ocupació nazi. Totes dues van morir en un camp de concentració, l'Eva a Auschwitz i l'Anna a Bergen-Belsen. Però mentre que Anna Frank és coneguda arreu del món, la història de l'Eva es presenta ara per primera vegada en català amb una franquesa i emotivitat que arribaran a tots els lectors.
Eva Heyman va néixer el 1931 a Oradea, Transsilvània (avui Romania, Hongria aleshores). El diari de l'Eva comença el 13 de febrer de 1944. Al principi, es recullen les seves vivències d'abans de la invasió. El maig de 1944, l'Eva va ser enviada al gueto igual com la resta de jueus de la ciutat i des d'allà segueix plasmant en el diari el que succeeix al seu voltant, com també les seves reflexions i les seves pors fins al dia en què és deportada. L'Eva va arribar a Auschwitz el juny de 1944, on va morir a la cambra de gas pocs mesos després, el 17 d'octubre de 1944. Només tenia tretze anys. - See more at: https://www.omnium.cat/llibres/he-vis...
Eva Heyman va néixer el 1931 a Oradea, Transsilvània (avui Romania, Hongria aleshores). El diari de l'Eva comença el 13 de febrer de 1944. Al principi, es recullen les seves vivències d'abans de la invasió. El maig de 1944, l'Eva va ser enviada al gueto igual com la resta de jueus de la ciutat i des d'allà segueix plasmant en el diari el que succeeix al seu voltant, com també les seves reflexions i les seves pors fins al dia en què és deportada. L'Eva va arribar a Auschwitz el juny de 1944, on va morir a la cambra de gas pocs mesos després, el 17 d'octubre de 1944. Només tenia tretze anys. - See more at: https://www.omnium.cat/llibres/he-vis...
160 pages, Paperback
First published January 1, 1974
About the author
Éva Heyman
5 books10 followersEva Heyman was born in Nagyvarad, Hungary (now Oradea, Romania) in 1933. Her parents divorced when she was very young and she went to live with her grandparents, while maintaining occasional contact with both her mother and father. Her mother remarried a famous Hungarian author, Béla Zsolt. Eva began her diary in February 1944 and ended it in May. She was deported to Auschwitz a short time later, and was gassed in October 1944.
Eva's mother and stepfather survived the war. Her mother found and published Eva's diary, then committed suicide.
Eva's mother and stepfather survived the war. Her mother found and published Eva's diary, then committed suicide.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 83 reviews
January 25, 2021
Nu știu dacă asta spune ceva despre mine ca om, dar cartea asta nu m-a impresionat prea tare. Ba chiar m-a plictisit pe alocuri și a început cu prefața scrisă de Lustig, care a folosit fraze kilometrice pentru a repeta aceleași lucruri: Holocaustul a fost groaznic, au murit evrei, Eva era deșteaptă. Am înțeles de prima dată. Apoi a intervenit scepticismul meu. Când evreii au fost evacuați, aveau voie doar cu două schimburi de haine. Atât. O spune și Eva aici. Dar pe ea ar fi lăsat-o să își ia jurnalul cu cheiță, pentru că naziștii țineau mult la intimitatea evreilor? În ultima ei zi de viață, l-a lăsat unei prietene, care și ea l-a păstrat cu ușurință până la sfârșitul războiului. Ca să nu mai spun că Eva folosește deseori limbajul unui adult, se pricepe la ce se întâmplă în politică și sesizează subtilitățile războiului, dar tot repetă că așa ziceau ,,cei mari", ca să pară mai verosimil. Ba înțelege și diferența de nuanță între ,,loc de dormit", ce le ofereau naziștii, și ,,locuință", ce ar fi trebuit să le ofere.
Au fost și momente impresionante prin durerea provocată, cum ar fi când o casă a fost sigilată cu câinele în ea și nu aveau voie să îl scoată sau când Eva era chinuită în lagăr, dar tot avea fluturași in stomac după ce tipul pe care îl plăcea i-a vorbit. Abia acolo am simțit inocența tipică vârstei sale de 13 ani. Nu am simțit că acest volum a adus ceva nou. Au murit atâția copii, nu putem citi chiar tot ce a scris fiecare despre cum naziștii le-au luat bicicleta sau au fost triști că nu se mai puteau juca. Poate că sunt crudă acum, dar sunt și indignată că am simțit posibilitatea ca jurnalul să fie cel puțin parțial fals. Eva a murit în război, acolo unde mama ei a lăsat-o pentru a-și urma soțul, și a fost publicat de aceasta la 3 ani după finalul atrocităților, apoi s-a sinucis.
Cu adevărat tulburătoare au fost poveștile altor deținuți de la sfârșit. De exemplu, mi-a rămas în minte povestea unui supraviețuitor care putea să își salveze fratele, dacă păcălea pe cineva să se ducă în camera unde erau cei deja condamnați. Găsise un naiv, l-a rugat să îl ajute cu ceva, ăla a acceptat și era ca și rezolvat. Dar apoi l-a strigat din drum și l-a întors pentru că nu putea trimite pe cineva la moarte, nici măcar în locul fratelui său, care oricum ar fi fost selectat ulterior pentru că era prea firav. O carte dureroasă și veridică la nivel general, dar nu mi-a lăsat impresia jurnalului unui copil.
,,Nimeni nu este răspunzător pentru familia din care se trage, ci numai pentru prietenii pe care și-i alege." (pag. 86)
Au fost și momente impresionante prin durerea provocată, cum ar fi când o casă a fost sigilată cu câinele în ea și nu aveau voie să îl scoată sau când Eva era chinuită în lagăr, dar tot avea fluturași in stomac după ce tipul pe care îl plăcea i-a vorbit. Abia acolo am simțit inocența tipică vârstei sale de 13 ani. Nu am simțit că acest volum a adus ceva nou. Au murit atâția copii, nu putem citi chiar tot ce a scris fiecare despre cum naziștii le-au luat bicicleta sau au fost triști că nu se mai puteau juca. Poate că sunt crudă acum, dar sunt și indignată că am simțit posibilitatea ca jurnalul să fie cel puțin parțial fals. Eva a murit în război, acolo unde mama ei a lăsat-o pentru a-și urma soțul, și a fost publicat de aceasta la 3 ani după finalul atrocităților, apoi s-a sinucis.
Cu adevărat tulburătoare au fost poveștile altor deținuți de la sfârșit. De exemplu, mi-a rămas în minte povestea unui supraviețuitor care putea să își salveze fratele, dacă păcălea pe cineva să se ducă în camera unde erau cei deja condamnați. Găsise un naiv, l-a rugat să îl ajute cu ceva, ăla a acceptat și era ca și rezolvat. Dar apoi l-a strigat din drum și l-a întors pentru că nu putea trimite pe cineva la moarte, nici măcar în locul fratelui său, care oricum ar fi fost selectat ulterior pentru că era prea firav. O carte dureroasă și veridică la nivel general, dar nu mi-a lăsat impresia jurnalului unui copil.
,,Nimeni nu este răspunzător pentru familia din care se trage, ci numai pentru prietenii pe care și-i alege." (pag. 86)
Read
February 3, 2024Aleg sa nu acord niciun rating acestei carti. Jurnalul cuiva si in mod deosebit jurnalul cuiva care relateaza ororile Holocaustului nu sunt subiect de placut sau neplacut.
E o reamintire ca ar trebui sa ne cunoastem istoria, sa ne vedem pe noi ca oameni cum suntem cu adevarat si cat de adanca poate fi pervertirea umana. Sa ne reamintim mereu ca suntem vulnerabili si influentabili si ca intr-o epoca moderna oamenii au permis sa se intample asa ceva nu unei maini de oameni, ci unui intreg popor.
E o reamintire ca ar trebui sa ne cunoastem istoria, sa ne vedem pe noi ca oameni cum suntem cu adevarat si cat de adanca poate fi pervertirea umana. Sa ne reamintim mereu ca suntem vulnerabili si influentabili si ca intr-o epoca moderna oamenii au permis sa se intample asa ceva nu unei maini de oameni, ci unui intreg popor.
February 19, 2024
O carte-marturie, o carte-document...
Am ales sa citesc această carte și din alta perspectiva, am cautat frumusețea relatărilor din jurnalul Evei. Pe lângă ororile prezentate ( pe care, oricum, nu le pot procesa și intelege), Eva aduce în fața cititorului și bucuriile ei din acele zile: micul ei Jurnal (prietenul ei cel mai apropiat), bicicleta roșie, înghețata cu lămâie, orele de la școală, prietenele Marta și Marica, cadourile primite la aniversarea de 13 ani și multe altele. Eva a fost un copil frumos din toate punctele de vedere, dar a avut neșansa de a trai în aceasta perioadă grea a istoriei omenirii. Copilăria ei a fost normală, pana la un punct...
M-a impresionat puterea ei de a trece prin încercări și dorința ei de a trai cu orice preț. Am rămas cu aceste cuvinte extraordinare: "Am trăit atât de putin...", care m-au pus serios pe gânduri. De ce trebuie sa sufere un copil din cauza nebuniei unor adulți?
Important e sa trăim frumos fiecare zi, sa iubim și sa fim iubiți, sa apreciem și sa fim apreciați. Azi poate fi ultima noastră zi, chiar dacă am trăit atât de puțin... Nu știm ce aduce MÂINE.
Am ales sa citesc această carte și din alta perspectiva, am cautat frumusețea relatărilor din jurnalul Evei. Pe lângă ororile prezentate ( pe care, oricum, nu le pot procesa și intelege), Eva aduce în fața cititorului și bucuriile ei din acele zile: micul ei Jurnal (prietenul ei cel mai apropiat), bicicleta roșie, înghețata cu lămâie, orele de la școală, prietenele Marta și Marica, cadourile primite la aniversarea de 13 ani și multe altele. Eva a fost un copil frumos din toate punctele de vedere, dar a avut neșansa de a trai în aceasta perioadă grea a istoriei omenirii. Copilăria ei a fost normală, pana la un punct...
M-a impresionat puterea ei de a trece prin încercări și dorința ei de a trai cu orice preț. Am rămas cu aceste cuvinte extraordinare: "Am trăit atât de putin...", care m-au pus serios pe gânduri. De ce trebuie sa sufere un copil din cauza nebuniei unor adulți?
Important e sa trăim frumos fiecare zi, sa iubim și sa fim iubiți, sa apreciem și sa fim apreciați. Azi poate fi ultima noastră zi, chiar dacă am trăit atât de puțin... Nu știm ce aduce MÂINE.
Read
February 12, 2024O carte care merită citită cu mintea și înțeleasă cu inima. Un adevăr greu de acceptat prezentat de ochii unei fetițe este și mai greu de digerat. Pentru a fi conștienți de ceea ce poate face puterea este necesar sa citim jurnalul Evei.
September 3, 2017
Éva's story is moving. People often reference her as the "Anne Frank of Hungary/Romania." That is not quite a fair comparison. Both died young due to the Holocaust, but they both had different aspirations and completely different writing styles.
In the hundreds of Holocaust books I have read, this is one of my favorites. If you are interested in knowing what life was like for a well-off family in Nazi-occupied Hungary/Romania, this book will move you.
Éva speaks about her mother's relationship with her and the cruelty of the Nazis. She speaks about her experiences as a child in a world where her status as a human being in her own country was being stripped away one day at a time.
Definitely worth reading!
In the hundreds of Holocaust books I have read, this is one of my favorites. If you are interested in knowing what life was like for a well-off family in Nazi-occupied Hungary/Romania, this book will move you.
Éva speaks about her mother's relationship with her and the cruelty of the Nazis. She speaks about her experiences as a child in a world where her status as a human being in her own country was being stripped away one day at a time.
Definitely worth reading!
Read
February 13, 2024Așa cum Eva spunea că a trăit atât de puțin, tot așa și noi putem spune...am făcut atât de puțin 😔 Cartea te emoționează enorm atunci când o citești cu un copil lângă tine, simți fiecare durere, înțelegi altfel fiecare teamă, observi inocența fetei de 13 ani și nu poți înțelege omenirea pentru că a permis, ori săvârșit așa ceva . Acest jurnal scurt dar atât de "concentrat" merită citit măcar odată în viață,în amintirea acestei fete dar și în amintirea tuturor fetelor care au avut același destin frânt mult prea devreme....
February 12, 2024
O carte care merita citita, cu siguranță! O poveste cutremurătoare, sincera și vulnerabila, povestita de un copil, care stie sa spuna lucrurilor pe nume. Cartea este un jurnal, o altfel de perspectiva asupra evenimentelor din Holocaust. O recomand cu toata inima, ca sa nu uitam ce s-a întâmplat unui popor întreg!
September 30, 2011
Alexandra Zapruder, editor of Salvaged Pages, a collection of children's Holocaust diaries, believes this diary isn't genuine and was in fact mostly or entirely authored by Eva's mother, Agnes Zoldt, who committed suicide after the war. I respect Ms. Zapruder's scholarship and thus read this diary with a jaundiced eye, but I can't find anything that leads me to believe it was written by anyone other than Eva. The voice sounds like an intelligent thirteen-year-old girl to me. Though the diary only covers a few months, the entries are very detailed, and you can see Eva's life -- and the lives of all the Jews in Hungary -- crumble all to pieces. Recommended.
Fact of note: Eva's stepfather was Bela Zsolt, was a well-known Hungarian writer and politician and wrote his own Holocaust memoir in serial form. It's since been translated into English under the title Nine Suitcases .
Fact of note: Eva's stepfather was Bela Zsolt, was a well-known Hungarian writer and politician and wrote his own Holocaust memoir in serial form. It's since been translated into English under the title Nine Suitcases .
February 12, 2026
Nu poți spune că ți-a plăcut să citești această carte, pentru că este plină de suferință, de zbucium și de frică... Dar Eva, ținând cont că avea doar 13 ani și trăind acele vremuri tulburi, a relatat în detaliu, ca un fotoreporter adevărat (cum își dorea să devină) atmosfera încărcată din jurul ei, din casa și familia ei, din Oradea și schimbările rapide ce se petreceau în oraș, condițiile din ghetou, frământările ei interioare și dorința uriașă de a trăi. Este incredibil cât de rapid s-au destrămat viețile acelor oameni într-un timp atât de scurt...este incredibil de ce sunt capabili unii oameni motivați de ură și de îmbogățire cu orice preț. Oricât de dureros este de citit, cred că trebuie citit de cât mai mulți dintre noi, pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat și a nu mai repeta vreodată acele orori
February 17, 2024
Genul de carte care te zguduie profund și îți schimbă perspectiva. Asemenea Annei Frank, Eva Heyman oferă o mărturie puternică despre viața sub nazism, dar povestea ei unica te atinge în mod diferit. Eva vorbește despre relația cu mama ei, cruzimea naziștilor și dorința simplă de a trăi. Cărțile despre al Doilea Război Mondial sunt mereu binevenite în colecția mea, iar aceasta nu face excepție. Este o lectură scurtă, dar profundă, și merită atenția pentru că dezvăluie patru luni cruciale din viața Evei. În plus, adaugă două scrisori la sfârșit, completând emoționant povestea Evei și aducând în prim-plan ultimele momente ale ei la Auschwitz. Simplu spus, merita să o citești. Așa cum Ana Frank este cunoscută la nivel mondial, Eva Heyman ar trebui să fie, de asemenea, remarcabilă pentru toți, iar memoria ei să nu se piardă niciodată.
February 7, 2024
Nici nu știu ce sa zic despre aceasta carte. Este trista,dureroasa, strigătoare la cer.
Eva descrie din perspectiva ei de copil ,aceste ultime luni ale familiei ei. Frica și teama cu care trăiesc zi de zi ,în așteptarea morții precum și determinarea ei de a trăi. Ea a fost gata sa lase în urma tot ce avea mai drag doar ca să poată rămâne în viata.
Sper ca omenirea a învățat ceva din vremurile acelea.
Eva descrie din perspectiva ei de copil ,aceste ultime luni ale familiei ei. Frica și teama cu care trăiesc zi de zi ,în așteptarea morții precum și determinarea ei de a trăi. Ea a fost gata sa lase în urma tot ce avea mai drag doar ca să poată rămâne în viata.
Sper ca omenirea a învățat ceva din vremurile acelea.
May 25, 2026
Prin 2019, povestea Evei Heyman a devenit virală pe Instagram. Eu i-am descoperit povestea mult mai târziu, într-o bandă desenată.
Citesc mult despre Holocaust. Caut orice lectură care să mă ajute să înțeleg neînțelesul. Am citit suficiente jurnale. Am citit și jurnalul Anne Frank, probabil cel mai cunoscut din toate. Eva Heyman a fost o Anne Frank locală, care însă nu e la fel de cunoscută. Povestea ei nu a fost spusă așa cum merita. Din familia ei a supraviețuit doar mama, care însă s-a sinucis după ce a publicat acest jurnal. Astfel, nu a fost transmisă cu aceeași forță cu care a făcut-o tatăl Annei Frank, de pildă. E doar o explicație. De fapt nici nu contează.
Eva Heyman era din Oradea și ținea un jurnal. A scris în el între 13 februarie 1944 și 30 mai 1944. După această dată a fost deportată la Auschwitz, unde a murit la 17 octombrie 1944. Avea 13 ani.
La început, Eva scrie despre lucruri specifice vârstei ei, cum ar fi petrecerea de ziua ei de naștere, după care a și început jurnalul. Povestește despre sandvișuri și torturi, despre cadouri și ciorapi fini de damă. Scrie despre cărțile pe care le citește. Pe măsură ce situația din Oradea se agravează, jurnalul se transformă într-o cronică a felului în care s-a deteriorat viața comunității evreiești. Eva descrie implementarea legilor anti-evreiești, confiscarea proprietăților, pierderea drepturilor și a libertăților.
În mai 1944, Eva și familia ei au fost mutați cu forța în ghetou. În jurnal, Eva descrie evacuarea umilitoare din propria casă și teroarea ulterioară din ghetou. Chiar dacă avea doar 13 ani, demonstrează o foarte bună înțelegere a situației. Consemnează, printre altele, torturile la care erau supuși evreii adulți în fabrica de bere Dreher (pentru a mărturisi unde și-au ascuns obiectele de valoare).
Jurnalul a fost salvat așa cum n-a putut fi salvată Eva. A fost scos pe ascuns din ghetou cu ajutorul Mariskăi, fosta bucătăreasă creștină a familiei, care a reușit să pătrundă în ghetou pentru a le aduce mâncare și care a preluat caietul Evei. Trei zile mai târziu ghetoul a fost lichidat, iar Eva și bunicii ei au fost urcați în vagoane de marfă și deportați la Auschwitz.
Mama Evei, Agi, după cum i se adresează în jurnal, și Bela, tatăl vitreg al Evei, au supraviețuit, evadând în ultimele zile ale ghetoului. Având în vedere că de publicare s-a preocupat Agi, nu știm exact ce a gândit Eva despre ea. Nu știm în ce măsură textul a fost cosmetizat.
Chiar și așa, jurnalul rămâne un document important. Sunt doar vreo sută de pagini propriu-zise de jurnal, dar ele vorbesc de o atmosferă de teroare, frică (una din bunici pare să înnebunească de la tensiunea continuă), de incertitudinea zilei de mâine. Eva are un spirit de observație foarte fin și pare să-i scape foarte puține lucruri.
Jurnalul nu este nici astăzi popularizat. Am găsit o ediție destul de amatoricească. Pe lângă faptul că include o lungă introducere de Oliver Listing, care abundă în metafore și care cred că nu erau necesare, mai conține și vreo 60 de pagini de anexe, de povești ale unor evrei (copii, adolescenți) care au supraviețuit Holocaustului. Poveștile sunt scrise, însă, în stiluri și registre foarte diferite, ceea ce mă face să cred că au fost introduse de prin alte surse, uneori chiar fără a fi verificate până la capăt.
Ediția mea mai are și ornamente enervante pe fiecare pagină.
Citesc mult despre Holocaust. Caut orice lectură care să mă ajute să înțeleg neînțelesul. Am citit suficiente jurnale. Am citit și jurnalul Anne Frank, probabil cel mai cunoscut din toate. Eva Heyman a fost o Anne Frank locală, care însă nu e la fel de cunoscută. Povestea ei nu a fost spusă așa cum merita. Din familia ei a supraviețuit doar mama, care însă s-a sinucis după ce a publicat acest jurnal. Astfel, nu a fost transmisă cu aceeași forță cu care a făcut-o tatăl Annei Frank, de pildă. E doar o explicație. De fapt nici nu contează.
Eva Heyman era din Oradea și ținea un jurnal. A scris în el între 13 februarie 1944 și 30 mai 1944. După această dată a fost deportată la Auschwitz, unde a murit la 17 octombrie 1944. Avea 13 ani.
La început, Eva scrie despre lucruri specifice vârstei ei, cum ar fi petrecerea de ziua ei de naștere, după care a și început jurnalul. Povestește despre sandvișuri și torturi, despre cadouri și ciorapi fini de damă. Scrie despre cărțile pe care le citește. Pe măsură ce situația din Oradea se agravează, jurnalul se transformă într-o cronică a felului în care s-a deteriorat viața comunității evreiești. Eva descrie implementarea legilor anti-evreiești, confiscarea proprietăților, pierderea drepturilor și a libertăților.
În mai 1944, Eva și familia ei au fost mutați cu forța în ghetou. În jurnal, Eva descrie evacuarea umilitoare din propria casă și teroarea ulterioară din ghetou. Chiar dacă avea doar 13 ani, demonstrează o foarte bună înțelegere a situației. Consemnează, printre altele, torturile la care erau supuși evreii adulți în fabrica de bere Dreher (pentru a mărturisi unde și-au ascuns obiectele de valoare).
Jurnalul a fost salvat așa cum n-a putut fi salvată Eva. A fost scos pe ascuns din ghetou cu ajutorul Mariskăi, fosta bucătăreasă creștină a familiei, care a reușit să pătrundă în ghetou pentru a le aduce mâncare și care a preluat caietul Evei. Trei zile mai târziu ghetoul a fost lichidat, iar Eva și bunicii ei au fost urcați în vagoane de marfă și deportați la Auschwitz.
Mama Evei, Agi, după cum i se adresează în jurnal, și Bela, tatăl vitreg al Evei, au supraviețuit, evadând în ultimele zile ale ghetoului. Având în vedere că de publicare s-a preocupat Agi, nu știm exact ce a gândit Eva despre ea. Nu știm în ce măsură textul a fost cosmetizat.
Chiar și așa, jurnalul rămâne un document important. Sunt doar vreo sută de pagini propriu-zise de jurnal, dar ele vorbesc de o atmosferă de teroare, frică (una din bunici pare să înnebunească de la tensiunea continuă), de incertitudinea zilei de mâine. Eva are un spirit de observație foarte fin și pare să-i scape foarte puține lucruri.
„Bicicleta Martei a rămas multă vreme acolo, în poartă, lângă a mea. N-am avut curajul să i-o trimitem bunicii Martei. Agi izbucnea în plâns ori de câte ori vedea cele două biciclete roșii una lângă alta. Eu am și întrebat-o de ce plânge întruna, căci pe noi nu ne vor duce, doar tatăl meu s-a născut la Budapesta, nea Béla la Komarom, iar bunicul la Kaposvar. Dar ea continuă să plângă, spunându-mi că se pot întâmpla multe și ne pot duce și pe noi în Polonia numai pentru că suntem evrei, deoarece aici este fascism. Eu nu știu ce-i aia fascism, dar cu siguranță înseamnă că pe evrei îi duc în Polonia.” (14 februarie 1944)
„Politica – despre care la fel nu știu ce înseamnă și despre care se vorbește întruna – într-adevăr nu știu cine sunt cei care o fac, dar o fac prost. Eu nu voi fi decât un fotoreporter și nimic altceva, dar îți promit, micul meu Jurnal, că nu voi fotografia nici un om de dreapta, căci îi voi urî pe toți cât voi trăi.” (26 februarie 1944)
„La Pesta este mereu alarmă. Mi-e așa de frică, micul meu Jurnal, că în curând și aici vor suna sirenele. Abia pot să mai scriu, mereu mă gândesc ce se va întâmpla dacă totuși vor bombarda Oradea. Eu vreau să trăiesc cu orice preț.” (18 martie 1944)
„Micul meu Jurnal, până acum m-am ferit să scriu în paginile tale gândurile mele despre Marta, dar de când au intrat nemții numai la ea mă gândesc. Și ea a fost copil, totuși, nemții au ucis-o. Dar eu nu vreau, nu vreau să mă ucidă! Eu vreau să devin fotoreporter, iar când voi fi de 24 de ani, să mă căsătoresc cu un arian englez, dar s-ar putea să mă mărit și cu Vadas Pista.” (26 martie 1944)
„Azi, la noi, în trei sobe bubuie focul. Agi arde toate cărțile și toate scrisorile pe care i le-a trimis nenea Béla când încă nu era soția lui. În casă plutește un miros greu, de ars. Aseară am auzit la radio că toate romanele scrise de nenea Béla vor fi duse într-un fel de topitorie la Pesta, deoarece cărțile lui nu-i voie să mai fie citite, fiind declarate dăunătoare oamenilor. Dar nu numai cărțile lui nenea Béla dăunează oamenilor, ci și ale altora. De exemplu ale lui Molnár Ferenc, a cărui carte „Băieții din strada Pal” am citit-o și eu. Ce poate fi dăunător în acest volum, eu într-adevăr nu pot să înțeleg. Am plâns așa de tare când, în carte, moare Nemecsek. De altfel, eu totdeauna plâng, când citesc, undeva, că cineva a murit. Eu nu vreau să mor. Am trăit atât de puțin!” (28 martie 1944)
„Pe tăticu l-am întâlnit la buna Luiza, care s-a bucurat foarte mult când m-a văzut. Ea este complet liniștită. Spune că nu-i pasă chiar dacă va muri.
Sigur, dar ea are 72 de ani, iar eu doar 13!” (5 aprilie 1944)
„Micul meu Jurnal! Sunt prea mică ca să pot descrie ce-am simțit în timp ce așteptam să fim duși în ghetou. Agi ofta din când în când și spunea că ne merităm soarta. Ne comportăm ca animalele care așteaptă răbdătoare să fie tăiate la abator. Ori de câte ori Agi se revolta, pe bunica o apucau crizele și atunci Agi se liniștea. Câteodată se instala în casă o liniște înspăimântătoare. Nu era o liniște ca aceea din timpul nopții, ci una cum nu mi-am putut închipui până atunci. De câte ori suna soneria de la poartă eram aproape fericită, deși știam că vin să ne interneze în ghetou. Simțeam că dacă mai durează mult acea cumplită liniște înnebunim cu toții.” (5 mai 1944)
Jurnalul nu este nici astăzi popularizat. Am găsit o ediție destul de amatoricească. Pe lângă faptul că include o lungă introducere de Oliver Listing, care abundă în metafore și care cred că nu erau necesare, mai conține și vreo 60 de pagini de anexe, de povești ale unor evrei (copii, adolescenți) care au supraviețuit Holocaustului. Poveștile sunt scrise, însă, în stiluri și registre foarte diferite, ceea ce mă face să cred că au fost introduse de prin alte surse, uneori chiar fără a fi verificate până la capăt.
Ediția mea mai are și ornamente enervante pe fiecare pagină.
February 15, 2024
Nu știu ce să scriu despre această carte. Nu știu dacă e corect să o notez, pentru că nu e o carte care să îți placă sau care să poată primi o notă. E nedrept să spui despre scrierile tragice ale unui copil că sunt bine sau nu scrise. Nu e genul acela de carte.
Nu pot decât să spun că m-a conștientizat lectura asta că nu e suficient să știi istoria, uneori e nevoie să simți istoria. Altfel nu ai cum să înțelegi că sub toate deciziile politice, războaiele, tratatele, și orice altceva însemnăm în istorie, se află o fetiță de 13 ani care a trăit prea puțin și vrea cu orice preț să mai trăiască încă!
Nu pot decât să spun că m-a conștientizat lectura asta că nu e suficient să știi istoria, uneori e nevoie să simți istoria. Altfel nu ai cum să înțelegi că sub toate deciziile politice, războaiele, tratatele, și orice altceva însemnăm în istorie, se află o fetiță de 13 ani care a trăit prea puțin și vrea cu orice preț să mai trăiască încă!
October 20, 2019
Când citești și deja te doare fizic.
February 8, 2024
Am citit jurnalul cu o foarte mare încărcătură emoțională. Zbaterea unui copil între trăirile copilăriei și drama vieții lui parcă sunt prea mult de dus.
Introducerea am găsit-o puțin cam lungă și parcă a răpit din farmecul jurnalului în sine.
Introducerea am găsit-o puțin cam lungă și parcă a răpit din farmecul jurnalului în sine.
February 14, 2024
Pe cât de "scurta" este cartea, pe atât de "lunga" este durerea. O carte zguduitoare care merita citita 🥺
April 22, 2026
Înțeleg de ce Eva Heyman este descrisă ca seismograf al ghetoului din Oradea. Această copilă a avut forța să relateze la sânge ce s-a petrecut atât cu familia sa, cât și cu evreii din Oradea, până în 30 mai 1944, data ultimei intrări a jurnalului.
Eva nu a scris ca o scriitoare și nu a avut acel talent al Anne Frank, dar a făcut o documentare excepțională a faptelor.
S-a transformat din ceea ce își dorea să fie, fotoreporter, în reporterul pe care Oradea l-a păstrat în amintire și azi.
Eva nu a scris ca o scriitoare și nu a avut acel talent al Anne Frank, dar a făcut o documentare excepțională a faptelor.
S-a transformat din ceea ce își dorea să fie, fotoreporter, în reporterul pe care Oradea l-a păstrat în amintire și azi.
March 31, 2016
Eva Heyman was born Nagyvarad, Hungary in 1931. She lived with her grandparents as her parents were divorced. Here she writes of her life in 1944, with her friends and family, before being deported to her death, at the age of 13 , because she was Jewish.
We read of a lively and intelligent 13 year old girl growing up in a assimilated middle class Jewish family, and how their security was removed after the Nazi invasion of Hungary, leading to their poverty, then being forced to the camps and finally being deported to Auschwitz, where only Eva's mother Agens Szolt survived.
This diary is a testament to one of the million Jewish children, murdered by the Nazis, and her strong desire to live.
Eva writes time and time again : 'I want to live at all costs' and 'I don't want to die because I've hardly lived'. This edition includes an introduction, a foreword by Eva's mother Angnes, an appendix consisting of letters by her grandmother's former Christian maid, Mariska Szabo and her Austrian nanny Juszti.
Eva's mother Agnes who survived Bergen-Belseon tells of how Eva was sent to the gas chambers by josepf Mengele:
""A good-hearted female doctor was trying to hide my child, but Mengele found her without effort. Eva's feet were full of sore wounds. 'Now look at you', Mengele shouted, 'you frog, your feet are foul, reeking with pus! Up with you on the truck!' He transported his human material to the crematorium on yellow-colored trucks. Eyewitnesses told me that he himself had pushed her on to the truck."
Eva Heyman, thirteen-years-old, was gassed that same day, on October 17, 1944
This edition was translated from the Hebrew edition into English by Moshe Kohn and published by Yad Vashem in Israel.
The Introduction and Notes are by Judah Marton.
We read of a lively and intelligent 13 year old girl growing up in a assimilated middle class Jewish family, and how their security was removed after the Nazi invasion of Hungary, leading to their poverty, then being forced to the camps and finally being deported to Auschwitz, where only Eva's mother Agens Szolt survived.
This diary is a testament to one of the million Jewish children, murdered by the Nazis, and her strong desire to live.
Eva writes time and time again : 'I want to live at all costs' and 'I don't want to die because I've hardly lived'. This edition includes an introduction, a foreword by Eva's mother Angnes, an appendix consisting of letters by her grandmother's former Christian maid, Mariska Szabo and her Austrian nanny Juszti.
Eva's mother Agnes who survived Bergen-Belseon tells of how Eva was sent to the gas chambers by josepf Mengele:
""A good-hearted female doctor was trying to hide my child, but Mengele found her without effort. Eva's feet were full of sore wounds. 'Now look at you', Mengele shouted, 'you frog, your feet are foul, reeking with pus! Up with you on the truck!' He transported his human material to the crematorium on yellow-colored trucks. Eyewitnesses told me that he himself had pushed her on to the truck."
Eva Heyman, thirteen-years-old, was gassed that same day, on October 17, 1944
This edition was translated from the Hebrew edition into English by Moshe Kohn and published by Yad Vashem in Israel.
The Introduction and Notes are by Judah Marton.
Want to Read
May 28, 2014This book, in English, is a translation of an original work which came out in 1948 , in Hungarian, and was published by Agnes Zsolt, Eva's mother.
Subsequently it was translated to Hebrew and later from Hebrew to English.
Along the way, well meaning and honest scholars, added some pages and a few illustrations to better tell the whole story. In this form it has been presented to the English reading public. Later scholars , reading this version, conjured the possibility that it may have been glossed over and edited by Bela Zsolt,Agnes' husband, in order to achieve better literary success. Alexandra Zapruder picked this theme up and wrote about it. However it was Gabriel Mayer who began comparing the original Hungarian version and found that it was the translational efforts which altered the text into a more sophisticated form, seemingly too mature for a thirteen year old girl.
Subsequently it was translated to Hebrew and later from Hebrew to English.
Along the way, well meaning and honest scholars, added some pages and a few illustrations to better tell the whole story. In this form it has been presented to the English reading public. Later scholars , reading this version, conjured the possibility that it may have been glossed over and edited by Bela Zsolt,Agnes' husband, in order to achieve better literary success. Alexandra Zapruder picked this theme up and wrote about it. However it was Gabriel Mayer who began comparing the original Hungarian version and found that it was the translational efforts which altered the text into a more sophisticated form, seemingly too mature for a thirteen year old girl.
October 3, 2023
La niciuna dintre cărțile despre Holocaust nu poate fi vorba despre “mi-a plăcut / nu mi-a plăcut”. Nu pot pune o valoare pe viața și zbuciumul unor oameni nevinovați. Oare câți au fost ca ea, care au fost atât de aproape să scape? Sigur că te-ai putea uita “urât” pentru că a trecut în tabăra în care a crezut că va reuși să trăiască. Dar trebuie să înțelegi circumstanțele și să te întrebi “tu cum ai fi procedat?” A nu alege moartea pentru mine este reziliență și da, cred că oricare dintre noi ar fi ales o șansă cât de mică să supraviețuiască. Ar fi bine să luăm aminte și să nu mai lăsăm să se ajungă la așa ceva.
October 2, 2019
O carte ce mi-a trezit o mulțime de sentimente . De la frustrare că nu a supraviețuit la respect pentru că nu a vrut sa moară. Ediția ce am citit-o are și o introducere ce ne oferă și o imagine de ansamblu ce ne ajuta sa intelegem jurnalul mult mai bine
April 21, 2025
O carte necesară pentru a ne aminti toată durerea lăsată de Holocaust, dar care m-a lăsat cu câteva semne de întrebare… Povestea Evei e dureroasă și faptul că totul s-a întâmplat în Oradea m-a atins și mai mult.
January 24, 2018
N-am cuvinte...
February 28, 2024
Cartea descrie o realitate dură, trăită de o adolescentă care avea toată viața înainte și care își dorea cu orice preț să mai trăiască. Recomand această carte!
February 4, 2026
O carte cutremuratoare.
Read
February 14, 2024Un jurnal scurt. Prea scurt aș spune.
Dar plin de trăiri. E greu să citești despre acele vremuri tulburătoare prin ochii și gândurile unui copil de 13 ani.
Tot mă gândeam ce mare diferență între 13 februarie 1931 și 13 februarie 1998 când m-am născut eu.
Oare o să știm aprecia vreodată cu adevărat libertatea pe care o avem?
Ultima parte, “Crunte amintiri” relatează câteva dintre amintirile celor care au supraviețuit. Greu de citit și partea asta.
“Am trăit atât de puțin” chiar ne arată cât de puțin a trăit Eva.
Dar plin de trăiri. E greu să citești despre acele vremuri tulburătoare prin ochii și gândurile unui copil de 13 ani.
Tot mă gândeam ce mare diferență între 13 februarie 1931 și 13 februarie 1998 când m-am născut eu.
Oare o să știm aprecia vreodată cu adevărat libertatea pe care o avem?
Ultima parte, “Crunte amintiri” relatează câteva dintre amintirile celor care au supraviețuit. Greu de citit și partea asta.
“Am trăit atât de puțin” chiar ne arată cât de puțin a trăit Eva.
April 13, 2020
First, excuse my English it is not my native language, I am from Romania, but this review needs to be written in English.
I have read the 1991 Romanian translation of OLIVER LUSTING. I really recommend this version because of the introduction he has made of her diary, it is very moving and puts another perspective of her writings, being more personal and informed perspective, she was just a 13 years old girl so she had written the journal from her point of view, but not from the historical point of view of the events, the introduction puts here diary in the historic context.
For me, the diary has 2 parts. The first part is more of a diary of a young Jewish girl with almost a normal life. Except for the loss of her Jewish friend Martha how has been deported by the nazi to Poland, that will haunt her the whole journey. She shares her dreams, she has a crush, all the things that a young girl has, the first part might be boring and childish but it is very important for the second part, it puts everything in perspective in the second part.
The second part begins from 12 March 1944 when operation Margarethe took place, (Operation Margarethe was the occupation of Hungary by Nazi German forces during World War II). This is the interesting part and dramatic one. Then her whole life changes, all the Jewish community is imprisoned in the ghetto and the drama and the psychological horrors begin. You know the sweet little girl from the past and how this tense period changes here and here the family is going crazy and try to survive. The last pages of her diary are the saddest ones, she realizes she will die like her friend Martha, and she has only 13 years old..........
By the way here parents abandoned here to die and fled Oradea, but you don't read this in her journal since she didn't know, after publishing here journal her mother Agi commits suicide. By comparison to Ann's Frank Journal, her journal is more childish written but has a lot more drama and realism since she has written about all the events of her community from Oradea, personally I like it more it's more dramatic and genuine that Ann's Frank journal, but this is only my opinion.
I have read the 1991 Romanian translation of OLIVER LUSTING. I really recommend this version because of the introduction he has made of her diary, it is very moving and puts another perspective of her writings, being more personal and informed perspective, she was just a 13 years old girl so she had written the journal from her point of view, but not from the historical point of view of the events, the introduction puts here diary in the historic context.
For me, the diary has 2 parts. The first part is more of a diary of a young Jewish girl with almost a normal life. Except for the loss of her Jewish friend Martha how has been deported by the nazi to Poland, that will haunt her the whole journey. She shares her dreams, she has a crush, all the things that a young girl has, the first part might be boring and childish but it is very important for the second part, it puts everything in perspective in the second part.
The second part begins from 12 March 1944 when operation Margarethe took place, (Operation Margarethe was the occupation of Hungary by Nazi German forces during World War II). This is the interesting part and dramatic one. Then her whole life changes, all the Jewish community is imprisoned in the ghetto and the drama and the psychological horrors begin. You know the sweet little girl from the past and how this tense period changes here and here the family is going crazy and try to survive. The last pages of her diary are the saddest ones, she realizes she will die like her friend Martha, and she has only 13 years old..........
By the way here parents abandoned here to die and fled Oradea, but you don't read this in her journal since she didn't know, after publishing here journal her mother Agi commits suicide. By comparison to Ann's Frank Journal, her journal is more childish written but has a lot more drama and realism since she has written about all the events of her community from Oradea, personally I like it more it's more dramatic and genuine that Ann's Frank journal, but this is only my opinion.
November 15, 2019
Eva era o fetiță evreică de 13 ani, născută pe 13 februarie, într-o zi de vineri, o zi cu ghinion după cum însăși mama sa, Agi o consideră și trăia în Oradea, oraș aflat sub dominație ungară în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Ea începe să consemneze în jurnal din 13 Februarie 1944 până la 29 Mai 1944 și reiese că pe lângă frământările pe care le avea din cauza situației în care se aflau evreii în aceea perioadă, ea era marcată si de divorțul părinților, de faptul că începea perioadă adolescenței și se îndrăgostește de un băiat, de faptul că adulții îi ascund lucruri cu privire la tot ce se întâmpla în jurul ei.
Își dorește cu ardoare să trăiască repetând încontinuu acest lucru,ba chiar ar renunța la părinții ei și la toți si tot ce iubește numai ca nemții să nu o ucidă.
Are vise mărețe, vrea să devină fotoreporter și la vârsta de 24 de ani să se mărite cu un englez.
Din nefericire, Eva ajunge în lagărul de la Auschwitz-Birkeneau unde,deși se zbate să supraviețuiască, în urma trierii dr. Josef Mengele, numit si Îngerul morții, moare în camera de gazare.
Este un jurnal unde se regăsesc și alte consemnări ale supraviețuitorilor care povestesc ororile trăite în acea perioadă de către evrei. Nu am citit niciunde că femeile erau curentate în vagin...și multe altele.
Nu l-aș ridica la același nivel ca cel scris de Anna Frank,dar e un manuscris important pentru istoria lumii și mai ales că evenimentele se petrec în România.
E un jurnal trist, apăsător, mai ales că toată povetea este văzută prin ochii unui copil pur, în floarea vârstei care tot ce-și dorea era să trăiască: " Eu nu vreau să mor. Am trăit atât de puțin!".
Ea începe să consemneze în jurnal din 13 Februarie 1944 până la 29 Mai 1944 și reiese că pe lângă frământările pe care le avea din cauza situației în care se aflau evreii în aceea perioadă, ea era marcată si de divorțul părinților, de faptul că începea perioadă adolescenței și se îndrăgostește de un băiat, de faptul că adulții îi ascund lucruri cu privire la tot ce se întâmpla în jurul ei.
Își dorește cu ardoare să trăiască repetând încontinuu acest lucru,ba chiar ar renunța la părinții ei și la toți si tot ce iubește numai ca nemții să nu o ucidă.
Are vise mărețe, vrea să devină fotoreporter și la vârsta de 24 de ani să se mărite cu un englez.
Din nefericire, Eva ajunge în lagărul de la Auschwitz-Birkeneau unde,deși se zbate să supraviețuiască, în urma trierii dr. Josef Mengele, numit si Îngerul morții, moare în camera de gazare.
Este un jurnal unde se regăsesc și alte consemnări ale supraviețuitorilor care povestesc ororile trăite în acea perioadă de către evrei. Nu am citit niciunde că femeile erau curentate în vagin...și multe altele.
Nu l-aș ridica la același nivel ca cel scris de Anna Frank,dar e un manuscris important pentru istoria lumii și mai ales că evenimentele se petrec în România.
E un jurnal trist, apăsător, mai ales că toată povetea este văzută prin ochii unui copil pur, în floarea vârstei care tot ce-și dorea era să trăiască: " Eu nu vreau să mor. Am trăit atât de puțin!".
February 28, 2025
O carte deosebită care te aduce din nou cu picioarele pe pământ și te conștientizează de răutatea inerentă și profundă a omului.
Mai mult ca oricând, în zilele de azi, în care lumea a uitat ce este valoros și prioritar, ar trebui citită o carte ca aceasta.
Mai mult ca oricând, în zilele de azi, în care lumea a uitat ce este valoros și prioritar, ar trebui citită o carte ca aceasta.
February 25, 2024
“ Micul meu Jurnal, acum într-adevăr totul se sfârșește.”
29 mai 1944
Acest jurnal e prețios. Mi-a arătat, din perspectiva unei fete de 13 ani, cum oamenii(evrei) au crezut până în momentele din urmă că războiul se va termina, că oamenii nu vor putea fi chiar atât de râi, că vor putea scăpa…
Și au rămas dezamăgiți, deși era anul 1944, când sfârșitul era atât de aproape.
Și cine ar putea să-i învinuiască pentru faptul că au avut speranță? E un sentiment atât de uman.
Acest jurnal e prețios, ne arată greșelile trecutului ce trebuie să învățăm să evităm.
(Am făcut greșeala de a citi întroducerea crezând că va fi scurtă, dacă aș putea da timpul înapoi aș citi-o la sfârșit.)
29 mai 1944
Acest jurnal e prețios. Mi-a arătat, din perspectiva unei fete de 13 ani, cum oamenii(evrei) au crezut până în momentele din urmă că războiul se va termina, că oamenii nu vor putea fi chiar atât de râi, că vor putea scăpa…
Și au rămas dezamăgiți, deși era anul 1944, când sfârșitul era atât de aproape.
Și cine ar putea să-i învinuiască pentru faptul că au avut speranță? E un sentiment atât de uman.
Acest jurnal e prețios, ne arată greșelile trecutului ce trebuie să învățăm să evităm.
(Am făcut greșeala de a citi întroducerea crezând că va fi scurtă, dacă aș putea da timpul înapoi aș citi-o la sfârșit.)
Displaying 1 - 30 of 83 reviews