What do you think?
Rate this book
Elixirul dragostei
Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate?
Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?
Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în acest roman epistolar, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.
„În Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincţia dintre dorinţă şi sentiment. Cred că, în privinţa iubirii, problema constă în faptul că denumim cu acelaşi cuvânt două teritorii diferite: cel al dorinţei şi cel al sentimentului. La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)
Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?
Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în acest roman epistolar, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.
„În Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincţia dintre dorinţă şi sentiment. Cred că, în privinţa iubirii, problema constă în faptul că denumim cu acelaşi cuvânt două teritorii diferite: cel al dorinţei şi cel al sentimentului. La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)
158 pages, Paperback
First published April 1, 2014
19 people are currently reading
1073 people want to read
About the author
Éric-Emmanuel Schmitt
203 books3,944 followersEric-Emmanuel Schmitt is a Franco-Belgian playwright, short story writer and novelist, as well as a film director. His plays have been staged in over fifty countries all over the world.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 289 reviews
June 23, 2018
Lo so, l’ha detto il mio amico Manga, che cominciare con un dunque virgola è villano.
Dunque, nella mia rubrica telefonica c’è il gruppo “defunti”. Ci finiscono i noiosi e gli urticanti, i supponenti e gli imbecilli, gli indigesti tutti. È una nutrita comitiva, quella che popola l’area “defunti”. Quando uno di loro chiama risuona la Marcia funebre per una marionetta di Gounod. Il “Ciao!” seguito dal nome del telefonante è sostituito da un “Prooonto!?” prolungato, antipatico, con l’ultima “O” che sale verso l’acuto e gela l’atmosfera, sicché il clima da inverno jacuziano impedisce qualsivoglia dialogo.
Chi se ne frega, direte voi. E avete ragione. Tuttavia, (altra insolenza grammaticale) serve a introdurre il mio pensiero sull’Elisir d’amore o La fiera delle ovvietà, il cui incipit recita così:
“Louise, se sei in ascolto, buongiorno.
Se non lo sei, addio.
A seconda della reazione che avrai, questo messaggio costituirà l’inizio o la fine del nostro scambio epistolare.”
Al posto di Louise avrei cestinato la mail, e Adam sarebbe finito all’istante tra i “defunti”. Così, con un clic. Com’è semplice, in certi casi, liberarsi dei fastidi.
Invece Louise ha risposto.
Leggo.
Mi deconcentro.
Quanti baci avrà mangiato? Che curiosa coincidenza: Louise è il nome dell’autrice delle missive e Luisa quello dell’ideatrice dei famosi baci, che inizialmente aveva battezzato “cazzotti” (giuro) ed erano privi di messaggi d’amore. Di quelli è responsabile un certo Seneca (il futurista, non il filosofo).
Rientro dalla digressione.
(Louise) se l’amicizia è la tomba dell’amore, odio l’amicizia.
(Adam) solo la pelle separa l’amore dall’amicizia. Ed è sottile...
(Louise) Ti pare sottile? A me sembra una muraglia.
E allora, Adam si spertica a spiegare alla poveretta che mentre il corpo decade la mente si fortifica, e che l’amicizia è conseguenza logica di un amore vero. Tradimenti a parte, bien sûr.
Lei, che si sentirebbe umiliata dell’amicizia post-amore, replica che preferisce la suite della passione al monolocale dell’affetto.
E lui, l’Adamo senza O, la rimbrotta. Louiselouiselouise, vuoi tutto? Precipiterai nel buio dell’infelicità, ingorda e frustrata che sei. Se pretendi la perfezione, è meglio che rinunci a vivere!
Louise non ticchetta più, lui si turba e digita:
“mi tieni il muso?
Mi stai odiando?
Mi hai dimenticato?”
E mi sovviene quella vecchia pubblicità d’una nota compagnia telefonica: “Mi ami? Ma quanto mi ami? Mi pensi? Ma quanto mi pensi?” Di nuovo distratta.
Mi riprendo.
L’Adamo parigino invia altre due righe due pregandola di rispondere anche mezza parola, altrimenti vola da lei. Non serve. Arriva la mail di Louise: 625 parole acidine, astiosette. Ma che nostalgia, che furtive lacrime! Figurarsi!
Lui di parole ne trasmette 400. Poi si torna alla parsimonia.
(Louise) Come te la passi? Raccontami le tue giornate. C’è un’altra donna?
(Adam) Non una donna, alcune donne. Nessuna può sostituirti, Louise.
E penso a Nemorino:
Ah! te sola io vedo, io sento
giorno e notte e in ogni oggetto:
d’obbliarti in vano io tento,
il tuo viso ho sculto in petto.
Col cambiarsi qual tu fai,
può cambiarsi ogn’altro amor.
Ma non può, non può giammai
il primero uscir dal cor.
Louise scrive al suo ex-caro-tuttavia-amico che prima d’apprezzare certe cose ci si deve abituare. Il caffè, le sigarette, i broccoli, la solitudine. Per esempio.
Non sono ancora a metà.
Scambi di confidenze sull’amore, sugli amori. Sulla psicanalisi. Su altro.
Sei geloso? Chiede lei.
(Adam): detesto la gelosia e sarei furioso se mi scoprissi geloso.
(Louise): si può essere padroni di ciò che si pensa, ma mai di ciò che si sente.
S’infastidisce lui. S’infastidisce lei. E nemmeno io scherzo.
Per fortuna è lettura di mezz’ora o poco più.
Forse quei baci avrebbero fatto meno danni se ingoiati con la loro carta argentata, ben sigillati, per impedire l’uscita dei famigerati bigliettini. Ché poi si prende spunto. Ahinoi.
Chiedo: scrivere questa roba, era indispensabile? Per aumentare il numero delle pagine, alcune contengono una sola riga scritta! Non è bello un libro fatto di niente e pagine bianche.
Eric,
(se dell’)“Elisir di sì perfetta,
di sì rara qualità,
ne sapessi la ricetta,
conoscessi chiti (la) fa” (perdona, Felice, questa mia sfacciataggine)
basterebbe una goccetta
a rimuover l’ovvietà
e da storia noiosetta
otterresti una beltà.
P.S. Peccato. Di Schmitt avevo letto altri libri, leggeri ma non banali. Questo sa di filosofia da supermercato (con tutto il rispetto per i supermercati).
Oppure sono io incapace di cogliere. Perché no.
Libri sul divano dei pigri
Dunque, nella mia rubrica telefonica c’è il gruppo “defunti”. Ci finiscono i noiosi e gli urticanti, i supponenti e gli imbecilli, gli indigesti tutti. È una nutrita comitiva, quella che popola l’area “defunti”. Quando uno di loro chiama risuona la Marcia funebre per una marionetta di Gounod. Il “Ciao!” seguito dal nome del telefonante è sostituito da un “Prooonto!?” prolungato, antipatico, con l’ultima “O” che sale verso l’acuto e gela l’atmosfera, sicché il clima da inverno jacuziano impedisce qualsivoglia dialogo.
Chi se ne frega, direte voi. E avete ragione. Tuttavia, (altra insolenza grammaticale) serve a introdurre il mio pensiero sull’Elisir d’amore o La fiera delle ovvietà, il cui incipit recita così:
“Louise, se sei in ascolto, buongiorno.
Se non lo sei, addio.
A seconda della reazione che avrai, questo messaggio costituirà l’inizio o la fine del nostro scambio epistolare.”
Al posto di Louise avrei cestinato la mail, e Adam sarebbe finito all’istante tra i “defunti”. Così, con un clic. Com’è semplice, in certi casi, liberarsi dei fastidi.
Invece Louise ha risposto.
Leggo.
Mi deconcentro.
Quanti baci avrà mangiato? Che curiosa coincidenza: Louise è il nome dell’autrice delle missive e Luisa quello dell’ideatrice dei famosi baci, che inizialmente aveva battezzato “cazzotti” (giuro) ed erano privi di messaggi d’amore. Di quelli è responsabile un certo Seneca (il futurista, non il filosofo).
Rientro dalla digressione.
(Louise) se l’amicizia è la tomba dell’amore, odio l’amicizia.
(Adam) solo la pelle separa l’amore dall’amicizia. Ed è sottile...
(Louise) Ti pare sottile? A me sembra una muraglia.
E allora, Adam si spertica a spiegare alla poveretta che mentre il corpo decade la mente si fortifica, e che l’amicizia è conseguenza logica di un amore vero. Tradimenti a parte, bien sûr.
Lei, che si sentirebbe umiliata dell’amicizia post-amore, replica che preferisce la suite della passione al monolocale dell’affetto.
E lui, l’Adamo senza O, la rimbrotta. Louiselouiselouise, vuoi tutto? Precipiterai nel buio dell’infelicità, ingorda e frustrata che sei. Se pretendi la perfezione, è meglio che rinunci a vivere!
Louise non ticchetta più, lui si turba e digita:
“mi tieni il muso?
Mi stai odiando?
Mi hai dimenticato?”
E mi sovviene quella vecchia pubblicità d’una nota compagnia telefonica: “Mi ami? Ma quanto mi ami? Mi pensi? Ma quanto mi pensi?” Di nuovo distratta.
Mi riprendo.
L’Adamo parigino invia altre due righe due pregandola di rispondere anche mezza parola, altrimenti vola da lei. Non serve. Arriva la mail di Louise: 625 parole acidine, astiosette. Ma che nostalgia, che furtive lacrime! Figurarsi!
Lui di parole ne trasmette 400. Poi si torna alla parsimonia.
(Louise) Come te la passi? Raccontami le tue giornate. C’è un’altra donna?
(Adam) Non una donna, alcune donne. Nessuna può sostituirti, Louise.
E penso a Nemorino:
Ah! te sola io vedo, io sento
giorno e notte e in ogni oggetto:
d’obbliarti in vano io tento,
il tuo viso ho sculto in petto.
Col cambiarsi qual tu fai,
può cambiarsi ogn’altro amor.
Ma non può, non può giammai
il primero uscir dal cor.
Louise scrive al suo ex-caro-tuttavia-amico che prima d’apprezzare certe cose ci si deve abituare. Il caffè, le sigarette, i broccoli, la solitudine. Per esempio.
Non sono ancora a metà.
Scambi di confidenze sull’amore, sugli amori. Sulla psicanalisi. Su altro.
Sei geloso? Chiede lei.
(Adam): detesto la gelosia e sarei furioso se mi scoprissi geloso.
(Louise): si può essere padroni di ciò che si pensa, ma mai di ciò che si sente.
S’infastidisce lui. S’infastidisce lei. E nemmeno io scherzo.
Per fortuna è lettura di mezz’ora o poco più.
Forse quei baci avrebbero fatto meno danni se ingoiati con la loro carta argentata, ben sigillati, per impedire l’uscita dei famigerati bigliettini. Ché poi si prende spunto. Ahinoi.
Chiedo: scrivere questa roba, era indispensabile? Per aumentare il numero delle pagine, alcune contengono una sola riga scritta! Non è bello un libro fatto di niente e pagine bianche.
Eric,
(se dell’)“Elisir di sì perfetta,
di sì rara qualità,
ne sapessi la ricetta,
conoscessi chi
basterebbe una goccetta
a rimuover l’ovvietà
e da storia noiosetta
otterresti una beltà.
P.S. Peccato. Di Schmitt avevo letto altri libri, leggeri ma non banali. Questo sa di filosofia da supermercato (con tutto il rispetto per i supermercati).
Oppure sono io incapace di cogliere. Perché no.
Libri sul divano dei pigri
June 14, 2018
Novantadue messaggi di posta elettronica fra Adam e Louise, amanti da lungo tempo, formano il canovaccio di questo racconto che inanella una serie di ovvietà.
Schmitt esplora in maniera superficiale il mistero che spinge le persone ad essere attratte l'una dall'altra e a sviluppare sentimenti d'amore. Attraverso la conversazione dei protagonisti tenta di spingerci a riflettere sull'amore, la gelosia, il desiderio. Il finale, che rivela un progetto machiavellico, con poche parole distrugge la poesia dei sentimenti. C'è un tema interessante e non banale, appena sfiorato e che avrebbe meritato uno sviluppo: è possibile restare amici con una persona che sì è amata profondamente, oppure c'è incompatibilità fra amore e amicizia? Purtroppo Schmitt si perde in una serie di ovvietà su sesso, amore e altri stereotipi di una coppia separata. I protagonisti mi sono apparsi poco spontanei per non dire artificiosi.
Non c'è dubbio che il Nostro sappia scrivere, il libro scorre, si legge bene nella sua brevità. Ho apprezzato alcuni aforismi fra i troppi disseminati qua e là.
P.S.
Moltissime delle 144 pagine di questo libro contengono soltanto una o poche righe. Che spreco di carta! In effetti bastano a contenerlo 35 cartelle editoriali standard corrispondenti a circa 25 pagine di un libro "normale", leggibili in poco più di mezz'ora. Vedere questi stratagemmi editoriali allo scopo di ricavare una pubblicazione a sé stante da un testo di lunghezza insufficiente mi rattrista. E già che ci sono, a proposito di scelte editoriali, dico che 14.50€ (tanto costa il libercolo) è un prezzo ustionante per mezz'ora di lettura. Lo so che l'arte non si vende col bilancino, un tanto al chilo, ma c'è un limite alla decenza. Mi dispiace per e/o, casa editrice per altri versi apprezzabile.
Schmitt esplora in maniera superficiale il mistero che spinge le persone ad essere attratte l'una dall'altra e a sviluppare sentimenti d'amore. Attraverso la conversazione dei protagonisti tenta di spingerci a riflettere sull'amore, la gelosia, il desiderio. Il finale, che rivela un progetto machiavellico, con poche parole distrugge la poesia dei sentimenti. C'è un tema interessante e non banale, appena sfiorato e che avrebbe meritato uno sviluppo: è possibile restare amici con una persona che sì è amata profondamente, oppure c'è incompatibilità fra amore e amicizia? Purtroppo Schmitt si perde in una serie di ovvietà su sesso, amore e altri stereotipi di una coppia separata. I protagonisti mi sono apparsi poco spontanei per non dire artificiosi.
Non c'è dubbio che il Nostro sappia scrivere, il libro scorre, si legge bene nella sua brevità. Ho apprezzato alcuni aforismi fra i troppi disseminati qua e là.
P.S.
Moltissime delle 144 pagine di questo libro contengono soltanto una o poche righe. Che spreco di carta! In effetti bastano a contenerlo 35 cartelle editoriali standard corrispondenti a circa 25 pagine di un libro "normale", leggibili in poco più di mezz'ora. Vedere questi stratagemmi editoriali allo scopo di ricavare una pubblicazione a sé stante da un testo di lunghezza insufficiente mi rattrista. E già che ci sono, a proposito di scelte editoriali, dico che 14.50€ (tanto costa il libercolo) è un prezzo ustionante per mezz'ora di lettura. Lo so che l'arte non si vende col bilancino, un tanto al chilo, ma c'è un limite alla decenza. Mi dispiace per e/o, casa editrice per altri versi apprezzabile.
October 10, 2022
Електронни писма между двама бивши любовници. Той е психотерапевт, тя е адвокат. Той живее в Париж, тя в Монреал.
Ежедневни мисли обменени между тях. Дали са преживяли раздялата и могат ли да продължат напред - всеки своя собствен, отделен живот?
Започна толкова обикновено, до средата се чудех какво точно е написал Шмит. По средата потънах в психологизма на страниците и стила му, който харесвам. Финалните разкрития ме изненадаха и ме накараха да дам 4⭐️ на книгата.
Ежедневни мисли обменени между тях. Дали са преживяли раздялата и могат ли да продължат напред - всеки своя собствен, отделен живот?
Започна толкова обикновено, до средата се чудех какво точно е написал Шмит. По средата потънах в психологизма на страниците и стила му, който харесвам. Финалните разкрития ме изненадаха и ме накараха да дам 4⭐️ на книгата.
November 26, 2015
Actual Rating: 4/5
Elixirul dragostei de Eric-Emmanuel Schmitt este o carte care m-a surprins într-un mod plăcut. Autorul a construit acțiunea pe baza a două personaje (Adam și Louise) care, aflate la depărtare, își trimit e-mail-uri. Ea la Montréal, el la Paris, cei doi sunt despărțiți de soartă, depărtarea făcându-i să cugete asupra existenție elixirului dragostei. Ce unește două suflete? Este vorba de un elixir magic precum cel din Tristan și Isolda sau este ceva mai mult?
Am citit cartea în mai puțin de o oră și am fost chiar amuzată spre final când am descoperit de la Louise un lucru legat de elixirul dragostei care chiar m-a amuzat!
Scrisă ca o corespondență între doi foști îndrăgostiți, Elixirul dragostei nu pune accentul pe faptul că cei doi fac un schimb de cuvinte prin intermediul lumii virtuale (e-mail-ul), discuția dintre personajele principale dând senzația de vremurile de demult când oamenii își trimiteau scrisori. Am spus personaje principale pentru că autorul ne introduce în lectură și două personaje secundare (dintre care unul este personaj imaginar!! - cine a citit, cunoaște) care au un rol destul de important în evoluția relației dintre Louise și Adam.
Se poate ca discutând cu cineva după o despărțire despre lucrurile bune și rele pe care le-au împărtășit să fie un lucru benefic? Să treci de la dragoste la prietenie este un lucru ușor? Cu siguranță că nu este iar autorul demonstrează că prietenia se poate naște între doi foști iubiți și că ea poate fi baza a ceva mult mai frumos decât ne-am imaginat. :-)
Mi-a plăcut mult această carte chiar dacă a fost scurtuță și chiar sunt curioasă cum sunt celelalte cărți ale domnului Schmitt. Adam și Louise m-au făcut să mă gândesc mai mult la acest elixir al dragostei și poate să îl descopăr acolo unde nu m-am așteptat.
Citate:
Elixirul dragostei de Eric-Emmanuel Schmitt este o carte care m-a surprins într-un mod plăcut. Autorul a construit acțiunea pe baza a două personaje (Adam și Louise) care, aflate la depărtare, își trimit e-mail-uri. Ea la Montréal, el la Paris, cei doi sunt despărțiți de soartă, depărtarea făcându-i să cugete asupra existenție elixirului dragostei. Ce unește două suflete? Este vorba de un elixir magic precum cel din Tristan și Isolda sau este ceva mai mult?
Am citit cartea în mai puțin de o oră și am fost chiar amuzată spre final când am descoperit de la Louise un lucru legat de elixirul dragostei care chiar m-a amuzat!
Scrisă ca o corespondență între doi foști îndrăgostiți, Elixirul dragostei nu pune accentul pe faptul că cei doi fac un schimb de cuvinte prin intermediul lumii virtuale (e-mail-ul), discuția dintre personajele principale dând senzația de vremurile de demult când oamenii își trimiteau scrisori. Am spus personaje principale pentru că autorul ne introduce în lectură și două personaje secundare (dintre care unul este personaj imaginar!! - cine a citit, cunoaște) care au un rol destul de important în evoluția relației dintre Louise și Adam.
Se poate ca discutând cu cineva după o despărțire despre lucrurile bune și rele pe care le-au împărtășit să fie un lucru benefic? Să treci de la dragoste la prietenie este un lucru ușor? Cu siguranță că nu este iar autorul demonstrează că prietenia se poate naște între doi foști iubiți și că ea poate fi baza a ceva mult mai frumos decât ne-am imaginat. :-)
Mi-a plăcut mult această carte chiar dacă a fost scurtuță și chiar sunt curioasă cum sunt celelalte cărți ale domnului Schmitt. Adam și Louise m-au făcut să mă gândesc mai mult la acest elixir al dragostei și poate să îl descopăr acolo unde nu m-am așteptat.
Citate:
"Adam,
Dacă prietenia e patul de moarte al iubirii, atunci urăsc prietenia.
Louise
Draga mea Louise,
Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Și-i așa de subțire...
Adam" (p.8-9)
"[...] dacă există iubiri care mor din cauza îndoielilor, a mea a murit din cauza certitudinii. Și-am rupt-o." (p.20)
"N-am pe nimeni.
Mă uit la trandafiri, dar nu le mai simt decât spinii.
Louise" (p.38)
January 26, 2022
Много симпатична книжка. Не е от най-знаковите на Шмит, но пак има добри попад��ния в Twitter размер на текста.
August 8, 2017
Mi ricordo gli articoli che Francesco Alberoni scriveva sul taglio basso del Corriere della Sera tempo fa. Di cosa parlavano? Di aria fritta. Di nulla. Cercavano di rifilare l'acqua calda come la nuova scoperta del secolo.
Ecco, la stessa sensazione l'ho provata leggendo questa meraviglia di libro di 110 pagine, che si potrebbero compattare in una trentina, visto che molte contengono solamente una riga di testo.
Il libro è costituito interamente dalle lettere scambiate tra i due protagonisti, un uomo e una donna, dopo che la relazione d'amore tra di loro è terminata. I due sono rimasti amici, anche se si comprende che l'interesse reciproco non è venuto a mancare del tutto.
E giù frasi ad effetto, come se stessimo mangiando i Baci Perugina:
"La gelosia non è una manifestazione d'amore, ma la forma esasperata del senso di proprietà".
"Credo che l'amore sia stato inventato per rendere poetica la vita".
"Gli uomini fanno l’amore per godere, non per dire che amano"
"L’occasione crea l’innamorato. E l’amore crea l’occasione"
"La felicità indossa solo gli stivali del provvisorio"
Poi ogni tanto c'è anche qualche frase più intelligente:
"Un rapporto è felice quando termina con una distruzione sincronizzata. C’è un solo vero dramma crudele in amore, ed è quando uno dei partner è in anticipo sull’altro, che sia nel desiderio o nel declino del desiderio."
Cavoli, ho praticamente trascritto tutto il libro! Mannaggia. Vabbè, vi ho fatto risparmiare i soldi per comprarlo....
Ecco, la stessa sensazione l'ho provata leggendo questa meraviglia di libro di 110 pagine, che si potrebbero compattare in una trentina, visto che molte contengono solamente una riga di testo.
Il libro è costituito interamente dalle lettere scambiate tra i due protagonisti, un uomo e una donna, dopo che la relazione d'amore tra di loro è terminata. I due sono rimasti amici, anche se si comprende che l'interesse reciproco non è venuto a mancare del tutto.
E giù frasi ad effetto, come se stessimo mangiando i Baci Perugina:
"La gelosia non è una manifestazione d'amore, ma la forma esasperata del senso di proprietà".
"Credo che l'amore sia stato inventato per rendere poetica la vita".
"Gli uomini fanno l’amore per godere, non per dire che amano"
"L’occasione crea l’innamorato. E l’amore crea l’occasione"
"La felicità indossa solo gli stivali del provvisorio"
Poi ogni tanto c'è anche qualche frase più intelligente:
"Un rapporto è felice quando termina con una distruzione sincronizzata. C’è un solo vero dramma crudele in amore, ed è quando uno dei partner è in anticipo sull’altro, che sia nel desiderio o nel declino del desiderio."
Cavoli, ho praticamente trascritto tutto il libro! Mannaggia. Vabbè, vi ho fatto risparmiare i soldi per comprarlo....
July 20, 2019
"Poti fi stapan pe ceea ce gandesti, dar niciodata pe ceea ce simti."
March 26, 2018
اشتیاقی که در عشق جریحه دار میشود را می توان به مهری آرام تبدیل کرد؟
۰
No friendship after relationship
واگذاری هرگونه امتیازی برایم گران تمام می شود. دوستی پس از عشق تحقیرم می کند. نقل مکان از یک شور و شوق بیکران به یک سوئیت صمیمی و کوچک برایم وسوسه برانگیز نیست ترجیح می دهم یکسره خیابان نشین شوم
جواب لوئیز به نامه آدام
•
چه دوستیهایی که با درگیری عشق خراب شد، عشق که میاد وسط، خودخواهی با خودش میاره، انتظار با خودش میاره، رقابت با خودش میاره، و تک تک این چیزهایی که با خودش میاره می تونه کار و خراب و خراب تر کنه ”اگر” که مدیریت کنترل کردنشون رو بلد نباشیم.. به واقع که عشق با همه ی بالا و پاییناش ارزش این حجم از درگیری رو داره ”اگر” که به موقع سراغمون بیاد
۰
No friendship after relationship
واگذاری هرگونه امتیازی برایم گران تمام می شود. دوستی پس از عشق تحقیرم می کند. نقل مکان از یک شور و شوق بیکران به یک سوئیت صمیمی و کوچک برایم وسوسه برانگیز نیست ترجیح می دهم یکسره خیابان نشین شوم
جواب لوئیز به نامه آدام
•
چه دوستیهایی که با درگیری عشق خراب شد، عشق که میاد وسط، خودخواهی با خودش میاره، انتظار با خودش میاره، رقابت با خودش میاره، و تک تک این چیزهایی که با خودش میاره می تونه کار و خراب و خراب تر کنه ”اگر” که مدیریت کنترل کردنشون رو بلد نباشیم.. به واقع که عشق با همه ی بالا و پاییناش ارزش این حجم از درگیری رو داره ”اگر” که به موقع سراغمون بیاد
September 17, 2016
"Poti fi stapan pe ceea ce gandesti, dar niciodata pe ceea ce simti"
June 15, 2018
Cos'è l'amore, chimica o testa, si può indurre l'innamoramento, la stabilità uccide la passione, il matrimonio tomba dell'amore, le donne vogliono la tana stabile gli uomini volteggiare di fiore in fiore. Già sentite queste banalità? Ma va? Il tutto con frasi che sembrano copiate da aforisticamente.com o da un libro di Massimo Besotti.
E la storia che c'è dietro: lui psichiatra cinico e sciupafemmine che induce l'innamoramento per scommessa in una dolce (e fighissima) paziente per ritrovarsi lui cotto come un pero e minchionato. Peraltro un dolore straziante che dura lo spazio di un mattino, visto che poi si riscopre innamoratissimo della sua ex e le striscia ai piedi.
Lei, la ex stufa di essere cornificata, che finge indifferenza e comprensione per la nuova passione di lui e manovra dietro le quinte per riaverlo tutto per sé.
Posso aggiungere che fra i due protagonisti non so chi mi stia più antipatico. Lui se la cava benissimo, ma pure lei eh, che non può andarsene e chiudere con dignità la storia con uno che la riempie di corna come un cesto di lumache e fa filosofia per giustificarsi, non può fare altrimenti, la intorta di banalità, pifferi e trallaleri. No, se ne va in Canada, finge distacco, ma gli muore ancora dietro e manovra per riprenderselo. 'Sto tizio, narcisista e affidabile qual piuma al vento.
Dai, ragazze toste, suvvia! Se le corna vi danno fastidio mandate il cornificante filosofo a fare in quellarobalì. Non vi danno fastidio? Fantastico, allora niente teatrini.
Portate pazienza, non ho più voglia di rimasticare questi discorsi e rimasticarli poi in un piatto così insipido.
In libreria, 14,5 euro=10 cent a pagina, a volte pagine di una riga.
E la storia che c'è dietro: lui psichiatra cinico e sciupafemmine che induce l'innamoramento per scommessa in una dolce (e fighissima) paziente per ritrovarsi lui cotto come un pero e minchionato. Peraltro un dolore straziante che dura lo spazio di un mattino, visto che poi si riscopre innamoratissimo della sua ex e le striscia ai piedi.
Lei, la ex stufa di essere cornificata, che finge indifferenza e comprensione per la nuova passione di lui e manovra dietro le quinte per riaverlo tutto per sé.
Posso aggiungere che fra i due protagonisti non so chi mi stia più antipatico. Lui se la cava benissimo, ma pure lei eh, che non può andarsene e chiudere con dignità la storia con uno che la riempie di corna come un cesto di lumache e fa filosofia per giustificarsi, non può fare altrimenti, la intorta di banalità, pifferi e trallaleri. No, se ne va in Canada, finge distacco, ma gli muore ancora dietro e manovra per riprenderselo. 'Sto tizio, narcisista e affidabile qual piuma al vento.
Dai, ragazze toste, suvvia! Se le corna vi danno fastidio mandate il cornificante filosofo a fare in quellarobalì. Non vi danno fastidio? Fantastico, allora niente teatrini.
Portate pazienza, non ho più voglia di rimasticare questi discorsi e rimasticarli poi in un piatto così insipido.
In libreria, 14,5 euro=10 cent a pagina, a volte pagine di una riga.
November 21, 2019
"Daca prietenia e patul de moarte al iubirii,atunci urasc prietenia."
"Barbatii fac dragoste pentru placere,nu pentru a spune ca iubesc. Cand ma duceam sa ma intalnesc cu amantele mele,nu pierdeam nimic din atasamentul fata de tine,nu te adoram mai putin,unica mea ambitie fiind sa obtin si sa ofer placere."
"Exista lucruri cu care trebuie sa te obisnuiesti inainte sa le prinzi gustul:cafeaua,tigara,broccoli,singuratatea"
"Relatia noastra a incetat sa mai dureze fiindca a tot durat. Timpul nu este aliatul iubirii si nu favorizeaza decat prietenia."
"Regasirea nu inseamna sa fii fericit,ci sa incetezi sa fii nefericit!"
"Nu ne mai leaga pasiunea,furia,ura care ne electrizau pe vremea aceea,ci au inflorit increderea,devotamentul,iertarea."
"Barbatii fac dragoste pentru placere,nu pentru a spune ca iubesc. Cand ma duceam sa ma intalnesc cu amantele mele,nu pierdeam nimic din atasamentul fata de tine,nu te adoram mai putin,unica mea ambitie fiind sa obtin si sa ofer placere."
"Exista lucruri cu care trebuie sa te obisnuiesti inainte sa le prinzi gustul:cafeaua,tigara,broccoli,singuratatea"
"Relatia noastra a incetat sa mai dureze fiindca a tot durat. Timpul nu este aliatul iubirii si nu favorizeaza decat prietenia."
"Regasirea nu inseamna sa fii fericit,ci sa incetezi sa fii nefericit!"
"Nu ne mai leaga pasiunea,furia,ura care ne electrizau pe vremea aceea,ci au inflorit increderea,devotamentul,iertarea."
December 18, 2018
Великолепна история! Бивша двойка си разменя писма за смисъла на любовта, докато тя е в Монреал, той в Париж.
Шмит определено ме впечатлява. По-късно ревю.
Купих си днес и "Господин Ибрахим и цветята на Корана". Не искам обаче да ги карам една след друга, та ще чакам - седмица по седмица :D
Шмит определено ме впечатлява. По-късно ревю.
Купих си днес и "Господин Ибрахим и цветята на Корана". Не искам обаче да ги карам една след друга, та ще чакам - седмица по седмица :D
March 12, 2025
2.5🌟
Nici nu știu dacă mi-a plăcut sau nu cartea? Poate ca da, e drăguță, dar nu remarcabilă, e chiar banală, am ascultat-o, e scurtă, nu există acțiune, ci doar un schimb de mail-uri între doi foști iubiți, pe alocuri a fost chiar puerila, iar personajele sunt destul de posesive unul cu celălalt și își manifestă gelozia bătând apropouri despre noile vieți și noii parteneri.
Adam e un tip îngâmfat, iar Louise este destul de orgolioasă, nu mi-a plăcut de ei, dar prin schimbul de mesaje transmit chimia și iubirea care i-a ținut împreună cândva. Este clar ca au sentimente puternice unul față de altul, se tachinează mult în conversații si sunt un pic egoiști.
Povestea lor de dragoste e interesantă, dar aveam așteptări mai mari. Poate dacă ar fi fost acțiune, ar fi fost mult mai bună, dar chiar și așa are farmecul ei și transmite un pic de emoție.
Nici nu știu dacă mi-a plăcut sau nu cartea? Poate ca da, e drăguță, dar nu remarcabilă, e chiar banală, am ascultat-o, e scurtă, nu există acțiune, ci doar un schimb de mail-uri între doi foști iubiți, pe alocuri a fost chiar puerila, iar personajele sunt destul de posesive unul cu celălalt și își manifestă gelozia bătând apropouri despre noile vieți și noii parteneri.
Adam e un tip îngâmfat, iar Louise este destul de orgolioasă, nu mi-a plăcut de ei, dar prin schimbul de mesaje transmit chimia și iubirea care i-a ținut împreună cândva. Este clar ca au sentimente puternice unul față de altul, se tachinează mult în conversații si sunt un pic egoiști.
Povestea lor de dragoste e interesantă, dar aveam așteptări mai mari. Poate dacă ar fi fost acțiune, ar fi fost mult mai bună, dar chiar și așa are farmecul ei și transmite un pic de emoție.
July 19, 2015
Позорен е бракът и неговата клетва за вярност…: http://knigolandia.info/book-review/l...
Все не ми остава време да се заровя в “Папагалите от площад Арецо”, но “Любовен еликсир” е с дължината на кратка новела, пък и едър шрифт, идеално за морна петъчна вечер с джин, тоник и лимон за вкус. Книгата силно ми напомни на “Синята брада” на Амели Нотомб заради съградения игрив, макар и дистанционен диалог между двама души, естети и с вкус към живота. Ерик-Еманюел Шмит ги разделя от океан, поставя любовта в минало време, заковава ги в антагонистични позиции, в които лесно се припознават обичайните мъжки и женски позии по отношение на любовта:
Издателство "Леге Артис"
http://knigolandia.info/book-review/l...
Все не ми остава време да се заровя в “Папагалите от площад Арецо”, но “Любовен еликсир” е с дължината на кратка новела, пък и едър шрифт, идеално за морна петъчна вечер с джин, тоник и лимон за вкус. Книгата силно ми напомни на “Синята брада” на Амели Нотомб заради съградения игрив, макар и дистанционен диалог между двама души, естети и с вкус към живота. Ерик-Еманюел Шмит ги разделя от океан, поставя любовта в минало време, заковава ги в антагонистични позиции, в които лесно се припознават обичайните мъжки и женски позии по отношение на любовта:
Издателство "Леге Артис"
http://knigolandia.info/book-review/l...
January 22, 2025
Prima carte a lui Schmitt pe care o citesc si pot spune ca m-am indragostit! Presarata cu dialoguri interesante, numai bune de subliniat si citat, cartea este despre iubire. Iubirea trecuta, prezenta, iubirea fizica. Doi fosti iubiti fac schimb de emailuri - ce se poate intampla? Ce isi mai pot spune? Destule, as spune eu. Restul se descopera citind sau ascultand cartea - e micuta, se merita!
June 12, 2021
Elixirul dragostei este precum un eseu despre iubire. Este scrisa sub forma unor scrisori, dintre doi foști iubiți, care răniți fiind, încep sa discute despre sentimentele și trăirile lor.
Nu e mare lucru de spus despre carte.
Are câteva pasaje drăguțe, care fac referire la iubire și relațiile dintre ei, dar cam atât. Discuțiile celor doi se învârt în sfera iubirii și a sentimentelor lor, dar cred ca sunt mulți alții care se vor regăsi în spusele lor.
M-a cam plictisit, sincera sa fiu. Prea multa vorbărie. :))
Ii dau 3 stele.
Nu e mare lucru de spus despre carte.
Are câteva pasaje drăguțe, care fac referire la iubire și relațiile dintre ei, dar cam atât. Discuțiile celor doi se învârt în sfera iubirii și a sentimentelor lor, dar cred ca sunt mulți alții care se vor regăsi în spusele lor.
M-a cam plictisit, sincera sa fiu. Prea multa vorbărie. :))
Ii dau 3 stele.
June 15, 2018
L'idea alla base del libro è piuttosto banale: Louise e Adam si lasciano dopo cinque anni, lei si trasferisce a molti chilometri di distanza, lui inizia una corrispondenza con l'obiettivo di ristabilire un'amicizia. Quindi Elisir d'amore è un romanzo epistolare: ci offre una breve storia narrata attraverso lettere scambiate tra i personaggi del libro.
Banale, quindi. Più interessante è la ricerca che sta alla base del romanzo: storia a parte, che non è niente di eccezionale, ciò che attrae è la continua interrogazione sui meccanismi che stanno alla base di ciò che chiamiamo amore. Esiste davvero? O è la parola che usiamo per definire in modo elegante qualcosa di meschino come il desiderio di affermazione del proprio io? E' la paura della solitudine e la scelta del matrimonio come comodità? Oppure la necessità fisica del sesso? O ancora il bisogno di distrarsi dalla piattezza della vita gettandosi in una vana ma bruciante illusione? O forse l'amore è solo il ricordo, il profumo? Come si chiede Louise all'inizio del libro:
"L’amore deriva da un processo materiale o chimico, da un miscuglio di molecole riproducibile con mezzi scientifici, oppure è un miracolo spirituale?"
Le opinioni dei due protagonisti risultano spesso contradditorie, contingenti ossia legate ad uno stato dell'animo e pronte a rovesciarsi poco dopo nel loro opposto, quando non bugiarde o pretenziose, volte a mascherare sotterfugi o ad ingannare la propria mente. I personaggi possono apparire banali ed arroganti, saccenti e noiosi, ma in realtà sono disperati, confusi, cattivi, alla mercè delle proprie emozioni e delle proprie paure. Per esempio Adam scrive a Louise:
"Possiamo respingere l’amore, rifiutare di farci trascinare dalla sua corrente impetuosa. Temo che la nostra libertà sia tale solo in senso negativo, un veto esasperato, una rinuncia spaventata a ciò che è più grande di noi. L’unica facoltà in nostro potere è mancare agli appuntamenti che ci dà la felicità".
Definendo quindi la passione amorosa come preludio alla felicità. Ma è ben pronto a cambiare idea dopo che la breve storia con Lily è naufragata in modo desolante:
"L'amore è la dimostrazione che percepiamo la realtà unicamente attraverso il filtro delle nostre fantasie. Peggio, è la prova che la realtà non è poi gran cosa".
Quindi è tutto un illusione? In questo momento, si. Fra qualche giorno, o settimana, chissà.
Altre riflessioni riguardano il rapporto, un classico, fra amore e sesso: qui, apparentemente, la donna è la paladina del classico rapporto di coppia mentre l'uomo è il cacciatore offeso dalla monogamia. Dice Adam:
"I rapporti umani sono falsati da un errore colossale: l'idea che culo e sentimento appartengano allo stesso paese. Non è così, amore e sesso occupano territori diversi".
Ma anche in questo caso le cose non sono così lineari come sembrano, ci dice Schmitt, e basta arrivare alla fine del libro per averne un assaggio.
In conclusione, si tratta di un libello certo non indimenticabile ma godibile. Chi ama una trama corposa, personaggi ben definiti, suspense, sperimentazione, denuncia sociale, è meglio che si astenga. Chi invece si accontenta di passare un'oretta fra riflessioni più o meno interessanti, epigrammi piacevoli, similitudini azzeccate, beva l'elisir di Schmitt.
https://lacrepaintesta.wordpress.com/...
Banale, quindi. Più interessante è la ricerca che sta alla base del romanzo: storia a parte, che non è niente di eccezionale, ciò che attrae è la continua interrogazione sui meccanismi che stanno alla base di ciò che chiamiamo amore. Esiste davvero? O è la parola che usiamo per definire in modo elegante qualcosa di meschino come il desiderio di affermazione del proprio io? E' la paura della solitudine e la scelta del matrimonio come comodità? Oppure la necessità fisica del sesso? O ancora il bisogno di distrarsi dalla piattezza della vita gettandosi in una vana ma bruciante illusione? O forse l'amore è solo il ricordo, il profumo? Come si chiede Louise all'inizio del libro:
"L’amore deriva da un processo materiale o chimico, da un miscuglio di molecole riproducibile con mezzi scientifici, oppure è un miracolo spirituale?"
Le opinioni dei due protagonisti risultano spesso contradditorie, contingenti ossia legate ad uno stato dell'animo e pronte a rovesciarsi poco dopo nel loro opposto, quando non bugiarde o pretenziose, volte a mascherare sotterfugi o ad ingannare la propria mente. I personaggi possono apparire banali ed arroganti, saccenti e noiosi, ma in realtà sono disperati, confusi, cattivi, alla mercè delle proprie emozioni e delle proprie paure. Per esempio Adam scrive a Louise:
"Possiamo respingere l’amore, rifiutare di farci trascinare dalla sua corrente impetuosa. Temo che la nostra libertà sia tale solo in senso negativo, un veto esasperato, una rinuncia spaventata a ciò che è più grande di noi. L’unica facoltà in nostro potere è mancare agli appuntamenti che ci dà la felicità".
Definendo quindi la passione amorosa come preludio alla felicità. Ma è ben pronto a cambiare idea dopo che la breve storia con Lily è naufragata in modo desolante:
"L'amore è la dimostrazione che percepiamo la realtà unicamente attraverso il filtro delle nostre fantasie. Peggio, è la prova che la realtà non è poi gran cosa".
Quindi è tutto un illusione? In questo momento, si. Fra qualche giorno, o settimana, chissà.
Altre riflessioni riguardano il rapporto, un classico, fra amore e sesso: qui, apparentemente, la donna è la paladina del classico rapporto di coppia mentre l'uomo è il cacciatore offeso dalla monogamia. Dice Adam:
"I rapporti umani sono falsati da un errore colossale: l'idea che culo e sentimento appartengano allo stesso paese. Non è così, amore e sesso occupano territori diversi".
Ma anche in questo caso le cose non sono così lineari come sembrano, ci dice Schmitt, e basta arrivare alla fine del libro per averne un assaggio.
In conclusione, si tratta di un libello certo non indimenticabile ma godibile. Chi ama una trama corposa, personaggi ben definiti, suspense, sperimentazione, denuncia sociale, è meglio che si astenga. Chi invece si accontenta di passare un'oretta fra riflessioni più o meno interessanti, epigrammi piacevoli, similitudini azzeccate, beva l'elisir di Schmitt.
https://lacrepaintesta.wordpress.com/...
December 28, 2019
Elixirul dragostei, Eric-Emmanuel Schmitt este cartea care se citește ușor, te învăluie în parfumul realității și pune pe tapet relațiile inter-umane, sentimente, reacții, despărțiri și decizii care poartă partenerii pe drumuri separate, căci în unele momente este mai bine să previi suferința, decât să o ”tratezi”.
Despre asta este Elixirul dragostei a lui Schmitt – puterea de a găsi drumul spre iubire, drumul spre sufletul persoanei pe care o iubești, dorința de a deveni o persoană mai bună, puterea de a schimba ceva pentru a obține alte rezultate, dar și despre lecția de viață care te poate trezi, te ”forțează” să te trezești și să faci lucrurile altfel, să acționezi, nu doar să reacționezi. Elixirul unui început, a unei noi șanse, unei schimbări – care să-ți ia vălul de pe ochi pentru a vedea realitatea exact așa cum este.
https://bookcaffe.wordpress.com/2019/...
Despre asta este Elixirul dragostei a lui Schmitt – puterea de a găsi drumul spre iubire, drumul spre sufletul persoanei pe care o iubești, dorința de a deveni o persoană mai bună, puterea de a schimba ceva pentru a obține alte rezultate, dar și despre lecția de viață care te poate trezi, te ”forțează” să te trezești și să faci lucrurile altfel, să acționezi, nu doar să reacționezi. Elixirul unui început, a unei noi șanse, unei schimbări – care să-ți ia vălul de pe ochi pentru a vedea realitatea exact așa cum este.
https://bookcaffe.wordpress.com/2019/...
July 21, 2015
Абсолютно реалистично погледнато, историята на Шмит не блести с оригиналност, но точно заради универсалността си...
http://www.knijno.blogspot.com/2015/0... Двама бивши любовници (приключили петгодишна връзка) разменят писма от момента, в който Тя (Луиз) заминава надалеч в опити да избяга от миналото, а той (Адам) се опитва да съхрани поне думите, ако не страстта помежду им.
http://www.knijno.blogspot.com/2015/0... Двама бивши любовници (приключили петгодишна връзка) разменят писма от момента, в който Тя (Луиз) заминава надалеч в опити да избяга от миналото, а той (Адам) се опитва да съхрани поне думите, ако не страстта помежду им.
November 2, 2017
Îi dau o singură stea pentru că am citit o conversație adolescentină de pe un chat. Ok, o conversație cu un limbaj mai matur, dar povestea e ruptă dintr-o telenovelă ieftină. O carte cât se poate de dezamăgitoare.
April 27, 2019
""Na zawsze" jest zawsze ulotne w ludzkim życiu."
Eric-Emmanuel Schmitt spoliczkował mnie tą książką. Po raz kolejny jego twórczość trafiła na odpowiedni moment mojego życia i poprzez słowa dostała się prosto do serca. Kto by pomyślał, że ta prosta historia o miłości (która dodatkowo posiada niespodziewane zakończenie) zmieni moje podejście do życia?
Już sam problem psychologiczny - pojawiający się w opisie na okładce - był dla mnie interesujący. Wybieramy czy jednak jesteśmy wybierani przez innych? Czy można w jakikolwiek sposób sprawić, aby ktoś pokochał nas całym sobą?
Ta historia bazuje na ludzkich uczuciach. Autor nie tylko porusza temat sterowania emocjami, ale także sam bawi się w tę grę z czytelnikiem. Podejmuje dużo istotnych kwestii, które skłaniają do refleksji. Czy można się z kimś przyjaźnić, jeśli związek się rozpadł a w grę nadal wchodzi pożądanie? Czy warto wchodzić dwa razy do tej samej rzeki?
"Zawsze będziesz oczekiwać miłości wyśnionej a nie rzeczywistej."
"Napój miłosny" niewątpliwie dał mi do myślenia. Dzięki tej pozycji, zobaczymy do czego zdolny jest człowiek, aby dostać to, czego chce. Przekonamy się również, czym dla nas jest miłość i jak wiele jesteśmy w stanie zaryzykować, aby ją od kogoś otrzymać.
Eric-Emmanuel Schmitt spoliczkował mnie tą książką. Po raz kolejny jego twórczość trafiła na odpowiedni moment mojego życia i poprzez słowa dostała się prosto do serca. Kto by pomyślał, że ta prosta historia o miłości (która dodatkowo posiada niespodziewane zakończenie) zmieni moje podejście do życia?
Już sam problem psychologiczny - pojawiający się w opisie na okładce - był dla mnie interesujący. Wybieramy czy jednak jesteśmy wybierani przez innych? Czy można w jakikolwiek sposób sprawić, aby ktoś pokochał nas całym sobą?
Ta historia bazuje na ludzkich uczuciach. Autor nie tylko porusza temat sterowania emocjami, ale także sam bawi się w tę grę z czytelnikiem. Podejmuje dużo istotnych kwestii, które skłaniają do refleksji. Czy można się z kimś przyjaźnić, jeśli związek się rozpadł a w grę nadal wchodzi pożądanie? Czy warto wchodzić dwa razy do tej samej rzeki?
"Zawsze będziesz oczekiwać miłości wyśnionej a nie rzeczywistej."
"Napój miłosny" niewątpliwie dał mi do myślenia. Dzięki tej pozycji, zobaczymy do czego zdolny jest człowiek, aby dostać to, czego chce. Przekonamy się również, czym dla nas jest miłość i jak wiele jesteśmy w stanie zaryzykować, aby ją od kogoś otrzymać.
February 8, 2019
3.5
Adam et Louise se sont aimés passionnément pendant cinq ans.
Adam est un psychanalyste qui vit à Paris, Louise est avocate et a déménagé à Montréal après leur rupture.
Aujourd’hui séparés par des océans, Adam décide d’entamer une correspondance, chose que Louise accepte après quelques hésitations.
Lettre après lettre, le lecteur est captivé par le contenu: peut-on provoquer l'amour? Peut-on le programmer? somme nous capables de choisir ou bien on ne fait que le subir.
Mêlant humour, émotions et réflexions intéressantes, ce roman fut une très agréable lecture, sans oublier la claque à la fin bien sur.
Adam et Louise se sont aimés passionnément pendant cinq ans.
Adam est un psychanalyste qui vit à Paris, Louise est avocate et a déménagé à Montréal après leur rupture.
Aujourd’hui séparés par des océans, Adam décide d’entamer une correspondance, chose que Louise accepte après quelques hésitations.
Lettre après lettre, le lecteur est captivé par le contenu: peut-on provoquer l'amour? Peut-on le programmer? somme nous capables de choisir ou bien on ne fait que le subir.
Mêlant humour, émotions et réflexions intéressantes, ce roman fut une très agréable lecture, sans oublier la claque à la fin bien sur.
May 18, 2016
*اکسیر عشق*
آدام: پیوند ما ماندگار نشد، چون طولانی شده بود. زمان رفیق خوبی برای عشق نیست. او فقط با دوستی سازگار است.
وقتی زوج سالخورده ای را می بینم که بدن هایشان عطش کمتری به لذت جویی دارد، گمان میکنیم عادت کردن، ریشه تمایل را خشک میکند ، اما میترسم پای خشکیدنی شدید از نوعی دیگر در میان باشد. وابستگی اشتیاق را از میان می برد. هرقدر پیوند بیشتر ریشه میدواند از سطح بیرونی پوست فراتر میرود. چه خدعه حیله گری!
لوییز: آدام ، زمانی که با تو آشنا شدم، تیر عشق بر جانم فرو نشست تمام هوش و حواسم فریاد کشیدند: خودش است.
لوییز: وقتی تلاش میکنیم عشق را جاودانه کنیم آترا تلف میکنیم.
آدام: چطور میتوان اینقدر انعطاف ناپذیر بود ؟ آیا ما عوض می شویم ؟ آیا او هیچوقت مرا دوست داشت ؟
آدام: پیوند ما ماندگار نشد، چون طولانی شده بود. زمان رفیق خوبی برای عشق نیست. او فقط با دوستی سازگار است.
وقتی زوج سالخورده ای را می بینم که بدن هایشان عطش کمتری به لذت جویی دارد، گمان میکنیم عادت کردن، ریشه تمایل را خشک میکند ، اما میترسم پای خشکیدنی شدید از نوعی دیگر در میان باشد. وابستگی اشتیاق را از میان می برد. هرقدر پیوند بیشتر ریشه میدواند از سطح بیرونی پوست فراتر میرود. چه خدعه حیله گری!
لوییز: آدام ، زمانی که با تو آشنا شدم، تیر عشق بر جانم فرو نشست تمام هوش و حواسم فریاد کشیدند: خودش است.
لوییز: وقتی تلاش میکنیم عشق را جاودانه کنیم آترا تلف میکنیم.
آدام: چطور میتوان اینقدر انعطاف ناپذیر بود ؟ آیا ما عوض می شویم ؟ آیا او هیچوقت مرا دوست داشت ؟
October 16, 2016
Déçue. Trop facile. Trop de clichés. Trop de grandes théories générales sur comment se comportent "les femmes et les hommes" en amour. Aucune nuance sur les genres et les stéréotypes de genres. Je n'y ai pas trouvé la profondeur que j'attendais de cet auteur, qui nous avait, selon moi, habitués à autre chose.
April 5, 2015
love is just a game : timing, experience, maturity
October 7, 2016
Foarte slaba :(
March 15, 2021
“Elixirul dragostei” este un roman epistolar care ofera o analiza filozofica a iubirii din punctul de vedere a doi fosti iubiti care incearca sa descopere secretul a ceea ce sta la baza atracției dintre doua persoane.
Louise si Adam aflați, in colturi diferite ale lumii, dupa o despărțire neasteptata, corespondează prin intermediul scrisorilor, reflectând la dragoste in toate formele ei.
Este un roman placut, care se citeste cu foarte mare usurinta, insa nu pot afirma ca este in topul romanelor deja citite de la acest autor.
Louise si Adam aflați, in colturi diferite ale lumii, dupa o despărțire neasteptata, corespondează prin intermediul scrisorilor, reflectând la dragoste in toate formele ei.
Este un roman placut, care se citeste cu foarte mare usurinta, insa nu pot afirma ca este in topul romanelor deja citite de la acest autor.
Read
March 1, 2015Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt de la editura Humanitas Fiction tocmai s-a îmbogățit cu un nou titlu, Elixirul dragostei, un roman epistolar foarte interesant, din mai multe puncte de vedere. Cartea a fost lansată cu două săptămâni în urmă, în preajma Zilei Îndrăgostiților. Traducerea din franceză a fost realizată de Doru Mareș, iar volumul, în original, a apărut în 2014, la editura Albin Michel din Paris. Rapiditatea cu care se traduce Schmitt – iată, chiar și la noi – este datorată, bineînțeles, popularității sale.
Cărțile scriitorului francez sunt foarte bine vândute, cu precădere în Europa, astfel încât au apărut în peste patruzeci de limbi. Iar explicația nu este deloc complicată: Eric-Emmanuel Schmitt tratează în operele sale – fie că vorbim despre teatru, povestiri sau romane – teme mari, universale, acelea care ne preocupă pe toți indiferent de cultură, rasă, sex ș.a.m.d. Și o face întotdeauna simplu și direct, pe înțelesul tuturor, dar și rafinat, cu numeroase trimiteri livrești ascunse în texte, din diferite domenii (mai ales dinspre filosofie). Este cazul și celui mai recent roman al său, Elixirul dragostei, care apare în România după două volume de povestiri – Visătoarea din Ostende și Cei doi domni din Bruxelles.
Elixirul dragostei este, așa cum afirmam câteva rânduri mai sus, un roman epistolar contemporan, care te stârnește și te prinde în mrejele lui. Scrisorile dintre cele două personaje principale – Adam și Louise – se trimit via e-mail – deși Schmitt nu le încarcă cu elemente electronice (subiect, adrese de e-mail, format corespunzător), scriitura și contextul în care aceste epistole sunt redactate te direcționează spre concluzia că sunt scrise în mediul online.
Distanța dintre destinatar și expeditor, un ocean – el rămâne la Paris, ea pleacă în Montréal -, și temele lor de discuție te duc cu gândul la forma curtenească pe care a luat-o iubirea în urmă cu mai bine de nouă secole. Este surprinzător, de altfel, cum reușește scriitorul francez să reinventeze dragostea curtenească, s-o aducă în prezentul nostru, al tuturor, ba chiar să țeasă și câteva fire livrești către legenda medievală a lui Tristan și Isolda. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/eric-emmanue...)
Cărțile scriitorului francez sunt foarte bine vândute, cu precădere în Europa, astfel încât au apărut în peste patruzeci de limbi. Iar explicația nu este deloc complicată: Eric-Emmanuel Schmitt tratează în operele sale – fie că vorbim despre teatru, povestiri sau romane – teme mari, universale, acelea care ne preocupă pe toți indiferent de cultură, rasă, sex ș.a.m.d. Și o face întotdeauna simplu și direct, pe înțelesul tuturor, dar și rafinat, cu numeroase trimiteri livrești ascunse în texte, din diferite domenii (mai ales dinspre filosofie). Este cazul și celui mai recent roman al său, Elixirul dragostei, care apare în România după două volume de povestiri – Visătoarea din Ostende și Cei doi domni din Bruxelles.
Elixirul dragostei este, așa cum afirmam câteva rânduri mai sus, un roman epistolar contemporan, care te stârnește și te prinde în mrejele lui. Scrisorile dintre cele două personaje principale – Adam și Louise – se trimit via e-mail – deși Schmitt nu le încarcă cu elemente electronice (subiect, adrese de e-mail, format corespunzător), scriitura și contextul în care aceste epistole sunt redactate te direcționează spre concluzia că sunt scrise în mediul online.
Distanța dintre destinatar și expeditor, un ocean – el rămâne la Paris, ea pleacă în Montréal -, și temele lor de discuție te duc cu gândul la forma curtenească pe care a luat-o iubirea în urmă cu mai bine de nouă secole. Este surprinzător, de altfel, cum reușește scriitorul francez să reinventeze dragostea curtenească, s-o aducă în prezentul nostru, al tuturor, ba chiar să țeasă și câteva fire livrești către legenda medievală a lui Tristan și Isolda. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/eric-emmanue...)
January 18, 2016
Cei care sunteți obișnuiți cu stilul lui Schmitt, știți că dacă te apuci de carte, n-o mai lași din mână până n-o termini… o jumătate de oră/o oră, mai târziu :D Eventual, repeți lectura pentru detaliile de finețe sau pentru a scrie citatele, așa cum am procedat eu :)
Romanul este unul epistolar, însă contemporanitatea reiese din contextul pe care îl prinzi printre rânduri… nu avem scrisorile vechi, parfumate, pe care așteptai zile întregi cu sufletul la gură să le primești. Nu. Scrisorile noastre se desfășoară via email, dar autorul nu ne încarcă cu detaliile acestuia, ci lasă doar conținutul.
Personajele principale, Adam și Louise, sunt despărțiți de un ocean – unul în Paris, celălalt în Montreal.
„A fost decizia mea să așez un ocean între noi. Am schimbat totul, apartament, haine, climat, latitudine, longitudine, fără ezitare, pentru a-mi urma steaua.”
Romanul se deschide cu email-ul lui Adam, ce o invită pe Louise să rămână prieteni. Ei avuseseră o relație de cinci ani, relație în care el nu fusese deloc fidel…
„În funcție de reacția ta, această scrisoare va constitui începutul sau sfârșitul corespondenței noastre.”
Și astfel… mai timid la început, iau naștere conversații între personajele noastre principale. Dezbătând la început ruperea relației lor, infidelitatea lui și teoriile sale despre prietenie, iubire și căsătorie, ca mai apoi să continue să se destăinuie despre viețile actuale, ei ajung să se cunoască din nou, să converseze fără să fie „întrerupți” de pasiunea trupurilor.
„Dacă prietenia e patul de moarte al iubirii, atunci urăsc prietenia.��
„Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Și-i așa de subțire…”
„Ți se pare subțire? Mie mi se pare un zid.”
..................................................................................................................................................................
Recenzia completă o puteți citi:
https://navigandprintresuflete.wordpr...
Romanul este unul epistolar, însă contemporanitatea reiese din contextul pe care îl prinzi printre rânduri… nu avem scrisorile vechi, parfumate, pe care așteptai zile întregi cu sufletul la gură să le primești. Nu. Scrisorile noastre se desfășoară via email, dar autorul nu ne încarcă cu detaliile acestuia, ci lasă doar conținutul.
Personajele principale, Adam și Louise, sunt despărțiți de un ocean – unul în Paris, celălalt în Montreal.
„A fost decizia mea să așez un ocean între noi. Am schimbat totul, apartament, haine, climat, latitudine, longitudine, fără ezitare, pentru a-mi urma steaua.”
Romanul se deschide cu email-ul lui Adam, ce o invită pe Louise să rămână prieteni. Ei avuseseră o relație de cinci ani, relație în care el nu fusese deloc fidel…
„În funcție de reacția ta, această scrisoare va constitui începutul sau sfârșitul corespondenței noastre.”
Și astfel… mai timid la început, iau naștere conversații între personajele noastre principale. Dezbătând la început ruperea relației lor, infidelitatea lui și teoriile sale despre prietenie, iubire și căsătorie, ca mai apoi să continue să se destăinuie despre viețile actuale, ei ajung să se cunoască din nou, să converseze fără să fie „întrerupți” de pasiunea trupurilor.
„Dacă prietenia e patul de moarte al iubirii, atunci urăsc prietenia.��
„Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Și-i așa de subțire…”
„Ți se pare subțire? Mie mi se pare un zid.”
..................................................................................................................................................................
Recenzia completă o puteți citi:
https://navigandprintresuflete.wordpr...
Read
January 25, 2017Фина, елегантна размяна на писма между Адам и Луиз. Една двойка, превърнала се в две единици. Или може би не съвсем. Писмата им разнищват въпросите за същността на любовта - нейните измерения, поприще, проявления, дори и някои алхимични свойства. Думите на Ерик-Еманюел Шмит се леят леки и плавни като перце, разкривайки пред читателя двете половини на самата любов. Диалогът носи настроението на игра на топка, която децата си подхвърлят един на друг. Някъде всред страниците спрях да внимавам как са подписани писмата. Позициите на бившите любовници се променят толкова бързо и с такава лекота, че някак без да се усетя излизам от рамките на половите и поведенческите стереотипи и тяхната принадлежност. Новелата позволява дори да разгледаме любовта като химично съединение, като експеримент, като емпирични данни, но и като мъгляво магьосническо заклинание.
Наистина леко и приятно изживяване. А нищожният обем, едрият шрифт, идеята и наистина майсторския диалог, който изгражда Шмит, я правят чудесно вечерно четиво.
Наистина леко и приятно изживяване. А нищожният обем, едрият шрифт, идеята и наистина майсторския диалог, който изгражда Шмит, я правят чудесно вечерно четиво.
Displaying 1 - 30 of 289 reviews