Alabardas

by José Saramago, Günter Grass (Illustrator), Roberto Saviano (Contributor)

Aquando do seu falecimento, em 2010, José Saramago deixou escritas trinta páginas daquele que seria o seu próximo romance; trinta páginas onde estava já esboçado o fio argumental, perfilados os dois protagonistas e, sobretudo, colocadas as perguntas que interessavam à sua permanente e comprometida vocação de agitar consciências.

Saramago escreve a história de Artur Paz Semedo, um homem fascinado por peças de artilharia, empregado numa fábrica de armamento, que leva a cabo uma investigação na sua própria empresa, incitado pela ex-mulher, uma mulher com carácter, pacifista e inteligente. A evolução do pensamento do protagonista permite-nos refletir sobre o lado mais sujo da política internacional, um mundo de interesses ocultos que subjaz à maior parte dos conflitos bélicos do século xx.

Dois outros textos – de Fernando Gómez Aguilera e Roberto Saviano – situam e comentam as últimas palavras do Prémio Nobel português, cuja força as ilustrações de um outro Nobel, Günter Grass, sublinham.1ª ed.

Genres: Fiction, Novels, Portugal, Portuguese Literature, Literature, Nobel Prize, Romance

136 pages, Paperback

First published August 27, 2014

About the author

José de Sousa Saramago (16 November 1922 – 18 June 2010) was a Portuguese novelist and recipient of the 1998 Nobel Prize in Literature, for his "parables sustained by imagination, compassion and irony [with which he] continually enables us once again to apprehend an elusory reality." His works, some of which have been seen as allegories, commonly present subversive perspectives on historic events, emphasizing the theopoetic. In 2003 Harold Bloom described Saramago as "the most gifted novelist alive in the world today."

https://en.wikipedia.org/wiki/Jos%C3%...

Reviews

[Esra M. · Rating 4 out of 5]

İlk defa Jose Saramago'nun bir kitabını içim burularak okudum. Oysaki her zaman silkelenip, düşündüğüm okumalar olurdu. Hastalığına inat, yazabileceği son anına kadar yine üretmekten vazgeçmemiş. O'nun son notlarını okumak çok üzücü, yaptığı şey ise saygı uyandırıcı. Ben bu ilk üç bölümü tamamlanmış halini bile çok sevdim. Ama eminim o bana tamamını görmeden sevdiğim için kızardı. Aldığı notlarda sonunu kurgulamış olsa bile yol boyunca yaşanacak kırılmalar değişikliğe uğrama ihtimalini barındırıyor. O asi, başına buyruk, lafını esirgemeyen ve insanı en ilkel yanıyla yüzleştirip daha iyi bir toplum kurma çabasındaki insana belki bu teslimiyet gibi gelirdi, teslim olduğum o olsa bile asla bunu istemezdi. Keşke diyorum daha fazla yaşayabilseydi, daha çok eser üretebilseydi. Burda da hemen "Tipik olmayan bir yazarım sadece fikirlerim olduğu için yazıyorum, ben olmasam bile siz düşünün, düşünün, düşünün" dediğini duyar gibi oluyorum. İyi ki edebiyat var ve ben böylece bu müthiş adamın beynindekilerin bir kısmına tanık oldum.

[Kristijan · Rating 5 out of 5]

Hm hm :(
Šta reći? Odlična prva tri poglavlja koja bi mogla da se razviju u remek-delo sa antiratnom porukom. Šteta što je smrt posetila Saramaga pre nego što je uspeo da završi ovo delo. Odlični su prateći tekstovi Savijana, Grasa i ostalih. Lepo koncipirano - kao omaž Velikom Piscu (namerno stavljena velika slova) jer on to zaslužuje (L'Oreal :D).
Moram priznati da mi se Saramagov stil sve više sviđa - ima neverovatan smisao za humor.
Definitivno nameravam da pročitam sva dela iz njegovog opusa!!!!

[Ivan · Rating 3 out of 5]

It's bit hard to judge this one. Saramago managed to write only 3 chapters before death interrupted him. Too bad bad this could have been great anti-war novel.

[Claudia · Rating 3 out of 5]

Right before his death, Saramago started a new novel which he never finished. This is it. All remained are three chapters of a clarity beyond words, with the same acid tone and more. It would have been another masterpiece if completed. However, just these three chapters are a delight. artur paz semedo, the main character, is one of a kind.

But this book also has two more stories by Roberto Saviano and Filip Florian in which they took Artur and weaved a story of their own around him; not at all a fortunate initiative. Put beside Saramago’s, they pale to the point of being insignificant. Not the slightest resemblance in style or quality or power of words or even in the same register. You rejoice at every word from the unfinished novel and then you get a frozen shower…
So, 5 stars for the original, 1 star for the filler.

And this was the last I had by Saramago, in Romanian or English. From now on I’ll start rereading, because every now and then I need a dose of his words. Such a brilliant writer.

[Bárbara Rodrigues · Rating 3 out of 5]

Só Saramago para pensar em terminar um livro com um "vai à merda".

[Ümit Mutlu · Rating 5 out of 5]

Canımız ciğerimiz Saramago'nun, göçüp gitmeden evvel başladığı ama öksüz bıraktığı son romanı; daha doğrusu romanının ilk kısmı. Yarım da olsa, yamalak da, kaldı ki yamalak kelimesi ikileme dahilinde kullanılmadığında aynı bu roman gibi öksüz kalıyormuş, Saramago'nun ne kadar Saramagovari özelliği varsa, içinde barındırıyor yine.

"Ben tipik olmayan bir yazarım. Sadece fikirlerim olduğu için yazıyorum," demiş Saramago zamanında, bu ifade onu anlatmak için nasıl da kendisini helak ediyor. Bu roman da, senelerdir düşündüğünü söylediği bir fikirden yola çıkıp yarıda kalmış: Silah sektöründe niçin bir grev olmaz.

Şimdi ben buradan, bu güzel fikre istinaden, bir başka güzel insana uzanmak istiyorum çünkü uzanabilirim. Ferhan Şensoy'a ve onun "İçinden Tramvay Geçen Şarkı" adındaki çok muhteşem oyununa. Karl Valentin ve bindokuzyüz sonrasının Almanyasını ele aldığı bu -gerçekten- harika oyunda bir skeç var ve o skeç, tam da Saramago'nun zihnine takılan şeyi anlatıyor: Silah sektöründe niçin grev olamaz?

İki farklı aydın insanın farklı zamanlarda aynı şeye kafa yormuş olması, evet, itiraf etmek gerekir ki çok şaşırtıcı, hatta hiç şaşırtıcı değil. Ama yine de güzel.

Skeç burada; oyunun tamamı da youtubeda duruyor.

[Inês]

«Sairá ao público no ano que vem se a vida não me falta.»
A vida faltou-lhe e o livro faltou-nos a nós (e a falta que ele nos faz?). Mas três capítulos são manifestamente poucos e devemos parar de ter o atrevimento de tentar imaginar como este livro seria se tivesse sido terminado pela única pessoa que poderia fazê-lo.

[Dejan Vojnovic · Rating 5 out of 5]

"Šta bih time dobio?, pita Semedo. „Ništa, ali bi naučio ponešto o svom poslu i o životu.“
Sjajni Saramago 5⭐

[Rosa Ramôa · Rating 1 out of 5]

Luís Osório,jornal i
"O último livro do Nobel português é apenas um golpe publicitário
José Saramago foi um dos mais extraordinários inventores de ideias universais e também de uma original métrica de palavras e pontuação. Ficará na história da literatura portuguesa e continuará a ser, por longas décadas, uma referência ideológica e de pensamento para milhares de pessoas em todo o mundo. Numa escolha subjectiva e meramente pessoal, três dos seus livros ajudaram-me a perceber o mundo, a alargá-lo e a questioná-lo: "História do Cerco de Lisboa", "Memorial do Convento" e "Ensaio sobre a Cegueira".

Na sua vida foi um polemista, não se desviou dos confrontos, assumiu de frente os combates que achou por bem. Exilou-se em Espanha numa fuga ao lado mais sombrio do cavaquismo. Manteve-se comunista até ao fim, mas, ao contrário da larga maioria, ganhou dentro do PCP um estatuto de excepção, o de individualista. No final da sua vida, muito pela influência de Pilar, reaproximou-se de Portugal. Não fez tudo bem, como qualquer homem ou mulher, mas marcou o seu tempo, carimbou-o com um apelido que à partida o condenaria ao anonimato dos pais ou avós.

Por tudo isto, não é concebível a forma como se lançou "Alabardas, alabardas, Espingardas, espingardas". Vinte e poucas páginas escritas, poucas notas do autor e o desejo de uma frase para o final - a isso juntaram-se imagens de Günther Grass, comentários do seu biógrafo e de um escritor italiano... Os autores da ideia executaram um plano estratégico de ataque aos mercados vendendo a ideia de que o projecto de livro é um Saramago "vintage". Não havia necessidade.

É um golpe publicitário que Saramago não merecia, um oportunismo mascarado de interesse público. Se Saramago tinha 20 páginas originais, deveriam ser divulgadas e ficar no seu espólio, não ser vendidas num embrulho que, fazendo muito volume, o empequenece. Celebrar o escritor e a sua genialidade criativa é um dever de todos os que preservam a memória. Aplaudirei homenagens a tudo o que nos deixou, mesmo àquilo de que gostei menos ou ao que nada me disse. Não me peçam é que aplauda o que ele próprio rejeitou em vida: a glorificação do mercado. Para um escritor que sempre fez segredo dos seus livros, que apenas os divulgava quando estavam finalizados, é de uma feroz ironia que o seu último livro passe a ser um que não passou do princípio".

[Alex.Rosetti]

Haosul îți amintește de locul pe care-l ocupi pe acest pământ și te face mai uman.

[Dijana]

Ne može se oceniti ovako nešto.
Helebarde, Helebarde, Kremenjače, Kremenjače predstavlja Saramagov poslednji i jedini nedovršeni rukopis. Uz uvodna poglavlja knjige (koju bih definitivno sa uživanjem čitala makar ako se po tim poglavljima nešto može zaključiti) u ovom izdanju dobijamo i beleške pisca u obliku dnevnika, kao i predgovor i pogovore drugih autora koji predstavljaju neku vrstu omaža Saramagu i njegovom životnom delu. Zaista lepo za pročitati ukoliko ste Saramagov fan, a meni je otvorilo ponovo tu želju koja se javlja povremeno kada hoću da se upustim u još jedan njegov roman.

[Diogo Vaz · Rating 3 out of 5]

Infelizmente um livro que ficou por acabar ❤️

[Bookaholic]

În urmă cu aproape o lună alcătuiam o listă de lecturi proaspete, 10 cărți noi de citit la început de an, și includeam acolo și Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze, romanul neterminat al lui José Saramago, cu texte de Roberto Saviano și Filip Florian, o prefață semnată de Fernando Gomez Aguilera și ilustrații de Günter Grass, publicat de Editura Polirom în ianuarie 2015, în colecția „Hors Collection” și în traducerile Siminei Popa (din limba portugheză), Ceraselei Barbone (din limba italiană) și Corinei Nuțu (din limba spaniolă). Volumul este promovat ca fiind „un eveniment editorial și un proiect literar unic” – dacă nu știi prea bine despre ce este vorba, se poate să crezi că este o exagerare; numai că, imediat ce deschizi cartea și citești, înțelegi că nu e deloc așa, că ai în față o carte absolut inedită.

Ce e așa de inedit la ea?, poate că vă întrebați. Mai întâi de toate, faptul că avem ocazia să citim ultimele fișiere pe care José Saramago le-a lucrat pe laptopul său – din august 2009, la câteva luni după ce terminase controversatul Cain (cronica noastră aici) și până la moartea sa din iunie 2010 (în februarie 2010, de exemplu, se plângea că nu mai scrisese de două luni și că, în ritmul acesta, cartea avea să fie gata abia în 2020), timp în care a scris și Caietul (2009) și Ultimul caiet (2010) -, romanul care avea să se numească Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze, dar din care a apucat să finalizeze doar primele trei capitole.

Chiar și-așa, aceste pagini sunt sută la sută saramaghiene, sunt impregnate cu stilul său, cu frazele sale inconfundabile, lungi, dialoguri neîntrerupte, nume de personaje, orașe, țări, instituții scrise cu litere mici, cu sondarea deosebită a psihicului uman, cu un ton ironic-comic, care îți ridică întrebări peste întrebări și te provoacă, etc., etc. Capitolele traduse în acest volum sunt, așadar, minunate, iar când se întrerup, brusc, ai senzația unui vid incredibil, te cuprinde o angoasă de nedescris, te simți de parcă ți-a fost luată cea mai mare plăcere din lume (aceea de a continua lectura, de a vedea cum se dezvoltă personajele, până unde merge Saramago cu ideile sale ș.a.m.d.), de parcă romanul tocmai a murit. Dacă un scriitor te poate face să simți toate acestea (și încă multe altele) după numai 59 de pagini (douăzeci și două de file pe computer), atunci acela este, fără doar și poate, un scriitor excepțional.

Apoi, prefața excelentă a lui Fernando Gomez Aguilera (poet, eseist, critic literar spaniol), O carte neterminată, o voință de neclintit, care ne introduce, în cele șaptesprezece pagini de început, în romanul lui Saramago, aducând la suprafață notițele autorului portughez, dezvăluiri cu privire la cum a gândit scriitorul romanul Halebarde, halebarde, cum și-a construit personajele principale – Artur Paz Semedo și, în contrapunct, Felícia, soția lui pacifistă -, dar și o analiză foarte lucidă a acestora, o punere în context, o critică literară în cunoștință de cauză, o adevărată arheologie literară ce are în vedere acest roman neterminat și, implicit, ultimele rânduri din opera literară a lui José Saramago, un autor unic. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/jose-saramag...)

[Íris · Rating 4 out of 5]

Apenas não dou cinco estrelas por estar incompleto. E tenho tanta, tanta pena que a doença tenha tolhido este fantástico escritor, um dos meus favoritos com toda a certeza.

A história debruça-se sobre um casal separado por uma incongruência: Artur Paz Semedo e Felícia. Artur trabalha como contabilista numa empresa produtora de armamento bélico e tem uma paixão obsessiva por armas, balas e todo o aparato relacionado à guerra. Por outro lado, Felícia - antigamente chamada Berta - mudou o seu nome por estar relacionado a um instrumento de guerra, pois ela era uma activista pela paz, querendo distanciamento de tudo o que tivesse a ver com violência.
Artur encontra então num alfarrabista um livro que lhe dá a volta à cabeça, por se denotar que mesmo em situações de guerra, o ser humano entreajuda-se, apesar do seu objectivo racional e secundário, sabotando bombas e armamento, em detrimento da salvação do suposto inimigo.
Artur decide então analisar as atas e tudo o que aconteceu durante a guerra civil espanhola, o que precedeu e antecedeu esta, na década de '30 do século XX.
Infelizmente a história acaba por aqui e ficamos sem saber no que o enredo se irá desenrolar.
O único vislumbre que temos do desfecho é retirado das anotações de Saramago, que acaba com Felícia "mandando Artur à merda."

Saramago construiu esta história depois de se aperceber que nunca houve uma greve na indústria de armamento. Comoveu-se também com a compaixão entre seres humanos de países supostamente inimigos pela preservação das próprias vidas. A sobrevivência é bem mais importante que o objectivo de homens que se escondem sob tratados e burocracias, trajados a gravata e fato. Nada disso importa para quem está na frente de batalha.

Mais uma vez, Saramago surpreendeu-me pela positiva. Fico triste, digo uma vez mais, por ser uma obra incompleta. Queria mesmo saber como se desenvolveria a pesquisa de Artur pela sua empresa e qual seria a sua conclusão, finda a investigação.
A forma como desenvolveu a história e como a narrou é o traço mais característico e o que mais adoro nos seus livros. O traço humilde de todas as suas histórias, desprovidas de arrogância mesmo depois de ganhar vários prémios, incluindo o Prémio Nobel da Literatura, é de louvar. Um tesouro perdeu-se quando Saramago partiu deste mundo.

[Florencia Navarro · Rating 4 out of 5]

Una novela inconclusa de Saramago es una lástima para nosotros. Solo pudo escribir tres capítulos pero con eso basta para ver lo brillante que era. Nos quedan un montón de "quizás" y de dudas sobre lo que hubiera pasado, con la historia, los personajes, cuál sería el final...
"Un Saramago en estado puro hasta la última de sus letras, incluidas las que no pudieron ser escritas en el lugar al que la voluntad las había destinado, pero que, con todo, aún hoy resuenan desde la libertad de su poderosa conciencia incómoda, irreemplazable".
Mí amor por Saramago y su escritura es infinito.

[Nihan Yılmaz · Rating 5 out of 5]

Yarım kalmış bu kitap ile anladım artık gerçekten aramızdan ayrıldığını. Bitecek diye kitaplarını okumaya kıyamadığım Jose Saramago'dan tamamlanabilse başka bir efsane olacak bir kitap girişi bu. Her cümlesine hayran kaldığım bu adamı nede güzel anlatmışlar... "Onun tüm kitapları bir vahiyler orkestrasıdır."

[Ana Rita Silva · Rating 4 out of 5]

quando comprei este livro não sabia que se tratava do último livro a que Saramago deu a sua total atenção — quando a doença o permitia — antes de morrer. trata um tema que sempre o inquietou: a inexistência de greves nas fábricas de armamento. da história inacabada não há muito a dizer. só mesmo referir que é uma pena um livro como este não tenha sido terminado. gostaria de saber a conclusão da investigação e conhecer ainda melhor a relação entre Artur e Felícia.
no seu diário, num tom jocoso, Saramago comentava que estava a demorar tanto tempo a escrevê-lo que provavelmente só o acabaria em 2020. 2020, não sei, mas sei que seria um golpe de sorte ter tido a oportunidade de ler o final desta história e de muitas mais do melhor escritor português.

«felícia é assim, uma espécie de dobermann que quando finca os dentes na canela de um pobre desgraçado não a larga nem a cacete.»

[Stefan Gašić · Rating 4 out of 5]

Postoji nešto specifično kod nedovršenih dela, i mnoga koja sam čitao odišu snažnom energijom tog pisca. Međutim, čak bih rekao da upravo u tom sirovom, nedovršenom materijalu leži ono što je ključno za svakog umetnika i njegov stil.
Roman "Helebarde, helebarde..." je poput neoblikovanog kamena koji je mogao biti dijamant, ali čak iako ne postoji u delu ta savršena prozirnost, ono je kao kamen mnogo teže i čvršće i pokazuje kako je Saramago pisao, i koja snaga stoji iza njegovog stvaralačkog postupka.

[Post Scriptum · Rating 5 out of 5]

Protagonisti sono artur paz semedo, impiegato in una fabbrica produttrice d’armi, la produzioni bellona s.a., e la ex moglie felicia, militante pacifista. artur rimane toccato dalla visione del film L’Espoir (La speranza), cui segue la lettura dell’omonimo romanzo di André Malraux ambientato durante la guerra di Spagna del 1936. Mentre le sue certezze iniziano a vacillare, il suggerimento dell’ex moglie lo spinge a indagare sulla possibile vendita di armi ai fascisti.

Il 15 agosto 2009 Saramago scriveva: “È possibile, chissà, che magari io scriva un altro libro.”.
C’era l’aggancio per iniziare il romanzo: “la bomba che non esplose nella Guerra civile di Spagna, come racconta André Malraux ne L’Espoir”.
C’era la volontà di creare una storia “umana”.
C’era il finale. Il libro sarebbe terminato con “un sonoro Vai a cagare, proferito da lei. Una conclusione esemplare.”
Come sempre avrebbe pungolato le coscienze, ma la vita gli è venuta a mancare. Rimangono tre capitoli. Bastano. C’è il seme che fa fiorire il dubbio, che deposita domande. Che impone riflessioni, se non risposte.
Avete mai sentito parlare di scioperi o proteste nelle fabbriche che producono armi?

[Nataša · Rating 5 out of 5]

Ponovni susret sa delom čoveka kojeg navedem kad me pitaju za omiljenog, ako baš moram. Preporuka je uvek tu, ali nikako za one koji se u tekst ne udubljuju, i kojima odgovaraju brze forme.
Mali protesti, a veliki životi. Mali tragovi, ali posledice ostaju. Mali potresi koji drmaju temelje društva.
Nemam disciplinu potrebnu za vođenje dnevnika, ali naše male borbe, dobijene bitke i preživljeni porazi, vredne su beleženja. Čak i da su izmišljene, ideja za koju se borimo je suština. Neko će se nekada uhvatiti za tu priču i dobiće druga, saveznika, podršku.

[Mihail Victus · Rating 3 out of 5]

Cele trei capitole din ultimul roman neterminat al lui Saramago ne arată o minte încă sclipitoare, într-un trup care, din păcate, nu o mai poate susține. Și cartea putea fi doar atât, prefața și cele trei capitole, fiindcă restul pare cam în plus, după acea frază incompletă care pune capăt manuscrisului.

[Dries Verbrugge · Rating 5 out of 5]

‘Als hij voor het schokkerig tumultueuze filmdoek zit, met het geluid zo ver mogelijk open, is artur paz semedo de volmaakte belichaming van de godin belona, in zijn hoofd tenminste, met excuses voor de contradictio in terminis.’ (13)

Jammerlijk een onafgewerkt betoog tegen wapenfabrieken…

[Ezgi Şenel · Rating 4 out of 5]

Mızraklar, Mızraklar, Tüfekler, Tüfekler! Haklı bir sorudan doğup sonuna varamayan yazarın son eserini okumak garipti. Listemde bulunmayan bu kitabı bir arkadaşımda kalmam sebebiyle pazar sabahı ev ahalisinin uyanmasını beklediğim sırada okudum. Bir yandan eserin kendisinin aslında tamamlanamayışı sebebiyle canım sıkılsa da yazarın notlarıyla kafamda şekillenen kurguyu da sevmiş bulundum. Fernando Gomez Aguilera’nın kitabın fikirsel eleştirisini yapması bütünleyici bir etki yaratmıştı. Beni asıl çarpansa Roberto Saviano'nun yazısı oldu. Artur Paz Semedo’yu ben de tanıdım diyerek başlayan bu son kısımda vicdanının sesini dinleyerek sorulması dahi sakıncalı olanları ortaya dökenlerin başına gelenleri aktarmıştı. Silahları her defasında şekil değiştirse de gerçekler için mücadele eden kimselerin hayatlarından alıntılar vardı. Saramago’nun bir fikir yazarı olduğunu da bu kitapla öğrenmiş oldum. Okuduğum kitaplarında bunun farkında olmamak imkânsız lakin yazarken peşine takıldığı kurgu değil o fikrin kendini yansıtma şekli gibi bir his bıraktı ben de.

[Razvan Zamfirescu · Rating 3 out of 5]

Spicuiri din recenzia finala care se gaseste pe blogul meu



..........................................

Ce caută cartea lui Saramago lângă două titluri precum cele de mai sus? Păi, le-am citit în același timp pe toate.



Eram curios de acest cu adevărat eveniment editorial în care apare la comun numele lui Saramago, Saviano, Florian și Grass.



O experiență interesantă datorată lui Saramago – cum altfel? – și desenelor lui Grass, dar banală datorită textelor lui Saviano și Florian.



Romanul lui Saramago se anunța spectaculos. Mi-a adus aminte de Toate numele și de Eseu despre orbire. Astea sunt momentele când un scriitor ajunge să fie cu adevărat regretat de cititorii săi… când ai în mână un roman neterminat… cea mai cruntă pedeapsă inventată vreodată…



Saviano scrie despre ce știe el să scrie. Mafie, jurnaliști uciși de dealeri etc. Am înțeles paralela pe care o trage cu personajul lui Saramago, dar nu rezonez deloc cu interpretarea lui Saviano via Semedo pentru simplu motiv că mi-a părut mult prea evidenă și ușor trasă de pări. Saramago nu lucrează cu evidențe. Saramago îți intră în sinapse precum produsele prezentate în reclamele de la TV.



Florian e mult prea melancolic în textul său. Am sesizat o lamentare care mi-a displăcut profund. Nu știu de unde a provenit și de ce s-a decis să facă acest text pentru volumul de față, poate că asta este cheia în care a citit povestea lui Saramago și astfel a rezonat el la Semedo și aventura lui, dar nu mi-a plăcut. Scriitura e faină, te prinde, citești cu plăcere, dar nu pare să se potrivească absolut deloc cu restul cărții. Parcă până și Soviano se potrivește cât de cât când încerci să iei volumul ca ansamblu și doar o parte mică a poveștii lui Semedo, însă Florian încheie deloc apoteotic, deși asta îmi era pretenția de la el.

.......................................

[Alexis Vélez · Rating 4 out of 5]

A aquellos que no soporten dejar una historia inconclusa, estando esta floja o interesante, no se acerquen a este libro. El gran Saramago muere y no logra terminar esta novela y casualmente la deja en un momento en que la trama promete ponerse interesante. Sin embargo esta edición contiene unos escritos por parte del periodista y escritor Roberto Saviano y del poeta y ensayista Fernando Gómez Aguilera, que de alguna u otra forma te ayudan a alivianar el golpe de una historia inacabada y analizan la posible conclusión de la misma. Este no es un libro para todos, es para aquellos que respetan la obra de ese gran escritor portugués que tuvo por nombre José Saramago, que en paz descanse.

[Fală Victor · Rating 5 out of 5]

Ciudată experiență:
_Cartea aceasta are o introducere ca o lecție despre Scris și Dedicație.
_Romanul neterminat al lui Jose Saramago, ultimul roman, de aia neterminat. Se stinse acea ultimă pâlpâire a lumânării. Însă așa neterminat cum e, e un text formidabil, un text foarte kafkian așa, ca tramă, iar kafkianul l-a observat și Filip Florian în textul său: „Din cînd în cînd, ideea că n-are habar despre ce e vorba îl intrigă, îl înfurie, dar își potolește iute puseurile de mînie, de frică să n-o supere, să n-o îndepărteze, să nu taie o punte de legătură abia refăcută. Preferă de o mie de ori să orbecăie prin cețurile arhivei şi să se afunde în hîrţoagele îngălbenite, chiar dacă se împiedică la tot pasul de umbrele din trecut. Nu ghiceşte cu nici un chip care e rostul căutărilor lui, dar e mai decis ca niciodată, culmea, să caute acul în carul cu fin. Peste atîta trudă, întrezărește buclele brunete, tenul măsliniu, arcuirea coapselor, șoldurile Feliciei și gleznele subțiri."
_Apoi un text formidabil de Roberto Saviano, care mi-a punctat niște convingeri formate în timpul lecturii celor trei capitole din romanul lui Saramago, convingerea că oricine poate fi un Artur Paz Semedo, iar textele lui Saviano încep toate cu: Și eu l-am cunoscut pe Artur Paz Semedo. Nu se ocupa cu facturarea de armament uşor şi muniţii la fabrica Belona S.A. și n-a avut o fostă soție pacifistă. Nu trăia în Italia. Probabil că n-a ținut niciodată un pistol în mînă, nici vorbă să ne imaginăm că i-a dat vreodată prin minte să tragă un foc. Dar și eu l-am cunoscut pe Artur Paz Semedo, şi numele lui era..." și aici punea un alt exemplu formidabil de Artur Paz Semedo din lumea reală (dar este literatura o lume ireală!?).
_ La final, un text de Filip Florian, „11 nopți". Text prin care l-am îndrăgit pe acest autor, ai cărui cărți le tot amânam.

[GÜRSEL SOYBIR · Rating 5 out of 5]

Gerçeklik insanı yaratır, çünkü gerçeğin içinde, derinlerde bir şey, esrarengiz şekilde hikayeler talep eder.
Gerçeğin derininde, sanki bir anlatı, aydınlanma, görü ve argüman talebi var gibidir.

Bir silah fabrikasında neden hiç grev olmaz?
Bu fikir, başımı döndürdü ya da beni kendime döndürdü.

İspanya iç savaşı sırasında, halk cephesi birliklerine fırlatılan bir bomba patlamaz ve içinden bir mesaj çıkar. “Bu bomba patlamayacak”.

Saramago’nun entellektüel bağları, ahlaki ilgisizlik ve duyarsızlığı reddediyordu. Bunu sertçe teşhir edişi ve etiğe geri dönüş talebi, metinlerine cesurca uyguladığı bir ilke olan, çöküş koşullarında bir erdem isyanı başlatma teşviki kulaklarda çınlar.

Her bir okurunu sorgulayarak, vicdanını deşerek, onu tedirgin edip yeniden canlanmanın meydan okuyuşunu kişisel bir odağa yerleştirerek, bireyin ahlaki sorumluluğunun kapısını açmaya çalışır.

Ne sorumsuzluğun, ne de itaate sığınmanın insanı suçluluktan kurtaracağını düşünür. Onun edebiyatı vicdan rahatlığına karşı, kuşkunun aktif bir örneğidir.

Etik düşünceden ve onun gerekliliğinden vazgeçmenin hükmünü “eğer etik aklı yönetmiyorsa, akıl etiği küçümser” şeklinde açıklar.

Özellikle “başarılı olmak” için ille de son derece sapkın olmak gerekmese de, kötülük ihtimaline adanmış bir yol riski varlığı kanaati vardır.

Ortaklaşmacı bir yapı, nispi de olsa başarıya erişmek istiyorsa, sorumlu, tutarlı, iyilik peşinde koşan, eleştirel bir iradeye sahip insanlar gerektirir.

Yurttaş, yanlış ya da zararlı kabul ettiği faaliyetlere ortak olmama hak ve de görevine sahiptir.

[Cristian1185]

Novela inconclusa del portugues José Saramago, que recorre los problemas éticos de la guerra, y las responsabilidades anónimas que permiten su auge y desarrollo. Una directa interpelación a los procesos y acciones justificadas por la razón, que median entre la destrucción y la muerte.

Artur Paz Semedo, funcionario de una fábrica de armas, disciplinado, buen trabajador y amante de los artefactos que produce su empleador, se ve puesto en una encrucijada que posibilitará el examen a su particular perspectiva moral con la que observa el mundo que le rodea. Una bomba que no explota, obuses saboteados, y mensajes de fraternidad que albergan pequeñas esperanzas, son solo algunos pasajes que removerán, con ayuda de su ex esposa, las intimidades donde aguarda la conciencia.

Saramago nos entrega un último libro que, pese a estar inconcluso, no escatima en poseer una fuerza de denuncia ante los crímenes indirectos y las faltas morales que facilitan y prolongan los conflictos bélicos. Una gran pregunta a la razón, a la moral y a la humanidad en su conjunto.

Sin embargo cabe tomarlo como un libro inconcluso, escrito a las puertas de la muerte. Es una idea, más que un libro. Lo anterior justificado al leer las últimas anotaciones acerca de este texto escritas por Saramago.

[Nepročitana knjiga]

Helebarde, helebarde, kremenjače, kremenjače - Saramago

...

Zatvarao je vrata, a još je toga imao da kaže

...

I stoga je razumno nepoverenje, koje je nametala krhka stvarnost

...

Ali još nešto je čekalo da bude rečeno

...

Ova bomba neće eksplodirati

...

Ali život je lagano isticao iz njega

...

I konačno, trebalo je napisati roman, književnost za kojom oduvek stremi praznina

...

Stvarnost je stvorila čoveka zato što nešto u njoj, u njenim dubinama, tajanstveno, traži priče

...

Saramago je smatrao da je "književnost ono što, neminovno, navodi na razmišljanje".

...

Da se na pravi put postavi alternativa jednog humanijeg sveta

...

Mudrost nalaže da prošlost treba doticati samo pincetom, a i nju treba dezinfikovati da ne bi došlo do zaraze

...

Iz vaših usta u ove papire

...

Ne polazi nam za rukom da ih shvatimo i onda osećamo teskobu zato što smo na ivici da saznamo i ne saznamo

...

Na kraju izgubi glas ukoliko niko neće da ga sluša

...

Budi unutar stvari

...

Ovaj rat koji nam preti je željen

...

Već nam je poznat način na koji neprijatelj može da se izmisli ako ga nema

...

Čekamo, dakle, da se sve to još jednom ponovi

...

Tim Lopeš se rodio u jednoj faveli u Riju. Imao je ideju, talenat i problem

...

Mirna površina dubokih voda, privid i ništa više

...

Nažalost, zlo je i površna, isprazna navika

...

Da se ja pitam, nikad ne bih otišao

...

Postoji, uz to, još jedno ljudsko pravo, retko spominjano, iako će jednog dana postati veoma važno: to je pravo ili dužnost koju poseduje građanin da ne sarađuje u onome za šta smatra da je pogrešno ili štetno (Ajnštajn)

...

Nije to ništa što neko drugi ne bi mogao da radi

...

Na kraju ću, možda, ipak da napišem još jednu knjigu

[Jacques · Rating 4 out of 5]

Onvoltooide roman van de onvolprezen Nobelprijswinnaar Saramago met als thema's: wapenhandel, de Spaanse Burgeroorlog en pascifisme. Zijn literair testament in de voor hem typerende stijl en humor. Vier sterren ook voor het vertaalwerk en het nawoord 'Wapens en Weerwoorden, de geboorten van een schrijver' van Harrie Lemmens. Het boek eindigt met een gesprek met Pilar del Ria, Saramago's weduwe, 'Hij was gewoon kwaad!'. 'Hellebaarden is dus geen neutrale roman, niets in Saramago's oeuvre is vrijblijvend of neutraal'.