Trumpų amžinų meilių knyga

by Andreï Makine

Andrei Makine (Andrejus Makinas; g. 1957 m.) – prancūzų rašytojas, gimęs Sibire. Prancūzės emigrantės anūkas jau dvidešimt penkerius metus gyvena Paryžiuje, rašo prancūziškai ir yra pirmas rusas, gavęs solidžiausią Prancūzijos literatūrinę Goncourt‘ų premiją už romaną „Prancūziškas testamentas“.

Autoriaus, prancūzų kritikų vadinamo neoklasiku, knygos išverstos į daugiau kaip keturiasdešimt kalbų.

Andrei‘us Makine‘as visuomet saugojo savo jaunystės paslaptis, tad „Trumpų amžinų meilių knyga“ skaitytojams galbūt praskleis jo paslapčių skraistę. Šiame romane rašytojas pasakoja iš pirmo žvilgsnio nesusijusias aštuonias jaudinančias meilės istorijas.

Romano pradžioje dešimtmetis našlaitis įsimyli jauną jūreivio našlę, ir ši meilė nuskaidrina varganą berniuko būtį. Knygos pabaigoje ne kartą nudegęs pasakotojas jau išmokęs be paaugliškos egzaltacijos pasiduoti lakiam amžinos meilės dvelksmui. Rašytojas kuria nepaprastai įtaigius moterų portretus.

Moterys lyg kelrodžiai, žymintys tikrąjį gyvenimo kelią, tarsi šviesių peizažų ar nykių sovietinių priemiesčių įrėmintos spindinčios mozaikos. Priespauda, karas, svarbios Makine‘o romanų temos, neišnyksta ir šioje knygoje, tačiau rašytojas žvelgia į praeitį per atstumą, o tikroji knygos dvasia – meilė – trumpa amžinybės akimirka, suteikianti laisvės ir žmogų padaranti žmogiškesnį.

„Trumpų amžinų meilių knyga“ – tikras jausmų ir inteligencijos kondensatas, sukurtas santūriu, bet nepaprastai jaudinamu stiliumi.

Genres: Fiction, Short Stories, Russia, France, Novels, Literature, Historical Fiction

139 pages, Hardcover

First published January 1, 2011

About the author

Andreï Makine was born in Krasnoyarsk, Soviet Union on 10 September 1957 and grew up in city of Penza, a provincial town about 440 miles south-east of Moscow. As a boy, having acquired familiarity with France and its language from his French-born grandmother (it is not certain whether Makine had a French grandmother; in later interviews he claimed to have learnt French from a friend), he wrote poems in both French and his native Russian.

In 1987, he went to France as member of teacher's exchange program and decided to stay. He was granted political asylum and was determined to make a living as a writer in French. However, Makine had to present his first manuscripts as translations from Russian to overcome publishers' skepticism that a newly arrived exile could write so fluently in a second language. After disappointing reactions to his first two novels, it took eight months to find a publisher for his fourth, Le testament français. Finally published in 1995 in France, the novel became the first in history to win both the Prix Goncourt and the Prix Medicis plus the Goncourt des Lycéens.

Reviews

[sAmAnE · Rating 4 out of 5]

اشتباه فاحش و خطرناکی که در زندگی مرتکب می‌شویم، جست و جوی بهشتی است که دوام بیاورد. رفتن پی لذاتی که کهنه نمی‌شود، دلبستگی‌های ماندگار، به سماجت عشقه می‌ماند: گیاه می‌میرد، اما رد شاخسارها، همیشه‌ سبز می‌ماند.
.
نامزد دریافت جایزه ایمپک دوبلین سال 2015
مجموعه داستان کوتاه

[Mohammad · Rating 2 out of 5]

بوکوفسکی یه شعری داره به اسم "بند کفش" که توش یه جایی می‌گه: چیزهای بزرگ نیستند که آدم را راهی تیمارستان می‌کنند. دزدی، قتل، آتش‌سوزی یا سیل... مجموعه‌ای سلسله‌وار از تراژدی‌های کوچک هستن که آدم را راهی تیمارستان می‌کنند‌.
من به خلافش هم اعتقاد دارم، یعنی چیزهای خیلی بزرگ نیستن که آدم رو نجات می‌دن، گاهی خنده‌ی یک بچه از شیشه‌ی ماشین رهگذر، خمیازه یک گربه در گوشه‌ی خیابون در یک روز بارونی، صدای ترانه‌ی رادیوی یک تاکسی به هنگام غروب در مسیر بازگشت به خانه و یا شنیدن صدای یکی از عزیزانت از اونور گوشی می‌تونن نجاتت بدن. گاهاً کوچک‌ترین برخورد‌های هَستی در ما چیزی رو برانگیخته می‌کنن که انگار میزان سوخت کافی برای اتمام رسوندن اون روز هستن، و یادمه توی خوشه‌های خشم یه جمله‌ای بود که: هر روز باید سعی کنیم فقط همون روز رو زندگی کنیم. شاید با همین رویه‌هاس که آدم‌ها به زندگی ادامه می‌دن.

کتاب عشق‌های زودگذر ماندگار حکایت همین کوچک‌ترین اتفاقات هستن که این‌قدر توی ذهن نشست می‌کنن و ماندگار می‌شن که انگار نه انگار که فقط یه لحظه بودن! برای شک کردن به مفهوم زمانه، این‌که یک ثانیه می‌تونه این‌قدر کش بیاد توی ذهن‌مون که مثل یه نواری باشه که تا ابد ادامه داره و پخش می‌شه. حکایت روزمرگی‌ها و یک سری خطوط سرگذشت‌نامه‌ی شلخته‌وار از آدم‌ها در دوره‌ی حکومت‌های تاریک و دیکتاتورهاست. برای پیدا کردن کوچک‌ترین نشانه‌های زندگی. کتابی به نسبت منفعلیه و خب بیش از حد رمانتیک، یعنی من دیگه اون‌قدر این افکاری که این برف یا ابر پیچیده در آسمون و شبنم میون شاخسار درختان جنگل رو با این‌که به صورت لحظه‌ای دوست دارم، اما حس نمی‌کنم که انسان باید غرق لحظات کوچیک بشه، به عبارتی ما نباید به دنبال این لحظات بدویم، اما اگه پدید اومدن، بپذیریمشون و بفهمیم که می‌شه در تاریک‌ترین دوران‌ها هم شاد بود و نشانه‌های از زندگی رو توش پیدا کرد. من البته می‌تونم درک کنم که چرا همچین افکاری در کتاب وجود داره از اون‌جایی که نویسنده هم بعد از مرگ استالین در شوروی به دنیا اومده و خب سانتی‌مانتال‌‌بازی درآوردن در مورد زندگی نازیسته و تجربه نکردن اوج وحشت و کشتار استالین به‌نظرم امر راحتیه.

توصیفات کتاب که متشکل از داستان‌های کوتاهی که ارتباط خیلی کمی هم باهم دارن، لطیف و خوبن اما از نظر داستانی و قصه‌گویی نویسنده کاربلد نیست و بیشتر در توصیف مناظر یا احساسات و تشبیه و یک سری جمله تزئینی تمرکز کرده تا در آوردن روایت‌های بهتر و جا افتاده‌تر. این کتاب یه نمونه‌ی مشابه اما به شدت بهتر داره که کتاب "تزار و تکنو" از آنتونی مارا هست، که هم از نظر تاریخی به زندگی در شوروی پرداخته و هم مفهوم‌ها و نظرش مشابه اما درست‌تره و جهت‌گیری‌های منفعل این مدلی نداره و هم ارتباط بین داستانی بهتری داره و در مجموع، آره هرکاری که این نویسنده انجام داد رو بهتر انجام داده و تنها دلیلیه که به این کتاب نمره ۳ ستاره نمی‌دم، چون یه نمونه‌ی خیلی بهترش رو خوندم.

[Rosa · Rating 4 out of 5]

گاهی هم یاد هشدارش می افتم که درباره ی آن دسته گل ظریف بهاری می گفت ساقه های نحیفش حتی با گرمای دست ما می پژمرد.
درست مثل روح موجوداتی که دوستشان داریم....

[Elena Papadopol · Rating 4 out of 5]

,, Greseala noastra fatala este de-a cauta paradisuri perene. Placeri care nu se uzeaza, legaturi permanente, mangaieri cu vitalitate de liane: arborele piere, dar impletiturile lor continua sa inverzeasca. Aceasta obsesie a duratei ne face sa ratam atatea paradisuri fugitive, singurele de care ne putem apropia in trecerea noastra fulgeratoare de muritori. Minunile lor se ivesc din locuri adesea atat de umile si efemere, incat refuzam sa intarziem asupra lor."

[Antonomasia · Rating 3 out of 5]

[3.5] An ethereal novella that may appeal to those people who carry a torch for someone they once fleetingly saw in the street or on a train. Most of the encounters are described much as I'd think of a lovely misty sunset rather than a person. If you forget those briefly-glimpsed train-people within days, and your idea of "brief loves that live forever" instead involves something intellectually and physically intense, and all-consuming attention to the remarkableness of another person, Makine's book may not quite connect. Still, he may make you more aware of how even in memories from mundane urban settings (which probably only Suede lyrics could romanticise), the light or the weather was interwoven with the most amazing moments more than you'd previously noticed. His poetic swooning makes sense: the narrator grew up in a Soviet state orphanage where kids were sexual with one another quite young, and it goes without saying that he was surrounded by ideology - these things were hardly special. So whilst he's not the type for long term attachments, romantic and poetic experiences are the rarest and most prized for him, and feel most rebellious against the harsh utilitarian ethos of Communism. (Often this is a book about the less obviously political: a rare French film which got past the Soviet censors amazes and inspires its 1970s audience because a character takes a hotel room without showing any ID - a scene which should give pause for thought in contemporary society.) As the nameless narrator grows older, his engagement with ideas and with lovers' or friends' thoughts increases somewhat; still the wispy muslin quality swathes the writing, and his poetic idealisation sometimes IMO lapses into the cartoonish, much as it pains me to say so. The first and last chapters are somewhat different - earthed - stories not of the narrator himself, but of his friend, a stubborn dissident named Dmitri Ress. (I really liked Ress' story and would rather the whole book had been about him - his combination of misanthropy and idealism was just what I hoped to find here.) Even so, this is not a bunch of blood-red roses, a few thorns remaining (shortish though their lifespan would be too) but a handful of dandelion clocks.

[Gabril · Rating 5 out of 5]

Qui si racconta di incontri brevi e fulminanti, piccole storie sullo sfondo implacabile della Storia: sono rievocazioni che hanno come protagonista l’autore. Sono incontri d’amore e di rivelazione: la loro luce è in grado di illuminare tutta l’esistenza. Il loro significato trasforma la consapevolezza del presente, rischiara la comprensione del passato e getta la sua ombra prospettica sul futuro per ridefinirne confini. Sono eterni, insomma. Il loro valore è duraturo e incancellabile, il loro insegnamento determinante e prezioso.

1.UNA PICCOLA MINORANZA
Il narratore ricorda Dmitrij Ress, dissidente a oltranza durante il regime staliniano, una battaglia sostenuta fino all’ultimo respiro.
“Filosofo di formazione, criticava non tanto le tare specifiche del regime in vigore nella Russia di allora, quanto il servilismo con cui qualsiasi uomo, in qualsiasi epoca, rinnega l’intelligenza per unirsi al branco.”
“[la condanna] conferì alle sue convinzioni la resistenza della silice. Assomigliava del resto a una lunga scheggia di questa pietra e dal suo sguardo si sprigionavano talvolta riflessi ardenti, i colpi di martello di un pensiero indomito in un corpo disfatto.”
Durante la celebrazione del Primo Maggio Ress è consapevole che, cambiate le coordinate politiche, “la folla sfilerà ugualmente, come se niente fosse. Già, perché non le importa granché di sapere chi occupa le tribune, l’importante è che qualcuno le occupi. È questo che dà un senso alla vita del nostro formicaio umano.”
“Con un’intensità mai ancora provata mi rendevo conto dell’atroce ingiustizia della vita o della Storia o forse di Dio, insomma, della crudeltà e dell’indifferenza del mondo nei confronti di un uomo che sputava sangue in un fazzoletto di seta. Un uomo che non aveva avuto il tempo di amare.”

2.COLEI CHE MI LIBERÒ DAI SIMBOLI
Il narratore, bambino, vede una giovane donna seduta sulla gradinata spoglia che era stata poco prima teatro della grande parata comunista, sovrabbondante di simboli e inneggiante al prossimo radioso futuro del mondo.
“Non era la prima donna ad abbagliarmi con la sua bellezza, con la forza paziente del suo amore. Era la prima, però, a rivelarmi che una donna che ama non appartiene più al nostro mondo ma ne crea un altro e lì resta, sovrana, inaccessibile alla febbrile rapacità dei giorni che passano”.
“La bellezza umile del volto femminile dalle palpebre abbassate rendeva ridicole le tribune e chi le occupava, e la pretesa degli uomini di ergersi a profeti della storia. La verità era espressa dal silenzio di quella donna, dalla sua solitudine, dal suo amore così grande che perfino il bambino sconosciuto che scendeva i gradini ne era rimasto abbagliato per sempre”.
“Realizzai allora con perplessità che a quel progetto sublime mancava una cosa. ‘L’amore…’, sussurrò dentro di me una voce incredula”.

3.LA DONNA CHE HA VISTO LENIN
L’autore/narratore da bambino, insieme ad altri orfani come lui, va in un villaggio dove vive “la donna che ha visto Lenin” e spera di stabilire un contatto più vero con l’uomo-mito della Rivoluzione, colui che ha promesso il sol dell’avvenire, radiosa speranza per tutti.
Incontrerà una bambina, Maya, che gli rivelerà qualcosa di profondo e doloroso al riguardo.
“Laggiù, nella vallata, vidi Maya lanciata in una corsa folle, il nastro le era volato via dei capelli, che rimbalzavano sciolti sulle spalle. Più lontano, in mezzo a un’infinita distesa verde e argentata, una vecchia signora alta aspettava immobile, sul sentiero in pendenza.”

4.UNA DOTTRINA ETERNAMENTE VIVA
L’ossessione della durata ci fa credere di essere immortali, o almeno longevi e duraturi come statue. Così la dottrina del comunismo, imperitura nei secoli dei secoli. Invece no. La felicità abita l’attimo, si appaga della “certezza di vivere, in ogni istante, l’essenziale di ciò che può essere vissuto in questo mondo.”
Ma il narratore bambino si imbeve degli insegnamenti che gli vengono impartiti: “Quella dottrina, che ci insegnavano a scuola, mi appassionava. Esprimeva ciò che prima riuscivo soltanto immaginare: una città bianca inondata di sole, degli uomini legati da un sentimento di fratellanza, finalmente liberi da qualsiasi forma di odio e uniti da un progetto grandioso che li avrebbe condotti verso uno splendente avvenire.”
Ma ogni giorno la realtà smentisce quelle promesse.
“Restano soltanto, adesso, la luce di marzo, il soffio inebriante delle nevi sotto il bagliore dei raggi, le assi di un vecchio imbarcadero scaldate da una lunga giornata di sole.[…] Resta quel paradiso fugace, la cui eternità non ha bisogno di dottrine.”

5. GLI AMANTI IN UN VENTO NOTTURNO
Nel regime sovietico in un certo senso era vietato il libero amore. Perché due giovani innamorati non potevano, ad esempio, prenotare una camera d’albergo senza essere sposati, senza essere controllati da organismi superiori.
“La condizione di liberi amanti era paragonabile a quella dei vagabondi, dei ladri, dei contestatori. Il che non era del tutto sbagliato: l’amore è sovversivo per definizione. […] Una camera d’albergo diventava un luogo pericoloso: lì dentro venivano messi in ridicolo le leggi dell’universo totalitario da due esseri che si concedevano l’uno all’altro senza preoccuparsi delle decisioni dell’ultimo congresso del Partito.”
Prima di lasciarsi dopo la vacanza estiva, per ripararsi da un violento acquazzone, paradossalmente i due troveranno rifugio sotto un grande cartellone pubblicitario con impresso il faccione paterno di Breznev che “inarcava un sopracciglio, come per dire: Un temporale? Ma è stato autorizzato dal Politburo?”. E proprio lì, non visti, ascolteranno i discorsi di una coppia di anziani sposi, superstiti del precedente regime, e poi della guerra, e infine della rivoluzione, stretti soltanto al loro reciproco amore.

6. UN DONO DI DIO
Jorka è diventato un emarginato, dopo l’incidente della granata che, ancora ragazzo, gli scoppiò in faccia deturpandolo per sempre. È un ex compagno di giochi del narratore che, dopo averlo a lungo ignorato, un bel giorno decide di parlargli e, più ancora, di accompagnarlo nel bosco a cercare funghi. Sono ancora giovani entrambi, ma uno può permettersi di avere una ragazza, l’altro no. E così Jorka, prima di lasciare l’amico, gli regala un mazzo di bucaneve freschi da offrire all’innamorata. Quel dono avrà per l’autore un significato speciale che rimarrà incastonato come una gemma nella sua memoria.
“Rivedo la sua sagoma claudicante che si allontana in fretta, dopo avermi lasciato con un mazzo di fiori tra le mani. Me lo porge, se ne va e il suo gesto inaugura, nella fuga frettolosa e smemorata dei miei giorni, una vita che non passa, come la bellezza di quel viso di donna immerso nella fragranza invernale dei bucaneve.”

7. I PRIGIONIERI DELL’EDEN
Kira ora è una giovane pasionaria che lotta contro un regime ormai moribondo. Il suo amato è un aspirante scrittore, come lei critico del governo, non più confinato nel gulag, ma in esilio in un paese poco lontano da Mosca. Quando l’autore la conosceva Kira era una bambina, soprannominata “Cappuccetto Rosso”, anche lei un’orfana, che però voleva distinguersi dai compagni indossando un berretto rosso anziché grigio.
Ora accompagna il narratore a vedere una delle realizzazioni più assurde del regime: un meleto gigantesco e infruttuoso, lungo 22 chilometri e largo 16. Ma immergersi in questa immensa nuvola bianca è perdersi nell’assoluta bellezza, quella “lenta ondata floreale che ci trascinava nella sua splendida follia”.
Discutendo con l’amica, Andreï comprende le sue intime ragioni, ma vede anche le sue contraddizioni; tuttavia non può comunicarle la verità e l’essenza del proprio pensiero : “La vita inimitabile che hai sempre cercato è qui. In questo meleto da sogno, senza modelli né precedenti. In questa giornata chiara al confine tra la primavera e l’estate. In questo istante talmente unico da non appartenere nemmeno alla tua stessa vita, ma a un’interruzione nel tempo...”
Dopo poco il comunismo cadrà e sarà sostituito “dal torrente fangoso di un capitalismo di predatori e di mafiosi”, mentre “il tempo ha risparmiato il meleto, confinandolo in un istante che non passa.”

8. IL POETA CHE AIUTÒ DIO AD AMARE
In questo ultimo capitolo ritroviamo il protagonista del primo, Dmitrij Ress, e l’autore, dopo un quarto di secolo, riceverà la spiegazione di una strana coincidenza, riportata nel racconto iniziale e ricordata qui: il passaggio di una donna con un bambino a cui Ress diede uno sguardo intenso e fugace.
L’anarchico resistente “sa che nel duello contro la Storia non ci possono essere dei vincitori. I regimi cambiano ma resta immutato il desiderio degli uomini di possedere, di schiacciare i propri simili, di spegnersi nell’indifferenza di animali ben pasciuti.” E sa che “Dio si rivelava impotente di fronte a un mondo senza amore”. È un Dio fallimentare che forse ha destinato l’uomo a correggere la sua Creazione.
E Ress, detto il Poeta, pur nel disfacimento della sua vita di perseguitato, sa esprimere la luce e la gioia di una vita capace immergersi nell’eternità di un istante: “l’ultima neve, l’odore di un falò e la lampada che si è appena accesa oltre quella piccola finestra grigia, laggiù. “

[Đurđica Novak · Rating 5 out of 5]

5+
Makine je pisac koji me osvojio prvom stranicom prve njegove knjige koju sam pročitala i moje oduševljenje ne nestaje. Nakon pročitanih Rekvijema za Istok i Francuske oporuke doista imam potrebu napisati nekoliko riječi o Knjizi kratkih vječnih ljubavi. Makine ne koristi grube riječi da bi opisao mračne i teške događaje, no oni su ipak prisutni. Sve je tako jednostavno i jasno, a opet tako složeno. To su predivne, slikovite rečenice pune simbolike. To su priče o odrastanju i sazrijevanju ljubavi, kontrasti lirskih opisa pejzaža prekrivenih snijegom i stvarnosti života u totalitarnom SSSR-u.... Sve se može kontrolirati samo ljubav ne. Poezija, melankonija, politika, polemika.
Kako to piše Makine?
Svaka se njegova rečenica može iščitati na više načina.
Rastanak ljubavnika:„... Nakon što se zanos potrošio, valovi su naša isprepletena tijela nehajno bacili na hladne oblutke, pretvarajući nas u zadihane brodolomce. Nakon skladnog zadovoljstva u bestežinskom stanju mora, hodanje po kamenčićima u potrazi za odjećom bilo je mučenje. Šepali smo u mraku stenjući, hromi i slijepi, protjerani iz raja u koji smo sve manje vjerovali...“
Kad opisuje život u SSSR-u, onda to izgleda npr. ovako (mali dječak zavukao se ispod čeličnih tribina na kojima stoje čelnici države prilikom proslava Prvog maja i Oktobarske revolucije i ne može izaći: „... U tom labirintu nijedan put nije bio dobar. Ponovio sam vježbu u suprotnom smjeru, već pomiren sa sudbinom, slutio sam poraz...“
Moje preporuke za čitanje.

[iva° · Rating 4 out of 5]

jako mi se dopao ovaj pisac s kojim se prvi put susrećem. kroz osam kratkih priča, naizgled međusobno nepovezanih - a onda posljednjom samo zaokruži cijelu priču natrag s prvom - vodi nas kroz svoje dječačke i mladenačke uspomene i vuče nas da se sjetimo kako i zašto smo se zaljubljivali u ona davna vremena kad smo bili mali/mladi. fin je, baš fin... o najdubljim ljudskim emocijama piše nepretenciozno, kao da šapće, u divnim slikama.

već se veselim ponovnom susretu s njim💜

[Debbie Robson · Rating 5 out of 5]

I'm starting to become seriously intrigued by Russia. Irene Nemirovsky introduced me to this fascinating country and because of her I have started reading Makine. I loved A Life's Music but when I first started reading 'Brief Loves That Live Forever” my impression was - disjointed and too political. The first story "The tiny minority" is about a political activist called Dmitri Ress whose health has been ruined by several stints in brutal camps. Quite a lot of time is spent on Dmitri's political angst and I was wary the rest of the book would be as strident. I couldn't have been more wrong. Politics do enter into other stories but from slightly different perspectives which helped me understand what it must have been like growing up in Russia.
In "She set me free from symbols" a young boy becomes aware for the first time of beauty and grief in an adult. Politics feature again but this time from the point of view of a child, growing up in a home run by the State.
In "The woman who had seen Lenin" the narrator is older but still at school and discovers that adults are capable of distorting the truth. This is one of my favourites of the stories. “Then with all my being I felt wildly desperately in love. Not only with Maya and her dark locks flying in the wind as she ran. But also with the plants that swayed as she passed, and with that grey, sad sky and the air that smelled of rain.”
“An eternally living doctrine” centres on the poverty that the narrator lives through as a child and the oasis he finds in the company of a mother and daughter who live in a little house near an old landing stage on the Volga.
Around a third of the way through the book I began to realise that reading each story was having an accumulative effect on my understanding of what it was like for a contemporary of mine who grew up in Russia instead of Australia. Also an understanding how these brief interactions with other lives, very different from his own, had achieved such a dramatic effect on his consciousness. The accumulation wasn’t one story plus another story to make two. And another to make three. The accumulation was more dramatic than that. It was almost ten fold. That’s when I understood how Makine was achieving this as a writer.
Immediately after each story there is a stepping back to examine how the narrator feels about the event, sometimes with new information and new insights. Following this is a second stepping back to examine the events from the perspective of 20, 30 or 40 years. The effect is mesmerising and almost profound and adds, in my opinion, so much more to the experience of reading than just the stories themselves.
My all time favourite of the stories is “Lovers on a stormy night”. In the story Makine contrasts the young couple desperately trying to find a place to make love, with a very elderly couple (White Russians, remnants of the old regime) living a life as exiles whilst keeping their love intact. Both couples are waiting for a train and hide from the rain under a large hoarding with political slogans on it. “The U.S.S.R is the bulwark of peace, democracy, and friendship between peoples.”
The young couple are aware of the old couple’s presence but not the other way around. They sit and listen as the elderly couple talk about old times between themselves. “Remember those stations after the revolution? Now that really was some pushing and shoving!...What?...But we were. Well, we were still disguised as peasants. And then there was that day, with Red Guards all around us when you began to speak in French... Now that time I really was afraid...Yes, I know. You were exhausted...And the Crimea was no holiday resort in those days. Far from it...” After this story the narrator reflects on his memory of this incident after the fall of the Berlin wall.
The last story takes us fullcircle back to Dmitri Ress and the truth about his love. I will end with a quote from the first story not the last. "There are also those who have the wisdom to pause in an alleyway like this and watch the snow falling. Notice a lamp being lit in a window. Inhale the scent of burning wood. This wisdom only a tiny minority among us know how to live by...” A beautifully written collection that shines with insight and wisdom.

[Amaia ✡ · Rating 5 out of 5]

Scurta, delicata si vaporoasa, aceasta carte e o colectie de opt tablouri care refac drumul spiritual al unui om din copilaria in Siberia pana la momentul in care, o jumatate de secol mai tarziu, se apleaca asupra trecutului sau si se opreste asupra acelor momente efemere de fericire, povestite cu o dulce amaraciune in realitatea contrastanta si de o tristete lancinanta a istoriei URSS, momente de gratie furate mizeriei existentei.
Dupa el, sunt 4 categorii de oameni: masa care se acomodeaza cu tot, intelectualii care critica si agita sloganuri, revoltatii idealisti care spera sa schimbe constiinta semenilor si inteleptii (si copiii) care cultiva puritatea inimii si stiu sa se opreasca pentru a privi fulgii care cad pe o straduta, pentru a admira o lampa aprinsa in spatele unei ferestre seara sau sa guste mirosul ploii in aer.
Greseala noastra fatala e de a cauta paradisuri perene, placeri care nu se uzeaza.. Aceasta obsesie pentru durata ne face sa ratam atatea paradisuri trecatoare, fugitive, singurele de care ne putem apropia.. Stralucirea lor apare vremelnic, adesea in locuri umile, incat refuzam sa zabovim asupra lor.
Aceasta carte, una din cele mai frumoase pe care le-am citit vreodata, imi reaminteste sa ma opresc asupra acestor momente efemere din propria mea viata si ma indeamna sa le recunosc in prezent si nu doar in amintire.

[Frabe · Rating 4 out of 5]

In un mosaico di otto tessere, Makine racconta altrettanti attimi d’amore che hanno segnato la sua vita: istanti di luce privatissimi, fugaci e duraturi al contempo, nel pubblico grigiore dominante della Russia comunista - dottrina imposta*, grandezza ostentata, repressione dura di ogni dissenso.
La narrazione di Makine, leggera nella forma, è profonda nella sostanza: invita ad apprezzare il fiore nella polverosa landa, a serbarlo dentro, a goderlo nel tempo lungo. Lettura bella, appagante... finita troppo presto.
*Un passo, breve ed eterno: “L’unica vera dottrina è semplicissima. Consiste nel... fatto di amarsi.”

[Younes Fahimi · Rating 2 out of 5]

دو ستاره برای ترجمه جناب امرایی و سه داستان اول مخصوصا همون اولی اما ادامه: سانتی‌مانتال

[Georgiana 1792 · Rating 5 out of 5]

Non si tratta di un romanzo, ma di otto frammenti di vita di un giovane russo nato alla fine degli anni '50 (come Makine) e cresciuto in orfanotrofio. Otto frammenti legati a brevi attimi in cui il grigiore si illumina di un piccolo raggio di infinito, quel raggio di sole che trafigge le esistenze degli esseri umani come diceva Quasimodo. E nella Russia in cui anche i più fervidi sostenitori del leninismo devono convivere con la delusione di veder crollare il loro sogno di ideali irrealizzabili, il breve istante viene fissato per l'eternità da una memoria spesso fallace ma illuminata da uno sprazzo d'amore. Amore che spesso verrà tradito, come si scoprirà amaramente negli ultimi racconti, ma che rimane comunque cristallizzato in quell'istantanea nella mente del protagonista a segnare le tappe della sua vita delusa.

Uno scenario da fantascienza. Domani, questo regime bacato crolla e ci ritroveremo nel paradiso capitalista; su quelle gradinate saliranno miliardari, star del cinema, politici abbronzati… E nel recinto degli intellettuali, Jean-Paul Sartre, per esempio. No, è appena morto, beh, ci metteranno un altro. Ma sa qual è la cosa piú buffa? Che la folla sfilerà ugualmente, come niente fosse. Già, perché non le importa granché di sapere chi occupa le tribune, l’importante è che qualcuno le occupi. È questo che dà un senso alla vita del nostro formicaio umano. Sí, invece della statua di Lenin si potrebbe immaginare un playboy in smoking. Un giorno succederà. E di nuovo sfileranno quelle tre categorie: una grande maggioranza di placidi sonnambuli, i cinici e qualche ribelle emarginato…

«L’amore…», sussurrò dentro di me una voce incredula. Era prevista ogni cosa nella società ideale: il lavoro entusiasta delle masse, i progressi favolosi della scienza e della tecnica, la conquista dello spazio che avrebbe portato l’uomo verso galassie sconosciute, l’abbondanza materiale e i consumi ragionevoli legati al cambiamento radicale della mentalità. Tutto, proprio tutto! Eccetto…

L’avvenire di cui parli è bellissimo ma troppo complesso. Sarebbe come se, per ammirare questo fiume, la gente fosse obbligata a costruire gradinate di cemento armato. A che scopo? Il vecchio imbarcadero ci basta. Quello che bisognerebbe spiegare agli altri è che l’unica vera dottrina è semplicissima. Consiste nel… fatto di amarsi.

[Felice · Rating 5 out of 5]

This short book is called a novel. It is not: it is much more than that. I first became familiar with Makine through his autobiographical novel, Dreams of My Russian Summers, a stunning debut. I was glad to be reminded of him via this book and another one that actually does look like a novel. Brief Loves is a memoir told in eight vignettes. The last one explicates and ties together with the first one surprisingly and wonderfully well. And so the book is more like a necklace or bracelet in form. Makine is one of the few straight male writers I enjoy reading who clearly loves women and who writes about them and about men and women in love, in romance, in lust. Why do I like him in what otherwise bores me? Because he is a determined and irrepressible Romantic. He's also a realist, and that means he respects women, and girls, and old grandmothers and sees in all of them potential lovers and mates: not in a creepy way at all, but with great respect, admiration, and an open heart, willing to learn and adapt. It's a lovely quality and it makes the vignettes of this book even more resonant and sad. Each story here is about someone whose life was changed, often in an instant, but then forever, by their own self or by their love for someone else; usually changed for the worst, it is true. This is often tragic enough, but Makine places each story into a particular time and place in the last four decades of the Soviet Union's history that he experienced, automatically adding political and ideological difficulties and tragedies to what is already never very easy. The youth who for a love of a wild girl becomes a career dissident while she panics and ends up being a major cog in the same Party world they abhorred is the key story and the others follow. Each is perfectly told, with an economy and precision of scene, character, background and of words too. Some of them are heartbreaking sad. Others are wry and world-weary. Only a great writer and one who has lived these vignettes could pull off such a book.

[Parascovia Belschi · Rating 5 out of 5]

Cunoașteți senzația când zgândărești o rană mai veche, prinsă demult, dar care îți oferă un fel de plăcere vinovată când o deschizi, ori o mângâi, ori o zgârii? Iată așa a fost pentru mine întâlnirea cu Andrei Makine. Uniunea sovietică era pentru mine un adevăr distanțat, cenușiu, ambiguu pentru că pe de o parte erau poveștile părinților despre "o societate ideală" , pe de altă parte vin dedesubturile putrede, urâte ale unui regim totalitar.
Nu bănuiam că amintirile părinților mei pot fi și amintirile altora. Nu vedeam pe deplin tabloul tinereților lor și nu le înțelegeam melancolia și dorul pentru acele timpuri odioase (pentru noi) ale regimului sovietic. Și aici, în "Cartea Scurtelor Iubiri Eterne" (un oximoron ce se va extinde pe tot cuprinsul textului) autorul surprinde culorile acelor generații de după război, ce s-au hrănit cu lozinci până când hrana le-a devenit insuportabilă, ce au crezut într-un viitor perfect, până când realitatea le-a zgâriat genunchii, generații ce au vrut să fie altfel și au rămas uniformizați de o egalitate ce le-a fost cântată din leagăne.
Și în toate aceste lucruri, ceva mai măreț decât orice propagandă politică, fisurează oțelul regimului și se transformă în eternitate - Iubirea.
Opt momente, opt clipe de iubire sub forme diferite, vor fi în amintirea naratorului Totul său, pe care îl va lua cu sine în fiecare rătăcire, în fiecare luptă pe care a purtat-o și chiar dincolo de ele.
" O doctrină? Ce să faci cu ea? Suntem fericiți aici, trebuie să recunoști asta. Suntem fericiți pentru că aerul miroase a zăpadă și a primăvară, pentru că soarele a încălzit scândurile, pentru că... Da, pentru că suntem împreună. Au nevoie ceilalți de o doctrină ca să vină pe malul ăsta, să se uite la câmpurile albe de peste Volga, să privească pasărea asta zburând dintr-o creangă în altă prin sălcii?"

[Ends of the Word · Rating 5 out of 5]

hauntingly poetic, achingly beautiful

[Jolanta · Rating 3 out of 5]

„Lem­tin­ga mū­sų klai­da siek­ti am­ži­nų ro­jų. Ne­nu­si­bos­tan­čių ma­lo­nu­mų, il­ga­lai­kių ry­šių, kaip lia­nos ga­jų gla­mo­nių […]. Per ši­tą truk­mės ma­ni­ją pra­žiop­som dau­gy­bę ne­tva­rių ro­jų, vie­nin­te­lių, prie ku­rių per žai­biš­ką mir­tin­gų­jų ke­lio­nę ga­li­me pri­ar­tė­ti. Daž­nai jie aki­na­mai nu­švin­ta to­kio­se pa­pras­to­se ir pa­lai­kė­se vie­to­se, kad net ne­si­tei­kiam stab­te­lė­ti“

[Stela · Rating 5 out of 5]

O mică bijuterie tinzînd spre perfecțiune, de la structura impecabil simetrică la strania armonie între un fundal dezolant (Rusia comunistă, sau mai bine zis fostul URSS) și un confesiunea unui narator de un optimism naiv (propovăduind dragostea ca măsură a tuturor lucrurilor și ca salvare măcar a individului dacă nu a lumii), armonie anunțată dealtfel de titlul doar aparent oximoronic, căci toate cele opt iubiri nu sînt decît fațete ale singurului sentiment pînă la urmă poate nu chiar atît de naiv, de vreme ce, încă o dată, muove il cielo e le altre stelle.

[Zahra · Rating 4 out of 5]

یکی از جستارها برای من خیلی برانگیزاننده بود. باید در زمان‌هایی که حس گیرافتادن در بن‌بست دارم، مدام بخوانمش.

[Lelena · Rating 5 out of 5]

Molto suggestivo, malinconico, crea atmosfere con pennellate precise. Parla di un periodo molto triste con dignità e poesia. Bello

[Nikki Green · Rating 5 out of 5]

“I blinked, unconsciously sensing that the problem was not just with the sun, but with the human eyesights’ inability to see beyond the fine features to the elusive beauty being born and reborn at every instant…”(p.77)

This is but a tiny extract of a book that is both gentle and harsh in equal measures. There are countless other quotes that a person will be left with reading this literary joy. The author walks us through an experience of Soviet Russia, a regime which has full control of the lives of its citizens in all ways but one, it cannot control their love. You almost feel like the reason behind the dismantling of the USSR is the regime’s lack of understanding towards this emotion, essential for the existence of humanity.

This book is beautifully written and translated, bringing up vivid images of love in a Russian that is cold, distant and unforgiving. The author follows the reminiscence of a man on love, his love and the love of an acquaintances that has left a deep impact through the brief time they have known each other. The book leaves you feeling melancholy in the most freeing way, as strange as that may sound. A must read!

[Nata Vieru · Rating 5 out of 5]

Toți avem în adâncul sufletului iubiri pe care nu le vom uita niciodată.❤️
Anume despre astfel de iubiri scrie Andrei Makine în opera sa "Cartea scurtelor iubiri eterne".
O colecție de trăiri trecătoare dar încărcate de emoții intense și structurate în opt povești scurte de iubire, plasate în Uniunea Sovietică din perioada post-stalinistă și până în anii destrămării sale.
Pe fundalul unui rai fățarnic, clădit pe temelia gulagurilor, oamenii trăiesc frumusețea și inocența unor momente de iubire, care ii fac să viseze la lumea de dincolo de bariera comunismului.

🔹"Greșeala noastră fatală este de-a căuta paradisuri perene. Plăceri care nu se uzează, legături permanente, mângâieri cu vitalitate de liane: arborele piere, dar impletiturile lor continuie să înverzească.
Această obsesie a duratei ne face să ratăm atâtea paradisuri fugitive, singurele de care ne putem apropia în trecerea noastră fulgerătoare de muritori. Minunile lor se ivesc din locuri adesea atât de umile și efemere, încât refuzăm să întârziem asupra lor.
Preferăm să ne construim visele din blocurile de granit ale deceniilor."

[LaCitty · Rating 4 out of 5]

Delicato, malinconico, affascinante per l'ambientazione nella Russia di Lenin e Bresnev, questo romanzo breve è diviso in 8 capitoli che restituiscono 8 quadri della vita del protagonista. Il primo è un po' spiazzante perché non si capisce dove voglia portare l'autore, ma già dal secondo, la narrazione acquisisce una sua forma che spinge avanti il lettore pagina dopo pagina.
Ne escono figure memorabili come la dolce Vika che capisce che l'amore è più importante di qualsiasi ideologia politica o lo storpio Jorka, ma anche ambientazioni insolite come il meleto infinito.
Bella scoperta, un autore da conoscere meglio.

[Karen · Rating 2 out of 5]

As much as I wanted to embrace current or modern Russian thought and writing, this was too strained and scholarly for me, slim little number as it is.

Perhaps lost in translation, but just couldn't slough through sentences like "Heady euphoria gave way to worrying surmise, doubts I quickly stifled beneath my comrades' vociferous chanting and the smell of the red paing on rain-soaked banners..."

Years ago I had a set of magnetic strips with words on them to create 'Fridge Poetry' as random inspiration strikes. That pretty much sums up this reading experience.

[Hugh · Rating 4 out of 5]

This is an interesting hybrid of memoir, novel and short story collection. Each chapter or story picks out a moment of beauty as a sort of epiphany standing out among the greyness of a youth spent in Soviet Russia. Makine's writing is stylish and moving. For me this one didn't quite have the impact of his previous book The Life of an Unknown Man, but it was still well worth reading.

[Anna · Rating 5 out of 5]

"Ar trebui să vomit acest trecut, să-i ironizez pe oamenii care au avut nefericirea să-l trăiască, astfel aş fi pe placul Kirei şi al prietenilor ei. Cum să-i explic că în trecutul acestei ţări, care piere pentru totdeauna, există şi copilăria noastră şi chiar acea frântură de amintire [...] Ar trebui să resping deci şi amintirea aceea. Şi livada de-acum? Şi frumuseţea ei ameţitoare? Să o iau în râs, văzând în ea eşecul unei societăţi care promitea un viitor de vis şi care a eşuat lamentabil? Dar în numele cărui alt viitor?"

[Irena · Rating 3 out of 5]

Naša je kobna pogreška što tražimo trajne rajeve. Zadovoljstva koja se ne troše, trajne privrženosti, nježnosti koje imaju vitalnost lijana: drvo umire, ali njihove isprepletene stabiljike nastavljaju se zelenjeti. Zbog te opsjednutosti trajanjem propuštamo tolike kratkotrajne rajeve, jedina kojima se možemo približiti tijekom svog munjevitog smrtničkog putovanja (str. 53)

[Mercedé Khodadadi · Rating 5 out of 5]

برای امتیازدهی به این کتاب بيش از پنج ستاره لازم بود. برخی داستان‌ها به حد مرگباری زیبا و به غایت غم‌انگیز بودند. ترجمه‌ی بسیار روان و انتخاب کلمات لطیف از اسدالله امرایی نیز زیبایی کتاب را دو چندان کرده. برای هدیه دادن این کتاب پیشنهاد می‌شود.

[Lisa · Rating 4 out of 5]

I've read two other books by Russian-French author Andreï Makine, but I like this one the best.  Brief Loves that Live Forever consists of eight related short stories that combine to form a novella.  Each one can be read independently, but together they form a vivid portrait of growing up, as Siberian-born Makine did, in the USSR under Brezhnev.  Despite the deprivations and compromises required by circumstance, the tone is elegiac, because the narrator is looking back on events when he first fell in love.

The story titles convey something of the author's preoccupations:

The Tiny Minority
She set me free from symbols
The woman who had seem Lenin
An eternally living doctrine
Lovers on a stormy night
A gift from God
Captives in Eden
The poet who helped God to love

'She set me free from symbols' tells the story of a episode that takes place with a backdrop of a May Day march, snippets of which people of my generation saw on TV in the Cold War days of MAD (Mutually Assured Destruction). Cameras zoomed in on grey-faced men in grey uniforms presiding over a massive parade of weaponry and endless lines of soldiers marching in military precision.  Here in Australia commentators always presented the march as a provocation to the US, but it was also something else.  Not unlike our Anzac Day marches, it was also a tribute to the 27 million Soviet citizens and military who died in WW2, and the intimidating display of the latest in military hardware was a promise to the people of the USSR that a catastrophic invasion of their territory would never happen again.

The symbolic importance of all this is lost on the young boy who witnesses this spectacle.  In later years, it means something else entirely:

She was not the first woman to have dazzled me with her beauty, with the patient strength of her love.  She was, however, the first to reveal to me that a woman with love in her heart no longer belongs to our world, but from it creates another one, where she swells, sovereign, untouched by the restless greed of everyday life.  Yes, an extraterrestrial.

And to think that our encounter took place upon a stage set devised to represent a life devoid of love. (p.27)

His disillusionment begins when the official party moves off the grandstand because of a shower of icy rain, and the orphan narrator sees the wrong side of the scenery.

TO read the rest of my review please visit https://anzlitlovers.com/2025/11/28/b...

[Karina Padureanu · Rating 5 out of 5]

Cu aceasta carte am facut o minunata descoperire : Andrei Makine!
Simt ca am dat peste o comoara nebanuita.
O scriitura profunda, fraze care ajung pana in cele mai sensibile colturi ale sufletului...
Cartea cuprinde opt povesti despre iubiri eterne, iubiri de toate felurile, intense, care prin candoare si frumusete razbat din uratenia unei lumi transfigurate de comunism in URSS.
"O iubea…așa cum poți fi iubit…doar altundeva decât pe acest pământ."
Abia astept sa ii citesc si alte carti!