3.75/5⭐
Am ajuns la cartea asta în urma unei recomandări și nu aș putea fi mai recunoscătoare. Îmi spun de atât de mult timp că am să mă arunc și în istoria familiei Romanov, dar mereu am găsit scuze să nu. Uite că s-au dus și scuzele.
Nu știu dacă a fost cea mai bună alegere pentru cineva care știe atât de puține, dar mi-a deschis apetitul.
Autorul - în mintea mea, după ce am citit această carte - este genul acela de persoană care vorbește cu pasiune despre un subiect care îl interesează. Acel gen de persoană care îți pune tot ce știe el pe tavă și te invită să te înfrupți. Nu uită nimic, nu contează că e interesant, banal, că ai chef sau nu să îl asculți, el te servește.
Recunosc că prima parte din cele 4 m-a plictisit și chiar mă gândeam "Cum duc eu cartea asta la final? Cum îi spun doamnei bibliotecare care mi-a recomandat-o și mi-a vorbit cu atâta pasiune despre ea că m-a plictisit?", dar după acest mic hop de vreo 80 de pagini am reușit să mă adâncesc în poveste. Nenea autorul, descrierile în stilul George Călinescu mă obosesc. Nu vreau să știu cu exactitate unde era fiecare lucru dintr-o cameră. Înțeleg entuziasmul și alegerea de-a descrie pe larg, mai ales că el a avut ocazia să vadă în persoană aceste locuri, dar pe mine mă invitau la somn.
O mulțime de nume pe care le uitam exact în secunda în care terminam să le citesc. Mi-a luat o carte întreagă să-mi amintesc Iusupov fără să-l citesc. Autorul nu are nicio vină aici, până la urmă astea erau numele și cunoștiințele mele sunt minime. Poate pentru el era logic să numească cu atâta nonșalanță x și y nume mari ale vremii, dar eu eram doar "bla bla bla, next."Mai am de învățat.
Cartea urmărește cazul morții lui Rasputin (desprea al cărui nume am auzit, dar nu știam absolut nimic), viața lui și a criminalului său. Iar un factor absolut interesant e că niciodată nu s-a știut cu exactitate ce s-a întâmplat în acea noapte în care mojicul și-a găsit sfârșitul. Unele elemente au rămas învăluite în mister până în ziua de astăzi, chiar dacă Felix a scris 2 cărți în care și-a istorisit fapta.
Partea despre victimă, deși necesară pentru a înțelege imaginea de ansamblu, a fost cea care m-a plictisit. Dar Felix Iusupov m-a salvat de la înnec. Viața lui a avut mai multă culoare, ca să spunem așa.
Suntem în timpul domniei ultimului țar al familiei Romanov, Nicolae al II-lea și ne pregătim cu pași mici de momentele culminante ale istoriei - asasinarea mojicului, revoluția din Rusia, primul război mondial, căderea dinastiei Romanov și tot ce a urmat după.
Ceea ce m-a frapat pe mine a fost faptul că Felix nu a regretat nici în ziua morții lui fapta pe care a săvârșit-o, dar și faptul că a avut parte de o viață bună în linii mari. Să-l fi uitat karma? Sau totuși, în pornirea lui patriotică să fi făcut un bine?