Nutshell

by Ian McEwan

Nutshell is a classic story of murder and deceit, told by a narrator with a perspective and voice unlike any in recent literature. A bravura performance, it is the finest recent work from a true master.

To be bound in a nutshell, see the world in two inches of ivory, in a grain of sand. Why not, when all of literature, all of art, of human endeavour, is just a speck in the universe of possible things.

Genres: Fiction, Book Club, Contemporary, Mystery, Literary Fiction, Audiobook, Thriller

208 pages, Hardcover

First published September 1, 2016

About the author

Ian McEwan studied at the University of Sussex, where he received a BA degree in English Literature in 1970 and later received his MA degree in English Literature at the University of East Anglia.

McEwan's works have earned him worldwide critical acclaim. He won the Somerset Maugham Award in 1976 for his first collection of short stories First Love, Last Rites; the Whitbread Novel Award (1987) and the Prix Fémina Etranger (1993) for The Child in Time; and Germany's Shakespeare Prize in 1999. He has been shortlisted for the Man Booker Prize for Fiction numerous times, winning the award for Amsterdam in 1998. His novel Atonement received the WH Smith Literary Award (2002), National Book Critics' Circle Fiction Award (2003), Los Angeles Times Prize for Fiction (2003), and the Santiago Prize for the European Novel (2004). He was awarded a CBE in 2000. In 2006, he won the James Tait Black Memorial Prize for his novel Saturday and his novel On Chesil Beach was named Galaxy Book of the Year at the 2008 British Book Awards where McEwan was also named Reader's Digest Author of the Year.

McEwan lives in London.

Reviews

[Valeriu Gherghel]

Ian McEwan a scris un roman interesant și ingenios. Cel puțin așa îmi șoptește gustul meu privat, care nu poate fi contrazis (să nu uităm preceptul „De gustibus non est...”).

Știu, Coajă de nucă are un povestitor greu creditabil, dar literatura e plină de povestitori necreditabili: indivizi răposați, miniaturiști aruncați într-o fîntînă de către un asasin fioros (ca în Mă numesc Roșu), misionari cu limba tăiată (ca într-o povestire de Camus, „Renegatul sau un spirit confuz”), Moartea însăși (ca în Hoțul de cărți). Și dacă orice lucru neînsuflețit poate prinde glas - prin efectul figurii retorice intitulată de specialiști prosopopee - , de ce nu ar putea vorbi, ironic și erudit (sic!), copilul încă nenăscut al numitei Trudy, cruda și sastisita soție a unui poet lipsit de har și de noroc.

Nu am de gînd s-o lungesc și să evoc laudativ, în această notă foarte grăbită, citatele ascunse în solilocviul înțelept al naratorului imposibil, intertextualitatea, adică, formulele admirabile în laconismul lor bonom, stilul alert, observația psihologică foarte precisă, toate de atribuit prozatorului englez. Deci, nu mă lungesc, nici n-ar avea haz la ora asta din noapte, dar nu pot încheia fără a vă face îndemnul de a citi acest roman, măcar atît cît am putut citi și eu din el în patru-cinci ore de lectură (atît mi-a luat să termin cartea!).

E vorba și de o crimă, recunosc, este vorba și despre Hamlet (piesa lui Shakespeare) sau, mai precis, de o re-scriere modernă a prea-cunoscutei piese (un Hamlet actual, ucis de amantul unei soții ingrate ca toate celelalte), e vorba de lumea în care deja domnesc lipsa de măsură și irațiunea, lumea noastră, adică. Numai Ofelia lipsește și, prin urmare, nimeni n-o poate trimite la mănăstire...

Citez pour la bonne bouche numai această frază lipsită de apel: „Cu multă vreme în urmă, cineva a proclamat convingerea neîntemeiată drept virtute. Acum oameni dintre cei mai civilizați spun că așa și este”.

[Mihaela]

Maestru, McEwan? Puțin spus. O splendidă inspirație din Hamlet, o delectare pe plan intelectual, o combinație reușită de eleganță și sarcasm, care te prinde într-un joc al intuiției, mai mult decât ți-ai fi imaginat când ai deschis cartea, din partea unui narator-făt și nenăscut.

"Deja înțeleg clar cât de mare e partea din viață care e uitată chiar în clipa când se desfășoară. În fapt, cea mai mare parte. Prezentul neobservat care se deșiră, îndepărtându-se de noi, rostogolirea lină a gândurilor neînsemnate, demult uitatul miracol al existenței."

[Gritcan Elena]

impresionează prin originialitatea persoanei care este narator

este o poveste relatată din perspectiva unui făt în uterul mamei

Nu am mai întâlnit în o altă carte astfel de ideie.
Recomand

[Ema]

Nutshell mi-a atras imediat atenția prin subiectul inedit, și mai ales prin naratorul atipic: un copil încă nenăscut, martor nevăzut al unui complot de alcov. Ce ne poate spune un fetus, o ființă primitivă și neștiutoare, care n-a trăit nici măcar o zi în lumea noastră? După cum am aflat ulterior, ne poate spune multe, prea multe chiar, și pe deasupra lucruri văzute dintr-o perspectivă cu totul neobișnuită.

Este o carte scurtă, pe care ai impresia că o vei da gata în doi timpi și trei mișcări, însă frazele se dovedesc atât de dense și alambicate, înțesate cu jocuri de cuvinte, un vocabular elevat și o mulțime de informații, încât nu ai cum - și ar fi tare păcat - să înaintezi în pas alergător prin acest monolog savuros și doct, punctat de cugetări, referințe subtile, păreri acide, ironie și umor.

Aflat în posesia unei conștiințe și a unei gândiri proprii, mai înțelept decât mulți, privind lumea cu luciditate și curiozitate, fetusul fără nume și fără istorie ascultă ceea ce se petrece dincolo de pereții moi ai locuinței sale provizorii și înțelege că mama care-l poartă în pântece este implicată într-un complot sinistru, care-l privește și pe el. Deși acest plan al poveștii - în fapt, scheletul pe care se sprijină toate celelalte aspecte - aduce o binevenită doză de mister și suspans, în cele din urmă nu în asta rezidă forța romanului. Căci fetusul, martor nebănuit al unei uneltiri îngrozitoare ce se urzește în intimitatea unui dormitor neconjugal, deși hotărât să intervină într-un fel sau altul pentru a împiedica deznodământul tragic, se pierde adeseori în ruminații și observații pe marginea lumii exterioare, pe care o iubește deja cu disperare.

Poate că și unei pisici i-am acorda mai multă credibilitate decât unui fetus, iar convenția propusă de McEwan se dovedește greu de acceptat, cu atât mai mult cu cât scriitura este densă și complexă, cu fraze debordând de idei concise și observații fine, care depășesc cu mult abilitățile intelectuale și de exprimare ale unui adult obișnuit. Însă mi se pare greșit să luăm convenția prea în serios, întrebându-ne la tot pasul dacă un copil nenăscut ar fi capabil de toate aceste opinii și reflecții cu tentă filozofică. În mod deliberat, cred eu, McEwan întinde la maxim limita faptelor verosimile, într-o tragicomedie cu numeroase scene grotești și momente de umor negru.

Puteți citi aici recenzia mai lungă, scrisă pentru blog: https://lecturile-emei.blogspot.ro/20...

| Blog | Facebook | Instagram |

[Dana Iacomi]

Mi s-a părut o carte foarte interesantă, în primul rând pentru că tratează un subiect pe care nu l-am mai întâlnit până acum: povestea este narată chiar de un făt nenăscut, aflat încă în pântecele mamei sale. Și nu oricum, ci cu mult umor, ironie și o inteligență care face perspectiva asta cu atât mai savuroasă.

Romanul este și un omagiu adus lui Shakespeare, fiind o reinterpretare modernă a piesei Hamlet, publicată în 2016, anul în care s-au împlinit 400 de ani de la moartea lui Shakespeare.

Mi-a plăcut foarte mult faptul că, deși știi de la început că urmează să fie comisă o crimă și știi cine sunt cei care o plănuiesc, cartea reușește să te țină în tensiune până la final. Nu misterul este cel care te face să continui, ci felul în care se vor desfășura lucrurile și dacă planul lor va reuși. Iar finalul chiar mi-a plăcut.

Cred că cel mai mult m-a cucerit stilul lui Ian McEwan. Scrie foarte bine, are un umor subtil și o ironie excelentă, iar felul în care observă oamenii și absurditățile lor mi-a plăcut enorm.

Așa că pot spune că am un nou autor favorit. ❤️ Abia aștept să mai citesc ceva de Ian McEwan.

[Marilena Iovu]

Am citit romanul în vacanță, într-o zi. Îl luasem cu mine datorită renumelui autorului (unul dintre cei mai importanți autori britanici) și a numărului redus de pagini. Habar n-aveam ce voi descoperi. „Iată-mă, stau așa, cu susul în jos, în corpul unei femei” - m-a luat romanul tare de la prima frază (un mare plus pentru traducerea impecabilă, care îi aparține lui Dan Croitoru). 👏
Ideea genială a lui McEwan a fost să ne prezinte un triunghi amoros, o dramă de familie prin prisma unui narator neobișnuit, care se va naște în câteva săptămâni și care nu vede, doar aude și simte emoțiile mamei, mișcările ei... de toate felurile. 😉 Are păreri despre orice pe lumea asta, iar informațiile și le ia din podcast-uri și audiobook-uri, sau din știrile TV ascultate de mama lui.
Cartea e o bijuterie literară, e palpitantă, amuzantă, ironică și extrem de inteligent alcătuită, are o intrigă polițistă, în plus e un fel de omagiu adus lui Shakespeare. E fără cusur. O recomand oricui dorește să citească o carte altfel decât marea majoritate.

[Mihalachi Mihai]

👶🏼 “Majoritatea poeziei moderne mă lasă rece. Prea mult despre sine, o răceală sticloasă față de ceilalți, prea multe tînguieli într-un vers prea scurt”. Dap, așa simt și eu.

👶🏼 Întîmplarea face că acum cîteva luni am citit “Copilul divin” scrisă de Pascal Bruckner. Subiectul e cam același. Un fetus cu conștiință. Oh, și ce conștiință! E o temă rar întîlnită în literatură și foarte interesantă. Am făcut asocieri între cele două și, pentru mine, clar Bruckner a cîștigat. Mi se pare că Ian McEwan e prea tehnic, povestea nu e tocmai uimitoare. Nu m-a impresionat.

[Ciutacu Mihaela Alexandra]

Cartea asta a fost ceva, altceva față de ce am citit până acum și a fost prima mea „întâlnire” cu scriitorul Ian McEwan. Inițial, a fost ciudată și rigidă experiența dar mi-a plăcut.

Să asculți cum propria ta mama, împreună cu unchiul tău, îi pregătesc ceva nu prea plăcut propriului tată, e ceva... Dar să asculți asta în calitate de fetus, așadar, ocupând încă pântecul mamei tale și să devii narator, să ne relatezi cu o luciditate atroce toată această înlănțuire de fapte, de la nașterea ideii primare și până la înfăptuire, e cu totul și cu totul altceva. Și ceva suspans e până la final când vezi cum se termina toată treaba.

Stilul lui McEwan este izbitor de sincer și de elocvent și aș fi curioasă, pe viitor, să mai incerc și alte cărți de la acest autor.

[Eleonora]

O lectura distractivă care a mers perfect pt a face trecerea de la o carte cu o poveste mai complexă. Un thriller scurt în care știi faptasul dar nu știi dacă v-a fi descoperit sau nu. Neobișnuită a fost perspectiva celui care ne relatează povestea 😍.
Mi s-a parut putin ca personajul principal feminin a fost mult mai moralizat și judecat decât ceilalți masculini, dar am trecut peste 🤓
Celor cărora le plac cărțile scrise de Freida McFadden ar putea încerca și cartea asta, poate le-ar plăcea.
Pt mine nici de 3⭐️ dar nici de 4⭐️, dar a fost funny 😍

[Dragos Dutulescu]

4,5*
"... un tableau vivant al nestatornicei vieti contemporane" - acest citat cred ca defineste cel mai bine intreaga poveste al carei narator (si aici intervine ideea geniala a autorului), un fetus, este martor involuntar al desfasurarii vietii din care va avea sa faca si el parte.
Desi se foloseste doar de anumite simturi, fetusul are capacitatea de a-si forma opinii si de a avea sentimente, reusind astfel sa faca o analiza destul de pertinenta a contextului social-politic si a vietii de familie din zilele noastre.

[Cristiana]

Un roman scurt, dar complex, plin de referințe shakesperiene foarte bine integrate și de observații fine ale unui autor-judecător priceput. Deși pare ușor de dat gata, nu-i deloc așa, scriitura lui McEwan este densă, nu te lasă să te grăbești și te forțează să o savurezi, să recitești fraze, să rămâi atent nu doar la firul narațiunii, ci și la felul în care sunt construite frazele. Este genul de carte din care sorbi fiecare rând, îl plimbi prin gând, îl savurezi și apoi îl lași să meargă mai departe în următorul. Nu degeaba îmi place atât de tare Ian McEwan, este o plăcere să-l citești, chiar și într-un roman șocant, scurt și intens, alambicat ca acesta.

[Alex Read]

Un roman ingenios și surpinzător.

[Mirela Dudaş]

provocator & savuros ca un Sancerre bun :) "Îmi place să beau un vin împreună cu mama. Știu că alcoolul îmi va reduce inteligența. Le reduce inteligența tuturor. [...] Acum îmi savurez bucuriile liniștit și, pe la al doilea pahar, reflecțiile mele dau în floare, favorizând acea licență cunoscută sub numele de poezie. [...] Dar mama nu bea niciodată și al treilea pahar, iar asta mă rănește." & o traducere lină

[Socrate]

Iată-mă, stau aşa, cu susul în jos, în corpul unei femei. Ţin braţele încrucişate răbdător, aştept, aştept şi mă întreb în corpul cui sunt şi ce caut aici. Ochii mi se închid nostalgic când îmi amintesc cum pluteam odată în sacul translucid care-mi poartă trupul, lunecând visător în bula gândurilor mele, pe oceanul meu personal, descriind mici tumbe cu încetinitorul şi ciocnindu-mă uşor de mărginirile transparente ale recluziunii mele, membrana atât de încrezătoare care vibra şi făcea să răsune, chiar dacă le înăbuşea, glasurile conspiratorilor ce-şi ticluiau planurile mârşave. Asta se întâmpla în tinereţea mea lipsită de griji. Acum, că stau complet răsturnat, fără nici un pic de spaţiu, cu genunchii la gură, gândurile cu tot cu cap îmi sunt angrenate în asta până peste poate. Pur şi simplu n-am de ales, urechea mi-e lipită zi şi noapte de nenorociţii ăştia de pereţi. Ascult, mă străduiesc să ţin minte şi îmi fac griji. Aud conversaţii în pat, înainte de culcare, din care răzbat intenţii ucigaşe şi sunt îngrozit de ceea ce mă aşteaptă, de lucrurile în care m-aş putea vedea amestecat. Sunt cufundat în abstracţiuni şi numai relaţiile proliferante dintre ele creează iluzia unei lumi familiare. Când aud rostindu-se „albastru“, o chestie pe care n-am văzut-o niciodată, îmi imaginez un soi de eveniment mental destul de apropiat de „verde“ – ceva ce iarăşi n-am văzut niciodată. Mă socotesc inocent, absolvit de povara loialităţilor şi a obligaţiilor, un spirit liber, în ciuda spaţiului meu vital redus. N-am pe nimeni care să mă contrazică sau să mă certe, n-am nume şi nici adresă anterioară, n-am religie, datorii sau duşmani. În agenda mea, dacă o exista vreuna, nu e trecută decât viitoarea mea zi de naştere. Sunt – sau eram –, în ciuda a ceea ce afirmă acum geneticienii, tabula rasa. Dar o tablă lunecoasă, poroasă, nu o placă de ardezie care ar putea fi folosită într-o sală de clasă sau la acoperişul unei case de la ţară, o tablă care se face din ce în ce mai mare pe zi ce trece şi pe care scrisul se aşterne de la sine, acoperind-o tot mai mult. Mă socotesc eu inocent, dar s-ar părea că sunt părtaş la un complot. Mama, binecuvântată fie-i inima care nu conteneşte să bată cu nişte pleoscăituri puternice, pare a fi implicată.

[Tessa Nadir]

Ian McEwan este un binecunoscut autor englez contemporan ce a scris numeroase opere precum: "Gradina de ciment", "Solar', "Durabila iubire", "Ispasire" etc.
"Nutshell" a aparut in 2016 si reprezinta un omagiu adus lui Shakespeare fiind o reinterpretare a lui Hamlet.
In mod inedit avem un narator unic in literatura: un fetus din burtica mamei. Acesta este constient, inteligent si rational: intelege, judeca, asculta, asteapta, condamna etc. Stie de crima, de tradare si se considera complice la omorul pe care mama sa il planifica: aceasta voia sa-si otraveasca sotul fiind amanta fratelui acestuia.
Povestitorul nostru este erudit, vorbeste ca un absolvent de Eaton si are intelegerea unor adulti cu experienta. Nu constituie asadar un narator credibil. Altfel, toata cartea trebuia sa fie doar un gangurit, un "agu-gu-gu" repetitiv :)
Ni se explica oarecum de ce bebelusul stie atat de multe, prin faptul ca acesta asculta radio-ul prin burtica mamei, insa aceasta justificare nu mi se pare plauzibila. Stie ce inseamna o Conferinta Reith, stie de Debussy, de toate soiurile de vin frantuzesc, ca prajeala nu e sanatoasa, cunoaste poezii de T.S Eliot etc. De asemenea foloseste cuvinte ca: ingambament, proliferant, axoni, filatelist, postulat, sau solipsis.
Povestea, desi clasica este bine scrisa avand si ceva sofisticat. E impresionant si emotionant sa vezi totul din perspectiva fatului, cele mai triste momente fiind cand afirma ca nu si-ar dori sa se nasca sau cand incearca sa se sinucida, infasurandu-si cordonul in jurul gatului, atunci cand realizeaza ca nu este dorit nici de mama, nici de tata. Acestia nu facusera in prealabil nici o pregatire pentru venirea lui - nici hainute, nici patut, nici nimic.
Din pacate si aici gasim elemente post-moderniste ce au costat cartea cateva stele: fatul este vexat ca exista doar doua sexe - baiat si fata - si spune ca daca va fi alb, atunci cand se va naste, va dori sa se identifice cu un negru. Mi se pare absolut revoltator sa pervertesti o fiinta atat de pura si inocenta cu asemenea agende politice. Reprezinta un mare minus pentru autor sa ofere o poveste atat de impresionanta si sa includa acest subiect cotroversat ca fiind ceva normal.
In rest, povestea este foarte frumoasa si am avut impulsul sa-l feresc cumva pe nou-nascut de sordidul, uratul, tradarea, dezamagirea sau nedreptatatile vietii. Sa ramana pur si inocent pentru totdeauna.

[Alexandra Osipenco]

"Coaja de nucă" Ian McEwan

4,5/5 ⭐

Este a doua carte a lui McEwan, dar nu m-a dezamăgit. O scriitură impecabilă, cu o abordare ingenioasă a problemelor matrimoniale actuale în care prioritățile sunt selectate de către niște minți bolnave, edemate de beție.
Narator este chiar bebelușul din ultimul trimestru. E drama unei mici ființe care devine martoră la adulter, complot, crimă, remușcări, regrete.

O carte despre alegeri: potrivite persoanei și situației; sau mai puțin potrivite...

Recomand!

[Sorina]

Mi-a plăcut foarte mult ideea ingenioasă de a scrie o carte despre "lumea interioară" a unui făt.
Povestea este ușor de urmărit, iar reflecțiie copilului nenăscut sunt cu atât mai impresionante cu cât te gândești că da, in realitate, copiii din burta mamelor aud orice zumzet, orice melodie, orice voce și, mai mult de atât, simt ce simte mama, fie ea fericită, temătoare, anxioasă, dezamăgită etc.
Lumea interioară a fătului este animată de ce se întâmplă în exterior cu mama sa și de povestea care îl face să o iubească și să o urască în același timp pe cea care îl poartă în pântec.

[Luana Rizea]

Ha ! Prima mea întâlnire cu Ian McEwan. Interesantă, ce să zic?!? În primul rând, Coajă de nucă mi s-a părut scrisă smart, ca să mă exprim ca în zilele noastre. 😜 M-am gândit apoi să o las, nu pentru că nu era interesantă, dar parcă nu prea era pe gustul meu, însă prezentare crimei din perspectiva fetusului m-a ținut acolo, oarecum cu sufletul la gură. Nu puteam să nu aflu ce face el, unde duce toată nebunia asta, cum se termină totul...interesant ! Da, chiar mi-a pus un zâmbet pe buze la final. Și ciudat totul, nu doar interesant.

[Oana Ozarchevici]

O opera bulversanta, naratorul fiind chiar copilul nenascut al personajului principal. Ce nu mi-a placut, desi o idee inovatoare, nu am putut sa imi imaginez toata povestea spusa de un copil, fie el si nascut, descrierea nu este simpla de tipul povestilor de copii, ci foloseste cuvinte pe care un copil nu le are in vocabular, cunostiinte pe care un copil nu are de unde sa le stie, si mai mult, descrieri pe care un copil in burta nu are cum sa le vada (desi pe alocuri autorul explica cum a stiut copilul ce haine purta mama lui de ex, nu m-a convins). Sfarsitul cartii previzibile de la inceput, un sfarsit = un nou inceput, iar intotdeauna binele invinge. happy ending 😃

[LOGaRHYTM]

Un singur lucru pot spune despre aceasta carte: GENIAL. Ca de obicei, Ian McEwan surprinde prin originalitatea sa; in cazul acestei cărți, acțiunea este prezentată din perspectiva unui copil in pântecele mamei sale (așa cum v-ați fi așteptat, de altfel), care este “părtaș” la o crima.. victima fiind chiar tatăl sau.

[Luminita Gabriela]

Este o poveste clasica despre trădare și crima pusa la cale de către doi amanți. Întreaga povestea este prezentata dintr-o perspectiva inedita, prin vocea unui fetus înzestrat cu conștiința și care încearcă sa înțeleagă de ce mama lui, Trudy, si-a înșelat soțul, John-poetul, cu Claude fratele lui.

[Aura Lucia]

O carte simplă scrisă sofisticat, psihanalitică și filosofică. Un fir narativ banal, complicat de un scris îmbâcsit, tras de păr şi neverosimil.
Naratorul este un fetus cu aere de Hamlet plictisitor care descrie o crimă la fel de plictisitoare.

[beatrice dinu]

interesanta…as putea spune

[Alexi]

"Dumnezeu a spus: Să fie durere. Și s-a făcut poezie. În cele din urmă."

Exact ca citatul acesta, așa este și cartea: o poezie.

[Irina]

Povestea e spusa de un fetus, care intelege si judeca tot ce se intampla. De asemenea are ganduri filozofice si intelege foarte bine lumea, cat si diferentele de personalitate intre el si mama sa: “Spre deosebire de Trudy, cu certitudinile ei viscerale, eu freamăt de îndoieli.” (p. 63)

Mama sa se indragosteste de fratele sotului ei si impreuna cei doi pun la cale uciderea acestuia. Copilul este al sotului, care insa si el dezvaluie faptul ca are o iubita si ca stie de iubirea dintre sotia sa si fratele lui. Impresioneaza reflectiile sotului tradat care doreste sa pastreze intacta amintirea dragostei care a fost reala dintre el si sotia sa:
“Când dragostea moare şi căsnicia s-a năruit, prima victimă e amintirea sinceră, evocarea decentă şi imparţială a trecutului.” (p. 67) … “Se părea că niciodată n-o să i se pună ceva împotrivă. Aşa că, înainte să trec mai departe, ridic paharul pentru acea iubire. Să nu fie niciodată tăgăduită, uitată, denaturată sau considerată o iluzie. Pentru iubirea noastră. S-a întâmplat. A fost reală.” (p. 68)

Apare apoi cineva care investigheaza cazul. Iar Trudy incepe sa se simta vinovata, are unele ezitari incercand sa acopere crima. Cei doi vor sa fuga, insa naratorul va trece la actiune…