Fresh from a brief stay at a psych hospital, reporter Camille Preaker faces a troubling assignment: she must return to her tiny hometown to cover the unsolved murder of a preteen girl and the disappearance of another. For years, Camille has hardly spoken to her neurotic, hypochondriac mother or to the half-sister she barely knows: a beautiful thirteen-year-old with an eerie grip on the town. Now, installed in her old bedroom in her family's Victorian mansion, Camille finds herself identifying with the young victims—a bit too strongly. Dogged by her own demons, she must unravel the psychological puzzle of her own past if she wants to get the story—and survive this homecoming.
Librarian's Note: this is an alternate cover edition - ISBN 10: 0307341550 (ISBN 13: 9780307341556)
Gillian Flynn is an American author and television critic for Entertainment Weekly. She has so far written three novels, Sharp Objects, for which she won the 2007 Ian Fleming Steel Dagger for the best thriller; Dark Places; and her best-selling third novel Gone Girl.
Her book has received wide praise, including from authors such as Stephen King. The dark plot revolves around a serial killer in a Missouri town, and the reporter who has returned from Chicago to cover the event. Themes include dysfunctional families,violence and self-harm.
In 2007 the novel was shortlisted for the Mystery Writers of America Edgar for Best First Novel by an American Writer, Crime Writers' Association Duncan Lawrie, CWA New Blood and Ian Fleming Steel Daggers, winning in the last two categories.
Flynn, who lives in Chicago, grew up in Kansas City, Missouri. She graduated at the University of Kansas, and qualified for a Master's degree from Northwestern University.
Review Quotes: "Gillian Flynn is the real deal, a sharp, acerbic, and compelling storyteller with a knack for the macabre." –Stephen King
Oooof. Deprimantă, apăsătoare şi întunecată carte... Uneori mă întreb dacă în sufletul uman chiar colcăie atâta mizerie, atâta putreziciune.
"Îmi place să tai zilele din calendar, au trecut 151 de zile şi nu s-a întâmplat nimic groaznic. 152 şi nu s-a terminat lumea. 153 şi am reuşit să nu distrug pe nimeni. 154 şi nu mă urăşte nimeni. Câteodată cred că nu o să mă simt în siguranţă decât atunci când o să-mi pot număra ultimele zile pe degetele de la o mână. Încă trei zile de trecut şi nu va mai trebui să îmi fac griji pentru viaţă."
Nu ma pot decide, sa notez cartea 3 sau 5? O poveste cruda, o familie bolnava psihic, de la mic la mare. Repercursiunile asupra copiilor crescuti intr-o astfel de familie sunt socante. Nu mi-a placut deloc de Camille, o ziarista care revine acasa sa investigheze moartea a doua fetite. Este un personaj slab, sare dintr-un pat in altul, cica pt a ajuta investigatia ( ce scuza penibila), alcoolica, permanent isi scuza vorbele, faptele si chiar gandurile, si toate astea pentru ca a crescut in familia Adorei.
Romanian review: În ce privește partea psihologică, romanul este foarte reușit. Toate personajele au probleme mentale serioase și fasciant de bolnave, deci partea psihologică din "thriller psihologic" funcționează bine. Partea de thriller funcționează, de asemenea, destul de bine. Nu este o carte foarte alertă, dar avem tensiune în câteva momente, mai ales când protagonista are câteva realizări. Problema pe care o am cu romanul lui Gillian Flynn ține de realismul lui. Lumea imaginată de autoare este extrem de întunecată, atât de întunecată încât pentru mine personajele capătă accente nerealiste. Ce e cu americanii și orășelele lor în care toată lumea ascunde secrete întunecate? Există multă cruzime care colcăie în sufletele umane, dar e ca și cum în cartea asta toată cruzimea din lume s-a adunat în orășelul Wind Gap. Prin urmare, problema mea cu romanul este că avem prea mult șoc de dragul șocului. Să dau un exemplu: copile de 13 ani care beau și se droghează, și au o viață sexuală extrem de activă. Există cu siguranță și fete de genul în realitate, dar când majoritatea fetelor de 13 ani dintr-un oraș sunt așa, nu am cum să nu concluzionez că este vorba de șoc de dragul de a șoca. Cartea spune povestea lui Camille Preaker, o jurnalistă din Chicago, care se întoarce în orașul ei natal, Wind Gap, pentru a scrie un reportaj cu privire la uciderea unei fete de 9 ani și dispariția recentă a altei fete, în vârstă de 10 ani. Ajunsă în oraș, Camille trebuie să confrunte mai mulți demoni din trecut, care îi împing limitele, având o relație cel puțin complicată cu mama ei, Adora Crellin. Identitatea criminalului poate părea evidentă până la ultimele pagini, când există o întorsătură de situație, pe care nu am bănuit-o, deși autoarea face o treabă bună în a lăsa indicii pe parcurs. Per ansamblu, romanul m-a ținut interesat de la început până la sfârșit, este scris bine, personajele au profile psihologice interesante, dar dacă autoarea ar fi limitat puțin întunecimea cărții și numărul scenelor șocante, aș fi putut să îi dau cărții un rating mai mare.
English review: On the psychological side, the novel is very successful. All the characters have serious and fascinatingly sick mental issues, so the psychological part of "psychological thriller" works well. The thriller part also works quite well. It's not a very alert book, but we do have tension in a few moments, especially when the protagonist has a few realizations. The problem I have with Gillian Flynn's novel has to do with its realism. The world imagined by the author is extremely dark, so dark that for me the characters take on unrealistic overtones. What is it about Americans and their small towns where everyone hides dark secrets? There's a lot of cruelty lurking in human souls, but it's as if in this book all the cruelty in the world has gathered in the little town of Wind Gap. Therefore, my problem with the novel is that we have too much shock for shock's sake. To give an example: 13-year-olds who drink and do drugs and have extremely active sex lives. There are certainly girls like that in real life, but when the majority of 13-year-old girls in a city are like that, I can't help but conclude that it's shock for shock's sake. The book tells the story of Camille Preaker, a Chicago journalist, who returns to her hometown of Wind Gap to report on the murder of a 9-year-old girl and the recent disappearance of another 10-year-old girl. Arriving in the town, Camille must confront several demons from her past that push her boundaries, having a complicated relationship with her mother, Adora Crellin, to say the least. The identity of the murderer may seem obvious until the last few pages, when there is a twist that I didn't suspect, although the author does a good job of dropping hints along the way. Overall, the novel kept me interested from beginning to end, it is well written, the characters have interesting psychological profiles, but if the author had limited the darkness of the book a bit and the number of shocking scenes, I might have been able to give the book a higher rating.
Începe greu, cu unele dialoguri care sună fals, sau decupate cumva din context (serialul corectează acest lucru). Treptat, lucrurile se îndreaptă, povestea și personajele prin contur și romanul chiar te cucerește. Violent, întunecat, deprimant în multe pagini, însă lui Gillian Flynn îi iese un personaj feminin foarte bine construit.
Romanul e așezat sub masca unui roman polițist, Camille fiind o jurnalistă trimisă în orășelul natal pentru a scrie despre o crimă și o dispariție care se va transforma într-o a doua crimă săvârșită probabil de un criminal în serie. Însă miza acțiunii e dată de bolile psihice, de violențele domestice și de conflictul mocnit dintre Camille, mama ei și amintirile din copilărie.
Violența și imaginarul bolnav al personajelor au tot timpul legătură cu trupul, cu lovirea și pedepsirea lui. În ciuda mediului întunecat, Obiecte ascuțite e un roman inteligent și bine construit. Încă mai lipsește ceva ptr a fi un roman de 5 stele, încă nu îmi dau seama acum ce.
Obiecte ascutite” m-a transpus prin multe stari, reusind sa creeze o atmosfera apasatoare cu fiecare pagina citita, spre final suspansul atingand cote maxime. Nu este o carte recomandata oricui, aceasta abundand in detalii socante: tortura,violuri, abuzuri, alcoolism si multe altele. Povestea urmareste intoarcerea in orasul natal a lui Camille, o tanara cu probleme emotionale, marcata de o copilarie si o adolescenta de cosmar. Aceasta incearca sa afle mai multe detalii despre moartea violenta a doua adolescente aparent fara nici o legatura, insa in scurt timp trecutul se va impleti cu prezentul scotand la lumina intamplari si secrete tulburatoare.
4.5 * Obiecte ascuțite este un volum tulburător, ce ascunde multe adevăruri nespuse. Nu este doar o altă carte de ficțiune si pe măsură ce suntem introduși în lumea creată de autoare, constatăm că povestea are nenumărate ramificații psihologice, Flynn reușind să creeze un thriller psihologic șocant, morbid, care depășește unele limite în ceea ce privește moralitatea umană și problemele psihice grave ale unor personaje.
„Uneori, dacă-i lași pe oameni să ți-o tragă, de fapt le-o tragi tu lor. Dacă vrea cineva să-ți facă lucruri demente și tu îl lași, îl faci și mai dement. Și atunci ai controlul. Atâta vreme cât n-o iei razna.”
Am trăit cu impresia că va fi cel mai bun thriller din biblioteca mea. Oare de ce? N-a fost nici pe departe. Nu e o poveste rea, însă e departe de a atinge așteptările pe care mi le-am creat. Despre o mamă obsedată și o fiică cel puțin la fel de ciudată ca ea, pe care autoarea parcă s-a chinuit prea mult să o facă un personaj interesant. De fapt, întreaga poveste e cam forțată.
În privința serialului... Am reușit să urmăresc un singur episod. M-am oprit pentru că a fost chiar mai dezamăgitor decât cartea. 😕
Am urmarit serialul bazat pe roman acum ceva timp, deci stiam in mare actiunea volumului - chiar si asa, a fost o experienta placuta. Atmosfera este foarte incarcata, este aproape palpabil disconfortul simtit de Camille in apropierea familiei sale, mai ales de Adora. Pe langa elementele de thriller, se pune mult accent pe relatia toxica mama-fiica si anumite afectiuni psihice. Imi place foarte mult stilul autoarei, isi construieste foarte atent personajele si le da viata cu adevarat.
Mi-a plăcut , e cam întunecată istoria și tot ce se petrecea in Orășelul acela , evident ca am presupus deodată cine e criminalul , dar trebuia sa înțeleg de ce o face , deși mai tare voiam sa aflu care e treaba cu familia protagonistei principale decât cine le-a omorât pe fete.
Obiecte ascuțite e un roman trist și apăsător, plin de întuneric și negativitate, de otravă și singurătate. Știam cum scrie autoarea, pentru că am devorat Gone Girl, dar nu i-am recunoscut stilul în acest roman. Cu siguranță Gone Girl este capodopera ei și celelalte romane nu se pot ridica la acest nivel. Totuși, i-au lipsit destul de multe ingrediente, ca și cum autoarea și-ar fi pierdut din iscusință. Nu a fost grăbit sau nerevizuit, pur și simplu neinspirat, pe alocuri. Personajul principal, Camille, este o femeie ciudată și închisă în ea. Nu asta mi-a displăcut, ci faptul că nu s-a făcut remarcată prin nimic. Este lașă și preferă să se auto-distrugă decât să confrunte adevărul și conflictele. Nu mi-a plăcut atitudinea ei și mi se pare că nu s-a dezvoltat deloc, a stagnat. De obicei, personajele sunt pe o pantă ascendentă, se maturizează, deschid ochii și sufletul, nu le placi la început, dar ajungi să le apreciezi pentru efortul depus. La Camille însă nu e cazul. Tot ce am simțit pentru ea a fost milă, pentru că nu a fost suficient de puternică să se desprindă de ce îi făcea rău. Legat de poveste în sine, pot spune că mi-a plăcut, deși nu m-a surprins. A fost previzibilă pentru mine, am intuit de la început persoana care a tras ițele. A fost destul de simplu de urmărit și analizat, puține personaje și puțini suspecți. Mă așteptam să fie mai complex, știind cum scrie autoarea. M-a uimit prin duritate și violență, prin lejeritatea și nepăsarea cu care a tratat niște probleme îngrijorătoare. Nu spun că romanul trebuia să fie un semnal de alarmă pentru copii și adolescenți, dar nici să prezinte ca normale niște situații în care copile de 13 ani se droghează și întrețin relații sexuale sub ochii întregii comunități, pentru care nu există nici o problemă. Pentru că romanul e presărat de probleme, probleme mentale, de atitudine, de comportament … Îmi place mult titlul ales, e foarte inspirat. Romanul e ca un obiect ascuțit, te înțeapă și deranjează, e dur și direct. Abia aștept și ecranizarea, povestea e bună.
“Sharp objects” a stat în bibliotecă, necitită, din 19.11.2018, conform datei scrise pe pagină 🙈, și până acum, 20-21.05.2022, când am citit-o. N-aș știi să spun exact de ce am amânat-o până acum sau, corect spus, am uitat-o în bibliotecă, probabil de vină sunt noutățile ce tot apar și care-mi fură toată atenția.
Dar să las scuzele la o parte și să vă spun cât de fucked up a fost această poveste! Cât de mult m-a oripilat, crucidu-mă că o persoană poate fi capabilă de astfel de lucruri, în contextul în care obligația ei este să poate grijă și să se asigure de bunăstarea celor din jurul ei. Dar când îți lipsesc țiglele de pe cap, e nasol…
Camille Preaker este responsabilă cu inbestigarea dispariției a două fetițe și se vede nevoită a se întoarce pe meleaguri natale, în casa mamei sale și a susorii sale vitrege, în vârstă de 13 ani, pe care e ca și cum n-ar cunoaște-o deloc. Deși, pentru orice membru care revine în sânul familiei, ar trebui să fie o plăcere, pentru Camille nu este, din contră, se confruntă cu disconfortul și trăiește momente încărcate de frământări. Iar acestea nu sunt toate cele cu care se macină, iar pe măsură ce investigația înaintează, Camille descoperă detalii cutremurătoare…
Am început cartea în format audiobook și am finalizat-o fizic, făcându-mi cruce în timp ce ascultam/citeam. Era peste capacitățile mele să concep asemenea lucruri și simțeam că turbez, așa personaje bolvane de mult n-am mai întâlnit, iar povestea m-a prins instant. Deși am intuit deznodământul, tot m-am șocat cât de puternic poate fi impactul unei anumite persoane asupra celorlate și cum poate influența, în bine sau în rău…
A doua carte pe care o citesc scrisa de această autoare si ma declar iremediabil îndrăgostită. Are un stil atât de mișto încât e aproape imposibil să nu te prindă. Cartea asta este exact cum o spune și titlul... ascutita! E dura! E de neconceput si totuși ceva m a făcut sa o citesc pe nerăsuflate. Imi plac e foarte mult cum autoarea te sucește si te invarte, te baga in lumea sumbră și tristă a personajelor dar fără să ti creeze o stare nașpa ci mai degrabă o dorință avida de a afla adevarul. Mi a plăcut modul în care au fost creionate personajele. Mi au plăcut personajele, chiar dacă erau toate defecte. ;)) o carte bună.
Cum am ajuns în Wind Gap ? Am deschis cartea. După primele cincizeci de pagini am descoperit că țoți oamenii din orășelul ăsta sunt duși cu pluta. Îmi place.
Nu sunt singurul care a venit. Am dat peste Camille Preaker – jurnalistă de investigații. Pare tulburată. Privirea ei are ceva sălbatic. În ciuda tuturor eforturilor, nu-mi stârnește simpatia.
Au fost câteva momente în care groaza mi s-a adunat în stomac, dar mi-am închițit frica pentru că știam casa care trebuia să o evit. Și-s coșcogea flăcău, ucigașul preferă fetițele. Două sunt moarte. Nici o grijă.
Aș fi vrut mai mult spectacol în deznodământ, mai mult sânge, cadavre, mirosuri. Mi-a zis cineva că răul e o boală. Una infecțioasă. Te controlează. Când mi-a spus-o, am râs. Ca mai târziu, să fiu molipsit prin cuvinte.
Adevărul e că orașul ăsta te scoate din minți, pur și simplu. Iar ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi reparat. Obiectele ascuțite lasă cicatrici.
•dark, mysterious, tense, medium-paced ~ TW: self harm, child death, child abuse, sexual assault ~ Gillian Flynn este autoarea pe care trebuie să o încerci atunci când începi cu genul thriller. ~ ”Obiecte ascuțite” a fost în primele mele 5 cărți thriller citite din viața asta. Practic e una dintre pietrele de temelie a iubirii mele pentru genul acesta. ~ Romanul o are în prim plan pe Camille, o ziaristă puțin dereglată, cu o dependență de alcool și cu un trecut în autoflagelare. Ea este trimisă în orașul său natal pentru a scrie un reportaj despre uciderea unei fetițe și dispariția alteia.
Ajunsă aici, Camille trebuie să interacționeze cu mama înspăimântătoare și cu sora ei în vârstă de 13 ani care se învârte în niște anturaje foarte toxice. Așa ajunge ea să-și înfrunte traumele din copilărie în timp ce încearcă să descopere cine este criminalul în serie care îi bântuie străduțele copilăriei. ~ Ce m-a facut pe mine să mă îndrăgostesc de carte imediat a fost modul în care s-a creat atmosfera. Pot spune că acest roman m-a facut să mă simt inconfortabil de mai multe ori. Am bănuit atât de multe personaje și mi-am schimbat părerea odată cu fiecare nou plot twist apărut. Descrierile din cartea asta iar au fost pe placul meu…în special scenele legate de niște porci și câțiva dinți. ~ Din păcate, am ghicit finalul. Și, chiar dacă a fost printre primele mele cărți thriller citite, am știut dintotdeauna că îmi doresc cărți și criminali imprevizibili. Finalul și anumite decizii ale personajului principal m-au făcut să scad o steluță din punctajul final. ~ Chiar și așa, cartea e una bună și merită atenția ta, în special dacă acum începi să descoperi genul thriller.
Vreau să continui și serialul fiindcă se ține destul de bine de carte din ce am auzit🤭
Este una dintre cele mai prost executate cărți citite de mine, pe bune. Nebunia în jurul căreia se învârte cartea putea să fie mult mai valorificată, descrierile alea lungi și care nu își aveau rostul. Înțeleg ca se voia creionarea orașului cât mai sinistra și mai nealocului, dar mai exista și stop.
Protagonista, foarte enervantă din cale afară, relația ei cu tipul ce îi tot menționa strălucirea dinților? Nu mersi ;)))) Și multe altele...
Era clar cine e făptașul și era clar cum se scoate o persoană în peisaj și după se dă surpriza, pe care o chiar așteptam.
Văd ca e scrisă în 2006, dar de atunci multe romane de genul exista. Multe urmează aceeași tipologie banală.
În cartea asta ce investigație să fie? Logic că e urmărit psihologicul omului, raționamentul său. Persoane debile mintal, o catastrofa totală.
Semnificația obiectelor ascuțite a fost bună, nu zic că nu, dar nu totul este creionat ca să se poată corela cu ideea FAINĂ a romanului.
Aveam așteptări, însă, nu m-am lăsat condusa de ele.
Totuși, dezamăgire pe 2023 clar.
O recomand undeva pe la vârsta de 17+, 18+, sunt unele detalii care necesită a fi privite mai serios.
Nu știu ce așteptări aveam față de această carte, dar nu m-am gândit că va fi atât de tulburătoare (în sensul cel mai rău a cuvântului).
Wind Gap e un oraș mic, undeva în Missouri, unde toți pe toți se cunosc : secretele, bârfele, dorințele ascunse. Protagonista principală e jurnalist, și revine în orașul său natal pentru a investiga niște crime groaznice. Și de aici se deschis porțile iadului, dacă pot spune așa.
La început (și nu numai la început defapt) mi-a fost greu să rezonez cu Camille, și parțial îmi era chiar antipatică (deși, pe parcurs, asta s-a schimbat).
Restul personajelor - în special din familia Camillei - absolut bolnave. Mă tem că și un psihoterapeut s-ar adresa după ajutor după ce ar "vizita" acești oameni.
Cu cât "investigația" Camilei progresa, cu atât mai mult aveam dorința ca : 1.Să-mi spăl ochii cu apă sfințită (în speranța că ochii mei o să uite ce o citit) și 2. Să arunc undeva cartea asta unde nimeni să nu o găsească (dar din păcate, o am în format electronic).
Iar finalul? Previzibil, aș spune chiar tipic pentru așa gen de carte.
La moment îi pun 3/5, dar o să văd deja și ecranizarea cum va fi.
Update !
Am terminat de vizionat ecranizarea. O situație rară când ecranizarea e puțin mai bună decât cartea - dar nu cu tare mult (și asta doar datorită actorilor). În rest - no comments.
2,5 (Ligi, nu te supăra pe mine 😂) A fost cel mai dubios thriller pe care l-am citit. Mi-a plăcut și nu prea. Adică da, crimele au fost wow. Dar personajele mi s-au părut ciudate și enervante. Singura pe care am reușit să o suport a fost Camille. Și chiar și ea mă enerva, în special la un moment dat din carte. Am ghicit criminalul, eram sigură că e persoana asta. Singurul motiv pentru care am continuat cartea a fost să îmi confirm teoria și să aflu de ce criminalul le smulgea dinții victimelor. Când am aflat, am rămas puțin dezgustată. Verificați trigger warning urile înainte să o începeți. Mama lui Camille a fost dubioasă, sora ei a fost dubioasă, ea însăși a fost dubioasă, toți au fost dubioși. Cartea în sine e dubioasă. 😂 Dacă vreți ceva dubios, citiți-o!
O carte pe care o am de luni bune in biblioteca, de care am vrut sa ma apuc de 5 ori pana acum, de fiecare data existand ceva-n mine care ma impiedica, a reusit sa ma socheze. Serios, de-a dreptul socant!
Si, recunosc, mi-am dat seama PARTIAL de criminal cu ceva timp inainte de final. Partial, nu total. Insa finalul tot socant este, caci uneori nu doar CINE e criminalul e relevant, ci si DE CE a ucis. Iar motivul este de-a dreptul zguduitor!
Toată acea atmosferă de necunoscut, toate acele ucideri învăluite în mister – într-unul atât de adânc, încât nimeni nu poate să își dea seama ce ar putea fi vinovat –, secretele, anumite informații pe care unii le au despre unele personaje, au creat din Obiecte ascuțite o carte pe care cu greu am putut să o las din mână. O poveste care poate fi oricând inspirată din realitate, ce m-a determinat să îmi doresc atât de mult să aflu identitatea criminalului, încât, în momentele în care mi s-a permis să o citesc – în perioada asta, lipsa timpului liber a fost/este o uriașă problemă –, cu greu am putut să fiu capabilă să fac altceva.
E o carte usoara la prima vedere, dar pe la mijloc intelegi ca nu e asa nici pe departe, relatia bolnavicioasa mama -fiica e descrisa atit de dureros si real ca te iau fiorii ca exista asa ceva , linia legata de crime cumva merge in paralel cu drama familiei din centrul istoriei, iar finalul e unul neasteptat.
Am avut ceva așteptări de la cartea asta, dar s-a dovedit a fi foarte dubioasă, am rămas cu o senzație de greață după citirea ei. I-am dat două stele pentru final, altfel ar fi fost o stea.
Obiecte ascuțite este un thriller care începe promițător, în care aproximativ două treimi din carte te învârți după descifrarea unor crime cumplite fără a avea un punct de plecare, iar spre finalul volumului (poate chiar în ultimele 100 de pagini) toate indiciile curg automat, criminalul aproape că ne face cu mâna (poate chiar a făcut-o), iar ițele se descurcă singure. În ciuda acestui aspect, pot spune că mi-a plăcut acest roman, excepție făcând toate aspectele legate de obiceiurile bolnăvicioase ale copiilor din acel univers. Acesta este primul volum semnat de Gillian Flynn pe care îl citesc și sunt mai mult decât curioasă să pun mâna pe următorul!
Jurnalista Camille Preaker este trimisa de redactorul ei, in orasul unde a copilarit pentru a scrie un reportaj despre moartea a 2 fete. Camille accepta cu greu sarcina deoarece nu are amintiri tocmai placute in acel loc, iar legatura cu mama, tatal ei vitreg si sora vitrega Amma, nu este una stransa. Descoperile pe care le face sunt socante si ii rascolesc multe amintiri legate de Marian , sora ei care a murit. Iar atunci cand crezi ca faptasul crimelor a fost descoperit, finalul vine cu o rasturnare de situatie cutremuratoare. Recomand! 4⭐⭐⭐⭐
„Obiecte ascuțite” este un thriller psihologic, publicat de Gillian Flynn în anul 2006, având-o în prim plan pe Camille Preaker, un reporter care trebuie să se întoarcă în orașul natal pentru a descoperi misterul din spatele a două crime îngrozitoare. Pentru mine, romanul a avut atât plusuri cât și minusuri, urmând să vi le prezint!
CE MI-A PLĂCUT: - construcția personajelor! Chiar dacă majoritatea mi s-au părut antipatice și respingătoare, am apreciat reușita autoarei de a le creea astfel. In momentul în care personajele îți transmit astfel de emoții, fie ele pozitive sau negative, înseamnă că autorul și-a îndeplinit misiunea; - dialogul, replicile și interacțiunea dintre personaje! Autoarea are un talent aparte legat de personaje și de contactul dintre ele. Niciodată nu m-am plictisit citind toate aceste replici, creionate atent și realistic, fără cuvinte caraghioase sau momente ridicole; - reperele spațio-temporale (locul desfăşurării acțiunii și perioada aleasă) Dintotdeauna am fost pasionat de poveștile thriller, care au loc în orașe mici, chiar izolate. Wind Gap este locul perfect pentru astfel de împrejurări, iar începutul anilor 2000 a adus un plus atmosferei macabre; - crimele! Un alt detaliu pe care autoarea l-a tratat cu originalitate este construcția crimelor și felul în care erau găsite cadavrele; anumite evenimente din trecutul personajului principal și din comunitatea locală, legate atât de cele două crime cât și doar de viețile personale ale oamenilor din orașul Wind Gap. - parcurgerea uşoară a firului narativ, povestea înaintând foarte repede.
CE NU MI-A PLĂCUT:
- anumite decizii ale personajului principal, Camille Preaker, lipsite total de sens, fără a ajuta în vreun fel la dezvoltarea poveștii. - faptul că, pentru mine, multe întâmplări au fost mult prea previzibile. Într-un fel oarecare, ancheta se concentrează asupra a câtorva personaje, puține la număr, făcând ușoară demascarea criminalului. - povestea se axează mult prea mult pe un anumit personaj și pe comportamentul ei bizar, ceea ce demonstrează, fără doar și poate, că într-adevăr a făcut ceva grav la un moment dat. Practic, misterul este foarte limitat! - scrierea este destul de haotică, un stil simplu, cu multe expresii și cuvinte vulgare, care, consider eu, puteau fi mai limitate. - moartea fetelor este tratată cu mult dispreț, indiferență și nepăsare! Da, am înțeles, ele nu au fost niște îngeri, dar până la urmă erau doar niște copii. - plot twistul de la final mi s-a părut cam forțat. Presimțeam că e ceva neregulă cu acel personaj și eram convins că va fi implicat la crimă, însă modul în care a fost expusă toată situaţia nu mi s-a părut deloc uimitor. De asemenea, motivul crimelor a fost bun, având în vedere viața vinovatului și mediul în care trăia, însă putea fi mai bine lucrat.
Din punctul meu de vedere, se observă că este un roman de debut. M-aș bucura enorm dacă „Locuri întunecate” și „Fata dispărută” vor fi mai palpitante decât acest roman! Eu așa sper!
Wow, ce carte!!! Cat de twisty, surprinzatoare si profunda. Declar acum ca Gillian Flynn a devenit unul dintre scriitorii mei preferați. Mi-a plăcut povestea și personajele care mi se par genial construite. Povestea este despre o jurnalistă, Camille, care are un trecut trist si o copilarie tumultuoasa. Ea este trimisa de catre editorul ziarului pentru care lucreaza sa se întoarca in orașul ei natal după ce două fete sunt ucise. Aici o va intalni pe mama ei, Adora, cu care nu are o relatie prea buna si pe sora ei vitrega Amma. Mi-a plăcut personajul Camillei, avea atât de multă profunzime, a dat dovada de curaj si istetime, insa as fi vrut sa o scutur putin cand a petrecut noaptea cu John...😒😒Inima acestei cărți este despre cele 3 femei, despre relația dificilă a Camillei cu mama ei abuzivă și despre relația ei în curs de dezvoltare cu sora ei vitregă mai mică, Amma. Dar si despre relatia Adorei cu Amma, relatie toxica si bolnava. Toate acestea au fost fascinante și am fost pe marginea scaunului pe tot parcursul cartii la fel de mult ca să-l descopăr pe ucigaș, cât și să văd cum aceste relații evoluează. Este uimitor pentru mine că acesta este primul roman al lui Flynn, deoarece este atât de bine lucrat și bine scris. Banuiam cine e criminalul, dar sfarsitul cartii m-a dat pe spate. 5⭐
In ciuda laudelor mai multor persoane, mie nu mi-a placut. Ma asteptam sa fie bulversanta, extraordinara si asa mai departe. Nu mi s-a parut nici una dintre acestea. Scriitura plictisitoare, dezechilibrata (actiunea stagneaza in cea mai mare parte, pentru ca pe final sa se precipite si sa se condenseze tot in ultimele pagini, fara a se insista pe aspecte importante) si totul este mult prea previzibil. Am banuit de la inceput cine a ucis-o pe Marian si le facea rau Ammei si lui Camille. Munchausen by proxi ca la carte, se vedea din primele pagini. Totusi, poate "de vina" sunt studiile mele; recunosc ca altcineva s-ar fi prins mai greu. Singurul personaj care imi place este seful lui Camille; sfatos, patern, grijuliu. Alan e o mamaliga, fostele colege ale lui Camille ma enerveaza de mor, Amma cere palme in continuu, dar probabil ca daca m-as fi identificat cu vreunul dintre personaje, ar fi trebuit sa ma ingrijorez de propria sanatate mintala. 3 stelute cu mare indulgenta, si asta pentru intorsatura de la final. Daca Adora era vinovata de toate faptele, i-as fi dat doar 2. Pacat ca nu s-a explorat mai mult legatura Adorei cu mama sa, Joya. Ar fi iesit un roman mai bun daca nu s-ar fi grabit spre final.
This entire review has been hidden because of spoilers.
O poveste ciudată, ce poate fi interesantă si înfiorătoare în același timp; povestea revenirii lui Camille se termina... neașteptat. Dintr-un motiv necunoscut, am iubit povestea, scrierea, personajele si tot! Cartea nu este pentru pudici, doarece dă totul pe față, in cele mai obscene moduri uneori; dar ăsta parca adauga farmec; adică, daca tot vorbește despre crime astfel, de ce nu si sex? Umorul negru si ironia sunt la ele acasa, iar ideea in sine a poveștii te lasă rece... Dar am iubit fiecare pasaj din ea, si o recomand cu caldura!
Mi-a placut substratul romanului. Nu e cel mai bun thriller citit, dar mi-a placut mult cum a legat detaliile oferite.
*SPOILER*
Nu e prima data cand aud de Sindromul Münchausen. Citisem la un moment dat un articol de la Vice(daca nu ma insel) in care o tipa declara ca mama ei sufera de acest sndrom si toata copilaria si-a petrecut-o in spitale, nestiind care e problema cu ea. A aflat ulterior ca mama ei era cea bolnava(suferea de SMP). Mi-a venit in minte acest sindrom in timp ce citeam cartea.