După cum spunea George Steiner, într-una din conferințele sale din anii 70, dar și Isaiah Berlin în "Capitole din Istoria Ideilor", după epoca iluministă, trecând prin cea industrială, omul a dobândit o amplă cunoaștere în ceea ce privește originea și locul său în lume, iar această plenitudine a omului modern a golit tot mai mult interiorul religios, prin ceea ce Nietzsche numea "moartea lui Dumnezeu". O moarte lentă, care lăsa un mare gol în spiritul uman, ce avea să fie umplut de alte credințe odată cu secolul următor.
Una dintre aceste credințe a fost comunismul, o idee multiseculară, trecută prin timp, dospită prin mințile multor filosofi, infailibilă, de necontestat, devenită apoi religie de stat, cu biserica sa, Partidul Comunist, descris astfel într-unul dintre eseurile cărții de față.
Suprimă astfel parazitar celelalte credințe, le dezrădacinează și se substituie lor, golind de substanța ei metafizică umanitatea care prin tragismul ei s-a interpus în cale.
Cu evidentele sale variații culturale și identitare, comunismul s-a răspândit contagios, dogmatic până și printre cele mai luminate minți ale secolului, fiind o sursă de identificare și validare printre intelectuali și una de putere pentru lideri.
În acest malaxor au căzut indezirabilii, iar cei care nu au pierit, au ieșit din acest pandemoniu mai mult sau mai puțin "reeducați".
După ce citești Cartea Neagră a Comunismului ai nevoie de o pauză de la literatură, poezie, filosofie. O oprire temporară pentru a putea analiza ce nenorocire a facut ca o idee perindată secole de-a rândul prin mințile filosofilor să aducă atâta moarte, suferință și repercusiuni până în secolul nostru. În opinia mea e o carte fundamentală pentru cine dorește să aibă o mai bună înțelegere a fenomenului unei utopii care și-a mascat excizarea unei părți a societății în numele unui bine superior.
Nu am să descriu cartea prea detaliat, cred că subtitlul spune totul. Exact despre asta e vorba. Stéphane Courtois, alături de o întreagă echipă, au analizat Arhivele de Stat ale Rusiei, atunci când ele au fost deschise, imediat după căderea URSS-ului. Astfel au putut să întregească un tablou al torturilor, crimelor, represiunilor, închișilor și deportaților începând de la Revoluția Rusă și până la războiul din Afganistan, trecând prin toate etapele istoriei și spațiile geografice pe unde tentaculele sovietice s-au întins exportând ideologie și teroare, pe unde acest cancer al secolului XX si-a întins metastazele.
Cum bine spune unul dintre autori "o mașină de zdrobit destine".
Aflăm, punct cu punct, cum cade mitul glorios al lui Lenin, care printr-o încercare de mistificare a adevărului, anumiți filosofi de bine au dorit reabilitarea unui odios criminal, întrecut în Rusia doar de Stalin. Torturile, execuțiile sumare, înfometarea programată, lagărele de muncă și deportarile au început încă din primele luni de la preluarea puterii de către bolșevici. Stalin doar a desăvârșit teroarea, încât Lenin a părut un blând fondator și reformator al societății ruse.
E atât de multă moarte și suferință în aceste pagini încât există pericolul să îți pierzi busola morală în cifrele tot mai mari ale morților, închișilor, torturaților și deportaților.
În logica rece a numerelor suferința tinde să se omogenizeze într-o abstractizare detașantă. Poți pierde concretețea realității, că acele zeci de mii, sute de mii , milioane sunt poveștile dureroase și unice ale ființelor umane. Luate în parte, pot fi devastatoare, amalgamate însă, devin fără substanță și poți scăpa ușor în cuvintele lui Stalin despre statistici.