The Lucky Starr series has been a mainstay in science fiction paperback since the 1950s. With Asimov's inimitable style and knowledge, the fifth and sixth novels in the series--complete in a single volume--chronicle the latest adventures in an extraordinary young man's contributions to humankind's expansion into the Solar System.
Jupiter forma un cerc aproape perfect de lumină albicioasă, având cam jumătate din diametrul aparent al Lunii văzută de pe Pământ, dar cu o luminozitate de şapte ori mai mică, din cauza distanţei mari faţă de Soare. Chiar şi aşa, era o imagine frumoasă şi impresionantă.
Lucky Starr se uita la ea gânditor. Luminile din sala de control erau stinse iar Jupiter era centrat pe ecran, a cărui lumină palidă făcea ca Lucky şi însoţitorii săi să pară nişte umbre. Lucky spuse:
– Dacă Jupiter ar fi gol pe dinăuntru, Bigman, ai putea să bagi în el o mie trei sute de planete de mărimea Pământului şi tot n-ai reuşi să umpli tot spaţiul. Cântăreşte mai mult decât toate celelalte planete la un loc.
Joe Bigman Jones, care nu îngăduia nimănui să-i spună altfel decât Bigman, deşi avea doar un metru cincizeci şi şase, şi asta dacă se ridica un pic pe vârfuri, avea o aversiune faţă de tot ce era mare, cu excepţia lui Lucky.
– Şi la ce bun toate astea? întrebă el. Nimeni nu se apropie de această planetă.
– Probabil că nu vom asoliza niciodată pe ea, spuse Lucky, dar vom ajunge cât se poate de aproape de îndată ce navele Agrav vor fi puse la punct.
– Atâta timp cât cei de pe Sirius se ocupă de treaba asta, spuse Bigman încruntându-se în întuneric, va fi nevoie să ne asigurăm noi înşine că aşa va fi.
– Ei bine, Bigman, vom vedea.
Bigman lovi cu pumnul său mic în palma mâinii stângi:
– Pe nisipurile marţiene, Lucky, cât mai trebuie să aşteptăm aici?
Se aflau în nava lui Lucky, Shooting Starr, care gravita pe o orbită în jurul lui Jupiter, după ce-şi sincronizase viteza cu cea a lui Jupiter Nouă, micul satelit al planetei, aflat pe orbita cea mai îndepărtată.
Satelitul plutea nemişcat la o mie de mile depărtare. Oficial, purta numele de Adrastea, dar exceptându-i pe cei mai mari şi pe cei mai apropiaţi de planetă, sateliţii lui Jupiter erau mai cunoscuţi după o titulatură numerică.