What do you think?
Rate this book
Do que é feita a maçã
A franqueza e o calor humano das conversas entre Amós Oz e sua editora Shira Hadad reunidas em Do que é feita a maçã permitem ao leitor acessar como nunca as dimensões mais sutis da sabedoria, da sensibilidade e do humor daquele que foi um dos maiores escritores de nossos tempos.
“Escrever um romance é como construir Paris inteira com fósforos e cola”, confidencia Oz sobre seu processo criativo. Poucos encarnaram como ele a figura do intelectual público. Sua extensa e variada obra de ficção, publicada ao longo de mais de cinquenta anos, é espelhada por uma coleção de ensaios intensamente profícuos. Amós Oz nunca deixou a militância de lado — mas envelhecer traria uma mudança de tom. Ele conta a Shira que passou a “dizer baixinho coisas que dizia gritando. Será que isso me garante um novo público? Não sei. Às vezes é exatamente a fala tranquila que desperta a ira e a agressão dos opositores”.
“Escrever um romance é como construir Paris inteira com fósforos e cola”, confidencia Oz sobre seu processo criativo. Poucos encarnaram como ele a figura do intelectual público. Sua extensa e variada obra de ficção, publicada ao longo de mais de cinquenta anos, é espelhada por uma coleção de ensaios intensamente profícuos. Amós Oz nunca deixou a militância de lado — mas envelhecer traria uma mudança de tom. Ele conta a Shira que passou a “dizer baixinho coisas que dizia gritando. Será que isso me garante um novo público? Não sei. Às vezes é exatamente a fala tranquila que desperta a ira e a agressão dos opositores”.
167 pages, Paperback
First published January 1, 2018
20 people are currently reading
360 people want to read
About the author
Amos Oz
162 books1,651 followersAmos Oz (Hebrew: עמוס עוז; born Amos Klausner) was an Israeli writer, novelist, journalist and intellectual. He was also a professor of literature at Ben-Gurion University in Beersheba. He was regarded as Israel's most famous living author.
Oz's work has been published in 42 languages in 43 countries, and has received many honours and awards, among them the Legion of Honour of France, the Goethe Prize, the Prince of Asturias Award in Literature, the Heinrich Heine Prize and the Israel Prize. In 2007, a selection from the Chinese translation of A Tale of Love and Darkness was the first work of modern Hebrew literature to appear in an official Chinese textbook.
Since 1967, Oz had been a prominent advocate of a two-state solution to the Israeli–Palestinian conflict.
Oz's work has been published in 42 languages in 43 countries, and has received many honours and awards, among them the Legion of Honour of France, the Goethe Prize, the Prince of Asturias Award in Literature, the Heinrich Heine Prize and the Israel Prize. In 2007, a selection from the Chinese translation of A Tale of Love and Darkness was the first work of modern Hebrew literature to appear in an official Chinese textbook.
Since 1967, Oz had been a prominent advocate of a two-state solution to the Israeli–Palestinian conflict.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 47 reviews
May 9, 2024
3, 5 steluțe.
Șase conversații înregistrate între 2014 și 2018 și editate de Shira Hadad. O astfel de carte ne ajută să aruncăm o privire în bucătăria unui prozator important, să-i observăm ritualul scrisului și felul cum își privește cărțile și viața. Răspunsurile sînt cumpănite, aparțin unui sceptic care denunță fanatismul de orice fel.
Viața lui Amos Oz (un pseudonim pe care scriitorul l-a „primit” la vîrsta de 14 ani, numele tatălui său era Klausner) nu a fost deloc lină, o calmă plimbare pe potecile raiului: s-a născut în Ierusalim în 1939, și-a pierdut mama cînd avea 12 ani (o sinucidere din care a învățat că „o femeie este ceva fragil și vulnerabil”, eveniment despre care a relatat și în Poveste despre dragoste și întuneric), a ales să trăiască într-un kibbutz (numit Hulda), a fost trimis la studii în Ierusalim ca să devină profesor și apoi s-a întors în Hulda unde a fost profesor mulți ani („Voiam să-i fac pe copii să iubească ceea ce iubesc și eu”), a avut o locuință precară, în care putea scrie doar în toaletă, fumînd atroce pînă la 12 sau 1 din noapte. Abia la 47 de ani a devenit profesor la Universitatea Ben Gurion din Negev și s-a mutat în localitatea Arad (exact așa se numește!) din sudul Israelului.
Cînd nu a mai fost obligat să muncească (fizic) în kibbutz, Oz și-a schimbat radical programul de scris. Se trezea la 4 și făcea o plimbare pe străzile pustii ale orașului. La 5 se așeza la masa de scris. Nu a crezut niciodată în inspirație. Prozatorii nu-și compun lucrările în transă, posedați de vreo stare mistică, sub dictarea Muzelor. În fond, Muzele au ațipit și i-au lăsat pe scriitori să se descurce singuri. Pentru Amos Oz, notorietatea a venit tîrziu. Mărturisește: „Nu am avut niciodată ambiția să fiu primul...”.
Amos Oz ne divulgă și criteriul infailibil după care putem ghici o carte bună. E cartea care ne face să exclamăm: „Eu n-aș fi fost în stare s-o scriu”. A privit dintotdeauna moartea cu liniște și a argumentat ca Epictet: „Care e de fapt deosebirea între abisurile negre dinainte şi de după viaţa noastră? N-am, bineînţeles, nici un răspuns la întrebarea asta, dar însăşi existenţa întrebării mă ajută puţin atunci cînd mă gîndesc la moarte. Că doar am fost deja acolo, în abisul de întuneric deplin al absenţei totale de dinaintea naşterii mele. Milioane de ani am fost acolo, şi nu mi-a fost rău”.
În 28 decembrie 2018, s-a stins din viață. Mormîntul lui e, desigur, în Hulda...
Șase conversații înregistrate între 2014 și 2018 și editate de Shira Hadad. O astfel de carte ne ajută să aruncăm o privire în bucătăria unui prozator important, să-i observăm ritualul scrisului și felul cum își privește cărțile și viața. Răspunsurile sînt cumpănite, aparțin unui sceptic care denunță fanatismul de orice fel.
Viața lui Amos Oz (un pseudonim pe care scriitorul l-a „primit” la vîrsta de 14 ani, numele tatălui său era Klausner) nu a fost deloc lină, o calmă plimbare pe potecile raiului: s-a născut în Ierusalim în 1939, și-a pierdut mama cînd avea 12 ani (o sinucidere din care a învățat că „o femeie este ceva fragil și vulnerabil”, eveniment despre care a relatat și în Poveste despre dragoste și întuneric), a ales să trăiască într-un kibbutz (numit Hulda), a fost trimis la studii în Ierusalim ca să devină profesor și apoi s-a întors în Hulda unde a fost profesor mulți ani („Voiam să-i fac pe copii să iubească ceea ce iubesc și eu”), a avut o locuință precară, în care putea scrie doar în toaletă, fumînd atroce pînă la 12 sau 1 din noapte. Abia la 47 de ani a devenit profesor la Universitatea Ben Gurion din Negev și s-a mutat în localitatea Arad (exact așa se numește!) din sudul Israelului.
Cînd nu a mai fost obligat să muncească (fizic) în kibbutz, Oz și-a schimbat radical programul de scris. Se trezea la 4 și făcea o plimbare pe străzile pustii ale orașului. La 5 se așeza la masa de scris. Nu a crezut niciodată în inspirație. Prozatorii nu-și compun lucrările în transă, posedați de vreo stare mistică, sub dictarea Muzelor. În fond, Muzele au ațipit și i-au lăsat pe scriitori să se descurce singuri. Pentru Amos Oz, notorietatea a venit tîrziu. Mărturisește: „Nu am avut niciodată ambiția să fiu primul...”.
Amos Oz ne divulgă și criteriul infailibil după care putem ghici o carte bună. E cartea care ne face să exclamăm: „Eu n-aș fi fost în stare s-o scriu”. A privit dintotdeauna moartea cu liniște și a argumentat ca Epictet: „Care e de fapt deosebirea între abisurile negre dinainte şi de după viaţa noastră? N-am, bineînţeles, nici un răspuns la întrebarea asta, dar însăşi existenţa întrebării mă ajută puţin atunci cînd mă gîndesc la moarte. Că doar am fost deja acolo, în abisul de întuneric deplin al absenţei totale de dinaintea naşterii mele. Milioane de ani am fost acolo, şi nu mi-a fost rău”.
În 28 decembrie 2018, s-a stins din viață. Mormîntul lui e, desigur, în Hulda...
September 8, 2020
”De fapt, de ce ne temem atât de mult de moarte, unii ceva mai mult, alţii ceva mai puţin, dar toţi ne temem de ea? Că doar lumea a existat de miliarde de ani înainte să ne naştem noi, fără noi, şi va exista miliarde de ani după ce noi nu vom mai fi, iarăşi fără noi. Noi suntem un fel de clipire luminoasă, o străfulgerare trecătoare. Dacă aşa stau lucrurile, spune-mi, de ce tocmai abisul negru de după moarte ne înfricoşează atât de mult? Care e de fapt deosebirea între abisurile negre dinainte şi de după viaţa noastră? N-am, bineînţeles, nici un răspuns la întrebarea asta, dar însăşi existenţa întrebării mă ajută puţin atunci când mă gândesc la moarte. Că doar am fost deja acolo, în abisul de întuneric deplin al absenţei totale de dinaintea naşterii mele. Milioane de ani am fost acolo, şi nu mi-a fost rău. De ce e atât de rău să mă întorc din nou acolo?
Este în Cartea lui Iov un paragraf la care oamenii se întorc de mii de ani, dar aproape nici unul nu s-a opri pentru o clipă să asculte cu uluire, cu exaltare şi cutremurare ceea ce declamă toţi: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce.“
Noi repetăm lucrul ăsta aşa, cu superficialitate, ca şi cum morala ar fi: nu alerga toată viaţa să cumperi, să achiziţionezi, să aduni şi să investeşti, că doar n-o să iei nimic cu tine în mormânt. Dar versetul ăsta nu spune „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol am să cobor în mormânt“. Asta nu-i deloc o zicere despre deşertăciunea care sălăşluieşte în adunatul de proprietăţi. De fapt, e un verset mult mai tulburător. El ne făgăduieşte că după moarte ne întoarcem exact în acelaşi loc din care am venit: în pântecele mamei. Nici mai mult, nici mai puţin. Şi locul din care am venit nu era deloc rău. Dacă aşa stau lucrurile, atunci poate că moartea chiar nu e ceva îngrozitor: să ieşi din pântece, să faci puţin zgomot, să te agiţi, să cumperi, să călătoreşti, să te întorci, să iubeşti, să faci impresie, să admiri, să te simţi decepţionat, şi pe urmă pur şi simplu să te întorci în pântece? E în regulă, de ce nu? Doar acolo, în pântece, suntem îngrijiţi, suntem înfăşuraţi în căldură şi în tandreţe, suntem hrăniţi şi n-avem griji.”
Este în Cartea lui Iov un paragraf la care oamenii se întorc de mii de ani, dar aproape nici unul nu s-a opri pentru o clipă să asculte cu uluire, cu exaltare şi cutremurare ceea ce declamă toţi: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce.“
Noi repetăm lucrul ăsta aşa, cu superficialitate, ca şi cum morala ar fi: nu alerga toată viaţa să cumperi, să achiziţionezi, să aduni şi să investeşti, că doar n-o să iei nimic cu tine în mormânt. Dar versetul ăsta nu spune „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol am să cobor în mormânt“. Asta nu-i deloc o zicere despre deşertăciunea care sălăşluieşte în adunatul de proprietăţi. De fapt, e un verset mult mai tulburător. El ne făgăduieşte că după moarte ne întoarcem exact în acelaşi loc din care am venit: în pântecele mamei. Nici mai mult, nici mai puţin. Şi locul din care am venit nu era deloc rău. Dacă aşa stau lucrurile, atunci poate că moartea chiar nu e ceva îngrozitor: să ieşi din pântece, să faci puţin zgomot, să te agiţi, să cumperi, să călătoreşti, să te întorci, să iubeşti, să faci impresie, să admiri, să te simţi decepţionat, şi pe urmă pur şi simplu să te întorci în pântece? E în regulă, de ce nu? Doar acolo, în pântece, suntem îngrijiţi, suntem înfăşuraţi în căldură şi în tandreţe, suntem hrăniţi şi n-avem griji.”
September 13, 2021
izuzetno topla i ljudska... koncipirana više kao neformalni razgovor, nego kao kruti intervju.. ako si ozov ljubitelj, svakako pročitaj, ako se nisi sreo s njime do sada, poželjet ćeš posegnuti za njegovim knjigama. ja sam oza čitala davno, u svoje mlado i nezrelo doba, i sad sam dobila želju vratiti mu se. fin i otvoren sugovornik koji ima puno mudrosti za podijeliti.
July 31, 2020
,,În loc de asta, eu le spun: darul literaturii. Le spun: darul e dublu. Unul e că iei o carte, un roman, o poveste, şi o citeşti, iar la pagina douăzeci şi patru ți se taie răsuflarea; ăsta sunt eu, chiar eu, cum de-a ştiut scriitoarea asta? Ea nu mă cunoaşte, ea nu vorbeşte despre mine în necunoştință de cauză, ea vorbeşte despre secretele mele, pe care eu nu le-am dezvăluit nimănui. Ăsta e un fel de dar. Al doilea, e darul opus: citeşti rând după rând şi deodată ajungi la pagina optzeci şi patru, eşti uimit şi spui: uau, eu niciodată n-aş fi putut să fiu aşa. Nici dacă mi s-ar da un milion de dolari n-aş face una ca asta. Aceste două trăiri: ,, Ăsta sunt exact eu" şi ,,Ăsta sub nici un motiv nu pot fi eu" (şi uneori ,, Ce noroc că ăsta nu sunt eu") - se numără printre marile plăceri ale cititului, fiindcă tu, cititoarea, eşti invitată să-ți redescoperi granițele. Inclusiv teritorii îndepărtate ale provinciei tale, pe care le vizitezi rareori, sau deloc. Dar în poveste tu o identifici deodată şi spui, da, am o regiune îndepărtată de felul ăsta, n-am mai fost pe-acolo de ani de zile, dar ea îmi aparține, e o parte din mine. Sau, dimpotrivă, spui, nu, asta e cu totul în afara granițelor mele. Niciodată n-o să-mi calce piciorul pe-acolo. Şi e şi asta o plăcere. Şi există şi o a treia plăcere, când, pe măsură ce citeşti, hotarele tale încep să se lărgească. E ca şi cum pereții s-ar deschide şi ți s-ar dezvălui un peisaj pe care nu l-ai văzut niciodată. Sau un peisaj pe care te-ai temut să-l vezi.[...] Cunoaşterea, ce? Şi a ceea ce ți-e străin, şi a ceea ce ți-e cunoscut. Eu cred că amândouă aceste feluri de cunoaştere sunt daruri. N-am să-ți spun că ele sunt întotdeauna o plăcere. Să te cunoşti pe tine însuți e adeseori contrariul unei plăceri. Iar cunoaşterea a ceea ce ți-e străin nu e deloc uşoară. E, însă, un dar. Totul se lărgeşte dintr-o dată. Ăsta e, după mine, darul literaturii."
February 26, 2020
"Din ce este făcut un măr? Convorbiri cu Shira Hadad” este o carte de dialoguri si memorialistică, o culegere a discuțiilor pe care autorul le-a avut cu redactorul său, Shira Jadad, de-a lungul anilor în care au lucrat împreună.
O carte ce completează, aș putea spune, cartea de memorii "Poveste despre dragoste și întuneric”. Astfel, lucruri care acolo nu au fost dezvăluite, le aflăm aici.
Ni se înfățișează un Amos Oz vorbind despre viață, unul la fel de bun sau chiar mai bun decât în oricare dintre romanele sale. Această carte ne este lăsată de autor drept testament spiritual redat pe un ton revitalizant în care sunt abordate teme actuale precum sexualitatea masculină și feminină, erotismul, relațiile dintre femei și bărbați.
Este ca un fundal al romanelor sale și în același timp oferă o perspectivă asupra procesului de creație a cărților sale. Un aspect foarte interesant pentru cei ce i-au citit cărțile. .
O carte ce completează, aș putea spune, cartea de memorii "Poveste despre dragoste și întuneric”. Astfel, lucruri care acolo nu au fost dezvăluite, le aflăm aici.
Ni se înfățișează un Amos Oz vorbind despre viață, unul la fel de bun sau chiar mai bun decât în oricare dintre romanele sale. Această carte ne este lăsată de autor drept testament spiritual redat pe un ton revitalizant în care sunt abordate teme actuale precum sexualitatea masculină și feminină, erotismul, relațiile dintre femei și bărbați.
Este ca un fundal al romanelor sale și în același timp oferă o perspectivă asupra procesului de creație a cărților sale. Un aspect foarte interesant pentru cei ce i-au citit cărțile. .
October 10, 2020
pentru “cunoscătorii” lui Amos Oz, un comentariu scurt: Amos Oz. un interviu inteligent, despre “a scrie”, a judeca, a citi, despre corectitudinea corectitudinii politice, sociologie inevitabil. despre cum e să reusesti luând-o de la capăt. Chibuț? da, chibuț. și mai ales despre curaj.
August 1, 2020
Gostei dessa experiência aleatória de conhecer o autor antes de ler a sua obra. Saber mais sobre suas reflexões, posicionamentos, rituais de criação, experiências de vida, relações familiares e como isso se reflete em sua escrita. Normalmente, faço o caminho inverso. Após a leitura, se foi algo que realmente me tocou, vasculho a vida da pessoa para tentar absorver mais um pouco daquele conhecimento. Acho que é por isso que também me interesso tanto por biografias. Acho muito interessante observar como pessoas comuns (mas nem sempre) conseguem alavancar suas vidas e fazer algo fantástico, não só para si, mas também para o meio que estão inseridas. Bem jornada de herói, eu sei, mas pra mim funciona.
Nesse livro, Amós Oz, escritor israelense falecido em 2018, foi entrevistado por uma editora chamada Shira Hadad. Conversam sobre amor, culpa, escrita, política e família. Gostei bastante (acho que esse livro chegou numa hora certa pra mim) e pretendo ler algo dele ainda esse ano. Talvez comece por "De amor e trevas".
De qualquer maneira, separei alguns trechos da entrevista para reflexão:
"Do que é feita uma maçã? Água, terra, sol, uma macieira e um pouco de adubo. Mas ela não se parece com nenhuma dessas coisas. É feita delas, mas não se parece com elas. Assim é uma história, que com certeza é feita de uma soma de encontros, de experiências e atenções. Meu primeiro impulso é o de adivinhar o que sentiria se fosse o personagem, o que ele estaria pensando. Do que me envergonharia? O que eu vestiria? Essas perguntas ainda me acompanham, ainda antes de eu começar a escrever histórias, desde a infância..."(pág. 12).
"Todos riem de mim por ser alguém que faz concessões. Se não me dão tudo que eu quero, faço uma concessão. E se não for o suficiente, faço uma concessão, e se isso tampouco for suficiente, faço uma terceira concessão, até conseguir aquilo que queria". (pág. 35).
"Muitas vezes, Shira, sou grato por falarem comigo e sou grato por prestarem atenção em mim. Nem uma coisa, nem outra são óbvias por si mesma. Você sabe quantas pessoas, nesse momento que estamos aqui conversando, você e eu, quantas pessoas há em volta sem que ninguém as ouça, que queira prestar atenção nelas, e sem ninguém que fale com elas ou queira falar com elas, com exceção do publicitários. São muitas. Muitas. Não apenas velhos isolados em casa de repouso, nem pessoas solitárias. Não. Também em casas cheias de gente. Ninguém quer lhes dizer alguma coisa de verdade, exceto "ponha", "trague", "não faça isso", "não se esqueça". E ninguém quer ouvi-las.
Nesse livro, Amós Oz, escritor israelense falecido em 2018, foi entrevistado por uma editora chamada Shira Hadad. Conversam sobre amor, culpa, escrita, política e família. Gostei bastante (acho que esse livro chegou numa hora certa pra mim) e pretendo ler algo dele ainda esse ano. Talvez comece por "De amor e trevas".
De qualquer maneira, separei alguns trechos da entrevista para reflexão:
"Do que é feita uma maçã? Água, terra, sol, uma macieira e um pouco de adubo. Mas ela não se parece com nenhuma dessas coisas. É feita delas, mas não se parece com elas. Assim é uma história, que com certeza é feita de uma soma de encontros, de experiências e atenções. Meu primeiro impulso é o de adivinhar o que sentiria se fosse o personagem, o que ele estaria pensando. Do que me envergonharia? O que eu vestiria? Essas perguntas ainda me acompanham, ainda antes de eu começar a escrever histórias, desde a infância..."(pág. 12).
"Todos riem de mim por ser alguém que faz concessões. Se não me dão tudo que eu quero, faço uma concessão. E se não for o suficiente, faço uma concessão, e se isso tampouco for suficiente, faço uma terceira concessão, até conseguir aquilo que queria". (pág. 35).
"Muitas vezes, Shira, sou grato por falarem comigo e sou grato por prestarem atenção em mim. Nem uma coisa, nem outra são óbvias por si mesma. Você sabe quantas pessoas, nesse momento que estamos aqui conversando, você e eu, quantas pessoas há em volta sem que ninguém as ouça, que queira prestar atenção nelas, e sem ninguém que fale com elas ou queira falar com elas, com exceção do publicitários. São muitas. Muitas. Não apenas velhos isolados em casa de repouso, nem pessoas solitárias. Não. Também em casas cheias de gente. Ninguém quer lhes dizer alguma coisa de verdade, exceto "ponha", "trague", "não faça isso", "não se esqueça". E ninguém quer ouvi-las.
February 29, 2020
https://www.litero-mania.com/amos-oz-...
„Ce stă la baza poveștii? Amos Oz are un răspuns simplu: curiozitatea. Cum ia nașterea povestea? Răspunsul este, din nou, unul simplu (cel puțin în aparență): „Să luăm, de exemplu, un măr. Din ce este făcut un măr? Pământ, apă, soare și puțin gunoi. Dar el nu seamănă cu nimic din toate astea. E făcut din ele, dar nu seamănă cu ele. Așa e și cu povestea, ea e făcută, desigur, dintr-o sumă de întâlniri, și experiențe, și ascultări”.
„Ce stă la baza poveștii? Amos Oz are un răspuns simplu: curiozitatea. Cum ia nașterea povestea? Răspunsul este, din nou, unul simplu (cel puțin în aparență): „Să luăm, de exemplu, un măr. Din ce este făcut un măr? Pământ, apă, soare și puțin gunoi. Dar el nu seamănă cu nimic din toate astea. E făcut din ele, dar nu seamănă cu ele. Așa e și cu povestea, ea e făcută, desigur, dintr-o sumă de întâlniri, și experiențe, și ascultări”.
December 13, 2024
Es el libro más íntimo y personal del israelí Amos Oz, uno de los grandes escritores e intelectuales de nuestro tiempo. Es un compendio de varias charlas a lo largo de los años con Shira Hadad, su editora en Israel y amiga, y en donde habla de influencias y autores, literatura, de sus libros; pero también de sexo, amor, matrimonio, familia, de sus a��os vividos en el kibutz Hulda, su experiencia como profesor en la Universidad Ben-Gurión, política, …
Siempre he admirado a Amos, tanto por su obra como por su calidad humana y personalidad. Como siempre, me ha encantado “escuchar su voz”.
Siempre he admirado a Amos, tanto por su obra como por su calidad humana y personalidad. Como siempre, me ha encantado “escuchar su voz”.
July 14, 2022
I've read a few of Oz's novels and intend to read more, and knowing only a little about him, I was drawn to read this collection of conversations. At times, it does, presuppose a great familiarity with Oz himself, but I found it fascinating, enlightening on many levels, and also illuminated for me the novel of his I read right after called Judas.
September 23, 2018
כתיבת ביקורת על ספר עשויה להיות עניין מורכב כפי שעולה גם מהנאמר בספר זה עצמו. הדובר העיקרי בו, עמוס עוז, מציב סייגים לביקורת (עיתונאית בעיקר) של ספרים ומצייר את דמותו של המבקר האידיאלי מבחינתו. טוב, מעצם עיסוקי כרגע בביקורת, אין לי חובה (וכנראה שגם אסור לי) לרצות את עוז וגם לא בטוח שאני יכול. ובכל זאת, אתה קורא ספר, ומשהו מסגנון כתיבתו, מהטון שבו מובעים הדברים, דבק גם בך, אם אתה ממהר לכתוב אודותיו (והמהירות היא לפעמים מן השטן כידוע). אז המבקר שעמוס עוז מעדיף צריך להיות כזה שיש לו כבר קהל קוראים שלמד לסמוך על טעמו במידת מה. זה כבר מוביל לפרדוקסליות מסויימת, הרי גם מבקר חובב או מתחיל צריך להתחיל מהיכן שהוא, וקהל הקוראים גם למד או משנה את טעמו לפעמים בהשפעת הביקורות (זה קרה לי עצמי לא פעם בתחום המוסיקה הקלאסית אבל לא נכנס לזה כאן ...). והאם בכלל תפקידו של המבקר (גם הפופולארי ולא האקדמאי) לעצב טעם או לעסוק בטעם ספרותי? לי אין כוונה לעסוק כאן בפילוסופיה של ביקורת הספרות.
ובכל זאת אנסה תחילה להתייחס בחיוב למספר נקודות (בקשות) שעוז מעלה מאחר ואינני מוצא בהן פגם. הוא מייחל לביקורת "שלא תתיימר להיות פסק דין אחרון אולטימטיבי" (עמוד 125). עם זה אין לי בעיה ואני מבקש להתייחס כך גם לביקורת זו. "אם אתה מבקר שמקשיבים לו, (ת)כתוב על ספרים טובים", הוא מבקש (עמוד 114). ואני אקדים ואומר שהספר הזה הוא ספר טוב. ומזל שכך כי זה פותר לי עוד פרדוקס, כי הרי כבר התחלתי לכתוב עליו ביקורת. אז קביעה זו אולי אנכרוניסטית אבל בכל זאת אינה חסרת משמעות. באותו עמוד הוא גם מעדיף שהמבקרים לא ינהגו באלימות וימנעו מסרקזם קטלני, ואני מבטיח להיות עדין או לפחות ענייני.
אז הספר הזה הוא טוב. טוב, בעת ובעונה אחת, גם בזכות וגם למרות צורת כתיבתו והעמדות המובעות בו (דבר הנכון לגבי ספרים רבים).
יש כאן אוסף של שיחות שהן משהו שבין דיאלוג לבין ריאיון, לא ממש דיאלוג אפלטוני או דיאלקטי אבל גם ראיון שונה משהו, שמציף איזה דיאלוג, אולי ביטוי לעובדה שהמראיינת היא מישהי שכבר נמצאת עם עוז, מספר שנים, ביחסי עבודה וידידות (כנראה). ואולי רק אולי יש כאן איזה סיכום של חיי יצירה. השיחות ערוכות אך לא בכבדות כנראה, בצורה שאינה פוגעת בהצגת האינטימיות שבין המשוחחים וביצירת אינטימיות עם הקורא/מאזין. השיחה חופשית מספיק בכדי לאפשר סטיות מהנושא. בתוך הדיון משובצים סיפורים ואנקדוטות. וכאן אולי הזמן לשים את האצבע על המאפיין המרכזי של הספר, שיש בו איזה תואם בין אופן הכתיבה והצגת הדברים האמורים לבין הדעות עצמן שעוז מבטא. כפי שאני הבנתי, עוז מתנגד לקנאות על רוב צורותיה, פוליטית, פרשנית, פמיניסטית, חברתית; ובהתאמה סולד מאקדמיזציית יתר בחינוך, בהוראת הספרות ובביקורת הספרות וממשפטיזציית יתר ביחסים בין אישיים ובין פרטים לחברה. ואכן הספר עלול לאכזב את מי שיחפש דיון ממצא או אקדמי ביקורתי בשאלות שחדד ועוז מנסים לדון בהן. עוז שוטח את דעותיו בנושאים מסויימים, חלקם כלליים וחלקם אישיים יותר (למשל יחסו ופרשנותו לביקורת על יצירתו) בצורה מנוסחת היטב (עוז אינו רוצה שיראו בו רק אדם בעל יכולת ניסוח), שניכר שכבר השקיע בה מחשבה, ותמיד מתוך נקודת המבט, וההתפתחות האישית שלו. שזירה זו של הצגת עמדתו לגבי נושאים כלליים בתיאור התבגרותו התפתחותו האישית ובסיפור אירועים מכוננים מתוך הביוגרפיה שלו ואסוציאציות אישיות וספרותיות פרטיות הן הכלי העיקרי באמצעותו הופך כל הדיאלוג/ריאיון הזה למעניין ומושך.
זה גם תואם את תפיסתו של עוז לפיה תמיד האמין "שחינוך והוראה הם עניין של פיתוי. עניין כמעט אירוטי. המורה שואף או שואפת להאהיב על התלמידים משהו שאהוב על המורה. כן. לפתות." (עמוד 136) ועוז מפתה אותנו על ידי אותה שזירה שהוא מבצע ביד אומן בין הסיפורים הביוגרפיים שלו לבין יצירתו ולעמדות שהוא מביע בנוגע לאירוטיקה וספרות. עוז שחושף הרבה מעצמו ביצירתו הספרותית עושה זאת גם בספר זה. הוא אינו נרתע משינויי דעה, אירועים טראומטיים, ביקורת עצמית והודאה בטעויות. בהרבה נושאים הוא אינו נחרץ ומשאיר פתח לדיון נוסף. יחד עם זאת הכל כאן נותן תחושה של דברים מעובדים, דברים שכבר חשבו אודותם דברים שכבר נצוקו (אולי סופר אינו יכול אחרת) מתוך חומרי גלם של אירועים אישיים לתוך תבנית של סיפור. רודפי סנסציות עשויים להתאכזב, עוז יודע להחליק את הדברים, לעצור רגע אחד לפני הצהוב ממש. ביוגרפים וחוקרי ספרות שיבקשו לקרוע מעליו ומעל יצירתו מסכים לא ימצאו כאן את הסכין. עוז יודע להשאיר תמיד מסך או שניים. וכאמור כל זה גם תואם את תפיסתו של עוז, תפיסתו את הוראת הספרות, האירוטיקה, ואפילו את הפוליטיקה. בעיניו לבוש חלקי מושך יותר מהעירום. המשיכה שהספר הזה יוצר (לפחות בעיני) יסודה בטכניקת הפיתוי הספרותי/רעיוני/אישי הזה של עוז – החשיפה וההסתרה, הגילוי והעצירה, הביקורתיות והדעה המנוסחת היטב והכל בתבנית של ריאיון סימפטי (לרוב) או דיאלוג.
לעיתים המסך מזדעזע. זה ניכר בחלק העוסק באירוטיקה וביחסים שבינו לבינה ובחלק העוסק בביקורת יצירתו של עוז – בעיקר בהערותיה הקולעות של חדד שאינה מקבלת את ביטולה המוחלט של הביקורת החברתית, הספרותית או הפמיניסטית ואת הייתרונות שהן מביאות עימן.
נראה שעוז מוטרד משהו מהסתירה לכאורה שבין קביעת גבולות והמנעות מפורמליות יתר, "כל הגבולות בעולם הם גבולות שרירותיים, ואפילו טיפה מגוחכים. אבל היעדר גבולות הוא מסוכן, הרסני, ואפילו קטלני". (עמוד 66) וכן מהקושי להשפיע על אנשים לשנות דעה (פוליטית וספרותית) – "אני לא שמעתי אף פעם בכנסת, ... שיקום חבר כנסת מהסיעה המתנגדת ויגיד: שמעתי את נאומך ועיניי נפקחו, ונוכחתי שאתה צודק". (עמוד 156) וכך גם בבית המשפט ואף בנוגע לדעותיו של עוז עצמו – "לא קרה אף פעם אחת שמישהו יבוא ויגיד לי ... "שמעתי את הנאום שלך, ראיתי את הריאיון שלך בטלוויזיה, אין מה לדבר אתה צודק." (עמוד 157)
כאן אולי המקום לאמץ דווקא גישה ביקורתית יותר. קביעת הגבולות היא חשובה אבל כפי שעוז עצמו מציין "דינמית" לכן יש, לדעתי, פשוט לתת עדיפות לחינוך לביקורתית ומודעות עצמית ואל הגבולות להתייחס ככלי משני שטוב אולי לשיפוט שלאחר מעשה. ובאשר לשכנוע – כאן עוז טועה. בכנסת אינך משכנע את יריבך כי אם את הבוחר. בבית המשפט אתה משכנע לא את הפרקליט היריב כי אם את השופט (או המושבעים), ולאחר שזה ניסח את עמדתו (פסק הדין על נימוקיו) רק אז מתחילה הביקורת האמיתית בהליך הערעור.
לכן במקומו של עוז לא הייתי מקדים להתייאש. דווקא הספר הזה, שאינו חף מביקורת עצמית ומראיה מפוקחת של העבר והשיחות שבו מפתות ומענגות עשוי להשפיע. הוא יכול להוות חלופה לשיח המתלהם שבמקומותינו. עוז אינו רוצה להיזכר כאלוף הניסוחים לדבריו "אני עוד רוצה לזכות שאיזה ראש ממשלה יגיד לי: עמוס עוז, אתה מדבר חרא, מנסח ממש גרוע ... אבל מה? אתה צודק." גם כאן אולי הוא טועה במקצת. לא מכיוון שלא דיבר אף פעם דברי טעם (רחוק מכך) אלא בזלזול ביכולת הניסוח שהיא, אולי, תכונתו החזקה האמיתית כסופר. היא המאפשרת לו לפתות ומאפשרת לו לקבל תשומת לב לדבריו. ובעיקר היא המאפשרת את הצלילות והבהירות שעשויה להרחיב אופקים ובעיקר היא המאפשרת את השיח הביקורתי (בעיקר כשהיא מבטאת, כמו בשיחות האלו בנוסף על אפולוגטיקה, שגם היא לא נעדרת, גם אפשרות לביקורת עצמית). היא המאפשרת להתווכח עימו. בכדי להמנע מבזבוז זמן, נעים להתווכח עם עמדה המנוסחת היטב. ולכן הספר הזה הוא מצויין, מצויין כנקודת סיום וסיכום מפוקחת המניבה ספר שהוא נקודת פתיחה מצויינת להמשך דיון וויכוח ...
ובכל זאת אנסה תחילה להתייחס בחיוב למספר נקודות (בקשות) שעוז מעלה מאחר ואינני מוצא בהן פגם. הוא מייחל לביקורת "שלא תתיימר להיות פסק דין אחרון אולטימטיבי" (עמוד 125). עם זה אין לי בעיה ואני מבקש להתייחס כך גם לביקורת זו. "אם אתה מבקר שמקשיבים לו, (ת)כתוב על ספרים טובים", הוא מבקש (עמוד 114). ואני אקדים ואומר שהספר הזה הוא ספר טוב. ומזל שכך כי זה פותר לי עוד פרדוקס, כי הרי כבר התחלתי לכתוב עליו ביקורת. אז קביעה זו אולי אנכרוניסטית אבל בכל זאת אינה חסרת משמעות. באותו עמוד הוא גם מעדיף שהמבקרים לא ינהגו באלימות וימנעו מסרקזם קטלני, ואני מבטיח להיות עדין או לפחות ענייני.
אז הספר הזה הוא טוב. טוב, בעת ובעונה אחת, גם בזכות וגם למרות צורת כתיבתו והעמדות המובעות בו (דבר הנכון לגבי ספרים רבים).
יש כאן אוסף של שיחות שהן משהו שבין דיאלוג לבין ריאיון, לא ממש דיאלוג אפלטוני או דיאלקטי אבל גם ראיון שונה משהו, שמציף איזה דיאלוג, אולי ביטוי לעובדה שהמראיינת היא מישהי שכבר נמצאת עם עוז, מספר שנים, ביחסי עבודה וידידות (כנראה). ואולי רק אולי יש כאן איזה סיכום של חיי יצירה. השיחות ערוכות אך לא בכבדות כנראה, בצורה שאינה פוגעת בהצגת האינטימיות שבין המשוחחים וביצירת אינטימיות עם הקורא/מאזין. השיחה חופשית מספיק בכדי לאפשר סטיות מהנושא. בתוך הדיון משובצים סיפורים ואנקדוטות. וכאן אולי הזמן לשים את האצבע על המאפיין המרכזי של הספר, שיש בו איזה תואם בין אופן הכתיבה והצגת הדברים האמורים לבין הדעות עצמן שעוז מבטא. כפי שאני הבנתי, עוז מתנגד לקנאות על רוב צורותיה, פוליטית, פרשנית, פמיניסטית, חברתית; ובהתאמה סולד מאקדמיזציית יתר בחינוך, בהוראת הספרות ובביקורת הספרות וממשפטיזציית יתר ביחסים בין אישיים ובין פרטים לחברה. ואכן הספר עלול לאכזב את מי שיחפש דיון ממצא או אקדמי ביקורתי בשאלות שחדד ועוז מנסים לדון בהן. עוז שוטח את דעותיו בנושאים מסויימים, חלקם כלליים וחלקם אישיים יותר (למשל יחסו ופרשנותו לביקורת על יצירתו) בצורה מנוסחת היטב (עוז אינו רוצה שיראו בו רק אדם בעל יכולת ניסוח), שניכר שכבר השקיע בה מחשבה, ותמיד מתוך נקודת המבט, וההתפתחות האישית שלו. שזירה זו של הצגת עמדתו לגבי נושאים כלליים בתיאור התבגרותו התפתחותו האישית ובסיפור אירועים מכוננים מתוך הביוגרפיה שלו ואסוציאציות אישיות וספרותיות פרטיות הן הכלי העיקרי באמצעותו הופך כל הדיאלוג/ריאיון הזה למעניין ומושך.
זה גם תואם את תפיסתו של עוז לפיה תמיד האמין "שחינוך והוראה הם עניין של פיתוי. עניין כמעט אירוטי. המורה שואף או שואפת להאהיב על התלמידים משהו שאהוב על המורה. כן. לפתות." (עמוד 136) ועוז מפתה אותנו על ידי אותה שזירה שהוא מבצע ביד אומן בין הסיפורים הביוגרפיים שלו לבין יצירתו ולעמדות שהוא מביע בנוגע לאירוטיקה וספרות. עוז שחושף הרבה מעצמו ביצירתו הספרותית עושה זאת גם בספר זה. הוא אינו נרתע משינויי דעה, אירועים טראומטיים, ביקורת עצמית והודאה בטעויות. בהרבה נושאים הוא אינו נחרץ ומשאיר פתח לדיון נוסף. יחד עם זאת הכל כאן נותן תחושה של דברים מעובדים, דברים שכבר חשבו אודותם דברים שכבר נצוקו (אולי סופר אינו יכול אחרת) מתוך חומרי גלם של אירועים אישיים לתוך תבנית של סיפור. רודפי סנסציות עשויים להתאכזב, עוז יודע להחליק את הדברים, לעצור רגע אחד לפני הצהוב ממש. ביוגרפים וחוקרי ספרות שיבקשו לקרוע מעליו ומעל יצירתו מסכים לא ימצאו כאן את הסכין. עוז יודע להשאיר תמיד מסך או שניים. וכאמור כל זה גם תואם את תפיסתו של עוז, תפיסתו את הוראת הספרות, האירוטיקה, ואפילו את הפוליטיקה. בעיניו לבוש חלקי מושך יותר מהעירום. המשיכה שהספר הזה יוצר (לפחות בעיני) יסודה בטכניקת הפיתוי הספרותי/רעיוני/אישי הזה של עוז – החשיפה וההסתרה, הגילוי והעצירה, הביקורתיות והדעה המנוסחת היטב והכל בתבנית של ריאיון סימפטי (לרוב) או דיאלוג.
לעיתים המסך מזדעזע. זה ניכר בחלק העוסק באירוטיקה וביחסים שבינו לבינה ובחלק העוסק בביקורת יצירתו של עוז – בעיקר בהערותיה הקולעות של חדד שאינה מקבלת את ביטולה המוחלט של הביקורת החברתית, הספרותית או הפמיניסטית ואת הייתרונות שהן מביאות עימן.
נראה שעוז מוטרד משהו מהסתירה לכאורה שבין קביעת גבולות והמנעות מפורמליות יתר, "כל הגבולות בעולם הם גבולות שרירותיים, ואפילו טיפה מגוחכים. אבל היעדר גבולות הוא מסוכן, הרסני, ואפילו קטלני". (עמוד 66) וכן מהקושי להשפיע על אנשים לשנות דעה (פוליטית וספרותית) – "אני לא שמעתי אף פעם בכנסת, ... שיקום חבר כנסת מהסיעה המתנגדת ויגיד: שמעתי את נאומך ועיניי נפקחו, ונוכחתי שאתה צודק". (עמוד 156) וכך גם בבית המשפט ואף בנוגע לדעותיו של עוז עצמו – "לא קרה אף פעם אחת שמישהו יבוא ויגיד לי ... "שמעתי את הנאום שלך, ראיתי את הריאיון שלך בטלוויזיה, אין מה לדבר אתה צודק." (עמוד 157)
כאן אולי המקום לאמץ דווקא גישה ביקורתית יותר. קביעת הגבולות היא חשובה אבל כפי שעוז עצמו מציין "דינמית" לכן יש, לדעתי, פשוט לתת עדיפות לחינוך לביקורתית ומודעות עצמית ואל הגבולות להתייחס ככלי משני שטוב אולי לשיפוט שלאחר מעשה. ובאשר לשכנוע – כאן עוז טועה. בכנסת אינך משכנע את יריבך כי אם את הבוחר. בבית המשפט אתה משכנע לא את הפרקליט היריב כי אם את השופט (או המושבעים), ולאחר שזה ניסח את עמדתו (פסק הדין על נימוקיו) רק אז מתחילה הביקורת האמיתית בהליך הערעור.
לכן במקומו של עוז לא הייתי מקדים להתייאש. דווקא הספר הזה, שאינו חף מביקורת עצמית ומראיה מפוקחת של העבר והשיחות שבו מפתות ומענגות עשוי להשפיע. הוא יכול להוות חלופה לשיח המתלהם שבמקומותינו. עוז אינו רוצה להיזכר כאלוף הניסוחים לדבריו "אני עוד רוצה לזכות שאיזה ראש ממשלה יגיד לי: עמוס עוז, אתה מדבר חרא, מנסח ממש גרוע ... אבל מה? אתה צודק." גם כאן אולי הוא טועה במקצת. לא מכיוון שלא דיבר אף פעם דברי טעם (רחוק מכך) אלא בזלזול ביכולת הניסוח שהיא, אולי, תכונתו החזקה האמיתית כסופר. היא המאפשרת לו לפתות ומאפשרת לו לקבל תשומת לב לדבריו. ובעיקר היא המאפשרת את הצלילות והבהירות שעשויה להרחיב אופקים ובעיקר היא המאפשרת את השיח הביקורתי (בעיקר כשהיא מבטאת, כמו בשיחות האלו בנוסף על אפולוגטיקה, שגם היא לא נעדרת, גם אפשרות לביקורת עצמית). היא המאפשרת להתווכח עימו. בכדי להמנע מבזבוז זמן, נעים להתווכח עם עמדה המנוסחת היטב. ולכן הספר הזה הוא מצויין, מצויין כנקודת סיום וסיכום מפוקחת המניבה ספר שהוא נקודת פתיחה מצויינת להמשך דיון וויכוח ...
March 18, 2021
Bilo bi ovdje, zapravo, jako puno toga za reći. Za podvući, prepisati, naglasiti. A opet, nekako mi je uvijek, kad se radi o Amosu Ozu, to puno teže i kao da nemam dovoljno dobrih riječi, odnosno, riječi koje ako i nisu dobre, onda su barem točne.
Mogu samo reći da mi je bilo kao da JA razgovaram s njim. Zahvalna sam Širi Hadad, što je to, ipak, učinila, umjesto mene, umjesto nas kojima je važno i potrebno. Ovo je bila čista poslastica.
Zahvalna sam do neba i najboljoj prevoditeljici Andrei Weiss Sadeh. Majstorica.
Mogu samo reći da mi je bilo kao da JA razgovaram s njim. Zahvalna sam Širi Hadad, što je to, ipak, učinila, umjesto mene, umjesto nas kojima je važno i potrebno. Ovo je bila čista poslastica.
Zahvalna sam do neba i najboljoj prevoditeljici Andrei Weiss Sadeh. Majstorica.
January 10, 2022
Es una delicia escuchar su voz.
Se anuncia como su libro más personal y vaya que lo es.
Habla hasta del sexo y su iniciación de una forma muy tierna.
Era lo máximo y me gusta su honestidad, transparencia y consejos en este libro tan bello.
Se anuncia como su libro más personal y vaya que lo es.
Habla hasta del sexo y su iniciación de una forma muy tierna.
Era lo máximo y me gusta su honestidad, transparencia y consejos en este libro tan bello.
April 14, 2024
Sehr interessant, eigentlich ein sehr langes Gespräch.
Keine Frage, Amos Oz war ein sehr kluger und auch ziemlich warmherziger Mann. Ich habe als bekennender Christ einen völlig anderen Glaubenshintergrund - er war eher sowas wie ein Atheist, soweit man das als Jude überhaupt schafft, er war ein Intellektueller, was für mich gar nicht geht, weil es immer mit links-atheistisch-israelfeindlich einhergeht, von der Überheblichkeit ganz zu schweigen, aber dann äußert er öfter Dinge, mit denen ich mich auch identifizieren kann.
Die ganze Zeit überlegte ich außerdem, was er wohl zu der heutigen Situation, den barbarischen Angriffen der Hamas und nun (letzte Nacht!) dem Angriff aus dem Iran sagen würde. Er vertrat wohl die Zwei-Staaten-Lösung, von der ich nie etwas gehalten habe - und jetzt sieht man ja, wie die Wirklichkeit aussieht.
Von einem Apfel ist übrigens nie die Rede. Außer, ich habe etwas überlesen. ;)
Keine Frage, Amos Oz war ein sehr kluger und auch ziemlich warmherziger Mann. Ich habe als bekennender Christ einen völlig anderen Glaubenshintergrund - er war eher sowas wie ein Atheist, soweit man das als Jude überhaupt schafft, er war ein Intellektueller, was für mich gar nicht geht, weil es immer mit links-atheistisch-israelfeindlich einhergeht, von der Überheblichkeit ganz zu schweigen, aber dann äußert er öfter Dinge, mit denen ich mich auch identifizieren kann.
Die ganze Zeit überlegte ich außerdem, was er wohl zu der heutigen Situation, den barbarischen Angriffen der Hamas und nun (letzte Nacht!) dem Angriff aus dem Iran sagen würde. Er vertrat wohl die Zwei-Staaten-Lösung, von der ich nie etwas gehalten habe - und jetzt sieht man ja, wie die Wirklichkeit aussieht.
Von einem Apfel ist übrigens nie die Rede. Außer, ich habe etwas überlesen. ;)
May 9, 2019
Do que é feita a maça.
Amos Oz falando sobre a vida é ainda melhor do que qualquer de seus romances.
Amos Oz falando sobre a vida é ainda melhor do que qualquer de seus romances.
August 25, 2022
When considering major Jewish literary figures of the past 100 years, Isaac Bashevis Singer and Amos Oz certainly qualify, even though they represent two different traditions. Singer has been called a master of Yiddish literature (something with which the Nobel Prize Committee agreed) while Oz was definitely a major figure in Israeli literature (and, although he never did win the Nobel, has received numerous other awards). Their lives and works were controversial: many Yiddish writers felt other authors were more deserving of the Nobel, while Oz’ opinions about Israeli politics were often said to be too radical. Readers wanting to learn their thoughts on writing and life will be interested in two recently published works: “What Makes an Apple? Six Conversations about Writing, Love, Guilt, and Other Pleasures” by Oz with Shira Hadad (translated into English by Jessica Cohen” and “Old Truths and New Clichés” by Singer (edited by David Stromberg). (Both works were published by Princeton University Press.)
See the rest of my review at https://www.thereportergroup.org/past...
See the rest of my review at https://www.thereportergroup.org/past...
October 6, 2018
Un libro ameno e interesante pero poco renovador. Siempre es revitalizante leer a Amos Oz, adorable su calidad humana y su picardía (de la que creo no es consciente). Así y todo, aunque siempre me veo tentada de darle 5 estrellas, debo ser justa y decir que más que nada es un lindo libro, un compendio de varias charlas que tuvo con su correctora Shira Jadad a lo largo de los años que trabajan juntos, y no mucho más. Quien ya conoce sus ideas, es una forma de volver a ellas en un ambiente informal. Quizá quién más se pueda beneficiar de este libro son aquellos que recién comienzan a acercarse a este escritor y su avasallante personalidad.
December 31, 2020
"Ho sempre pensato che chi legge un romanzo solo per sapere chi è l'assassino, all'ultima pagina, sia un poveretto. E il lettore che sbircia all'ultima pagina per sapere chi è l'assassino, o come si risolve l'enigma, per prendere la scorciatoia, lo considero un lettore molto squallido. [...] L'ultima pagina è magnifica, ma è magnifica solo quando arriva alla fine della storia." (pp. 76, 77)
"Scrivere un romanzo è come costruire tutta Parigi con fiammiferi e colla." (p. 102)
"Chi non conosce almeno una lingua straniera non comprende fino in fondo la propria." (p. 164)
"Scrivere un romanzo è come costruire tutta Parigi con fiammiferi e colla." (p. 102)
"Chi non conosce almeno una lingua straniera non comprende fino in fondo la propria." (p. 164)
September 4, 2019
É nas conversas desarmadas que nos mostramos. Não importa a profundidade do assunto, o bate-papo nos revela. Vemos aqui o homem e o escritor - e o retrato é de força e candura.
December 31, 2019
Li e me apaixonei pela Shira e pelo Amós
January 16, 2020
Bo mądrego warto poczytać.
February 6, 2020
In dit boek laat Oz een geestelijk testament na, op een relativerende toon. Het biedt achtergronden bij zijn romans en inzicht in zijn schrijfproces. Vooral boeiend als je zijn boeken hebt gelezen.
May 6, 2021
Mi se pare că pe măsură ce trec anii se face simţit în cărţile tale tot mai mult umor. Poveste despre dragoste şi întuneric, din care mulţi cititori ţin minte sfârşitul ei tragic, şi pe care şi eu am terminato de citit plângând amarnic, e printre altele şi o carte teribil de amuzantă. Iar asta e adevărat şi cu privire la alte cărţi ale tale, mai cu seamă la cărţile de maturitate. Crezi că asta e o schimbare care sa petrecut în tine ca scriitor? Da. Tatăl meu aproape că n-avea simţul umorului, şi nici mama n-avea. Tatei îi plăcea mult să glumească, dar folosea mai mult anecdotele, aforismele tăioase, calambururile, nu umorul spontan, viu. Toţi copiii mei au mult mai mult umor decât mine, umorul copiilor şi al nepoţilor mei e şi mai fin, şi mai sofisticat. Fiecare dintre ei, în feluri diferite, are un simţ deosebit pentru paradoxuri, pentru exagerări delirante, dar nu e vorba de un umor răutăcios. râd de orice, adesea râd de mine. Câteodată mă gândesc că poate am moştenit simţul umorului de la unchiul Zvi, soţul mătuşii Haia, deşi între noi nu e rudenie de sânge. Unchiul Zvi ştia să fie spiritual, surprinzător, chiar caustic, dar niciodată cu răutate. Şi fiul lui, vărul meu Igael, ştie să ne facă pe toţi să ne tăvălim de râs. Când eram copil, îi invidiam pentru faptul că imediat ce deschideau gura, oamenii se tăvăleau de râs, eu n-aveam darul ăsta. Eu adunam tot felul de glume uzate şi le povesteam ca să amuz oamenii. Mai ales ca să amuz fetele. Dar fetele nu râdeau la glumele mele. Uneori râdeau de mine, dar nu de glumele mele. Da, glumele nu sunt umor. Nu e umor în povestirile mele timpurii. Nu în povestiri, aproape deloc în Soţul meu, Michael. Şi cum explici schimbarea asta? E un mecanism pe care lai descifrat? Sau e mai puţin respect paralizant, ca pentru ceva sfânt, faţă de literatură? Poate că pur şi simplu priveşti lumea, iar ea ţi se pare mai amuzantă decât ţi se părea odinioară? Toate răspunsurile pe care le-ai dat acum sunt corecte, ele nu se exclud reciproc. În afară de faptul că în loc de „respect paralizant“ trebuie spus „şezut crispat“. Ăsta-i adevărul. Când am început să scriu, da, aveam fundul crispat. Mă gândeam că sunt lucruri nedemne de literatură. Nu credeam asta despre chestiuni erotice. Nici măcar despre incest. În Acolo unde urlă şacalii am scris despre incest, şi am scris despre fantezii erotice, dar de umor pur şi simplu mi-era ruşine: ce-i asta? Viaţa e un picnic? Ce sens are să râzi aşa, aiurea? Chiar şi atunci când ceva mă amuza, mă gândeam că nu e un lucru potrivit pentru o poveste scrisă. asta s-a schimbat. Cum s-a schimbat? nu ştiu. Se pare că a fost ceva îngropat tot timpul. Când anume s-a schimbat? Poate că tocmai după ce a fost cât pe ce să fiu omorât într-un accident de circulaţie, în 1976, şi am ieşit din accidentul ăsta cu tot felul de beteşuguri. Îndată după asta am scris o cărticică pentru copii, Sumki. În Sumki mi-am îngăduit deja să zâmbesc. Nu chiar să râd, dar să zâmbesc şi să invit cititorul să zâmbească împreună cu mine. Şi schimbarea asta sa produs numai înăuntrul scriitorului, sau şi la nivel personal? Adică, astăzi crezi că lumea e mai amuzantă, sau că viaţa e mai amuzantă decât credeai cândva?
May 9, 2020
Ta niewielkich rozmiarów książka to zapis bardzo osobistych, głębokich i przyjacielskich rozmów między Amosem Ozem a jego redaktorką Szirą Chadad. Absolutnie nie jest to typowy wywiad, który powinno się czytać przez pryzmat literatury autora. Nie, nie. To rozmowy, w trakcie których czytania czuć chemię, intelektualne pokrewieństwo, zaczepki i otwartość. Sam Amos mówi w pewnym momencie, że wielkim darem jest to, że mają siebie w kontekście słuchaczy. Bo w dzisiejszych czasach nie łatwo jest znaleźć kogoś, kto będzie chciał słuchać. I ta rozmowa własnie taka jest. Luźna, przyjacielska. O życiu przede wszystkim. O dorastaniu, o relacjach, o erotyce, o płciach, o feminizmie, o perspektywach, o literaturze Amosa i literaturze w ogóle, o pisaniu, o tworzeniu, o życiu w kibucu i o Izraelu. Rozmawiają oni z szacunkiem do siebie nawzajem, ale również z odwagą. A jest to ważne, bo reprezentują różne płcie, różne pokolenia, różne doświadczenia i różne pozycje. Żadna ze stron nie dominuje, choć wiadomo, to Oz mówi więcej, ale Chadad nie boi się z nim nie zgadzać i nie boi się wchodzić w dyskusję. Ale jak elokwentna, głęboka i wspaniała jest to dyskusja!
Nie czytałam do tej pory nic Oza i nie przeszkadzało to zupełnie w odbiorze tej rozmowy. Wręcz przeciwnie. Wiem teraz, jak autor mówi, co mówi, jakie ma przemyślenia i opinie, znam pewne okoliczności powstawania danych pozycji, znam zarys tła jego życia i twórczości i czuję się bardzo zachęcona do poznania jego twórczości. I wiem dokładnie po które książki chce sięgnąć. Do książki mnie zachęciła @bukbuk.pl. Pytałam, czy trzeba znać wcześniejsze pozycje i dostałam odpowiedź, że nie. I zdecydowanie się z tym zgadzam. Bardzo polecam!
Nie czytałam do tej pory nic Oza i nie przeszkadzało to zupełnie w odbiorze tej rozmowy. Wręcz przeciwnie. Wiem teraz, jak autor mówi, co mówi, jakie ma przemyślenia i opinie, znam pewne okoliczności powstawania danych pozycji, znam zarys tła jego życia i twórczości i czuję się bardzo zachęcona do poznania jego twórczości. I wiem dokładnie po które książki chce sięgnąć. Do książki mnie zachęciła @bukbuk.pl. Pytałam, czy trzeba znać wcześniejsze pozycje i dostałam odpowiedź, że nie. I zdecydowanie się z tym zgadzam. Bardzo polecam!
August 4, 2021
«¿De qué está hecha una manzana?», pregunta Amos Oz para contestarse a sí mismo una genialidad que traza un paralelismo con la literatura. Lo que dice exactamente lo tendréis que encontrar en esta maravillosa edición de @siruelaediciones (os dejo así, con la intriga).
.
Amos fue escritor y uno de los grandes intelectuales de Israel. Shira Hadad fue su editora y decidió transcribir parte de sus encuentros, en los que solían hablar de literatura, de feminismo, del conflicto de Oriente Medio, de la familia, de la vida… Más que una entrevista al uso, es una conversación entre amigos. Subrayo el contrapunto de Shira junto a su habilidad para realizar preguntas (que siempre me pareció más complejo que responderlas) y la facilidad para cambiar de opinión sin miramientos de Amos Oz con ese sentido del humor tan característico.
.
El libro me lo ha prestado Sara, mi editora (@hilaturaeditorial). Lo que más me ha gustado de la lectura ha sido encontrar similitudes con nosotros en esos lazos que iban más allá de lo profesional. Tiene lógica; en todo lo que escribo hay una gran parte de mí y después ella lo lee y lo relee, lo trabajamos y lo comentamos punto por punto, coma por coma... Nuestras citas no son en los mejores cafés de Jerusalem, las últimas han sido en una lavandería para hacer la colada y en un supermercado donde la megafonía nos interrumpía con anuncios de dos por uno en natillas mientras discutíamos la sinopsis de la nueva edición de Sin más respuesta que el silencio.
.
Al pasar la última página, llegué a una conclusión: entre una editora y un escritor, tan entregados a sus libros, la amistad resulta irremediable.
.
Amos fue escritor y uno de los grandes intelectuales de Israel. Shira Hadad fue su editora y decidió transcribir parte de sus encuentros, en los que solían hablar de literatura, de feminismo, del conflicto de Oriente Medio, de la familia, de la vida… Más que una entrevista al uso, es una conversación entre amigos. Subrayo el contrapunto de Shira junto a su habilidad para realizar preguntas (que siempre me pareció más complejo que responderlas) y la facilidad para cambiar de opinión sin miramientos de Amos Oz con ese sentido del humor tan característico.
.
El libro me lo ha prestado Sara, mi editora (@hilaturaeditorial). Lo que más me ha gustado de la lectura ha sido encontrar similitudes con nosotros en esos lazos que iban más allá de lo profesional. Tiene lógica; en todo lo que escribo hay una gran parte de mí y después ella lo lee y lo relee, lo trabajamos y lo comentamos punto por punto, coma por coma... Nuestras citas no son en los mejores cafés de Jerusalem, las últimas han sido en una lavandería para hacer la colada y en un supermercado donde la megafonía nos interrumpía con anuncios de dos por uno en natillas mientras discutíamos la sinopsis de la nueva edición de Sin más respuesta que el silencio.
.
Al pasar la última página, llegué a una conclusión: entre una editora y un escritor, tan entregados a sus libros, la amistad resulta irremediable.
December 12, 2022
"Din ce este făcut un măr" de Amos Oz
Această carte este prima mea întâlnire cu autorul și nu cred că va rămâne singura.
Cartea este formată din conversațiile autorului cu editoarea sa, Shira Hadad, rememorând momente din copilăria sa, cum a început să scrie, dragostea pentru scris, dar și alte plăceri vinovate sau nevinovate.
Mi-a plăcut rememorarea copilăriei, când împreună cu familia se ducea la cafeneaua de pe Strada Ben-Yehuda, din Iersualim, cu promisiunea primiri unei înghețate dacă nu deranja adulții. Asta la făcut să observe relațiile dinte adulți, gesturi, mimica, imaginându-ți relațiile dintre aceștia și creând o poveste pornind de la detaliile observate de el.
De asemenea mi-a plăcut că vorbește despre compromisurile făcute în viață. Și da, cred că nu există cineva care să nu fi făcut măcar un mic compromis. Dar Amos Oz pare a fi maestru.
Toți râd de mine, că sunt un om al compromisurilor, și eu sunt într-adevăr un om al compromisurilor. Dacă nu mi se dă ce vreau, fac un compromis. Și dacă asta nu-i suficient, mai fac un compromis. Și dacă nici asta nu-i de ajuns, fac un al treilea compromis – până când obțin ce-am vrut.
Recomand cu drag această carte și acest autor.
Această carte este prima mea întâlnire cu autorul și nu cred că va rămâne singura.
Cartea este formată din conversațiile autorului cu editoarea sa, Shira Hadad, rememorând momente din copilăria sa, cum a început să scrie, dragostea pentru scris, dar și alte plăceri vinovate sau nevinovate.
Mi-a plăcut rememorarea copilăriei, când împreună cu familia se ducea la cafeneaua de pe Strada Ben-Yehuda, din Iersualim, cu promisiunea primiri unei înghețate dacă nu deranja adulții. Asta la făcut să observe relațiile dinte adulți, gesturi, mimica, imaginându-ți relațiile dintre aceștia și creând o poveste pornind de la detaliile observate de el.
De asemenea mi-a plăcut că vorbește despre compromisurile făcute în viață. Și da, cred că nu există cineva care să nu fi făcut măcar un mic compromis. Dar Amos Oz pare a fi maestru.
Toți râd de mine, că sunt un om al compromisurilor, și eu sunt într-adevăr un om al compromisurilor. Dacă nu mi se dă ce vreau, fac un compromis. Și dacă asta nu-i suficient, mai fac un compromis. Și dacă nici asta nu-i de ajuns, fac un al treilea compromis – până când obțin ce-am vrut.
Recomand cu drag această carte și acest autor.
July 3, 2025
É o primeiro livro que leio do Amós, mas não fiquei surpresa com o quanto ele escreve bem - já tinha visto algumas entrevistas dele e sabia que ele tinha jeito com as palavras. Gostei muito da leitura, mas devo admitir que, em alguns momentos, eu ficava extremamente frustrada quando mudavam de um assunto que me interessava muito para outro e deixavam o anterior de lado. Entendo que esse é o objetivo do livro: ser uma conversa entre duas pessoas, e não uma entrevista, mas, infelizmente, mesmo entendendo que conversas são assim - fluidas - foi algo que me incomodou a ponto de me fazer tirar alguns pontinhos do livro.
No momento, me encontro ansiosa para pegar o próximo livro do autor, principalmente por causa do sexto capítulo deste que MEU DEUS !! meu favorito do livro todo. Amei! Leria muitas outras páginas dele falando sobre esse assunto.
No momento, me encontro ansiosa para pegar o próximo livro do autor, principalmente por causa do sexto capítulo deste que MEU DEUS !! meu favorito do livro todo. Amei! Leria muitas outras páginas dele falando sobre esse assunto.
August 11, 2021
Poderia ser uma autobiografia, mas se tratando de Amos Oz, vai muito além disso, é quase possível sentir se perto de Amos é uma conversa quase que informal, um bate papo paternal, regado com a inteligência, erudição e o bom humor, típicos de Amós Oz.
Ele nos fala (via Shira) sobre livros, religião, sobre inspiração, sentimentos de culpa, de casamento, política, uma infinidade de assuntos, numa conversa de beira mar. A franqueza entre Amós Oz e sua editora Shira Hadad exposta nesse livro, nos faz encontrar o cerne de Amos sua sabedoria construída ao longo da vida, sua sensibilidade para tantos assuntos, desde paternidade até feminismo.
O humor deste autor gigante é na medida, é o tempero exato para suas críticas a esse mundo cada vez mais intolerante e chato.
Ele nos fala (via Shira) sobre livros, religião, sobre inspiração, sentimentos de culpa, de casamento, política, uma infinidade de assuntos, numa conversa de beira mar. A franqueza entre Amós Oz e sua editora Shira Hadad exposta nesse livro, nos faz encontrar o cerne de Amos sua sabedoria construída ao longo da vida, sua sensibilidade para tantos assuntos, desde paternidade até feminismo.
O humor deste autor gigante é na medida, é o tempero exato para suas críticas a esse mundo cada vez mais intolerante e chato.
November 23, 2022
Amós Oz está há algum tempo no meu radar de "autores que preciso ler um dia" e meio por acaso acabei começando por este livro que, na verdade, é um compilado de conversas entre ele e Shira Hadad, que era sua editora. Nessas conversas eles falam acerca dos anos em que ele viveu no kibutz, percepções de ambos sobre temas como machismo, religião, escrita e literatura. O que posso dizer é que o livro me deixou ainda mais curiosa pra conhecer as obras do Amós Oz, em especial De Amor e Trevas, Entre Amigos e Meu Michel.
"Do que é feita a maçã? Água, terra, sol, uma macieira e um pouco de adubo. Mas ela não se parece com nenhuma dessas coisas. É feita delas, mas não se parece com elas. Assim é uma história, que com certeza é feita de uma soma de encontros e experiências e atenções".
"Do que é feita a maçã? Água, terra, sol, uma macieira e um pouco de adubo. Mas ela não se parece com nenhuma dessas coisas. É feita delas, mas não se parece com elas. Assim é uma história, que com certeza é feita de uma soma de encontros e experiências e atenções".
September 4, 2024
Tem umas reflexões maneiras aqui mas acho que é melhor de se ler só depois de ter lido pelo menos as obras mais famosas do Amos Oz, tipo "De Amor e Trevas" e "Meu Michel". Eu só tinha lido "Como curar um fanático", que até me ajudou no capítulo no qual o Amos e a Shira abordam o assunto, mas fiquei um pouco perdido em outras partes mais tangentes aos outros livros. De qualquer forma, já que esse livro serve como um "memoir" em forma de entrevista eu gostei de aprender mais sobre a vida do autor, em particular sobre a sua vida no kibutz. E o Amos fala muito bem - isso eu já tinha percebido no outro livro que eu tinha lido - então mesmo sem acompanhar 100% as histórias, tem várias frases que eu achei excelentes aqui. Um bom livro.
Displaying 1 - 30 of 47 reviews