Extraconjugal

by Mihai Radu

Cînd merge în oraşul natal să petreacă Paştele la părinţi, Robert află de la sora sa, Camelia, că, în urma unor analize, mamei lor i-a ieşit că are o boală cu transmitere sexuală. Aşadar, fie ea, fie tatăl lor, fie amîndoi ar avea relaţii cu altcineva. Cei doi fraţi încep o anchetă detectivistică: vor să afle care din părinţi este „vinovatul”. În timpul căutării, Robert îi reîntîlneşte pe Lone, un bătrîn beţiv care pe vremuri i-a marcat copilăria, şi pe Oana, prima lui iubită, întoarsă de la muncă din Italia, dar, mai presus de orice, îşI reîntîlneşte trecutul. Cititorul descoperă că trădarea are o tradiţie în această familie, fie că e vorba despre prima iubire sau despre viaţa unchilor, mătuşilor sau bunicilor.

Genres: Romanian Literature, Fiction, Romania

296 pages, Mass Market Paperback

First published May 1, 2017

About the author

Mihai Radu (n. 1977) a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este jurnalist la săptămânalul Cațavencii și scrie pentru emisiunea Starea Nației. După volumul de proză scurtă Hobby și alte povestiri, apărut în 2009, a publicat, împreună cu Simona Tache, Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut (2013) și Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor (2015). De același autor, la Editura Polirom au mai apărut romanele Sebastian, ceilalți și-un câine (2014), Extraconjugal (2017, 2018) și Contaminare (2019).

Reviews

[Stela · Rating 3 out of 5]

Bezna in transmisiune directă

În Suplimentul de cultură din 8 ianuarie 2018, Eli Bădică include romanul Extraconjugal al lui Mihai Radu printre cele zece creații românești notabile ale anului 2017. Ceea ce ar fi fost mai mult decît suficient pentru a-mi trezi curiozitatea, mai ales că mi-am propus de la o vreme să urmăresc mai îndeaproape literatura românească contemporană, doar că eu am citit articolul abia după ce am terminat cartea, asupra căreia îmi atrăsese atenția recenzia unei prietene întru cărți de pe GoodReads (mulțumesc, Vio !)

Să spun drept, nici despre autor nu știam mare lucru, dar ceea ce am aflat din nota biografică (că scrie pentru Cațavenci și pentru emisiunea Starea Nației, că a publicat două volume împreună cu Simona Tache, al căror titlu cel puțin - Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut și Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor - parodiază celebra stupizenie a lui John Gray, Men Are from Mars Women are from Venus ) ca să nu mai vorbesc de recenta lectură, bineînțeles, l-a inclus deja în lista mea privilegiată de nume cu asterisc (adică „*de ținut minte”).

Romanul Extraconjugal se vrea (și reușește în mare măsură să fie) o imagine cît mai fidelă a României contemporane, făcînd adesea apel la tehnicile acelea realiste care alternau planul social și cel individual pentru a dezvolta tema, de obicei și ea socială. Stilul său neorealist, despre care vorbește pe larg și Cristian Fulaş în recenzia sa din Observatorul cultural (nr. 879, 6 iulie 2017), este vizibil de la prima frază, „Ieri am aflat că mama are o boală cu transmitere sexuală.“, frază a cărei cruditate a făcut să curgă ceva cerneală, fiind catalogată fie ca o cerșetoare de atenție, fie ca o introducere dezinhibată în text, ambele opinii în definitiv corecte, pentru că se știe foarte bine pe de o parte că felul în care se deschide narațiunea poate sau nu incita la lectură, în contextul de față fiind atît un avertisment pentru pudibonzi cît și o pistă falsă pentru iubitorii de pornografie, iar pe de alta că acum se stabilește ritmul narativ cu care trebuie să se acomodeze cititorul.

Interesant este și contrastul între această primă frază și cuvîntul care formează titlul, rece, formal, împrumutat din limbajul juridic, cuvînt asupra căruia naratorul însuși va medita la un moment-dat, simțind că este folosit impropriu de către soția sa:

Sosit din partea legal-instituțională a dicționarului, „extraconjugal“ avea aerul unui unchi bogat aterizat din străinătate. Poți să folosești un cuvânt ca „extraconjugal“ când vorbești de alți oameni, de unii pe care nici nu-i cunoști, dar nu când e vorba de viața ta… Te-ai futut cu alta, ți-ai băgat botul în pizda ei… Asta trebuia să-mi fi spus, așa ar fi fost empatic și corect..

Acest amestec candid de vocabular neutru și limbaj buruienos este de altfel o caracteristică a stilului lui Mihai Radu, imprecația și vulgarismele fiind folosite în dozajul optim pentru a a da o idee despre limbajul cotidian al omului educat, dar care nu se sfiește să exploateze toate registrele lingvistice pentru a-și exprima frustrările, bucuriile, atunci cînd nu le folosește ca pe un scut împotriva emoțiilor de orice fel.

Mai puțin fericită mi s-a părut, prin contrast, folosirea procedeelor stilistice convenționale. Comparația, (aia pe care Camil Petrescu o considera cîndva singura permisă în proza de calitate), este adesea anemică (de exemplu, folosirea ei pentru a crea umorul macabru este doar parțial o reușită: „o moarte grasă, obeză, transpirată, o moarte ca o bucătăreasă de cantină”; „ridicolul morții – să stai într-o cutie îmbrăcat la costum, nemișcat, de parcă împachetează Moș Crăciun o păpușă urât mirositoare”), iar uneori de-a dreptul banală („i se simțea reproșul ca o respirație puturoasă”; „aș vrea să fiu ca aspirina”). Nici înșiruirea de epitete nu e mereu genială („o viață călduță, o viață frumoasă, alunecoasă”), ca să nu mai zic de platitudinea unor metafore („Camera în care se găsește lumea din afara ei”).

Cu atît mai remarcabilă devine, în acest context, iluzia de „felie de viață”, ca să mă exprim naturalist, pe care autorul reușește s-o întrețină pe tot parcursul romanului, roman pe care n-aș merge totuși pînă acolo încît să-l numesc „cronică de familie” așa cum a făcut-o Cristian Fulaş, în recenzia pe care am amintit-o mai devreme, dar care surprinde în instantanee memorabile un colț de stradă, o reuniune de familie, un coridor de spital, un vagon de tren și așa mai departe. Scena de la maternitate, de exemplu, văzută prin ochii unui narator cu creierii îmbibați de alcool și panică este gotic balcanică, grotesc caricaturală, amuzant sinistră într-un mod absolut fabulos și atît de familiară încît abnormalitatea ei înduioșează orice inimă de român:

Lumina care se ascunde în întuneric, lumina pe care ai aduna-o dacă ai putea să storci întunericul ca pe niște rufe murdare puse la spălat, lumina aceea se adunase în jurul asistentei mari, al asistentei mici și al lui Laur, niște bule gazoase, lipsite de consistență. Nu știai dacă asistenta cea mică aproba ce spunea asistenta cea mare sau dacă o simpatie a materiei provoca această reacție în lanț. Mă gândeam că întunericul ascunde multe forțe subtile, nebănuite, mai ales că, făcând gărzi de noapte de atâta timp, era vorba deja de o comunicare subtilă prin întuneric stabilită între acești oameni. Mă mai gândeam că poate nici nu eram la maternitate, că poate umblaserăm prea mult pe stradă, iar acolo nu era „curul“ maternității, ci o altă clădire, vecină, unde acționau niște demenți. Nu vorbisem la telefon cu Alexandra, ci cu cineva care îi imita vocea ca să mă trimită acasă și să scape așadar de mine. De ce nu erau și alți bărbați care să aștepte?

Poate că secretul forței indiscutabile a acestei proze stă și în amestecul abil de planuri temporale, sugerînd prin prezentarea fragmentară a vieții celor două generații că istoria se repetă inexorabil – la urma urmelor cuplul Robert – Alexandra este imaginea în devenire a cuplului părintesc, o familie în sensul ei cel mai superficial, care ilustrează, uneori cu umor, alteori cu resemnare, dar punînd mereu în evidență absurdul existențial, tema centrală a cărții, și anume perimarea valorilor tradiționale, începînd cu căsătoria, continuînd cu reunirea familiei în jurul mesei de Paște (episodul mielului cu breton, care-l face pe narator să descopere că nu numai mama, ci și tatăl se face vinovat de adulter, este delicios) și terminînd ca să zic așa cu miturile populare, că nu degeaba noua Ana îngropată între zidurile casei nou-nouțe a lui Robert este păpușa fiicei sale Ve, jertfă plîngăcioasă pînă i se termină bateria.

Romanul se încheie, într-un haotism temporal care nu ține atît de nonconvențialismul postmodernist cît de dorința de a sublinia cît mai apăsat ideea aceea despre care vorbeam mai sus, că nimic nu-i nou sub soare, cu întoarcerea lui Robert și a Alexandrei, proaspăt căsătoriți, dintr-o vizită nereușită (eufemistic vorbind) la părinții naratorului. În trenul spre București puțind a pișat, Robert are glorioasa certitudine că destinul lor va fi diferit, că iubirea lor este unică și indestructibilă:

M-am gândit atunci că eram singuri, că ne aveam unul pe altul în cel mai simplu și mai banal mod cu putință, o legătură care va fi imposibil de rupt vreodată.

Desigur, solemnitatea momentului este repede compromisă de intruziunea sinestezic-trivială a realității înconjurătoare – țigări, pișat și Coca Cola, toate concură la readucerea cuplului (și a cititorului, desigur) cu picioarele pe pămînt. Fraza finală capătă astfel conotații la fel de geniale (și de oraculare) ca aceea inițială, cu rîsu’-plînsu’ ei care pare să traducă în modul nostru neaoș românesc vorba aia life sucks and then you die:

Alexandra a adormit în brațele mele, mă uitam pe fereastră ca la un mare ecran de televizor: se transmitea în direct întunericul.

[Vio · Rating 5 out of 5]

4 1/2 *

Am văzut că despre cartea asta părerile sînt împărțite într-un mare fel.

Am început-o vara trecută și îmi plăcea mult, dar în același timp îmi crea niște stări pe care nu le căutam la vremea respectivă, așa că am lăsat-o un timp, să mă mai răcoresc. Îmi aminteam de chestii din copilăria personală și erau unele aspecte de-ale mele care mă deprimau nițeluș.

Am reluat-o și am terminat-o într-o zi, ce înseamnă să mărești fontul la ebook! :)

Trebuie să precizez că nu am înțeles mare lucru din partea finală și m-a cam derutat schimbarea perspectivei temporale ceva mai mult decît a putut percepe neuronul meu. Dar am pus-o și pe seama pauzei de jumătate de an, așa că nu am putut să-l pedepsesc pe autor. :)

Mi-a plăcut lumea creată de Mihai Radu, mi-au plăcut descrierile, tonul nostalgic, amintirile din copilărie. Mi-a plăcut oralitatea dialogului, dar parcă totuși e o idee prea vulgar. (Sau eu mă învîrt în cele mai sofisticate cercuri în care lumea nu își bagă, dom´le!) M-a depășit cu totul și cu totul fragmentul cu evreii, cred că nu face vreun serviciu cărții și e nerelevant per ansamblu și putea lipsi cu desăvîrșire. #părereamea
Cred că am văzut undeva pe net chiar un citat cu evreii în prima mea etapă de lectură :) și m-am mirat că e chiar din cartea pe care o citesc. Nu avea și nu are (nu, nu are!) nici o legătură cu subiectul.

Am rămas cu niște întrebări, dar pot trăi fără să am răspuns la ele. Mihai Radu, ce urmează? :)

[Ruxandra (4fără15) · Rating 1 out of 5]

Să vă clătiți bine cu săpun la ochi după ce lecturați.

[Cezarina Anghilac · Rating 2 out of 5]

Mai curând 1,5 stele.
Nu a fost nimic din ce m-aș fi așteptat: nici „la bază roman noir” (asta a zis-o Mihai Iovănel pe coperta a patra), nici vreo explorare insolită a relațiilor dintre părinți și copiii lor maturi (începe cu sora spunându-i fratelui că „mama are o boală cu transmitere sexuală”). Dimpotrivă, personajele feminine sunt niște plângăcioase, iar bărbații niște „boși” frecători de dude, poate de aceea multe dialoguri mi s-au părut a fi despre nimic. Jumătate din carte este despre aventurile amoroase ale personajului principal, un sfert despre cum se ceartă cu nevastă-sa din cauza asta, iar celălalt sfert ( cel din prezent, cu mama BTS) despre cum se ceartă cu soră-sa, maică-sa, taică-său și vizitează nu știu ce prieten dubios care nu are nicio legătură cu nimic din ce se povestește în carte.

[Jovi Ene · Rating 3 out of 5]

”Ieri am aflat că mama are o boală cu transmitere sexuală.”
Probabil așa vor începe toate recenziile, așa începe și romanul lui Mihai Radu și ne-am aștepta, ca de la această propoziție, să urmeze o adevărată investigație detectivistică. Există și aceasta, dar mai mult este o incursiune în viața unui bărbat de aproximativ 40 de ani, a relațiilor și prieteniilor sale, a fericirilor și dezamăgirilor, a statutul la apartament vs. la casă, la provinciei și vieții liniștite și bârfitoare vs capitală și zgomot și aglomerație și șanse.
Bine scrisă, deși cu multe clișee care se nasc și se dezvoltă în romanele scriitorilor români contemporani, cartea de față se citește ușor, dar pare să nu aibă niciun mesaj, nicio miză.

[Victor Morosoff · Rating 2 out of 5]

Singurul lucru bun al cartii asteia, bun pana la capat adica, sunt ultimele cinci pagini. Acolo totul suna just & autentic. In rest, am sa aleg sa uit efortul asta jalnic - al scriiturii, ma refer, fiindca am citit carti si mai proaste. Dar destul de putine cu dialoguri mai stupide, mai gratuite decat astea. Da, Mihai Radu, exista un mestesug si in a scrie dialog "asa cum se vorbeste". Nu orice vorba in vant poate deveni text. Iar restul paginilor, oricat de haiosele ar fi, sunt degeaba; dialogul e, in "Extraconjugal", la mort dans l'âme. 1,9/5

[Iuliana Cazan · Rating 5 out of 5]

Mihai Radu este un zeu al firescului de scriitura căruia n-ai cum să te saturi. E o frumusețe tristă în cartea asta, frumusețea tristă a vieții reale, fără filtre, fără elemente auxiliare s-o cosmetizeze. O scriitură bună, crudă, vie, vibrantă, autentică, firească care pune pe hârtie adevărul.

[Lucian Stănescu · Rating 1 out of 5]

Foarte slabă, n-am rămas cu mai nimic și nu o recomand. Și mă mir desigur de atâtea recomandări găsite pe net.

Peste tot se scrie despre boala transmisibilă sexual a mamei personajului principal și cât de interesant e asta, nu-i așa?, dar autorul aberează 85% din carte într-un mod foarte confuz, plictisitor și devine enervant.

De evitat. Dacă te plictisești într-o gară și te gândești să-ți cumperi cartea asta, renunță, ești mai câștigat plictisindu-te.

[Miruna Runcan · Rating 4 out of 5]

O carte bine scrisa, te tine legat - despre tradarile si pierderile noastre de sine, de ficare zi. Si o stilistica, cumva, naturala, nesofisticata, un amestec de cinism al observatiei detaliului cu o stranie capacitate de a plonja in analitic/reflexiv pe nebagate de seama. In plus, o carte vie, care stie ce vrea. Recomand.

[Adrian Manea · Rating 3 out of 5]

Bună scriitura, dezlînată povestea.

Sînt la al treilea roman al lui Mihai Radu și îmi place mult naturalețea cu care povestește, cu tot cu pauze mici de reflecție, observație și introspecție.

Aici, am înțeles că tema relațiilor extraconjugale reunește mare parte a personajelor, dar parcă mi-aș fi dorit să o facă altfel. Fie mai subtil, fie mai direct. Începutul puternic contrastează cu restul, cam lălăit, dacă pot să spun așa, iar finalul nu spune mare lucru, în primul rînd că e cam brusc.

Oricum, rămîn un fan al autorului, dar asta nu a fost cartea lui cea mai bună, după părerea mea.

[Dragoș · Rating 4 out of 5]

Extraconjugal is a good book marred by some writing issues. While the narrative voice is authentic, funny and complex as is the protagonist the one dimensional nature of the side characters, particularly the female ones is a bit offputing. Every woman in Radu's book, apart for the idealized daughter character is fundamentally flawed, miserable, failed or promiscuous. Some of the men get an equally sketchy, yet nonetheless more complex treatment.

Even more offputting to the point of trying too hard is the sporadic gratuitous edginess and scabrousness of the prose. The switch from scabrous to soulful does not work at all in the novel and takes you out of the text every dozen pages or so. The novel seems to find its most authentic voice, free from pretense or forced coolness, unfortunately, when it draws to an end.

Extraconjugal could have been better but it is, nonetheless, worth reading.

[Rebecca Mari-Mohl · Rating 5 out of 5]

Extraordinara. Am savurat fiecare pagina. Umor fin, situatii realiste ce te pun pe gânduri, fir narativ ușor de urmărit, personaje bine conturate, teme contemporane. Mi s-a părut unul dintre cele mai bune romane românești ale timpurilor prezente. Un big like și-o mare frustrare- că nu-i decât începutul. :)) Pe când continuarea? #theshowmustgoon
***După ce am închis cartea, m-a bântuit un singur gând. Fuck! Deci așa simt bărbații. Brusc, mi-am reconfigurat traseul mental în relația cu propriul partener. Makes you wonder... Maxime felicitări autorului. :)

[Cristina Pana · Rating 1 out of 5]

Cartea asta a fost scrisa ca un scenariu de film romanesc: cu multe scene lipite una de alta, dar fara legatura una cu alta, cu personaje secundare fara de care se putea foarte bine, cu ameteala de zile si ore de niciodata nu stii daca esti in prezent sau in trecut si bineinteles cu limbaj vulgar fara sa fie necesar, bagat in text pentru orice eventualitate.

[Ana · Rating 4 out of 5]

O carte cu o voce ironica, amuzanta, cinica. O carte despre contemporan si cu de toate: o lume care se desfasoara si-n oras, da' si-n provincie; cu insertii de viata corporatista; scenarii erotice extraconjugale si casnicii cu nervi-ntinsi; drame si comedii.

[Valentina Musat · Rating 5 out of 5]

O carte complexa...

[CCu · Rating 5 out of 5]

Am oscilat intre 4 si 5 stele. Merita mai mult de 4, dar mai putin de 5.
Cartea este intensa si cu siguranta merita citita.
Punctul slab dupa parerea mea, este, din pacate, sfarsitul.

[Daniel Manolea · Rating 4 out of 5]

Premisă simplă deși neașteptată.

Robert și Camelia, frate și soră, implicați în relații complicate cu partenerii lor de viață, află că mama lor, în urma unor analize, e diagnosticată cu o boală cu o transmitere sexuală.

Acest fapt declanșează un șir de rememorari și de instantanee din trecut despre toți membri familiei extinse. Plus o continuă încercare de afla care din părinți are o aventură extraconjugala.

Acțiunea se petrece pe două planuri, în zilele noastre și prin rememorari în perioada de după căderea comunismului, cu oportunitățile și dramele acelei perioade. Fiecare membru al familiei are secrete, fiecare plan este complicat.

Despre relații la început, despre relații in fază terminală, despre relații finalizate, mai mult sau mai puțin, despre viață și complexitatile ei.

[Adela · Rating 3 out of 5]

Mi-a plăcut cartea, deși m-a enervat tare de tot pe alocuri. Nu degeaba are acest titlu.

Așteptările nu au prea bătut cu rezultatul, din cauză că eu mă așteptam ca o parte bună din carte să fie axată pe căutările celor doi frați să afle care din cei doi părinți se simte "extra bine" și mă gândeam că va fi chiar comic pe alocuri.

Însă majoritatea poveștii este despre Robert, trecutul lui, prietenii lui, prima lui iubire, familia și multe multe "pățenii". Revenirea la locul părintesc îi răscolesc amintirile, iar pentru mine a prea mult uneori. Nu e cel mai plăcut personaj. Defapt niciun personaj nu e ok.

De ce mi-a plăcut totuși, e pentru că apreciez acest stil tăios, în care ni se arată direct anumite tipologii, probleme unei familii aparent fericită sau salvarea divorțului când fericirea dispare.

[catinca.ciornei · Rating 3 out of 5]

Prima carte romaneasca citita dupa ani de zile de carti in engleza. La recomandarea revistei Elle, asadar aleasa superficial si aleatoriu. Imi vine sa scriu ca "nu e rea deloc", ca altfel nu stiu cum sa zic - ma asteptam sa fie placuta, nu m-a prins dar a inceput sa ma surprinda bine dupa cateva zeci de pagini. E despre Robert, 40-ish, semi-corportatist creativ (tv, scenarist), casatorit cu Alexandra, au impreuna o fetita numita simpatic 'Ve', de la Veronica. Familia lui Robert din micul oras T. se destrama si se reface si se destrama iar, iar viata lui Robert urmeaza acelasi tipar - incapabil sa isi controleze dorintele, traind inafara maturitatii, a obligatiilor asumate sau a statorniciei, si el o inseala pe Alexandra cum mama sa l-a inselat pe tatal sau si cum de altfel tatal pare aproape constrans sa o faca mai la batranete. E un fel de joc de "care pe care", o exemplificare a spusei romanesti "sangele apa nu se face", cu complexe freudiene, cu un scris dominat de comparatii si metafore care vor prea tare sa ne arate cat de inteligent si simpatic e Robert (si prin voita extensie dl. Radu, autorul). O gramada (literamente, adica multe la numar si unele langa altele) de stereotipii contemporane despre provincie, barbati, corporatism, vulgaritate in limbaj (e interesant cum parcurg zeci de romane contemporane englezesti, americane in care dialogul vulgar nu apare, nu e folosit, poate pentru ca nu adauga nimic, pentru ca nu e necesar, poate nu e folosit pe scara larga in conversatiile de zi cu zi; de ce e necesar si considerat hazliu si 'realist' in romana?), saracie, Romania romanilor asa cum se cunoaste ea in blocurile saracacioase din orasele micute inafara capitalei. Mi-a placut cartea, Mihai Radu intelege si pune pe hartie scene mundane complexe cu care eu ca romanca nascuta in provincia saraca pot rezona facil. Cat din volum atinge stari universal umane si cat sunt profund specifice noua, asta nu ma pot pronunta.

[Corina David · Rating 4 out of 5]

Nu m-a prins din prima dar mi-a placut, pana la urma, in ciuda limbajului explicit pe alocuri, nelipsit de injuraturile in stil pur romanesc. Mi-a placut in special pentru povestea foarte veridica dintre Robert si Alexandra si toata tesatura de alte relatii din mintea lui, pentru autenticitate, descrieri, autoironie, umorul sec si gandurile puse asa de bine in cuvinte.

[Andrei Tudor · Rating 1 out of 5]

plictisitoare si fara sens

[So · Rating 4 out of 5]

În primul rând este o carte bine scrisă. Are elemente descriptive atât de puternice încât poți simți praful și câldura de la câmp chiar și când ele nu sunt menționate.
Este funny ("strange" dar și "ha ha"), iar povestea și toate cele adiacente fac parte din lumea mai puțin mediatizată, dar atât de prezentă în afara bulelor noastre de cumpărători de literatură contemporană.

[Liliana · Rating 4 out of 5]

Am dat peste alt autor care-mi place cum scrie :)

[Iosiv Basarab · Rating 3 out of 5]

this novel left me with mixed feelings, its author is clearly someone who mastered the art of writing, while, on the other hand, the story is somehow unfinished and not properly edited (I cannot understand the role of a certain character but maybe it's just me).. on short, the book is about a family where almost everyone has extra conjugal activities, however, they still live together as if nothing happened

[Bianca Gemănaru · Rating 3 out of 5]

O carte bine scrisă ca stil, dar narațiunea mi s-a părut pe locul doi: protagonistul nu mi s-a părut că trăiește povestea, ci mai degrabă că o comentează. Este un stil de roman care sunt convinsă că are iubitorii lui, dar în perioadă în care l-am citit aș fi preferat alt tip de poveste. Finalul în sine a fost din aceeași categorie ca întregul roman: am tot așteptat o confruntare care nu a mai venit și am rămas la final cu senzația ca mai aștept încă ceva. 3 ☆.

[Alex Stoica · Rating 1 out of 5]

Am trecut cu greu de primul capitol, dar am zis să continui, că au mai fost cărți slabe la început care au devenit interesante pe parcurs.

La pagina 78 am renunțat.

O carte în care sare de la o ideație la alta doar schimbând paragraful, fără vreo oarecare legătură.

Zero acțiune, zero fir narativ. O descriere banală, dar greoaie a unor idei cu o legătură forțată între ele.

Din păcate, o carte fadă.

[Lupu Alexandru · Rating 4 out of 5]

O carte bună. Are mult umor, are niste evocări incredibil de frumoase ale adolescenței trăite în anii 90, ale falimentului și supraviețurii prin orice mijloace, surprinde bine psihologia masculină care se vrea echilibrată și coordonată de valori tradiționale dar care de multe ori are doar două axe: alcoolul și sexul.

[Lore · Rating 3 out of 5]

Asta a fost a doua carte citita de Mihai Radu; e acelasi scris inconfundabil, actual, natural si plin de metafore amuzante si originale. Multa introspectie, descoperi personajul narator pe masura ce citesti si ce-mi place e ca nici la final nu-i dai de capat.

[Alexandra · Rating 3 out of 5]

Bănăluț. Chinuită lectura, fragmentată chiar de faptul că nu am putut duce mult dintr-o singură ședere. L-am simțit cam forțat să pară interesant și stilat - scrisul. M-am concentrat greu pe poveste. Cele 3 stele rămân un iz pozitiv totuși, fiindcă pe alocuri a părut caldă. Banalitate, însă caldă.

[RaMoTor · Rating 3 out of 5]

Lăsând deoparte limbajul licențios, cred ca este un roman chiar bunicel.