Cei doi autori, Michael Baden si Linda Kenney formeaza un cuplu atat in viata reala cat si in cea literara. Michael este medic legist, fiind un expert renumit chemat in multe cazuri celebre cum ar fi: exhumarea ramasitelor Tarului Nicolae al II-lea sau controversatul caz al lui O.J. Simpson. Este consultant in probleme de medicina legala pentru politie, FBI, guvernul Rusiei si profesor universitar la Facultatea de Criminalistica. Linda este avocat de drept civil si apare des la televizor.
Fiind pasionata atat de medicina legala cat si de dreptul civil, romanul a fost pentru mine o adevarata placere.
In ceea ce priveste actiunea o avem in prim plan pe cocheta si bataioasa avocata de drept civil Philomela Manfreda care face echipa cu Jake Rosen, doctorul legist de la Departamentul de Medicina Legala din New York. La inceput cei doi nu se inteleg deloc, doctorul fiind in antiteza ei:
"Mustata din anii 1970, haine din anii 1980 - ce naiba avea? Oare chiar nu-l informase nimeni ca traia in secolul XXI?"
Pe langa lipsa lui de preocupare pentru vestimentatia moderna, doctorul este ingamfat si arogant dar cei doi sunt nevoiti sa colaboreze atunci cand niste oase umane sunt descoperite intr-un santier unde se doreste constructia unui mall. Acesta este situat chiar langa o fosta casa de nebuni, ceea ce-i duce pe amandoi cu gandul la faptul ca ramasitele umane ar putea sa apartina fostilor pacienti de acolo.
O poveste veche a celui mai bun prieten al lui Jake va iesi la iveala si mai multe tentative de omor la adresa celor doi ii vor apropia mai mult ca niciodata.
Romanul este profesionist scris, abunda in metode, procedee si practici din domeniul criminalisticii si dreptului fiind evident bazat pe vasta experienta a celor doi autori. Este un adevarat rasfat pentru fanii thrillerelor care includ scene din salile de judecata americane, procesele cu jurati si pledoariile interesante ale avocatilor. Pe langa asta gasim si scene detaliate din morga, cercetarea la fata locului si o sumedenie de informatii despre oase, trupul uman, diagnosticare, etc.
Cartea reprezinta un must-read atat pentru pasionatii de medicina cat si de drept.
In final, cateva citate care mi s-au parut interesante:
"Nu avem de ales, numele criminalului trebuie rostit raspicat in public. Asa face un detectiv bun. Asa vom evita scandalul de pe santier."
"E un proces natural - din tarana venim, in tarana ne intoarcem. E metoda lui Dumnezeu de a recicla."
"Manny e de parere ca o infatisare impecabila tradeaza o minte ordonata."
"Lui Manny nu-i placea cand oamenii erau tratati nedrept; de fapt, la asta se reducea totul. Atitudinea ei se formase de multa vreme."
"Hainele nu spun numai cine esti, spun de asemenea si cine vrei sa fii."
"Corpul intotdeauna ne spune povestea sa, zise el. Nu numai despre cum au murit oamenii, ci si despre cum au trait."
"... un bun medic legist este un detectiv care lucreaza cu mijloacele stiintei. Raspunsurile evidente nu sunt intotdeauna corecte si raspunsurile corecte nu sunt intodeauna evidente."